MIRSANU.RO

publicat la: 09.03.2017  19:18

UniCredit Bank ar putea emite obligațiuni de până la 500 mil. Euro cu scadența maximă pe 10 ani. Emisiunea de obligațiuni ar putea fi listată pe bursa de la București sau pe cea din Luxemburg. Poziția UniCredit: “Emisiunea la care faceți referire este doar o propunere adresată AGA care va avea loc în aprilie și nu este o certitudine. Este incorect sa discutăm despre intenția UniCredit Bank de a emite obligațiuni fără a preciza că acest lucru depinde de un context favorabil al pieței”. Ce spune convocatorul AGA publicat în Monitorul Oficial

Sursă date: BVB.
 

UniCredit Bank, una dintre cele mai mari bănci de pe piață, ar putea emite obligațiuni în valoare maximă de 500 mil. euro cu scadența până la 10 ani. Titlurile ar putea să fie listate pe bursa de la București sau pe bursa de la Luxemburg, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe baza convocatorului Adunării generale a acționarilor băncii, publicat în Monitorul Oficial.

Poziția UniCredit pe acest subiect este că “emisiunea de obligațiuni la care faceți referire în articolul publicat este doar o propunere adresată Adunării Generale a Acționarilor, care se va întruni în luna aprilie. Ea reprezintă doar un punct pe lista de discuție și vot a AGA și, ca atare, nu este o certitudine – așa cum s-ar putea înțelege din felul în care este formulată informația publicată de dumneavoastră”.

Această propunere prevede cadrul general în care ar putea avea loc – dacă s-ar aprecia oportun la un moment dat – emisiuni de obligațiuni, acest lucru neînsemnând însă în mod cert că banca va emite obligațiuni, afirmă reprezentanții băncii. Potrivit acestora, o eventuală emisiune va fi condiționată ca mărime, structură și preț de existența unui context favorabil pe piețe.

“Este, așadar, incorect să discutăm despre intenția UniCredit Bank de a emite obligațiuni fără a preciza că acest lucru depinde de un context favorabil al pieței, cum de asemenea a fost situația în 2016, când o propunere similară de emisiune cadru nu s-a materializat. Nu în ultimul rând, orice emitent de obligațiuni va informa potențialii investitori, conform reglementărilor în vigoare, cu privire la obligațiile sale și scadența acestora”, mai afirmă reprezentanții UniCredit.

Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris că UniCredit Bank intenționează să emită obligațiuni în valoare de până la 500 mil. Euro cu o scadență de până la 10 ani, în baza informațiilor publicate în cadrul convocatorului adunării acționarilor UniCredit, publicat în Monitorul Oficial. Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO vă prezintă mai jos forma în care au fost publicate informațiile în Monitorul Oficial la care face referire poziția UniCredit.

Astfel, acționarii băncii sunt convocați pentru 13 aprilie la adunarea generală extraordinară, printre altele, pentru “aprobarea unui program – cadru de emisiune obligațiuni ipotecare cu următoarele caracteristici generale: plafonul maxim al principalului 500 milioane de euro sau echivalent RON, scadența maximă a obligațiunilor 10 ani, valuta de denominare a obligațiunilor RON sau Euro, rata dobânzii fixă sau variabilă, frecvența cuponului semianuală sau anuală, valoarea nominală maximă a obligațiunilor 5.000 euro”, se arată în punctul 4 al convocatorului.

Emiterea obligațiunilor s-ar putea face fie sub forma unui program – cadru fie sub forma unei singure emisiuni de titluri sub formă de obligațiuni negarantate.

Iată informațiile publicate în Monitorul Oficial pe acest subiect.

UCT captura 1UCT captura 2

UCT captura 3

UCT captura 4

La un astfel de plafon maxim de 500 mil. Euro, emisiunea de obligațiuni a UniCredit Bank, filiala locală a grupului bancar italian, ar fi cea mai mare emisiune de titluri a unei corporații locale și cea mai mare a unei bănci din România.

Actuala emisiune de obligațiuni a UniCredit Bank, în valoare de 550 mil. Lei, la o dobândă de 6,35% pe an este scadentă pe 15 iunie 2018. Din acest punct de vedere, este de așteptat ca o parte dintr-o nouă emisiune de titluri să meargă către rambursarea obligațiunilor actuale ale băncii.

RCS & RDS a avut în 2013 o emisiune de obligațiuni corporative de 450 mil. euro, care a fost înlocuită anul trecut cu una nouă de 350 mil. euro. De asemenea, Primăria Municipiului București are în istoricul său pe piețele de capital două emisiuni în valoare de 500 mil. euro.

În acest moment, cele mai mari emisiuni de obligațiuni corporative listate pe bursa de la București aparțin UniCredit Bank (550 mil. lei), Raiffeisen Bank (500 mil. lei), Banca Internațională de Investiții (300 mil. lei), Garanti Bank (300 mil. lei), Engie România (250 mil. lei) și Transelectrica (200 mil. lei).

Investitorii clasici în astfel de emisiuni de titluri sunt instituțiile financiare internaționale precum BERD, BEI, fonduri de pensii sau administratorii fondurilor de investiții, un interes în creștere fiind înregistrat și din partea investitorilor de retail.

 


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Finanțări

IFC împrumută 38,5 mil. Dolari UniCredit Leasing Corporation pentru finanțarea IMM-urilor

   

International Finance Corporation, divizia de investiții a grupului Băncii Mondiale, a acordat un împrumut de 150 mil. Lei (38,5 mil. Dolari) către UniCredit Leasing Corporation pentru finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM).

  Citeşte articolul integral


Pieţe de capital

Rețeaua elenă de magazine de jucării Jumbo ia în considerare o emisiune de obligațiuni de până la 250 mil. Euro pentru a-și finanța inclusiv extinderea în România. Jumbo are în plan să deschidă 17 magazine pe piața locală

 

Grupul elen Jumbo ia în considerare emiterea unor obligațiuni convertibile de până la 250 mil. Euro pentru a-și finanța extinderea rețelei de magazine din România și pentru a-și îmbunătăți lichiditățile, potrivit președintelui companiei, Apostolos Vak  Citeşte articolul integral