Omul care gestionează activitatea de fuziuni și achiziții din cadrul KPMG România, subsidiara locală a uneia din cele patru firme globale de audit și consultanță din lume cunoscute sub numele de Big Four, spune că evaluările companiilor locale care se fac în astfel de tranzacții au scăzut vertiginos de la declanșarea crizei financiare în 2008.

Chiar dacă nu este o regulă, pentru că investitorii țin cont de mai mulți factori care influențează evaluarea și, în final, prețul la care se vinde o companie, activele românești au ajuns acum la o medie a multiplilor de evaluare de 5 până la 7 aplicați indicatorului EBITDA (câștigurile companiei înainte de plata dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării – n.r.), în condițiile în care înainte de criză erau multipli de 10 x EBITDA în unele sectoare, explică într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO Mihai Zoescu, directorul Departamentului de Asistență în Tranzacții al KPMG România SRL.

Absolvent al Academiei de Studii Economice din București, Zoescu a intrat în KPMG în 2003 imediat după terminarea facultății, iar din 2013 a trecut la coordonarea departamentului local de tranzacții, având ca țintă întărirea poziției KPMG pe o piață care dă semne de revenire, însă este departe de efervescența anilor 2007 – 2008, de dinainte de izbucnirea crizei financiare internaționale. VEZI AICI PROFILUL LUI MIHAI ZOESCU.

Achiziția producătorului de lacuri și vopsele Deutek și Nextebank de către fondurile administrate de Axxess Capital, precum și cea mai mare tranzacție derulată până acum în sectorul local de energie eoliană sunt printre fuziunile și achizițiile în care KPMG a avut mandat de consultant. VEZI AICI PROFILUL KPMG ROMÂNIA SRL.

 

I.Care sunt cele mai atractive sectoare pentru investiţii?

R. Sectorul care a început să fie mai activ în 2012 şi ne aşteptăm şi în acest an să fie mai activ ar fi sectorul financiar. Au fost trei bănci care s-au tranzacţionat, au fost cel puţin două portofolii mari care s-au tranzacţionat şi, din informaţiile noastre, ştim că sunt în continuare la vânzare bănci şi portofolii. Vor urma şi alte tranzacţii. Nu ştim cât de curând! Anul acesta ne aşteptăm să fie un an activ pentru sectorul de servicii financiare. Probabil s-a ajuns la un moment când trebuie făcută o consolidare. Unii se hotărăsc să plece pentru că au aşteptat destul şi nu au reuşit să crească suficient băncile, alţii vor să se consolideze. Fiecare îşi are propriile planuri, dar se pare că totuşi trebuie să facă ceva.

I.Mişcările din sectorul bancar se vor vedea pe segmentul băncilor mici, cu cote de piaţă sub 1%? Sau este de aşteptat să vedem mişcări şi în stratul băncilor cu cote de peste 5% din piaţă, situate în Top 10?

R. Mai puţin probabil. Pot să fie dacă sunt generate din exterior. De exemplu, depinde de ce s-ar mai putea întâmpla în Grecia, în Cipru. Dar, în principiu, m-aş aştepta la mişcări în a doua jumătate a clasamentului, adică bănci mai micuţe. Sub 1% sau după locul 15 (în clasamentul băncilor după active – n.r.). deşi şi sus pot să mai fie reaşezări de portofolii, cum au fost şi anul trecut.

I. Putem să dăm şi exemple aici? Au fost făcute publice câteva tranzacţii anul trecut.

R. Putem să dăm ca exemplu ATE Bank, RIB şi Nextebank, tranzacţie semnată la finele anului trecut care a fost anunţată la începutul acestui an. La Nextebank am participat şi noi. Am făcut due – dilligence de partea Axxess Capital, pe buy side ( pe partea de cumpărare – n.r.). În ceea ce priveşte portofoliile, sunt vânzările Citibank către Raiffeisen şi RBS către Unicredit. La aceste tranzacţii nu am fost prezenţi, dar anul trecut am fost implicaţi în vânzarea unui portofoliu de credite al RBS, care nu a fost cea către Unicredit. Aici s-a ocupat echipa de restructuring (restructurare – n.r.).

I. În ceea ce priveşte volumul, au fost mai multe sau mai puţine tranzacţii în 2013 faţă de anul anterior? Au fost mai multe de valori mari sau mai multe de valori mici?

R. Aş zice că sunt comparabile cu un uşor trend ascendent. Ca număr ar părea că sunt mai multe deal-uri. Valorile ar fi dificil de estimat. Noi (KMPG – n.r.) am avut mai multe deal-uri în 2013 faţă de 2012. În 2013, am avut 12 deal-uri în care am fost parte. În 2012, am avut circa 10 deal-uri.

Aici, este vorba şi de mandatele avute de către KPMG în calitate de consultant M & A (fuziuni și achiziții – n.r.), dar şi de consultant pe partea de due – dilligence, de analiză financiară. În cadrul proceselor de due diligence asistăm clienţii pe partea de analiză financiară, eventual partea de negociere SPA  (Shares Purchase Agreement, contract de achiziţie acţiuni – n.r.) legată de clauzele financiare, cum să fie protejaţi. Încercăm ca analiza noastră financiară să o transpunem şi în SPA astfel încât să nu existe zone de risc când se încheie contractul. În anumite cazuri oferim asistenţă şi pe partea de closing accounts (conturi de închidere a tranzacţiei – n.r.) unde calculăm preţul în funcţie de ce s-a stabilit în SPA, conform mecanismului de preţ stipulat acolo. Preţul care se plăteşte la momentul închiderii tranzacţiei, când se transferă dreptul de proprietate, foarte rar este o sumă fixă stabilită în avans. În general, această sumă variază în funcţie de anumiţi parametri cum ar fi evoluţia datoriilor.

I. Cele 12 tranzacţii sunt fuziuni şi achiziţii, sunt şi alte categorii de tranzacţii – finanţări, tranzacţii derulate pe piaţa de capital?

R. Sunt numai tranzacţii M & A, vânzări – cumpărări de societăţi. În cele 12 tranzacţii nu sunt incluse tranzacţii realizate prin intermediul bursei. Sperăm să fim parte din astfel de tranzacţii în 2014. Suntem parte din consorţiul care se ocupă de listarea Complexului Energetic Oltenia. De asemenea avem mandatul de privatizare pentru Poşta Română.

I. Legat de structura de portofoliu în 2013, cât a reprezentat sectorul bancar din total?

R. Un singur deal a fost în sectorul bancar, cel cu Nextebank.

I. Pe sectoare, unde aţi avut cele mai multe deal-uri?

R.  Greu de spus. Au fost destul de împrăştiate. Am avut trei tranzacţii în sectorul medical dintre care două în sectorul dializei şi una în sectorul de imagistică. În cadrul sectorul financiar, în afară de Nextebank, am fost implicaţi în preluarea MKB Romexterra Leasing, o tranzacţie mai mică dacă facem o comparaţie cu banca, şi o firmă de amanet, mai exact un lanţ de case de amanet din Iaşi care a fost achiziţionat de către Dollar Financial Group, un jucător important pe piaţa de profil din Marea Britanie, dar şi în afara Europei.

I.Ca schimbare de structură, aţi avut mai multă activitate în 2013 faţă de anul anterior în farma, sectorul bancar?

R. Oricum 10-12 tranzacţii nu înseamnă un eşantion foarte mare. Chiar dacă au fost câteva tranzacţii într-un anumit sector, nu pot spune că avem un trend clar. În 2008, pe real estate era clar un trend, cred că aveam un sfert spre o treime din tranzacţii în acest sector. În 2012, de exemplu, au fost foarte multe tranzacţii pe energie regenerabilă, solare şi eoliene. Era un trend, se vedea clar. În 2013, cu excepţia sectorului bancar, nu aş putea spune că există o concentrare mai mare a tranzacţiilor dintr-un anumit sector.

I.Cele 12 tranzacții ce valoare cumulată au?

Din estimările noastre, este vorba de tranzacţii de peste un milion de dolari fiecare. Sunt mai mult tranzacţii mici şi medii. Valoarea cumulată a acestora trece de 100 de milioane de euro în 2013. În marea majoritate a cazurilor, valoarea tranzacţiei este confidenţială.

Trebuie să definim clar când discutăm de valoarea tranzacţiei: discutăm de enterprise value (valoarea întreprinderii, care include atât valoarea pachetului de acţiuni – equity value – la care se adaugă datoriile companiei) sau ne referim la equity value (valoarea acţiunilor – n.r.). Din estimările noastre, pe equity, tranzacţiile la care am participat trec de 100 de milioane de euro.

I. Câţi oameni lucrează în KPMG pe partea de tranzacţii?

Partea de tranzacţii include în principal partea de transaction services (Servicii Tranzacţii – n.r.), unde sunt eu şi departamentul de corporate finance (Finanţare Corporativă – n.r.). În total, ar fi 20, 20 şi ceva de oameni în ambele departamente. Dacă includem şi departamentul de restructuring (restructurare – n.r.) care a fost implicat în anumite tranzacţii şi este implicat de exemplu pe partea de finanţări, ajungem la aproape 40 de oameni.

I. Care este diferenţa între cele două departamente? Ce activităţi şi ce atribuţii sunt arondate pentru fiecare departament din cele menţionate?

R. Corporate finance ar trebui să se ocupe de tot procesul cap – coadă al unei tranzacţii. Noi suntem pe anumite părţi din proces, părţi bine delimitate legate de analiza financiară.

Noi însă colaborăm în cadrul KPMG şi cu alte departamente cum ar fi departamentele de asistenţă juridică şi fiscală. Peste 90% din procesele de due dilligence sunt analiza financiară şi fiscală. La Taxe, mai sunt între 5 şi 10 oameni cu care lucrăm în mod constant.

Pentru analiza financiară constituim echipe mixte atunci când este cazul astfel că putem implica și colegi din departamentele juridic, consultanţă contabilă sau restructurare. Dacă sunt lucruri punctuale şi foarte specializate, apelăm inclusiv la oameni din audit, care au experienţă pe industria respectivă.

I. Cei 20 de oameni lucrează deci zilnic pe tot ce înseamnă tranzacţii fuziuni şi achiziţii (M & A). Câţi dintre aceştia lucrează în departamentul de asistență în tranzacții?

R. Nouă din cei aproximativ 20 de oameni lucrează în departamentul pe care îl conduc.

I. În afară de KPMG România, lucraţi şi cu alte birouri din reţea la tranzacţii care au loc aici?

R. Da. Depinde cum este generat mandatul. Uneori, dacă relaţia este foarte strânsă în străinătate, clientul apeleaza la biroul KPMG unde are o persoană de contact. Biroul KPMG respectiv ne contactează pentru a gestiona componenţa locală a deal-ului. Partea de taxe de exemplu este foarte specifică, nu poţi să faci taxe dintr-o ţară în alta dacă nu ştii Codul Fiscal şi particularităţile ţării în care îşi desfăşoară operaţiunile o anumită firmă.

I. Ce sectoare sunt în acest an tot mai des pe masa investitorilor?

R. În primul rând, ne aşteptăm să vedem o efervescenţă mai mare în sectorul bancar.  Apoi, energia. Mai aşteptăm tranzacţii şi în agricultură având în vedere experienţa din ultimii ani.

I. În agricultură, ne referim la tranzacţii în care se vând acum suprafeţe mari, de mii de hectare?

R. Evident, nimeni nu e interesat să facă achiziţii de suprafeţe mici sau să adune terenuri la bucată.

I.Ne aşteptăm la jucători mari care vin să cumpere suprafeţe mari?

R. Da. Fie de la jucători care deja există pe piaţă, fie jucători care vor să intre în România. Ne aşteptăm să se mai întâmple astfel de tranzacţii.

I. După valoare, este posibil să fie agricultura pe lista marilor tranzacţii din acest an?

R. Nu ştiu, nu aş putea spune. E greu de făcut o estimare. Am fost implicaţi în tranzacții în agricultura cu ferme care aveau cel puţin 2.000 – 3.000 de hectare. Probabil, firmele care operează suprafeţe mai mici nu prezintă foarte mult interes. Trebuie să ai o masă critică când vii ca investitor mare.

I. Cât durează în medie realizarea unei tranzacţii?

R. Din ce am avut anul trecut, trecând peste discuţiile de tatonare de la început, cred că discutăm de un minim de 4 luni de când am fost implicaţi noi. Eu apreciez 4 luni ca fiind un termen scurt. O tranzacţie poate să dureze 6 luni, 9 luni. Poate să se ducă şi într-un an. Poate chiar mai mult, dacă luăm în calcul de când încep discuţiile şi tatonările. Am asistat la tranzaţii care au durat până la doi ani. Sunt procese îndelungate uneori. Jucătorii vin şi tatonează, vor să vadă piaţa, vor să înţeleagă, vor să ştie pe cine cumpără. Consultanţii sunt implicaţi de multe ori după momentul în care s-a luat hotărârea să se facă tranzacţia. În acest caz, clienţii noştri vor să se asigure că nu au vreo surpriză dacă încheie tranzacţia respectivă.

Durata medie a unei tranzacţii ar fi în jur de 6 luni. Evident, sunt şi deal-uri mai accelerate ca ritm sau dimpotrivă, mai lente. Media de 6 luni se referă de la momentul din care suntem noi implicaţi ca şi consultanţi în deal şi până la semnare. Între semnare şi closing (închidere – n.r.) pot apărea diferite condiţii care trebuie îndeplinite de către părţi, necesitatea obţinerii unor avize, lucruri care întind acest proces.

I. Sunt din acest punct de vedere, sectoare în care deal-urile durează mai mult până la finalizare datorită reglementărilor specifice din domeniu sau a altor factori?

R. Cu siguranţă, da. De exemplu, în servicii financiare o tranzacţie poate dura mai mult deoarece printre alte condiţii, necesită şi o autorizare din partea BNR. Acelaşi lucru se poate întampla şi în cazul în care este nevoie de o autorizare de la Consiliul Concurenţei. Perioada în care se obţine autorizarea pentru dosarul tranzacţiei poate dura câteva luni.

I. Deal-urile se încheie mai uşor sau mai greu decât în anii anteriori?

R. Faţă de acum 4 – 5 ani, aş zice că se încheie mai greu. Faţă de 2012, n-aş zice că este o diferenţă. În ultimii ani, am văzut o oarecare stabilitate din acest punct de vedere.

I. În ceea ce priveşte factorii care de obicei omoară tranzacțiile, la nivel de tendinţă, au apărut noutăţi sau schimbări în ultima vreme faţă de anii anteriori? Constanta este de obicei aşteptările diferite dintre cumpărător şi vânzător atunci când nu se face tranzacția. Sunt şi cauze mai noi?

R. Principalul motiv este preţul. Primul motiv este acest expectation gap, între cât crede vânzătorul că valorează societatea respectivă şi cât crede cumpărătorul că valorează acel business. Şi înainte (de declanşarea crizei în 2008 – n.r.) era un expectation gap (o diferență de așteptare între vânzător și cumpărător – n.r.) dar, probabil, cumpărătorul se apropia mai des de aşteptările vânzătorului pentru că totul părea mai frumos, aveam o creştere economică bună. În prezent, se pare că vânzătorii au o oarecare inerţie în a ajusta preţul la noile realităţi ale pieţei. Dacă business-ul lui valora 100 milioane de euro în 2008 poate nu conştientizează că acum valorează doar 5 sau 10 milioane de euro. Este foarte greu să accepţi că în urmă cu 4 ani, un potenţial cumpărător a oferit 100 milioane de euro şi l-a refuzat pentru că evalua afacerea la 150 de milioane, iar acum un potenţial cumpărător oferă doar 10 milioane. E greu de acceptat, dar e foarte probabil să fie o ofertă bună.

Alte lucruri importante care pot influenţa realizarea unui deal sunt legate de condiţiile în care se plăteşte preţul, ce garanţii oferi, cine plăteşte taxele aferente tranzacţiei. Poate vânzătorul nu este dispus să dea anumite garanţii când vinde o afacere în timp ce cumpărătorul nu vrea să îşi asume riscuri pentru partea din trecut.

Probleme există şi atunci când există cumpărători sau vânzători care nu au o echipă internă de M & A şi/sau de consultanţi externi care să conducă tot procesul de M&A. Sunt vânzători locali care nu au foarte multă experienţă şi în momentul negocierilor cu cealaltă parte care are consultanţi cu experienţă pot apărea blocaje.

Atunci realizezi că ai nevoie de o echipă specializată care să facă faţă anumitor provocări pe care le ai şi atunci când închei un contract. Aceste provocări pot fi depăşite mult mai uşor cu ajutorul unor avocaţi şi consultanţi financiari care au experienţă, care au mai trecut prin negocieri similare. Orice clauză pusă greşit într-un contract s-ar putea să aibă repercusiuni aşa că vrei să ai pe cineva care să te consilieze. Bineînţeles că decizia finală îi aparţine clientului.

I. Ca şi tendinţă, putem discuta de o creştere a interesului jucătorilor din piaţa faţă de alţi ani către o regrupare a business-urilor locale sau motorul este în continuare capitalul străin care intră în România? Vorbim de o creştere a interesului unor jucători noi de a intra în piaţa sau mişcările de tatonare în vederea realizării de fuziuni şi achiziţii au loc între jucătorii deja existenţi?

R. Pe partea de servicii financiare, sunt toate cazurile – şi jucători noi care vor să intre,  sunt jucători care vor să iasă din piaţă, sunt regrupări în sensul că jucători deja existenţi doresc să îşi mărească sau să îşi diminueze portofoliul.

În celelalte sectoare de activitate, nu aş vedea un trend, dar clar capitalul străin domină, nu văd capital românesc care să fie activ pe piaţa de M & A. Există însă cazuri singulare şi oarecum limitate.

În ceea ce priveşte distincţia între cele două categorii de jucători pe piaţa de M & A, jucători noi şi jucători existenţi, anul trecut ne arată că a existat interes din partea ambelor tabere. Publicis de exemplu era în piaţa locală prezent, cunoştea piaţa. La fel şi în cazul Diaverum. Un exemplu diferit este însă al celor de la Dollar Financial Group, care şi-au făcut prin tranzacţie intrarea pe piaţa românească.

I. Cum au evoluat în ultimii ani multiplii de evaluare a afacerilor în diferite sectoare pe piaţa românească?

R. Au scăzut, nu mai există multiplii fabuloşi de dinainte de criză. Un prim exemplu, cred că s-au văzut în cazul multiplilor din real estate. Însă, şi celelalte industrii au un trend descendent din câte vedem noi. Mai sunt şi excepţii, întotdeaua vor fi.

Dacă pentru o companie, există un interes crescut, acolo putem asista la multipli buni, dar dacă vorbim de un trend, lumea clar nu mai este atât de euforică ca în anii de dinainte de criză. Practic, multiplii de dinainte de criză erau rezultanta unor estimări foarte optimiste în ceea ce priveşte creşterea profitului.

I. Putem să dăm un exemplu unde se situează un multiplu acum în farma, energie, sector bancar?

R. Nu au fost atât de multe tranzacţii încât să putem spune care ar fi un multiplu standard într-o anumită industrie. În sectorul bancar, având în vedere că de multe ori băncile înregistrează pierderi, nu putem vorbi de multipli, ci de ajustări ale activului net.

I. În perioada 2008 – 2012, să spunem ca exemplu un punct de maxim şi un punct de minim ca să înţelegem cât de abruptă a fost această scădere a multiplilor de EBITDA ?

R. În 2008, în healthcare (piaţa de servicii medicale –n.r.) au fost multipli de peste 10 aplicaţi la EBITDA, la clinici în special. Tot în 2008, în real estate dacă îmi aduc bine aminte se ajunsese la randamente de 6, ceea ce însemna multipli de 15 – 16 aplicaţi la Net Operating Income (venitul net operaţional –n.r.). Cred că acesta a fost un maxim. În 2012, cred că multiplii s-au dus către 5 – 7, cu menţiunea că pot să difere semnificativ de la o industrie la alta şi de la o societate la alta.

I. Nu sunt şi contraexemple în IT sau servicii specializate? Aici au fost, de asemenea, înregistrate scăderi pe multiplii de evaluare sau, dimpotrivă, putem vorbi chiar de creştere?

R. Multiplii de evaluare nu sunt singura metodă şi nu sunt întotdeauna cea mai relevantă metodă. În general, discutăm de multipli pentru că este o metodă mai facilă, înmulţim profitul şi aflăm cam cât este preţul plătit. Însă, aceşti multipli ar trebui să fie derivaţi din planul de afaceri pe care şi-l face cumpărătorul. El îşi construieşte un plan de afaceri, vede cât crede că el că ar genera afacerea respectivă şi în baza acestor calcule poate face o ofertă de preţ. Dacă împărţim acest preţ la EBITDA obţinem un multiplu care în mod normal ar trebui să se situeze în intervalul specific industriei respective.

I. Cum se stabilesc acești multipli de evaluare în funcţie de EBITDA?

R. Aceşti multipli se stabilesc prin comparaţia cu tranzacţii similare din acelaşi sector. Multiplii de EBITDA sunt orientativi. Nu înseamnă că o tranzacţie se va realiza la un anumit multiplu.

I. Dacă nu găseşti tranzacţii pe piaţa românească, cât de relevante sunt tranzacţiile din același sector de pe alte pieţe din regiune? Te ajută să îţi formezi ca investitor o percepție? R. Aici, este o discuţie. Este comparabilă România cu Ungaria? Poate că da, poate că nu. Trebuie să vezi dacă societăţile din Ungaria au același specific cu cele din România, după care analizăm societatea respectivă în detaliu. Aş spune că poţi să-ţi formezi o percepţie pe baza tranzacţiilor din altă ţară din regiune, dar pentru a avea o imagine cât mai apropiată de realitate trebuia făcută o analiză mult mai detaliată.

I. Cât de mare este impactul acestor rapoarte de evaluare a companiilor asupra preţului final al tranzacţiei?

R. Nimic nu este determinat concret. Totul este o negociere. Totul se învârte între două limite de preţ, între preţul pe care este dispus să-l plătească cumpărătorul şi preţul pe care se aşteaptă să-l primească vânzătorul. Însă, atât cumpărătorul cât şi vânzătorul au nevoie de o evaluare, fie că este facută intern sau de către consultanţi externi. Evaluarea este orientativă şi nu îţi spune la cât se va realiza tranzacţia dar poate să te ajute în negocieri. Este foarte probabil ca valoarea la care a fost evaluată o societate să fie diferită pentru cumpărător faţă de vânzător. Diferenţe în valori pot fi date de sinergiile pe care le vede cumpărătorul la achiziţionarea unei societăţi, de cât de mult îşi doreşte cumpărătorul să cumpere business-ul respectiv din motive strategice sau de cât de presat este vânzătorul să vândă business-ul respectiv.

Sunt şi factori conjuncturali care determină şi care fac să se lărgească această plajă de negocieri. În schimb, dacă diferenţa rămâne mare şi vânzătorul vrea 100 milioane, iar cumpărătorul oferă numai 40, probabil că nu o să se realizeze o tranzacţie. Dar dacă vine un evaluator şi îţi spune că valoarea nu este 100, ci mai degrabă în jur de 60 de milioane, poţi să te poziţionezi altfel într-o negociere.

I. Dacă e să facem o listă scurtă în ordine care sunt cei mai importanţi indicatori analizaţi la evaluarea unei companii? Profitabilitatea este un criteriu urmărit la toate companiile, ce mai este important de urmărit la o companie când îi faci evaluarea?

R. Profitabilitatea este importantă, însă în final contează cash-ul pe care îl generează o companie. În general, există diferenţe care pot fi semnificative între profitul generat de o companie şi cash-ul generat. De exemplu, pe lângă nivelul profitului, fluctuaţiile diferitelor poziţii din bilanţ pot avea un impact important asupra cash-ului.

EBITDA este ceea ce numim un proxy pentru capacitatea de a genera cash, nu e un indicator menţionat în standardele contabile şi nu are o definiţie perfectă. Adică nu poate fi aplicat mecanic.De cele mai multe ori, între EBITDA raportat de către companie şi EBITDA luat în calcul de către un potenţial cumpărător există diferenţe care pot fi semnificative.

Consultanţii pot efectua o serie întreagă de ajustări şi normalizări pentru a ajunge la un EBITDA care considerăm noi că reflectă cât mai bine performanţa companiei respective.

Când faci o evaluare, te uiţi, de asemenea, la gradul de îndatorare. Ne mai uităm la contracte, la litigii, în principiu la acei factori care pot genera ieşiri de cash în viitor. Sunt cumpărători care după preluarea unei companii vor să înlocuiască o parte din furnizorii vechi cu furnizorii proprii care au preţuri mai bune, alte condiţii contractuale. Dacă nu pot înlocui acești furnizori din cauza contractelor care nu pot fi denunţate, îmi scade valoarea companiei deoarece voi avea costuri mai mari.

I. Ce impact au asupra investitorilor şi asupra sectorului de tranzacţii, în general, măsurile luate de către autorităţi? Ca exemplu, ultimele modificări la Codul Fiscal, posibila revenire la cota progresivă de impozitare, anumite reglementări sectoriale.

R. Sunt lucruri pe care este foarte greu să le corelezi. Fiecare investitor are propriile criterii când vine aici să investească. Cu certitudine însă orice investitor şi-ar dori să beneficieze de o oarecare predictibilitate, să nu existe atâtea schimbări şi atât de des. Există numeroase cazuri în care nu poţi spune clar care este soluţia într-o problemă fiscală din cauză că anumite prevederi ale Codului Fiscal sau aplicarea anumitor proceduri este interpretabilă.

Dar ar fi util ca anumite clarificări pe care companiile le cer autorităţilor fiscale să aibă valoare de lege. Adică un răspuns al autorităţilor într-un anumit caz să se aplice în toate cazurile similare şi, eventual, să se modifice legislaţia în sensul clarificării problemei ridicate de un anumit contribuabil dar care afectează poate un întreg sector din economie.

Una din modificările legislative care a afectat realizarea unor tranzacţii a fost modificarea schemei de bonusare pentru energia regenerabilă. Deşi vor continua să existe tranzacţii în sectorul energiei regenerabile, această modificare a provocat o scădere semnificativă a numărului şi a valorilor tranzacţiilor din acest sector. Nu pot spune că am văzut însă în ultima vreme elemente noi care să schimbe nici în bine nici în rău trendul (de investiţii – n.r.).