Arhive etichete: Delta Lloyd NV

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 17 decembrie 2014

ROMÂNIA

”Don’t worry!”, răspunde Banca Transilvania la anunțul Fitch privind plasarea ratingului său sub observație după achiziția Volksbank România. ”Avem bani suficienți, nu avem nevoie de alte resurse de la acționari, iar indicatorii de confort de acum ai Băncii Transilvania nu se schimbă după achiziție”

BĂNCI. Banca Transilvania, a treia bancă de pe piață, apreciază drept ”un demers uzual” anunțul de ieri al agenției de evaluare financiară Fitch privind plasarea ratingurilor sale sub observație după anunțarea achiziției Volksbank România în urmă cu o săptămână, scrie jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Fuziunile și achizițiile pe plan global au atins în acest an nivelul dinainte de criză, spun avocații de la Clifford Chance. Nadia Badea, partener Clifford Chance Badea: Echipa locală de corporate a avut un an plin, iar prima parte din 2015 va fi mai intensă, cu câteva tranzacții mari în prag de finalizare. Avem proiecte în imobiliare, industrie petrolieră, sectorul financiar, farma, bunuri de larg consum și agricultură

STUDIU. Valoarea tranzacțiilor încheiate în 2014 a ajuns la un nivel ce nu a mai fost atins din 2007, scrie jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Creșterea volumului de tranzacții se simte și în România, unde echipa biroului local anunță că sunt în curs de finalizare tranzacții mari. Raportul Clifford Chance este realizat pe baza datelor Mergermarket și a datelor disponibile în rețeaua firmei de avocatură.

Tranzacția anului: Austriacul Markus Piuk a condus echipa de avocați a vânzătorilor Volksbank România în negocierile cu Banca Transilvania. Cine sunt avocații Schoenherr care lucrează în acest dosar

AVOCAȚI. Casa vieneză de avocatură Schoenherr a asigurat consultanța juridică a acționarilor Volksbank România la vânzarea acesteia către Banca Transilvania cu o echipă condusă de către austriacul Markus Piuk, partener în cadrul firmei pe aria de corporate și fuziuni și achiziții. Schoenherr a lucrat în acest dosar cu patru parteneri și un asociat, fiind implicate astfel birourile firmei din Viena și București, potrivit jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

Tranzacţiile-cheie din mandatul lui Dragoş Bîlteanu, obligaţiunile Romenergo şi achiziţia Azuga Turism, sunt azi pe masa procurorilor

PIEȚE DE CAPITAL. Achiziţia de obligaţiuni în valoare de 27 milioane de lei la Romenergo şi investiţia de 20,3 milioane de lei în Azuga Turism au fost tranzacţiile parafate de Dragoş Bîlteanu la cârma SIF Banat-Crişana (SIF1) în 2013, care au stârnit mari semne de întrebare şi critici în rândul investitorilor la bursă. Azi, Dragoş Bîlteanu a fost eliberat din funcţia de preşedinte şi director general al SIF Banat-Crişana după ce a fost arestat pentru 30 de zile alături de Najib el Lakis, administrator la SIF1, într-un dosar cu acuzaţii de delapidare, manipularea pieţei de capital şi spălare de bani, potrivit ZF.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Un fond german a finalizat achiziția unui hotel din Varșovia

HOTELURI. Fondul german Union Investment a finalizat achiziționarea hotelului Hampton by Hilton Warsaw City Centre din Varșovia, de la dezvoltatorul Austrian S + B Gruppe, pentru o sumă confidențială, notează Warsaw Business Journal.

Comisia Europeană a aprobat fuziunea a două bănci din Slovenia

BĂNCI. Comisia Europeană a aprobat planul de restructurare al băncii de stat Banka Celje din Slovenia și fuziunea acesteia cu banca Abanka Vipa din Slovenia, spunând că se află în conformitate cu normele Uniunii Europene privind ajutoarele de stat, anunță Reuters.

Guvernul Ungariei ar putea fuziona banca Budapest Bank cu banca recent naționalizată MKB Bank

BĂNCI. Guvernul Ungariei ar putea fuziona banca Budapest Bank din Ungaria cu banca recent naționalizată MKB Bank, după ce achiziția Budapest Bank va fi încheiată, anunță Budapest Business Journal.

EUROPA

Chinezii cumpără parcuri eoliene ale Electricite de France din Marea Britanie

ENERGIE EOLIANĂ. O unitate a companiei chineze de energie China General Nuclear Power Corp a achiziționat o participație de 80% din trei parcuri eoliene Electricite de France SA din Marea Britanie pentru o valoare de peste 100 de mil. de euro, informează Bloomberg.

Tranzacție estimată la 219 mil. în industria de asigurări din Belgia

ASIGURĂRI. Conducerea firmei olandeze de asigurări Delta Lloyd NV a fost de acord să-și vândă operațiunile bancare belgiene către firma privată Anbang Insurance Group din China pentru 219 milioane de euro (273 milioane dolari), anunță Reuters.

Tranzacție de 285 mil. euro în industria navală din Finlanda

INDUSTRIA NAVALĂ. Conducerea producătorului finlandez de motoare de navă Wartsila a spus că este de acord să cumpere producătorul de sisteme electrice si electronice navale și marine L-3 Marine Systems de la vehiculul L-3 Holding pentru o valoare de întreprindere de 285 de milioane de euro (356 milioane dolari), anunță Reuters.

O companie canadiană cumpără pentru 343 mil. dolari active Enel în Franța

ENERGIE REGENERABILĂ. Producătorul canadian de energie Boralex Inc a oferit să cumpere afacerea franceză a companiei italiene de energie regenerabilă Enel Green Power pentru aproximativ 343 milioane dolari, precum compania italiană renunță la activitățile sale europene pentru a se concentra pe piețele emergente, anunță Bloomberg.

AMERICA DE NORD

InterContinental Hotels face o achiziție de 430 mil. dolari în numerar în industria ospitalității

HOTELURI ȘI RESTAURANTE. Grupul hotelier InterContinental Hotels a cumpărat compania americană de hoteluri și restaurante Kimpton Hotels & Restaurants pentru 430 milioane dolari în numerar, scrie FT.

Repsol a pregătit o ofertă 13 mld. dolari pentru preluarea firmei petroliere canadiene Talisman Energy

PETROL. Compania spaniolă petrolieră Repsol pregăteşte o ofertă de 13 miliarde de dolari pentru compania petrolieră canadiană Talisman Energy, o preluare care ar dubla producţia de petrol a companiei spaniole, anunță FT.

Tranzacție de 1,3 mld. dolari în industria alimentară din SUA

INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Olam International Ltd, comerciantul de mărfuri controlat de societatea de investiții de stat din Singapore, va cumpăra afacerea de cacao a companiei americane din industria alimentară Archer Daniels Midland Co pentru 1,3 miliarde dolari, informează Bloomberg.

Tranzacție de 2,75 mld. dolari pe piața de gaze naturale lichefiate

GAZE. Exploratorul și producătorul australian de petrol Woodside Petroleum Ltd. a fost de acord să plătească 2,75 miliarde dolari corporației americane independente de petrol și gaze Apache Corp pentru acțiuni în două proiecte de gaze naturale lichefiate, informează Bloomberg Businessweek.

ASIA

O bancă londoneză vinde afacerile de credite de consum din Hong Kong și Shenzhen

SERVICII FINANCIARE. Banca londoneză Standard Chartered Plc vinde afacerile de credite de consum din Hong Kong și Shenzhen (China) unui consorțiu care include o firmă chineză de stat, anunță Reuters.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 25 august 2014

ROMÂNIA

RCS&RDS îşi continuă cursa achiziţiilor de pe piaţa de cablu cu o firmă din Baia Mare
TELECOMUNICATII. RCS&RDS, cel mai mare furnizor de servicii de televiziune prin cablu şi de internet prin linii fixe şi în acelaşi timp cel mai activ cumpărător de reţele mai mici de comunicaţii din România, va prelua de la firma de cablu Canal 7 din Baia Mare întreaga bază de clienţi şi infrastructura de comunicaţii aferentă, care vor fi transferate într-o nouă firmă, care va fi înfiinţată până la sfârşitul acestui an, conform ZF.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Tranzactie de 523 milioane de euro în industria parcurilor de logistica din Republica Cehă
LOGISTICĂ. Societatea belgiană mixtă formată din companiile VGP NV şi Tristan Capital Partners vinde parcurile de logistică din Republica Cehă pentru 523 milioane de euro către PointPark Properties, pentru dezvoltarea proiectelor din Germania, a declarat conducerea companiei VGP NV într-un comunicat de presă, conform Radio Prague.

EUROPA

Tranzacţie de 8,3 miliarde de dolari în industria farmaceutică din Elveţia
INDUSTRIA FARMACEUTICA. Conducerea companiei elveţiene Roche Holding AG a decis să cumpere compania americană InterMune Inc pentru 8,3 miliarde de dolari în numerar, contribuind la extinderea celui mai mare producător mondial de medicamente în tratamentul bolilor rare sau incurabile, scrie Wall Street Transcript.

Tranzacţie de 26,5 milioane de dolari în industria ramelor pentru ferestre din Belgia
RAME PENTRU FERESTRE. Reprezentanţii producătorului belgian de profile pentru ferestre din PVC Deceuninck au achiziţionat o participaţie de 81% în firma turcă Pimas pentru 26,5 milioane de dolari, conform Milliyet.

Vitol cumpără acțiuni într-o afacere australiană de combustibili
PETROL ȘI GAZE. Producătorul de petrol şi gaze Vitol SA din Elveţia a cumpărat un pachet minoritar de acţiuni dintr-un furnizor australian de combustibil cu scopul de a consolida cererea de combustibil de la rafinăria Geelong recent preluată de la Royal Dutch Shell, conform Reuters.

O companie de asigurări olandeză pregăteşte o ofertă pentru vânzarea operaţiunilor de asigurare ale unei companii de servicii financiare
ASIGURĂRI. Compania de asigurări olandeză Delta Lloyd NV au angajat consilieri externi pentru a pregăti o ofertă pentru operaţiunile de asigurare ale companiei de servicii financiare SNS Reaal, a raportat ziarul De Telegraaf.

AMERICA DE NORD

Tranzacţie estimată la 1,43 miliarde de dolari pe piaţa fondurilor de investiţii din Statele Unite ale Americii
FOND DE INVESTIŢII. Firma de fonduri cu capital privat Oak Hill Capital Partners intenţionează să cumpere producătorul de ambalaje Berlin Packaging LLC pentru 1,43 miliarde de dolari de la societatea de investiţii Investcorp Bank BSC, inclusiv datoria acesteia, informează Wall Street Journal.

Achiziţie în comerţul alimentar american estimată a realiza o valoare de piaţă de circa 81 miliarde de dolari

COMERT FAST-FOOD. Burger King Worldwide Inc negociază achiziţionarea lanţului canadian de restaurante Tim Hortons Inc într-o afacere care ar putea duce la crearea unui lanţ puternic de mâncare fast-food cu o capitalizare de piaţă de circa 81 miliarde de dolari, anunţă Bloomberg.

Tranzacţie de 383 milioane de dolari în industria ambalajelor din America
INDUSTRIA AMBALAJELOR. Compania americană de ambalare Sonoco Products Co a cumpărat grupul privat Weidenhammer Packaging Group pentru circa 383 milioane de dolari în numerar, fapt ce ar stimula activitatea de servicii de ambalare, relatează Wall Street Journal.

ASIA

Familia Wei din Taiwan devine acţionar majoritar al celui mai mare operator de cablu TV din China
INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Familia Wei din Taiwan, care controlează compania chineză Ting Hsin International Group, a fost de acord să devină acţionar majoritar al companiei China Network Systems, cel mai mare operator de cablu TV de pe insulă, pentru plata unei sume de aproximativ 2,4 miliarde de dolari, inclusiv datoria de la firma de private equity MBK Partners, au declarat surse familiare cu tranzacţia pentru Bloomberg.

Fondul de stat din Singapore negociază achiziţia unei clădiri de birouri din Tokio pentru aproximativ 1,6 miliarde de dolari
INVESTIȚII. Oficialii fondului de stat din Singapore negociază achiziţia unei clădiri de birouri din Tokio pentru aproximativ 1,6 miliarde de dolari, au precizat trei persoane familiare cu tranzacţia pentru Reuters, ce ar putea fi cea mai mare tranzacţie pe piaţa imobiliară de la începutul crizei financiare.