Arhive etichete: credit

One United Properties și Auchan investesc circa 130 mil. Euro într-un proiect multifuncțional dezvoltat pe fosta platformă Automatica București. Victor Căpitanu, coproprietar al One United Properties: “Investiția noastră de 100 mil. Euro va fi acoperită din finanțare bancară în proporție de circa 58%, restul din capitaluri proprii. Finalizarea planului de investiții va avea loc în prima jumătate a anului 2020”

Dezvoltatorul imobiliar One United Properties și rețeaua franceză de comerț Auchan au în plan investiții estimate în jurul a 130 mil. Euro până în prima jumătate a anului 2020 în cadrul unui proiect multifuncțional pe fosta platformă Automatica București, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Valoarea include achiziția de aproximativ 25 mil. Euro de anul trecut a fostei platforme Automatica de către One United Properties și Auchan de la fondul de investiții elen Global Finance, care a făcut mai multe tranzacții de vânzare în ultimii ani pentru a-și marca exitul și a rambursa banii investitorilor.

One United Properties, dezvoltator imobiliar controlat de către investitorii Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu, a anunțat că va investi 100 mil. Euro în proiect.

“Investiția noastră de 100 mil. Euro va fi acoperită din finanțare bancară în proporție de circa 58%, iar restul din capitaluri proprii. Tot proiectul are trei componente – imobilul de birouri One Tower, proiectul rezidențial exclusivist One Mircea Eliade și zona comercială dezvoltată de către Auchan“, a explicat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Victor Căpitanu.

Potrivit acestuia, proiectul de birouri va fi finanțat în proporție de două treimi din credit bancar, iar o treime din fonduri proprii ale One United Properties.

În ceea ce privește proiectul rezidențial, structura de finanțare va fi împărțită între finanțare bancară în proporție de 50%, cealaltă jumătate a fondurilor necesare urmând să fie acoperită din fonduri proprii ale companiei și din pre-vânzări de apartamente.

Cele trei componente ale proiectului – birouri, comercial și rezidențial – se vor derula în paralel.

Proiectul de birouri ar urma, conform calendarului de proiect, să fie livrat până la sfârșitul anului 2019, ca și zona comercială, în timp ce pentru ansamblul rezidențial termenul de finalizare este prevăzut pentru prima jumătate a anului 2020.

Întreaga dezvoltare este autorizată pentru o suprafață de 125.000 mp construiți (73.000 mp supraterani și 52.000 mp subterani).

Cele trei turnuri care se vor ridica în cadrul proiectului rezidențial One Mircea Eliade vor însuma 250 de apartamente exclusiviste (2 turnuri în regim de înățime P + 15 etaje, respectiv 1 turn P + 20 etaje), cu vedere panoramică spre Parcul Floreasca și Lacul Floreasca. Clădirea de birouri One Tower (P + 16) se traduce în 24.000 metri pătraţi închiriabili de spaţii de birouri clasa AAA dotate cu ultimele tehnologii și va beneficia de o suprafaţă pe etaj de 1.450 mp, cu o formă regulată, ce va oferi utilizatorului lumină naturală şi o folosire extrem de eficientă a spaţiului. One Tower are ca țintă obținerea certificării LEED, calificativ Platinum.

Întreaga zonă va fi deservită de un spațiu comercial modern, retail si food, dezvoltat de Auchan în locul fostei hale Ford, monument istoric care va fi restaurat și integrat în noua dezvoltare.

One United Properties este principalul dezvoltator imobiliar specializat pe proprietăți rezidențiale exclusiviste din București. One United are mai multe proiecte rezidențiale finalizate (188 de apartamente), în construcție (340 de apartamente) și care urmează să fie începute în următorii ani (peste 500 de apartamente).

One United Properties și-a extins treptat mixul de finanțare al proiectelor astfel că acum are la dispoziție bani din mai multe surse  – capitalul propriu al companiei, capitalul atras de la investitorii per proiect, obligațiuni, împrumut bancar și avansurile plătite de clienți.

One United Properties și-a majorat în septembrie 2017 capitalul cu 10 mil. Euro prin atragerea de fonduri de la 12 investitori privați, care au primit în schimb 8,13% din acțiunile companiei.

Apoi, a făcut o nouă mișcare pentru a-și completa resursele de finanțare anunțând pe 27 noiembrie 2017 emiterea de obligațiuni de 20 mil. euro, cu scadență la 4 ani, prin plasament privat, subscrise integral de fonduri aflate în co-management de către Credit Value Investments din Polonia.

De asemenea, One United Properties și-a refinanțat achiziția de circa 17 mil. euro a birourilor North Gate printr-o finanțare contractată de la CEC Bank.

Garanti Bank a anunțat, recent, că a finanțat complexul rezidențial One Herăstrău Park din București, iar din 2009 până acum a acordat One United Properties finanțări de peste 30 mil. euro pentru dezvoltarea de proiecte rezidențiale sustenabile.

Piața imobiliară locală este printre cele mai efervescente terenuri pentru tranzacții, atât tichete de fuziuni și achiziții, cât și tranzacții de finanțare corporativă sau emisiuni de obligațiuni.

Digi Communications și-a refinanțat parțial creditul de 200 mil. Euro din octombrie 2017. Grupul de telecomunicații a semnat un împrumut sindicalizat multivalută aranjat de Citi și ING, bani din care o parte merg spre finanțarea achiziției din Ungaria

Digi Communications, unul dintre cele mai importante grupuri de telecomunicații din România, își finanțează achiziția în curs a operatorului ungar de profil Invitel Tavkozlesi Zrt printr-un nou împrumut sindicalizat.

Compania a anunțat că pe 1 februarie 2018 a fost încheiat un împrumut sindicalizat care înlocuiește parțial creditul – punte pentru o valoare de aproximativ 163 mil. Euro. Noua finanțare a fost aranjată de către Citi și ING Bank, potrivit informațiilor făcute publice de către companie. Din sindicatul bancar fac parte și alte bănci, ale căror nume nu au fost făcute publice de către reprezentanții Digi Communications NV.

Împrumutul sindicalizat include trei facilități, în forinți, lei, respectiv euro și are o maturitate de 5 ani. Dobânda este de 2,65% pe an plus ratele medii de dobândă interbancare aplicabile, au precizat reprezentanții Digi.

Finanțarea acoperă parțial creditul sindicalizat de 200 mil. Euro semnat în octombrie 2017, care a fost contractat pe termen scurt.

“Facilitatea Sindicalizată 2018 urmează să fie folosită de Societate și filialele acesteia pentru aceleași scopuri anticipate de Societate în octombrie 2017. Parte din suma disponibilă va fi folosită pentru finanțarea achiziției de către Digi Kft. a operatorului maghiar de comunicații electronice Invitel Tavkozlesi Zrt (tranzacție cu privire la termenii căreia am informat investitorii și actionarii pe data de 21 iulie 2017). Se intenționează ca restul de sumă să fie folosită pentru scopuri generale corporative și/sau pentru finanțarea cheltuielilor de investiție”, au explicat destinația banilor reprezentanții companiei.

Pe 21 iulie 2017, Digi Communications NV a anunțat achiziția pachetului de 99,99% din acțiunile operatorului ungar de comunicații Invitel Tavkozlesi Zrt de la managerul de capital privat CEE Equity Capital Partners pentru un preț total de 140 mil. Euro, suma putând face obiectul unor ajustări ulterioare, termenul estimat pentru finalizarea tranzacției fiind 14 martie 2018. De asemenea, contractele de servicii reciproce cu Invitech Solutions vor fi încheiate pentru o durată totală de cel puțin zece ani calendaristici împliniți, calculați dupa momentul finalizării tranzacției și vor avea o valoare totală minimă de aproximativ 91,6 mil. euro, în cazul obligațiilor de plată ce revin Digi Ungaria, respectiv circa 16,4 mil. euro, în cazul obligațiilor de plată ale Invitech Solutions.

Digi Communications NV este unul dintre jucătorii majori pe piețele de telecomunicații din România și Ungaria. În România, principalii săi concurenți sunt grupurile internaționale Orange, Vodafone și Telekom în piața telefoniei mobile, respectiv UPC pe piața de cablu TV.

Digi Communications este listată din mai 2017 la București, cea mai mare listare privată din istoria bursei locale în cadrul unei tranzacții anunțate în premieră de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO din aprilie 2016. Fondatorul afacerii, Zoltan Teszari, este principalul acționar al companiei care are o capitalizare bursieră actuală de 753,8 mil. Euro.

Grupul Digi a fost în 2017 cel mai activ jucător local în aria tranzacțiilor corporative mari, având în vedere anvergura listării derulate în ringul piețelor de capital, cea mai mare achiziție de tip fuziuni și achiziții realizată de către o companie locală în afara țării și una dintre cele mai mari tichete de finanțare corporativă derulate.

Garanti Bank finanțează cu 3 mil. euro producția noului tren Hyperion de către Softronic Craiova

Garanti Bank a acordat un împrumut de 14 mil. lei (circa 3 mil. Euro) companiei Softronic, singurul producător de trenuri electrice multiple și locomotive electrice din sud-estul Europei, pentru producția Hyperion 3 – cel mai modern mijloc de transport feroviar din România.

Noul tren va fi lansat în a doua jumătate a anului 2018.

Hyperion este primul tren electric de multiple unități din România și este recomandat pentru transportul Regio, Interregio sau Intercity. Hyperion 3 va fi al treilea model Hyperion, primul fiind lansat în 2014, când Garanti Bank a acordat companiei Softronic un împrumut de 20 milioane de lei pentru producția acestuia.

„Suntem mândri să ne unim încă o dată forțele cu Softronic pentru fabricarea acestui tren de ultimă generaţie. Garanti Bank este un susținător puternic al mediului de afaceri din România și al unor proiecte ambițioase și inovatoare, precum Hyperion 3, care contribuie la dezvoltarea durabilă a economiei locale. Suntem foarte activi pe segmentul corporate, care este o linie de afaceri importantă pentru noi, în principal datorită succesului nostru în stabilirea relațiilor de lungă durată cu clienții noștri. Vom menține aceeaşi abordare şi în continuare, reafirmându-ne angajamentul pe termen lung față de clienții noștri, atât în anul 2018, cât și în anii următori „, a declarat Cagri Memisoglu, Director General Adjunct al Garanti Bank.

Hyperion este alimentat de rețeaua de 25 kVca și are patru motoare asincrone de 430 kW. Când este frânat, Hyperion recuperează energia și oferă jumătate din consumul unui tren clasic cu locomotive și vagoane. Trenul poate atinge o viteză maximă de 160 km pe oră și include echipamente de cale ferată de ultimă oră, produse de companii precum ABB, Knorr Bremse, Lucchini, Voight sa Ultimate., recunoscute în industrie pentru performanța și calitatea produselor. Noul tren Hyperion 3 va aduce câteva actualizări noi care vor îmbunătăți semnificativ experiența călătorilor și vor asigura cea mai mare siguranță, afirmă reprezentanții băncii.

Garanti Bank România face parte din Grupul financiar-bancar Garanti România, care reunește și Garanti Leasing (marca sub care funcţionează compania Motoractive IFN SA) și Garanti Credite de Consum (marca sub care funcţionează Ralfi IFN SA).

Garanti Bank este deținută de către Turkiye Garanti Bankasi A.S. (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. TGB este o bancă universală cu servicii de top în toate segmentele de business. Banca deservește peste 14,5 milioane de clienți în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici și mijlocii, dar și retail, oferind servicii financiare integrate. Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acționarul majoritar al TGB.

Prezentă în România din 1998, banca a dezvoltat un portofoliu solid de clienți și și-a extins prezența națională prin sucursale și canale alternative.

Softronic Craiova a înregistrat în anul 2016 o cifră de afaceri de 54,9 mil. lei (12,2 mil. euro) și un profit net de 1,27 mil. lei (0,28 mil. euro) la un personal mediu format din 153 de oameni.

Eximbank a emis scrisori de garanție bancară de peste 23 mil. Dolari pentru Hidroconstrucția. Banca de stat a finanțat recent Poșta Română cu 30 mil. lei

 

EximBank a emis două scrisori de garanție bancară în valoare totală de peste 23 de milioane de dolari pentru Hidroconstrucția, unul dintre cei mai mari constructori cu capital privat românesc, facilități care vor permite companiei derularea unui contract în valoare de 115,5 mil. dolari în Iordania.

Recent, EximBank a anunțat că va asigura necesarul de finanţare pentru derularea activităţii curente a Companiei Naţionale Poşta Română, cel mai mare operator de servicii poştale, în urma câştigării licitaţiei organizată de societate, la finele anului trecut, pentru contractarea unui împrumut în valoare de 30 de milioane de lei, pe o perioadă de 24 de luni.

În cazul Hidroconstrucția, cele două scrisori de garanție – de restituire avans și de garanție de bună execuție, în valoare de 11,53 milioane de dolari fiecare, sunt destinate derulării contractului pe care Hidroconstrucția l-a adjudecat anul trecut, în urma unei licitații internaționale organizate de Compania Arabă a Potasiului din Regatul Hasemit al Iordaniei.

”Contractul încheiat de Hidroconstrucția cu compania iordaniană este unul dintre cele mai importante derulate de o societate românească în Orientul Mijlociu în ultimii ani și poate deschide drumul altor proiecte implementate de firme românești în zonă. Reorientarea companiilor locale către fostele piețe externe tradiționale este un demers justificat și posibil din două rațiuni: pe de o parte, perspectivele de creștere pentru aceste piețe sunt mult mai mari decât în cazul țărilor dezvoltate – lucru care oferă oportunități sporite, iar, pe de altă parte, există un istoric bun al relațiilor comerciale cu aceste state, fapt ce poate reprezenta un atu pentru dezvoltarea relațiilor comerciale. Este un demers pe care EximBank îl încurajează și îl susține în același timp, punând la dispoziția exportatorilor români produse moderne, aliniate practicii internaţionale, care facilitează atât internaționalizarea companiilor românești, cât și participarea lor la proiecte din afara ţării”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

Hidroconstrucția a primit documentaţia de atribuire pentru licitaţie în ianuarie 2017, în urma depășirii primei etape de preselecție începute în 2016, iar în perioada de evaluare a ofertelor, reprezentanţii companiei iordaniene au vizitat lucrări similare ale antreprenorului român, executate sau în curs de execuţie. La sfârșitul lunii octombrie oferta Hidroconstrucția a fost desemnată câștigătoare. În cadrul proiectului, societatea va efectua lucrări de terasamente speciale, dezvoltate pe o lungime de peste 10 km; lucrări de hidroizolații cu geomembrane; lucrări de confecţii metalice (Staţie de pompare, instalări de conducte de diametre mari, legături, by-pass-uri); lucrări necesare aducţiunii a apei (canale deschise protejate); lucrări de supraveghere a comportării în timp a construcţiilor (aparatură de măsură şi control, reţea de monitorizare); lucrări mecanice (pompe de mare putere, branşamente); lucrări electrice (alimentarea staţiei de pompare); lucrări de organizare de şantier (drumuri, spaţii de depozitare materiale, spaţii de cazare, ateliere auto, amenajări cariere).

”Conjunctura economică din ultimii ani – caracterizată în ceea ce ne privește prin absenţa proiectelor majore de investiţii în construcţii, atât din partea statului, cât şi din partea companiilor private, ne-a determinat să ne schimbăm strategia de business și să ne focusăm pe consolidarea prezenței noastre pe plan internațional. Eforturile noastre încep iată să dea roade, câștigarea acestui contract în Iordania fiind un prim pas în această direcție. Sunt ţări şi regiuni pe glob care promovează portofolii generoase de proiecte, marea majoritate investiţii noi, cu finanţare asigurată, iar noi vom continua să participăm și la alte licitații externe ce presupun lucrări complexe și contăm pe suportul EximBank pentru derularea lor”, a spus Mihăiţă Fundeanu, directorul general al Hidroconstrucția.

În cazul finanțării de 30 mil. Lei recent încheiate de către Eximbank cu Poșta Română, acesta este cel de-al treilea acord dintre banca de stat și compania de stat după ce, în 2013, banca a acordat un credit în valoare de 100 de milioane de lei pentru acoperirea parţială a sumelor restante din activitatea de colectare de numerar, iar în 2016 banca a câştigat licitaţia organizată de Compania Naţională Poşta Română pentru acordarea unui credit în valoare de 60 de milioane de lei.

EximBank a dat un credit de 100 mil. Lei către BT Leasing pentru finanțări acordate în lei clienților pe termen scurt

EximBank și BT Leasing au încheiat, la finele anului trecut, un acord prin care banca a acordat societății de leasing un credit în valoare de 100 de milioane de lei. Acesta are ca destinație acordarea de finanțări în lei pe termen scurt și mediu pentru activitatea clienților BT Leasing.

”Acest acord încheiat cu încă un jucător de top pe segmentul serviciilor de leasing financiar ne permite să ne atingem obiectivul de a crea contexte propice dezvoltării businessului local, colaborarea permițându-ne să finanțăm indirect companiile mici și mijlocii, în condiții de maximă eficiență. Asigurăm astfel un acces flexibil şi convenabil la soluții de finanțare ce permit realizarea de investiții pentru dezvoltarea de noi afaceri sau pentru consolidarea afacerilor deja mature, contribuind la creşterea competitivității într-un mediu economic din ce în ce mai dinamic şi complex”, a declarat Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

“Această nouă facilitate ne ajută să susținem dezvoltarea cât mai multor IMM-uri din România, leasingul financiar fiind cea mai facilă formă de finanțare pentru acestea. Prin dezvoltarea rețelei de vânzări a produselor de leasing, cross-sellingul cu Banca Transilvania, parteneriatele cu dealerii autorizați de autovehicule şi echipamente, precum şi prin astfel de colaborări cum este cea cu EximBank, BT Leasing contribuie la rezultatele pozitive ale Grupului Financiar BT, susținătorul antreprenoriatului românesc”, a afirmat Ionuț Morar, directorul general al BT Leasing.

EximBank este o bancă aflată în portofoliul statului român, în timp ce BT Leasing face parte din grupul financiar privat Banca Transilvania, unul dintre jucătorii de top de pe piața bancară locală.

Un investitor indian ia un credit de 38,7 mil. Dolari de la BCR și BERD pentru finanțarea parțială a construcției unei fabrici de reciclare a uleiurilor minerale uzate la Oltenița

Compania Green Oil & Lubes SRL, parte a unui grup controlat de către un investitor indian, a semnat un credit de 38,7 mil. Dolari de la BCR și BERD pentru a finanța o parte a investiției de 56 mil. Dolari în ridicarea unei fabrici de reciclare a uleiurilor minerale uzate.

“Banca Europeană pentru Construcție și Dezvoltare (BERD) și Banca Comercială Română (BCR) au semnat un credit sindicalizat de tip club loan in valoare de 38,7 milioane de dolari pentru dezvoltarea, construcția și funcționarea unei uzine de reciclare a uleiurilor minerale uzate. Ambele instituții au acționat ca Aranjori Principali Mandatați pentru această tranzacție, iar BCR a acționat și ca Agent de Documentație, Agent de Facilitate și Garanții”, au precizat reprezentanții creditorilor.

Grupul de companii din care face parte Greeb Oil & Lubes va contribui la programul de investiții cu 26 de mil. dolari, în timp ce restul de 30 mil. dolari va fi asigurat printr-un credit de investiții acordat în cote egale de către BERD și BCR. În cadrul aceluiași acord financiar, BCR a aprobat, de asemenea, o linie de 8,7 mil. dolari pentru finanțarea nevoilor de capital de lucru și TVA-ului aferent dezvoltării proiectului.

Finanțarea face parte dintr-un program de investiții al companiei în valoare de 56 mil. dolari, al cărui scop este construirea unei instalații de reciclare de 73.000 de tone metrice pe an, în Oltenița, la 60 de kilometri de București. Uzina va regenera uleiurile minerale uzate și le va transforma în uleiuri de bază pentru vânzare și reutilizare în industria auto și în alte sectoare industriale.

Green Oil & Lubes SRL face parte dintr-un grup de companii înființate de inginerul și omul de afaceri indian Mazarali Kamumiya Saiyed.

“Co-finanțarea proiectelor cu componentă de mediu reprezintă una dintre direcțiile strategice ale BCR și ne bucurăm că putem contribui la o investiție ce abordează una dintre problemele critice ale României, aceea a punctelor de reciclare. Suntem permanent preocupați de direcţionarea sustenabilă şi eficientă a resurselor financiare către tehnologie, infrastructură, educație, protecția mediului și, implicit, calitatea vieţii”, a declarat Sergiu Manea, președintele BCR, subsidiara locală a grupului austriac Erste.

Erste Group a oferit finanțări de aproximativ 300 mil. euro pentru dezvoltarea sectorului local al energiei regenerabile  – eoliană, solară, hidro și biogaz.

„Suntem onorați să colaborăm cu două mari bănci internaționale în dezvoltarea unui proiect unic în România, într-o locație strategică, la malul Dunării, care leagă Europa de Est și Europa Centrală și care ne va permite să reciclăm integral deșeurile colectate regional”, a declarat Mazarali Kamumiya Saiyed, acționar majoritar al Green Oil & Lubes.

Avocații Badea Clifford Chance au lucrat în tranzacția de finanțarea de partea băncilor, în timp ce Reff & Asociații a asigurat consultanța juridică a Green Oil & Lubes SRL.

Noua unitate de procesare abordează o problemă importantă, cea a reciclării deșeurilor, în condițiile în care va atrage și crearea unei reţele naţionale de colectare a uleiului utilizat.

În medie, fiecare litru de lubrifiant generează 0,5 litri de reziduri (ulei uzat), arată datele furnizate în comunicatul transmis de către BCR. În prezent, în România, numai aproximativ 50% din aceste deșeuri sunt colectate si sunt utilizate în principal drept combustibil pentru producerea de energie termica în procese industriale, lucru care generează cantități semnificative de gaze cu efect de seră.

Compania se așteaptă să colecteze majoritatea uleiurilor uzate reciclabile din țară și, în schimb, să creeze un produs atractiv și accesibil pentru clienții locali. În plus, investiția de la Oltenița va veni la pachet cu un transfer semnificativ de competențe și tehnologie, precum și cu aproximativ 70 de noi locuri de muncă.

Fabrica va fi amplasată pe malul Dunării, investiția fiind estimată a fi finalizată până în iulie 2018.

În managementul companiei pentru derularea primei investiții de acest tip din România a fost atras Haris Hanif, care are în spate o carieră de 27 de ani în poziții de top în Citibank, ABN Amro, RBS, American Express, KPMG sau Deloitte.

Green Oil & Lube este deținut de către Chemie Tech DMCC, parte a unui grup fondat în 1997 care acum are operațiuni pe 4 continente, în 36 de țări și numără 1.253 de angajați.

 

Alro a semnat o facilitate de credit de 167 mil. dolari pe 3 ani cu un sindicat format din opt bănci coordonat de Raiffeisen

Producătorul de aluminiu Alro Slatina a semnat o facilitate de credit de 167 mil. dolari, pe o perioadă de trei ani.

Acordul extinde cu trei ani creditul de tip revolving in valoare de 137 mil. dolari, semnat în decembrie 2015 și adaugă o nouă linie de finanțare non-cash de 30 mil. dolari. Acest credit de tip revolving are ca scop finanțarea capitalului de lucru necesar companiei.

Linia de finanțare non-cash va fi utilizată pentru emiterea de acreditive și scrisori de garanție, în vederea susținerii activității operaționale și activității investiționale, afirmă reprezentanții Alro.

Tranzacția a fost finalizată cu un sindicat de opt bănci și a fost condusă de RBI Group (Raiffeisen Bank International împreună cu Raiffeisen Bank România) drept unic coordonator.

Sindicatul de bănci a inclus OTP Bank România, Unicredit Bank, Intesa Sanpaolo România, Banca Transilvania, Eximbank și Garanti Bank.

Condițiile comerciale contractuale au fost îmbunătățite din mai multe puncte de vedere și, de asemenea cu un impact pozitiv asupra cheltuielilor financiare ale companiei.

Alro Slatina a raportat pentru anul 2016 o cifră de afaceri de circa 2,14 mld. lei (475,3 mil. euro) și un profit net de 67,2 mil. lei (14,9 mil. euro) la un număr mediu de 2.449 de angajați. Pe bursa de la București, Alro are o capitalizare bursieră de circa 2,25 mld. lei (484,9 mil. euro).

Alro, care are în portofoliu și comnbinatul de alumină Alum Tulcea, face parte din grupul Vimetco, controlat de către magnatul rus Vitaly Machitski.

IFC împrumută 38,5 mil. Dolari UniCredit Leasing Corporation pentru finanțarea IMM-urilor

 

International Finance Corporation, divizia de investiții a grupului Băncii Mondiale, a acordat un împrumut de 150 mil. Lei (38,5 mil. Dolari) către UniCredit Leasing Corporation pentru finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM).

„UniCredit Leasing Corporation are o strategie continuă de sprijinire a companiilor mai mici din România”, a declarat Mircea Cotiga, CEO al UniCredit Leasing.

„Prin acest nou împrumut, ne întărim angajamentul nostru pe termen lung de a încuraja acest segment. În lunile următoare, ne vom concentra pe o creștere durabilă sănătoasă pe piața locală și pe o diversificare a portofoliului IMM-urilor noastre”.

Acordul va permite UniCredit Leasing, liderul pieței din sectorul de leasing din România, să-și extindă acoperirea către companii mai mici care trebuie să-și actualizeze activele pe termen fix.

UniCredit Leasing este o filială a UniCredit Bank S.A., un client IFC pe termen lung. Împrumutul face parte, de asemenea, din strategia IFC de a colabora cu bănci și instituții financiare din regiune pentru a-și consolida capacitatea de creditare în sectoarele deservite.

Acesta este primul împrumut în monedă locală oferit de IFC unei companii de leasing, pentru a contribui la dezvoltarea durabilă a pieței de leasing în creștere a României, eliminând în același timp neconcordanțele aferente diferențelor de curs valutar. Având în vedere numeroasele lor constrângeri financiare, leasingul este o alternativă atrăgătoare pentru IMM-uri, în special pentru întreprinderile mici și tinere care nu pot obține împrumuturi bancare din cauza lipsei de istoric de creditare.

„Companiile de leasing sunt esențiale pentru a conduce programele IFC în rândul IMM-urilor din Europa și Asia Centrală”, a declarat Kudret Akgun, Director Regional IFC EMENA pentru Grupul Instituțiilor Financiare.

„Prin acest acord cu UniCredit Leasing Corporation, ne propunem să ajungem la companii mici și mijlocii din România și să le extindem accesul la finanțare, permițându-le să crească în viitor”, a mai spus acesta.

UnICredit Leasing este liderul pieței locale de leasing.

Digi ia un credit-punte de 200 mil. Euro pe un an, aranjat de către Citi și ING Bank. 140 mil. Euro din pachetul de finanțare vor acoperi finanțarea achiziției operatorului de telecomunicații Invitel din Ungaria. Digi a atins în ultimul an maximul activității sale tranzacționale cu cea mai mare listare privată pe bursa locală, cea mai mare achiziție a unei companii românești în străinătate, o emisiune de obligațiuni de 350 mil. euro și finanțări de aproape 600 mil. euro

Digi Communications NV a anunțat, astăzi, că a încheiat un împrumut pe termen scurt de 200 mil. Euro, din care 140 mil. Euro sunt destinate finanțării achiziției operatorului de telecomunicații Invitel Tavkozlesi Zrt din Ungaria.

Finanțarea a fost aranjată de către Citi și ING Bank, doi dintre creditorii tradiționali ai grupului de telecomunicații controlat de către Zoltan Teszari.

Creditul – punte (bridge loan) are o maturitate de 12 luni și poate fi extins pentru o perioadă suplimentară de până la 6 ori 12 luni, au precizat reprezentanții Digi.

Împrumutul este format din două facilități, pe lângă prima destinată finanțării achiziției din Ungaria, cealaltă este alocată pentru scopurile generale corporative ale companiei.

Digi Ungaria, subsidiară a grupului de telecomunicații Digi, a comunicat pe 21 iulie că a încheiat un contract pentru achiziția a 99,998395% din Invitel Tavkozlesi din Ungaria cu un fond de investiții al CEE Equity Partners, prețul total ce urmează să fie plătit către vânzători fiind de 140 mil. Euro, sumă ce ar putea face obiectul unor ajustări ulterioare. Finalizarea tranzacției este estimată pentru 14 martie 2018.

Digi face prin tranzacția de 140 mil. euro cea mai mare achiziție a unei companii românești în străinătate.

De asemenea, Digi a realizat în acest an un alt record privind cea mai mare listare privată a unei companii din România, după ce a vândut un pachet de 25,6% din acțiunile Digi Communications NV pe bursa de la București, tranzacție anunțată în premieră de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 13 aprilie 2016.

Tranzacțiile de finanțare a achizițiilor prin așa-numite credite – punte pe termen scurt sunt, în multe cazuri, urmate de o finanțare pe termen mai lung menită să rearanjeze structura datoriilor.

Grupul Digi tocmai a realizat anul trecut două tranzacții prin care și-a îmbunătățit structura datoriei prin emisiunea de obligațiuni de 350 mil. euro, respectiv după semnarea unui credit sindicalizat de circa 375 mil. euro.

“Nivelul nostru de îndatorare este acum de circa 2,9 x EBITDA și mai avem spațiu până la 3,75 pe partea de obligațiuni“, declara Serghei Bulgac, directorul general al Digi Communications NV pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO în mai la momentul listării pe bursă al companiei.

Grupul Digi a realizat anul trecut EBITDA de 263 mil. Euro, ceea ce contura spațiul de manevră pentru finanțări noi în jurul a 220 mil. Euro, spațiu care cadrează cu noua finanțare, fără să își afecteze ratingul acordat de agențiile internaționale de evaluare financiară.

Cu o tranzacție de finanțare de 200 mil. Euro, Digi înregistrează astfel una dintre tranzacțiile majore de finanțare corporativă din acest an, demonstrând un apetit tranzacțional fără precedent în ultimul an, confirmând estimările jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO din 11 ianuarie.

Digi concurează cu Orange, Vodafone, UPC și Telekom pe piața serviciilor de telecomunicații.

Garanti Leasing continuă seria împrumuturilor de la instituțiile financiare internaționale cu un nou acord de 10 mil. euro de la BERD pentru finanțarea microîntreprinderilor și IMM-urilor

 

Garanti Leasing, parte a Garanti România și subsidiară a grupului financiar turc Garanti, a încheiat un acord de împrumut în valoare de 10 mil. euro cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), pentru a crește accesul la finanțare pentru întreprinderile micro, mici și mijlocii (IMMM-uri).

Împrumutul va permite Garanti Leasing să își continue dezvoltarea operațiunilor de leasing și să își extindă portofoliul de IMMM-uri.

Deși leasing-ul reprezintă o alternativă atractivă pentru IMMM-urile locale de a-și susține necesitățile de investiții, rămâne totuși o sursă de finanțare mai puțin dezvoltată în România.

Garanti Leasing continuă să își crească volumul de business și portofoliul finanțat prin concentrarea pe IMMM-urile din sectoare economice precum transporturi, sănătate și industria auto.

“Noi credem în mediul de afaceri local și în potențialul lui de dezvoltare, iar toate demersurile noastre de până acum au fost în sprijinul activității lor, vizând și sprijinind creșterea durabilă. Prin parteneriatul cu BERD reiteram angajamentul nostru față de mediul de afaceri din România și, în special, față de întreprinderile mici și mijlocii”, a declarat Okan Yurtsever, Director General Garanti Leasing.

Este pentru a doua oară când BERD împrumută bani Garanti Leasing pentru a susține IMMM-urile din România, după împrumutul de 10 mil. euro acordat de BERD în august 2016, ce viza susținerea clienților din comerț, construcții și alte servicii.

 “Suntem încântați să intensificăm colaborarea cu Garanti Leasing după succesul din 2016. Această nouă facilitate continuă colaborarea noastră pentru a oferi finanțare întreprinderilor mici și mijlocii din România. IMMM-urile sunt coloana vertebrală a economiei românești, iar susținerea lor va contribui la creșterea economică”, a declarat Matteo Patrone, Director Regional BERD pentru România și Bulgaria.

De asemenea, International Finance Corporation (IFC), divizia de investiții din cadrul grupului Băncii Mondiale, a aprobat în board-ul său pe 26 aprilie un împrumut în valoare de 5,87 mil. Dolari către Garanti Leasing în vederea finanțării întreprinderilor mici și mijlocii controlate de către femei, potrivit informațiilor făcute publice de către instituția financiară internațională. Propunerea discutată în board-ul IFC vizează un împrumut cu o maturitate de 5 ani.

Distribuția activelor finanțate de către Garanti Leasing, în primele șase luni ale anului, a fost: vehicule (51%), echipamente (20%) și imobiliare (29%). Începând cu luna august a acestui an, Garanti Leasing are un volum total de active de 764 mil. lei (166 mil. euro).

BERD este cel mai mare investitor instituțional din România, după ce a investit aproape 7,5 mld. Euro în aproape 400 de proiecte.

Cu un istoric de aproape 20 de ani pe piața de leasing din România, Garanti Leasing (brandul sub care funcționează compania Motoractive IFN SA) completează gama de produse și servicii a grupului Garanti cu oferte de leasing pentru vehicule, echipamente și imobiliare, sale & lease-back. De la inaugurare, compania a acordat peste 800 de mil. euro pentru activele în leasing financiar și a semnat peste 53.000 de contracte de leasing. În prezent, societatea operează prin 8 birouri locale și creează sinergii cu agențiile Garanti Bank din țară.

Motoractive IFN este a opta companie pe piața de profil, cu o cotă de piață de 4,6%, conform datelor din decembrie 2016.

Compania a fost fondată în 1998, iar în 2006 a fost vândută la pachet cu alte două firme din domeniul serviciilor financiare (furnizorul de credite de consum Estima Finance și compania de credit ipotecar Domenia Credit) de către managerul de capital privat Axxess Capital către GE Money, divizie a conglomeratului american GE. În 2010, grupul financiar turcesc Garanti a devenit indirect principalul acționar al Motoractive IFN.

Garanti Leasing face parte din grupul financiar-bancar Garanti România din 2010. Grupul Garanti reunește de asemenea Garanti Bank și Garanti Credite de Consum (marca sub care funcționează Ralfi IFN SA).

Grupul Garanti România este deținut de Turkiye Garanti Bankasi AS (TGB), a doua bancă privată din Turcia, ca mărime. TGB este o bancă universală, cu servicii de top în toate segmentele de business, și are peste 14 milioane de clienți în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici și mijlocii, precum și retail, cărora le oferă servicii financiare integrate. Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acționarul majoritar al TGB.

Producătorul de mezeluri Caroli Foods Group împrumută 23 mil. Euro de la BCR și BRD pentru extinderea facilităților de producție și achiziția de echipamente

Caroli Foods Group, lider pe piața locală a procesării de carne, a contractat o facilitate de credit de 23 mil. Euro de la un sindicat bancar format din BCR și BRD. Cele două bănci au contribuit în mod egal la această finanțare.

Banii urmează să fie folosiți pentru extinderea capacităților de producție și achiziția de noi echipamente, inclusiv pentru finanțarea capitalului de lucru, au anunțat părțile implicate în tranzacție.

În cadrul acestei facilitați de credit, BCR are rolul de Coordonator, Aranjor Principal Mandat și Agent de Documentație, iar BRD cel de Aranjor Principal Mandat și Agent de Facilitate și Garanții. Finanțarea, în valoare de 23 de milioane de euro, a fost aranjata sub forma unui club-deal.

Firma de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a asigurat consultanța juridică a celor doi finanțatori.

“2017 este un an istoric pentru Caroli Foods Group datorită preluării companiei de către Sigma Alimentos, unul dintre liderii mondiali de carne carne preparată și conservată. Această schimbare la nivel de acționariat garantează faptul că noi, Caroli Foods Group, vom continua să investim în brandurile noastre, în tehnologie și în inovație pentru a putea deservi consumatorii și pentru a le depăși așteptările. Mulțumesc BCR și BRD pentru încrederea acordată și pentru suportul oferit în satisfacerea nevoilor consumatorilor noștri și atingerea obiectivelor companiei”, a declarat Khaled el Solh, CEO Caroli Foods Group.

Sigma Alimentos, parte a conglomeratului mexican Alfa Group, a anunțat pe 1 septembrie preluarea unui pachet de 51% din acțiuni de la familia El Solh, ajungând astfel la o participație de 100% din acțiunile Caroli Foods Group, achiziție finanțată din lichiditățile curente ale cumpărătorului.

“Ne bucurăm că prin acest nou credit sindicalizat putem susține o companie precum Caroli Foods Grup, un brand de talie națională, cu o puternică amprentă industrială și capacități semnificative de distribuție și desfacere. Finanțarea companiilor care produc, angajează și contează în viața românilor rămâne unul dintre obiectivele noastre cheie”, a declarat Cătălina Porojan, Director Executiv al Direcției Groupe Large Corporate Finance în cadrul BCR.

„Noua facilitate de credit sindicalizat aranjată împreună cu BCR pentru Grupul Caroli Foods reconfirmă poziția BRD Groupe Société Générale de partener pe termen lung pentru companii si angajamentul nostru total de a continua să finanțăm activ economia, dezvoltarea afacerilor creatoare de valoare adăugată și clienţi precum Grupul Caroli Foods” a declarat Mihaela Chifiac, Director Comercial, Corporate Banking & Global Financing BRD.

Pe piața locală, sectorul procesării de carne și afacerile conexe arată rate de creștere atractivă pentru derularea de noi investiții. Recent, grupul Premium Porc a contractat un credit de 55 mil. Euro de la un consorțiu format din BCR, BRD, UniCredit și Raiffeisen.

În ultimii ani, companiile de profil au investit peste 500 mil. Euro în sector, indică Asociația Română a Cărnii, care reprezintă circa 60% din producția națională de mezeluri.

Caroli Foods Group dispune de o unitate de producție la Pitești, unde are circa 1.200 de angajați. În 2016, Caroli a avut vânzări de circa 88 mil. Euro. Compania are în portofoliu mărci precum Caroli, Sissi și Primo.

Pe piața locală de profil, Caroli concurează cu jucători precum Unicarm, Cris-Tim, Meda Prod ’98 sau Aldis.

Operațiunile Sigma Alimentos, companie globală cu venituri de 5,7 mld. dolari pe an, sunt puternic ancorate în America de Nord și America Latină, respectiv Europa Occidentală astfel că preluarea unei platforme de top pe piața din România precum cea a Caroli Foods Group deschide porțile de intrare în această regiune a Europei de Est.

Holdingul Alfa, în portofoliul căruia se află Sigma Alimentos,  este al treilea grup ca mărime din Mexic și este deja activ în Europa de Est prin producătorul de componente auto din aluminiu Nemak, ce are operațiuni la scară globală, inclusiv în Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria.

 

Mecaind Ulmeni ia un credit pe termen scurt de 18 mil. Lei de la UniCredit Bank, garantat cu stocuri de cereale de 20,7 mil. Lei

 

Producătorul agricol Mecaind Ulmeni a aprobat contractarea unui credit pe termen scurt de 18 mil. Lei (circa 4 mil. euro) de la UniCredit Bank, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Împrumutul urmează să fie garantat cu ipotecă mobiliară asupra creanțelor bănești ce provin din comerțul cu cereale și plante tehnice.

De asemenea, pe lista garanțiilor companiei figurează și stocuri de cereale în valoare de 20,7 mil. Lei (4,5 mil. euro), conform hotărârii acționarilor Mecaind Ulmeni din 19 iulie.

Acțiunile Mecaind Ulmeni din județul Călărași sunt deținute de către Mihăiță Titel Tene cu 98%, Gillberto Salvador Rotaru cu 1% și Andrei Ionel cu 1%, arată datele făcute publice.

Afacerea Mecaind a fost construită pe bazele unei foste SMA, care presta servicii de mecanizare în agricultură. În anul 1994, societatea a parcurs procesul de privatizare prin metoda MEBO, iar în 2007 intră, în proprietatea familiei Tene, prin achiziţia pachetului de acţiuni.

Complexul agricol din județul Călărași dispune de o suprafață cultivată de aproape 6.000 de hectare.

Cu finanțare de la CEC Bank și prin atragerea de fonduri europene, Mecaind Ulmeni a investit în dezvoltarea parcului auto și a capacității de însilozare a cerealelor. Afacerea s-a extins apoi cu investiții în fermă de vaci cu o producție zilnică de 250.000 de litri de lapte și o fermă de creștere a porcilor, cu o capacitate de 18.000 de capete.

Compania a mai anunțat planuri de investiții pentru noi linii de afaceri în cadrul strategiei de agricultură integrate. Astfel, reprezentanții companiei au în vedere o linie de procesare a laptelui pentru telemea, , cașcaval, sana și chefir. De asemenea, portofoliul companiei este completat de planurile de investiții în abator și linie de prelucrare a mezelurilor. Dejecțiile animalelor de la ferme sunt utilizate la producția de electricitate cu ajutorul unei stații de biogas, cu o capacitate de 250 kw pe oră.

În 2016, Mecaind Ulmeni a înregistrat un profit net de 4,1 mil. Lei  (0,9 mil. Euro) la o cifră de afaceri de 51,6 mil. Lei (11,5 mil. Euro) și 66 de angajați, conform ultimului bilanț făcut public.

 

Urgent Cargus a semnat un credit de 134 mil. Lei de la BCR și OTP pe 5 ani. Banii sunt alocați pentru dezvoltare și refinanțarea împrumuturilor anterioare. Valoarea maximă a garanțiilor pentru împrumut trece de 160 mil. Lei

Urgent Cargus, una dintre cele mai mari companii locale de pe piața de curierat, a semnat pe 31 iulie un împrumut de 134 mil. Lei (peste 29 mil. Euro), acordat de către BCR și OTP Bank România.

“Facilitatea de credit are o maturitate de 5 ani si a fost contractată pentru susținerea dezvoltării companiei Urgent Cargus, inclusiv pentru refinanțarea împrumuturilor existente”, au precizat reprezentanții BCR.

Creditul sindicalizat este unul de tip club deal, prin care cei doi creditori își împart expunerile asupra companiei. BCR a avut în cadrul tranzacției de finanțare corporativă calitatea de Coordonator, Aranjor Principal Mandatat și Agent de Documentare, Facilitate si Garanții, iar OTP Bank România cea de Aranjor Principal Mandatat.

Suma maximă garantată de către Urgent Cargus în contul acestui împrumut este de 160,8 mil. Lei (peste 35 mil. Euro).

Printre garanțiile aduse pentru împrumut se află pachetul de acțiuni majoritar al companiei Urgent Cargus, deținut de către vehiculul de investiții Mardeto Holdings Limited din Cipru, în spatele căreia se află Abris Capital Partners, unul dintre cei mai mari administratori de fonduri de investiții din Europa Centrală și de Est.

Casa de avocatură Țuca, Zbârcea și Asociații a asigurat consultanța juridică a băncilor în tranzacția de finanțare, în timp ce Urgent Cargus a lucrat cu firma de avocatură al cărei client este Abris Capital Partners, și anume Clifford Chance Badea, după cum rezultă din comunicatul transmis de către BCR.

Urgent Cargus a luat ființă în 2014 în urma fuziunii ca parteneri egali a firmelor de curierat Cargus International și Urgent Curier, ambele cumpărate anterior de către Abris Capital Partners în 2012, respectiv în 2014.

Urgent Cargus operează o rețea de 72 de centre și depozite și o flotă de 2.600 de vehicule, proprii si subcontractate, care transportă 32 de milioane de colete în fiecare an. Compania a raportat pentru anul 2016 pierderi de 19,9 mil. Lei (4,4 mil. Euro) la o cifră de afaceri de 308,88 mil. Lei (68,6 mil. Euro) și 1.122 de angajați, potrivit ultimului bilanț făcut public.

Abris a rearanjat succesiv structura datoriilor companiei Urgent Cargus, după o serie de mutări începută cu achiziția Cargus International cu finanțare asigurată de către UniCredit și BCR. O altă mișcare a fost după achiziția Urgent Curier, când Cargus a împrumutat în 2014 aproximativ 8 mil. Euro la o dobândă de 6% de la proprietarul său, Abris.

În 2015, noua entitate rezultată după fuziune, Urgent Cargus a luat un împrumut de 36,8 mil. Euro de la BCR și BRD pentru refinanțarea datoriilor, tranzacție prin care Abris și-a recuperat din investiția alocată la achiziție din propriul capital al fondului de investiții, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Piața de curierat este estimată să ajungă în acest an la 420 – 450 mil. Euro, ceea ce înseamnă o rată de creștere anuală de două cifre. În sectorul de profil, principalii jucători sunt companii precum Fan Courier, Urgent Cargus sau DPD România.

Abris Capital Partners a strâns până acum de la investitori capital privat de peste 1,2 mld. Euro în trei fonduri de investiții.

În România, Abris și-a format în ultimii 5 ani un portofoliu din companii precum Urgent Cargus pe piața de curierat, grupul de firme Pehart Tec în sectorul producției de hârtie tissue, respectiv grupul de firme Green Group din industria de reciclare a deșeurilor.

După cinci ani de achiziții, Abris se apropie de momentul primei tranzacții de exit în România, în contextul demersurilor începute pentru vânzarea Urgent Cargus, despre care jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris în premieră pe 17 ianuarie.

 

Impact a luat un credit de 33 mil. Lei de la Piraeus Bank pentru finanțarea unui proiect rezidențial în București

Dezvoltatorul imobiliar Impact București a contractat un împrumut în valoare de 32,73 mil. Lei (circa 7,1 mil. Euro) de la Piraeus Bank România pentru finanțarea unui proiect rezidențial din București.

Contractul de credit a fost semnat pe 28 iulie, urmând să fie rambursat în termen de trei ani, au anunțat reprezentanții companiei.

Contractul de credit ipotecar pentru investiții imobiliare are ca destinație “finanțarea lucrărilor de construire, instalații și amenajare interioară a ansamblului de locuințe colective “Ansamblul Platanilor”, au precizat reprezentații Impact.

”Ansamblul Platanilor”, dezvoltat pe un teren în suprafață de 10 ha care cuprinde 39 blocuri, reprezintă a treia fază de dezvoltare din proiectul rezidențial Greenfield din Băneasa, investiție de 44 milioane de euro în blocuri, infrastructură și unitățile aferente.

Pentru finanțarea lucrărilor la acest proiect, Impact a semnat mai multe împrumuturi bancare, printre care un credit de 20,3 mil. Lei cu Banca Transilvania în luna mai și unul de 35 milioane de lei ( 7,88 milioane de euro) de la Libra Internet Bank în 2016.

Pentru a-și finanța planurile de investiții din portofoliu, Impact a apelat și la alte canale de finanțare. Astfel, compania a vândut în luna iulie obligațiuni cu o valoare nominală de 12 mil. Euro către două fonduri de investiții administrate de firma poloneză Credit Value Investments Sp. Z o.o. achiziția de terenuri, respectiv dezvoltarea și construirea de proiecte rezidențiale, potențial incluzând spații comerciale pe terenuri ale companiei.

Impact București este cotată la Bursa de Valori București, unde are o capitalizare de piață de 232,3 mil. Lei. Principalii acționari sunt oamenii de afaceri Gheorghe Iaciu cu 49,48% și Adrian Andrici cu 15,24%, conform ultimelor date disponibile.

BERD intenționează să împrumute cu 59 mil. Euro Transgaz pentru finanțarea proiectului de transport al gazelor BRUA. Costul total al proiectului BRUA de 594 mil. Euro urmează să fie acoperit din surse proprii Transgaz, bani de la BERD, BEI, un grant al Uniunii Europene și din credite de la bănci

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) are în plan să aloce o finanțare în valoare de 59,38 mil. Euro pentru Transgaz, banii având ca destinație proiectul de transport al gazelor BRUA.

Costul total al proiectului este estimat la 593.786.044 mil. Euro, banii necesari urmând să vină din surse proprii ale Transgaz, BERD, Banca Europeană de Investiții (BEI), un grant al Uniunii Europene și din credite contractate de la bănci comerciale, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Finanțarea BERD, care înseamnă 10% din valoarea totală a proiectului, este programată să fie discutată de către board-ul instituției financiare internaționale pe 29 noiembrie.

BRUA este considerat un proiect de importanță strategică, fiind văzut ca o pârghie pentru reducerea importurilor de gaze din Rusia prin conectarea la surse alternative precum zăcămintele de la Shah Deniz (Azerbaidjan) din zona Mării Caspice, ultima fază a proiectului vizând inclusiv conectarea la zăcămintele de gaze descoperite în Marea Neagră.

Un raport ANRE din octombrie 2016 indică faptul că importurile de gaze din Rusia acoperă aproximativ 28,9% din cerere, în condițiile în care principalii producători interni sunt Romgaz și OMV Petrom.

Pentru finanțarea proiectului BRUA, Transgaz a semnat în septembrie 2016 accesarea unui grant de 179,3 mil. Euro, parte a Mecanismului Conectarea Europei, destinat lucrărilor de pe teritoriul României la gazoductul Bulgaria – România – Ungaria – Austria (BRUA).

Gazoductul regional ar urma să aibă o lungime de aproximativ 1.318 km, din care un tronson de circa 478 km trebuie construit pe sectorul românesc.

Capacitatea inițială de transport este prevăzută să fie de 1,75 mld. Metri cubi, urmând ca ulterior să fie majorată până la 4,4 mld. Metri cubi pe an.

Transgaz, companie care deține monopolul transportului și tranzitului de gaze din România, este listată pe bursa de la București, principalul acționar fiind statul român cu 58,5% din acțiuni.

Compania este una dintre cele mai profitabile firme aflate în portofoliului statului român și dispune de lichidități importante.

Transgaz a raportat pentru anul trecut un profit net de 594,5 mil. Lei (circa 132 mil. Euro) la o cifră de afaceri de 1,75 mld. Lei (0,39 mld. Euro), disponibilitățile în conturile bancare ajungând la 949,3 mil. Lei (circa 211 mil. Euro), potrivit raportului anual al companiei. Marja EBITDA raportat la vânzări a fost anul trecut de 48,2%.

Valoarea bursieră a Transgaz este de circa 1 mld. Euro (4,46 mld. Lei).

Alpha Bank România, printre finanțatorii grupului elen OTE pentru dezvoltarea rețelei de telefonie mobilă 4G și 4G+. Cine sunt băncile care au acordat un pachet de finanțare de 300 mil. Euro “părintelui” Telekom România

Alpha Bank România a făcut parte din sindicatul format de către BERD pentru acordarea unui împrumut de 150 mil. Euro pentru Cosmote Mobile Telecommunications Mobile, divizie a grupului elen de telecomunicații OTE – acționarul majoritar al Telekom România.

În total, OTE a primit un pachet de finanțare de 300 mil. Euro pentru acoperirea programului de investiții, respectiv a extinderii rețelei mobile 4G și 4G+, notează BERD.

Astfel, BERD a contribuit cu 85 mil. Euro la un împrumut sindicalizat de 150 mil. Euro, restul de 65 mil. Euro fiind ridicat de la bănci comerciale.

La acest împrumut au participat Eurobank Private Bank Luxembourg S.A., National Bank of Greece S.A., Raiffeisen Bank International AG, Alpha Bank România SA, Bank of China Limited Luxembourg Branch, Industrial and Commercial Bank of China ltd. Luxembourg Branch, Intesa Sanpaolo S.P.A., Hellenic Bank Public Company Ltd, Piraeus Bank S.A. și Nomura International plc.

Separat, grupul elen a semnat un acord de finanțare prin care Banca Europeană de Investiții (BEI) va asigura 150 mil. Euro pentru investiții.

“Investițiile noastre se adresează nevoilor în continuă evoluție ale societății și clienților noștri, pentru îmbunătățirea rețelelor și serviciilor de comunicații. Suntem departe și suntem cel mai mare investitor în telecomunicații din Grecia, care au investit peste 2 miliarde de euro în ultimii șase ani și ne-am angajat la încă 1,5 miliarde de euro până în 2020, pentru rețele de fibră optică și 4G / 4G +. Rețelele de generație următoare nu sunt un lux. Acestea sunt „condiția sine qua non” a erei digitale. Trebuie să abordăm nevoile digitale ale clienților și ale întreprinderilor într-un mod ecologic, pentru a asigura durabilitatea. Cooperarea noastră cu BEI și BERD ne va permite să realizăm strategia noastră și să construim rețelele „verzi” ale viitorului, o condiție prealabilă pentru creșterea durabilă a țării”, a spus Michael Tsamaz, Președinte și Director General Executiv al grupului OTE.

OTE este acționarul majoritar al Telekom România, marcă sub care activează companii diferite pe piața de telefonie fixă, telefonie mobilă, date și alte servicii de comunicații. La rândul său, grupul elen OTE are ca principal acționar pe gigantul german Deutsche Telekom, cu 40% din acțiuni.

În 2013, fosta Cosmote România (acum Telekom România Mobile Communications) a luat un credit sindicalizat de la BERD și un consorțiu de 7 bănci comerciale pentru finanțarea planului de investiții și a dezvoltării rețelei 4G.

Pe piața locală de profil, Telekom România concurează cu Orange, Vodafone, RCS & RDS și UPC România.

CTP împrumută circa 76 mil. Euro de la BERD și BCR pentru extinderea parcului logistic CTPark Bucharest West

BCR, cea mai mare bancă locală după active, și BERD au semnat pe 19 iunie un acord de finanțare în valoare de 75,8 mil. Euro pentru extinderea unui parc logistic al CTP din apropierea Bucureștiului.

Creditul a fost acordat pentru extinderea parcului logistic, prin construcția a două depozite “verzi” de peste 70.000 metri pătrați și refinanțarea unui împrumut existent al CTPark București West.

Finanțatorii au aprobat o  facilitate de credit în valoare de 75,8 mil., în care BCR participa cu  39,1 mil. Euro, iar BERD cu  36,7 mil. euro. În această finanțare, BCR are calitatea de Aranjor Principal, Agent de Documentație și Agent de Facilitate și Garanții.

Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris pe 20 martie că CTP ar putea împrumuta 36,5 mil. Euro de la BERD pentru finanțarea parțială a lucrărilor de extindere a parcului de logistică CTP aflat la 23 kilometri de București, în condițiile în care costul total al proiectului era estimat la 111,8 mil. Euro.

Tranzacția de finanțare a CTP, semnată pe 19 iunie cu cei doi creditori, cuprinde 75,3 mil. Euro și 2,76 mil. Lei (circa 0,5 mil. Euro). Potrivit documentelor de finanțare, CTP a adus ca garanții suprafețe de teren, depozite și bunuri mobile ale companiei împrumutate cu sediul în localitatea Joița din județul Giurgiu.

Pe lista documentelor de finanțare garantate cu ipotecă imobiliară se mai află un contract de hedging de 2,5 mil. Euro semnat de BCR și CTP, respectiv un contract de hedging în valoare de 2 mil. Euro semnat de către BERD și companie, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Cu o suprafață închiriabilă planificată de 600.000 de metri pătrați, CTPark Bucharest West este proiectat să devină cel mai mare parc logistic din România, urmând ca la finalizarea construcției celor două clădiri, care fac obiectul acestei finanțări, să ajungă la peste 244.000 de metri pătrați suprafață închiriabilă.

Parcul de aproximativ 100 de hectare este operat de reprezentanța românească a dezvoltatorului ceh CTP, care administrează o suprafață închiriabilă de peste 3,9 milioane de metri pătrați de proprietăți de clasă A, în peste 60 de locații strategice. CTP susține că operează cel mai mare portofoliu de parcuri de afaceri premium din Europa Centrală și din România.

„Credem în strategia CTP de a dezvolta parcuri logistice de înaltă tehnologie pentru companiile internaționale și naționale, care fac investiții-cheie în Europa Centrală și România. În mod special, considerăm că putem sprijini avantajul competitiv al României în regiune prin finanțarea proiectelor strategice în infrastructura logistică. Suntem recunoscători CTP pentru că ne-a oferit oportunitatea de a fi partener financiar în acest proiect”, a declarat Sergiu Manea, Președintele BCR.

Cele două clădiri vor sprijini CTP să răspundă cererii tot mai mari de spațiu de depozitare, atât pentru clienții existenți, precum și pentru noii clienți de pe piețele din România.

„Suntem foarte mulțumiti de acest acord, care ne va ajuta să facem încă un pas important în a transforma CTPark Bucharest West în cel mai important parc logistic din România, atât în termeni de suprafață totală, cât și în ceea ce privește ritmul dezvoltării și standardele de calitate. Ne propunem să fim un parc strategic pentru economia României, prin sprijinul pe care îl oferim pentru investiții logistice și industriale semnificative, atât străine, cât și românești. Acest împrumut reprezintă de asemenea prima cooperare dintre CTP și BERD, alături de partenerul nostru financiar pe termen lung, BCR (la nivel local) și Erste Bank (la nivel de grup). Suntem încrezători însă că acesta va fi doar începutul unei colaborări fructuoase între CTP și BERD”, a declarat Ana Dumitrache, Country Head al CTP România.

În luna noiembrie 2016, compania condusă de către Remon Vos a cooptat pentru coordonarea locală a operațiunilor pe poziția de Co-Country Head pe Ana Dumitrache, care anterior a coordonat în cadrul BCR segmentul de finanțări imobiliare.

„Ne bucură dorința CTP de a obține certificarea ecologică, care nu este încă un criteriu standard pe piața logistică românească. Închirierea de spații verzi este, de asemenea, o nouă caracteristică în sectorul logisticii din România, ce va aduce beneficii atât colaborării cu chiriașii, cât și consolidării competitivității CTP pe piață”, a declarat Matteo Patrone, directorul BERD, Manager Regional pentru România și Bulgaria.

În România, CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A, cu 615.000 metri pătrați suprafață închiriabilă situați în Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Pitești, Sibiu, Timișoara și Turda.

CTP a anunțat în luna martie achiziția unui teren de 50 de hectare în apropierea CTPark Bucharest West, pe care are în plan dezvoltarea a noi depozite cu o suprafață totală de peste 275.000 metri pătrați, pe fondul creșterii cererii din piață.

CTP a cumpărat în 2015 parcul logistic Bucharest West Park de la ProLogis în cadrul unei tranzacții estimate în jurul a 60 mil. Euro.

Pe 29 iulie 2015, CTPark Bucharest West I SRL, compania de proiect pentru Bucharest West Park, a semnat un credit de 57,1 mil. Euro de la BCR, împrumut majorat în septembrie 2016 la 66,8 mil. Euro, conform ultimelor informații disponibile.

Portofoliul de finanțări al CTP este împărțit de instituții financiare internaționale de talia BERD cu bănci precum BCR, BRD sau Raiffeisen, arată datele disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

După șapte ani de prezență pe piață, CTP a trecut în anul 2015 la o campanie de achiziții de parcuri logistice în țară devenind astfel cel mai puternic jucător pe acest segment, cu investiții evaluate la circa 250 mil. Euro, conform ultimelor estimări disponibile.

Pe piața de logistică, în afara CTP activează și alți investitori precum P3 sau Globalworth, întreaga piață imobiliară locală fiind scena de mai mulți ani a unor tranzacții de fuziuni și achiziții, de finanțare bancară sau chiar a unor tranzacții pe piețele de capital externe prin emisiuni de obligațiuni.

Regina Maria își majorează pachetul de finanțare externă pentru extinderea rețelei. Furnizorul de servicii medicale împrumută 15 mil. Euro de la Banca Europeană de Investiții

Centrul Medical Unirea, compania care operează rețeaua de servicii medicale private Regina Maria, împrumută 15 mil. Euro de la Banca Europeană de Investiții pentru extinderea operațiunilor sale.

Finanțarea de la instituția financiară internațională vine în contextul în care compania aflată în portofoliul fondului de investiții Mid Europa și-a majorat în luna aprilie creditul sindicalizat cu 88 mil. Lei până la 420 mil. Lei (în jurul a 90 mil. Euro) de la Erste, UniCredit și Raiffeisen.

După achiziția Regina Maria de către Mid Europa în toamna anului 2015, compania a accelerat ritmul de dezvoltare atât prin achiziții, cât și prin investiții în unități noi.

Comitetul de Investiții al Fondului European pentru Investiții Strategice (așa-numitul fond Juncker), condus de către președintele Wilhelm Molterer, a aprobat pe 3 aprilie garanțiile pentru un împrumut de până la 15 mil. Euro acordat către Centrul Medical Unirea pentru extinderea rețelei sale de servicii medicale private.

Apreciez foarte mult faptul că BEI sprijină dezvoltarea infrastructurii medicale în România, prin renovarea a două spitale, precum și îmbunătățirea accesului la servicii de îngrijire medicală de înaltă calitate, acest proiect va crea aproximativ 2.000 de locuri de muncă, oferind o îmbunătățire reală a calității vieții cetățenilor români. Acest acord a fost posibil prin sprijinul Fondului european pentru investiții strategice (EFSI), pilonul central al Planului de investiții al Comisiei Europene pentru Europa, așa-numitul Plan Juncker”, a spus Andrew McDowell, Vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții.

Prin acest parteneriat, strategia noastră de investiții pe termen mediu și lung va primi un impuls și, în plus, va semnala creșterea încrederii în marca Regina Maria. În ultimii șapte ani, Regina Maria a realizat investiții de peste 70 milioane euro în extinderea, modernizarea și achiziționarea de noi tehnologii. Scopul nostru principal este ca pacienții români să beneficieze de cea mai bună calitate a serviciilor de sănătate din marile orașe ale României. Prin facilitățile noastre și reputația puternică pentru calitatea asistenței medicale la standarde europene, jucăm un rol din ce în ce mai important în dezvoltarea sectorului serviciilor medicale.”

Rețeaua Regina Maria a raportat pentru anul 2016 o cifră de afaceri de 91 mil. Euro, adică o creștere de aproape 40% a acestui indicator financiar în primul an sub mandatul managerului de capital privat Mid Europa Partners.

În ultimul an de activitate, Regina Maria a cumpărat pe rând spitalul Ponderas, specializat în chirurgie bariatrică, din București, centrul medical Helios din Craiova, centrul medical Dr. Grigoraș din Timișoara, clinica Al Medica Berlin din Ploiești și Ixia Medica din București (în 2017). Regina Maria a fost, de asemenea, unul dintre ofertanții pentru achiziția lanțului de clinici Hiperdia, tranzacție adjudecată de către Affidea.

Pentru anul 2017, compania și-a bugetat o rată de creștere de 30%, în contextul în care managementul a anunțat că își va păstra strategia de extindere bazată pe investiții organice combinate cu campania de achiziții.

Regina Maria este angajată într-o cursă de consolidare a pieței de profil în care principalul său competitor este MedLife, afacere listată din decembrie 2016 pe bursa de la București, dar al cărei pachet majoritar, de 51%, este deținut de către familia Marcu, fondatoarea companiei.

Atât Regina Maria, cât și MedLife s-au dezvoltat prin atragerea unor investitori financiari și au contractat credite de la bănci pentru a-și finanța campaniile de achiziții și proiectele de investiții.

Regina Maria are însă o strategie de achiziții, în care a arătat că preferă preluarea pachetului integral de acțiuni în companiile vizate, în timp ce MedLife s-a orientat către un tip de achiziție mai puțin costisitoare, respectiv achiziția pachetului majoritar de acțiuni combinată cu păstrarea fondatorilor companiilor preluate în poziții de manageri și acționari minoritari.

Pe piața serviciilor medicale de profil, activează jucători cu profil diferit, de la afaceri antreprenoriale cum este cazul Sanador la tipul de companie fondată și controlată de antreprenori, dar devenită companie publică în urma listării pe bursă cum este cazul MedLife sau investitori strategici de tipul Medicover, respectiv investitori financiari precum Mid Europa, proprietarul Centrul Medical Unirea, care operează rețeaua Regina Maria.

Regina Maria, afacere fondată în anul 1995 de către medicul german de origină iraniană Wargha Enayati, numără peste 3.500 de angajați și colaboratori, din care 700 de locuri de muncă au fost create anul trecut. Compania dispune de 35 de locații proprii, 4 spitale, 3 centre cu spitalizare de zi, 2 maternități, 8 campusuri medicale, 11 centre de imagistică, 15 laboratoare de analize, bancă proprie de celule stem și peste 180 de policlinici partenere în țară, conform unor date făcute publice de companie în luna martie.

Mid Europa deține 100% din acțiunile afacerii Regina Maria după o tranzacție care a fost evaluată de surse din piață în jurul a 150 mil. Euro, valoarea tranzacției nefiind făcută publică.

Potențialul pieței de servicii medicale private este cel care alimentează seria de fuziuni și achiziții, sectorul de profil din România fiind cotat la 2,107 mld. Euro și o rată de creștere de 10,1%, potrivit unui raport al firmei de cercetare de piață PMR din luna august a anului trecut. Același raport susține că rata de creștere anuală medie a pieței de profil din România de 9,5% depășește ritmul din alte piețe ale regiunii, în condițiile în care Bulgaria este creditată cu un avans anual mediu de 8,3%, Polonia de 6,7%, Ungaria cu 5,2%, Slovacia cu 5,4%, iar Cehia cu 5,7%.

Mid Europa Partners, unul dintre cei mai mari manageri de capital privat dedicați investițiilor din Europa Centrală și de Est, mai deține în portofoliul său din România lanțul de supermarketuri Profi, preluat în februarie după o achiziție în numerar de 533 mil. euro de la Enterprise Investors.

 

EximBank finanțează cu peste 15 mil. Lei construirea celei de-a treia fabrici a olandezilor de la Prolyte în România

Banca de stat EximBank a anunțat astăzi că a finanțat cu 15,7 mil. Lei (circa 3,4 mil. Euro) construirea unei noi unități de producție în România de către grupul olandez Prolyte, specializat în realizarea de structuri ușoare din aluminiu destinate organizării de evenimente publice.

Valoarea totală a investiției a depășit 18 mil. Lei, investiție realizată în cadrul unui proiect co-finanțat din fonduri europene.

Noul proiect dublează practic capacitatea de producție a companiei de la Piatra-Olt, facilitățile de la EximBank fiind destinate atât derulării investiției, cât și asigurării fondurilor necesare desfășurării activității curente a societății.

”Spuneam anul trecut că parteneriatul pe care îl avem cu Prolyte Group nu este unul foarte lung – colaborăm din 2012, dar este unul solid pe care ne dorim să-l dezvoltăm și, iată, acum, odată cu inaugurarea noii hale de producție, reușim să realizăm acest lucru. Reușim să oferim soluțiile financiare necesare unei companii ce are potențialul de a implementa proiecte sustenabile, cu efecte pozitive atât la nivelul activității sale, cât și pe orizontală prin crearea de noi locuri de muncă”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

Cu noua unitate, Prolyte Group ajunge la trei capacități de producție în România, prima fiind deschisă la Slatina. Fabricile grupului Prolyte din județul Olt au livrat, ca exemplu, scene şi decoruri metalice pentru spectacole ca Eurovision, concerte precum cele susținute de Andre Rieu sau Robbie Williams, iar în Romania, Prolyte a livrat echipamente prin compania Arena Events către festivalul UNTOLD, LIBERTY PARADE, NEVERSEA, și alte evenimente.

Grupul Prolyte a început în 1991 cu compania Prolyte Products BV, respectiv în România ca SC Lite Structures-Ro SRL în 2003. În 2010 a devenit Prolyte Group, rezultat al  fuziunii la nivel internațional a companiilor Prolyte Group BV şi Lite Structures Holding.  Prolyte Group este unul dintre cei mai mari producători de schele de aluminiu, scene şi soluţii structurale din aluminiu. Cu sediul central la Leek, Olanda, un depozit principal în Germania și unități de producție în România, Prolyte este lider pe piața globală deservind clienți din întreaga lume.

Raiffeisen Bank și Eximbank împrumută cu 34 mil. Euro operatorul portuar Comvex pentru finanțarea parțială a investiției de peste 45 mil. Euro într-un terminal de cereale în portul Constanța. Avocații Wolf Theiss au consiliat băncile în tranzacția de finanțare

Raiffeisen Bank şi EximBank România, Finanţator, au semnat la finalul săptămanii trecute un acord de credit în valoare de 33,6 mil. euro cu compania Comvex S.A., destinat finanţării proiectului Terminal de cereale în Portul Constanţa, Dana 80, au anunțat băncile într-un comunicat.

Suma finanţării este subscrisă în mod egal de cele două bănci, respectiv 16,8 milioane de euro fiecare. Creditul de investiții acordat de consorţiul bancar beneficiază, în plus, şi de o garanție emisă de EximBank în numele şi contul statului român, în valoare de 18,2 milioane de euro.

Raiffeisen Bank este aranjor şi finanţator, iar Eximbank finanțator în cadrul tranzacției de finanțare încheiate cu Comvex Constanța.

Finanțarea – acordată pe o perioadă de 10 ani – are ca obiect dezvoltarea şi ulterior operarea de către Comvex S.A. a unui Terminal de cereale cu o capacitate de stocare de 200.000 de tone, iar investiția totală este de peste 45 de mil. euro.

În completarea finanțării bancare, Comvex S.A. a obținut fonduri de pe piaţa de capital, ce i-au permis o contribuție proprie în valoare de peste 8 mil. euro.

Terminalul va fi construit în Dana 80 a Portului Constanța, cea mai adâncă dană de la Marea Neagră și va marca o premieră în România:  va crea posibilitatea încărcării la capacitate totală a celor mai mari nave de transport cereale, tip Panamax şi Cape Size, până la 120.000 tdw. De asemenea, va lega Portul Constanța cu cele mai importante piețe de export pentru cereale din Asia şi va crește importanța acestuia in regiune.

Conform estimărilor companiei, construcția acestui terminal înseamnă, într-o primă fază, dezvoltarea capacităților de export de cereale ale României cu peste 3 milioane de tone, putând ajunge treptat, până la finalul proiectului, la 10 milioane de tone. De asemenea, operarea suplimentară în Dana 80 va duce la creșterea semnificativă a atractivității şi a profitabilității Portului Constanța, precum şi la crearea de noi locuri de muncă de înaltă calificare.

Proiectul este considerat unul de importanță strategică şi este inclus în Master Planul General de Transport al României, aprobat prin HG 666/2016, precum şi în Master Planul Portului Constanța. Totodată, acesta este integrat într-un proiect de dezvoltare privind infrastructura feroviară prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Consultanța juridică în procesul de finanțare a fost asigurată de biroul din București al Wolf Theiss Rechtsanwälte GmbH & Co KG, acționând în numele finanțatorilor, şi de către Mareş, Dănilescu & Mareş, în numele Comvex.

 

BCR finanțează cu 23 mil. euro construcția unei fabrici Romcarton lângă București

 

BCR, una dintre cele mai active bănci pe segmentul finanțărilor corporative, a acordat un credit de investiții de 23,4 mil. Euro către producătorul de carton ondulat Romcarton.

Facilitatea de credit a fost aprobată la începutul lunii martie și este folosită pentru construcția unei noi fabrici de carton ondulat în Popești-Leordeni, județul Ilfov, care se va întinde pe o suprafață de peste 3,4 hectare. Proiectul va fi finalizat până la sfârșitul anului 2017, investiția totală ridicându-se la 27,5 mil. euro.

“Este un moment de referință în evoluția grupului nostru în România: construirea unei fabrici noi, mai mare, cu spații optimizate în jurul fluxurilor tehnologice, instalarea de utilaje moderne și implicit obținerea unui mediu de lucru îmbunătățit. Facem un pas natural în dezvoltarea noastră, care va duce la creșterea satisfacției clienților noștri, proporțional cu îmbunătățirea calității produselor și serviciilor livrate”, a declarat Paul-Henri Kohler, Director General al Grupului Rossmann România.

Romcarton S.A. este primul producător de ambalaje de carton ondulat din Romania, având o experiență de aproape 30 de ani în industria de profil, iar clienții companiei provin din industria alimentară și a bunurilor de larg consum. Compania face parte din grupul european Rossmann, care mai deține în România și fabrica Ambro Suceava. La nivel mondial, Rossmann operează 25 de fabrici, dintre care 22 în Europa și 3 în Africa, cu o capacitate de producție de 500.000 tone de carton ondulat și 300.000 tone hârtie.

“România are nevoie de astfel de proiecte, care confirmă încrederea investitorilor în industria locală și în potențialul de dezvoltare al economiei românești. Suntem pregătiți să oferim susținere și expertiză oricărei inițiative menite să contribuie la creșterea competitivității și la dezvoltarea sustenabilă a economiei”, a declarat Cătălina Porojan, Director Executiv Group Large Corporate BCR.

Pe piața finanțărilor corporative, principalii jucători sunt BCR, BRD, Raiffeisen, UniCredit, ING Bank, BT și, pe segmentul finanțărilor sindicalizate, Citi.

Romcarton concurează pe piața cartonului ondulat cu alți producători importanți precum Vrancart Adjud, Ecopack, cu belgienii de la VPK, respectiv cu grupurile austriece Prinzhorn Holding (proprietarul Dunapack) și Rondo Ganahl, prezent prin intermediul subsidiarei locale Rondocarton.

Piața locală de carton ondulat este cotată cu un potențial atractiv de creștere de către investitorii strategici de profil, astfel că mai mulți jucători derulează investiții în capacități noi de producție.

Romcarton a raportat pentru 2015 o cifră de afaceri de 142,4 mil. Lei (32 mil. Euro) și un profit net de 3,2 mil. Lei (0,7 mil. Euro) la un număr de 288 de angajați.

IFC a aprobat un împrumut de 5,9 mil. Dolari pentru Garanti Leasing pentru a finanța afacerile dezvoltate de femei

International Finance Corporation (IFC), divizia de investiții din cadrul grupului Băncii Mondiale, a aprobat în board-ul său pe 26 aprilie un împrumut în valoare de 5,87 mil. Dolari către Garanti Leasing în vederea finanțării întreprinderilor mici și mijlocii controlate de către femei, potrivit informațiilor făcute publice de către instituția financiară internațională.

Propunerea discutată în board-ul IFC vizează un împrumut cu o maturitate de 5 ani.

Motoractive IFN este a opta companie pe piața de profil, cu o cotă de piață de 4,6%, conform datelor din decembrie 2016.

Compania a fost fondată în 1998, iar în 2006 a fost vândută la pachet cu alte două firme din domeniul serviciilor financiare (furnizorul de credite de consum Estima Finance și compania de credit ipotecar Domenia Credit) de către managerul de capital privat Axxess Capital către GE Money, divizie a conglomeratului american GE. În 2010, grupul financiar turcesc Garanti a devenit indirect principalul acționar al Motoractive IFN.

Garanti Leasing România are o rețea de opt unități și un personal format din 72 de oameni.

Garanti Leasing este deținută în proporție de 100% de către Garanti Bank din Turcia prin intermediul a două firme înregistrate în Olanda – G Netherlands BV, care deține 99,99997% din acțiuni, respectiv Garanti Holding BV cu 0,00003%.

Grupul turcesc Garanti deține Garanti Bank România, situată în primele zece bănci locale după active.

Principalul acționar al Garanti Bank Turcia este BBVA, al doilea grup bancar din Spania, cu un pachet de 39,9%, în timp ce fondatorul băncii, holdingul turcesc Dogus, are o participație de 10%.

Grupul financiar Garanti a dat în ultimii ani semnale repetate că este interesat să își majoreze expunerea pe piața din România și nu exclude din strategia sa de creștere să  apeleze inclusiv la achiziții.

Motoractive IFN a raportat pentru 2015 un profit net de 12 mil. Lei (2,7 mil. Euro) la venituri totale de 125 mil. Lei (28 mil. Euro), conform ultimului bilanț făcut public.

IFC joacă alături de BERD un rol de catalizator pentru atragerea de finanțări bancare și de capital privat în companii, fiind unul dintre investitorii internaționali majori în economia românească.

 

Finanțare Eximbank de 11 mil. Euro pentru Electrogrup pentru capital de lucru și pentru participarea la un proiect de investiții în Polonia

EximBank a acordat companiei Electrogrup, unul dintre jucătorii de top din sectorul construcțiilor de infrastructură energetică, de telecomunicații și civilă, un pachet financiar în valoare totală de 11 mil. euro destinat în special exportului de servicii.

Pachetul de finanțare include un plafon multiprodus pentru asigurarea capitalului de lucru necesar derulării activității curente a companiei și un plafon de garanții ce va fi utilizat pentru participarea la un mare proiect de investiții în Polonia, unde compania deține o subsidiară.

“Structurarea acestei facilităţi pentru una dintre cele mai importante companii antreprenoriale românești – cu o componentă pentru activitatea curentă și una pentru cea de export, arată flexibilitatea și capacitatea EximBank de a furniza segmentului corporate soluții financiare competitive, adecvate profilului fiecărui partener. Avem încredere că acordul încheiat cu Electrogrup reprezintă o primă etapă dintr-un parteneriat ce se va derula pe un termen mult mai lung. Și asta pentru că preocuparea noastră rămâne aceea de a construi o relație solidă cu mediul de afaceri prin susținerea proiectelor de business derulate local, cât și a celor care fac parte din programe de investiții complexe, cu participare internațională, unde firmele românești își pot valorifica nivelul ridicat de competență”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

El a adăugat că banca are și disponibilitatea și resursele pentru a susține extinderea operațiunilor comerciale externe ale antreprenorilor români și va continua să-și modernizeze soluțiile financiare astfel încât să ofere produse aliniate la standardele și practicile europene în materie de finanțare a dezvoltării afacerilor.

Electrogrup, companie înființată în anul 1997 de fraţii Teofil şi Simion Mureşan din Cluj, este una dintre puținele societăți comerciale românești care și-au extins consistent activitatea în străinătate. Compania clujeană și-a deschis în ultimii ani subsidiare în țări precum Germania, Rusia și Polonia, participând în calitate de constructor, la o serie de proiecte de investiții derulate în statele respective.

’’Ne-am bucura să existe mari proiecte de infrastructură în România, unde să ne putem dezvolta. Până atunci ne vom crește expertiza în Germania, Rusia, UK, Polonia și alte țări, continuând strategia acționarilor de a face din Electrogrup o multinațională cu capital românesc. Ne vom implica deci în continuare în proiecte internaționale ce presupun lucrări complexe și ne dorim să avem alături parteneri – așa cum este EximBank – care să ne susțină în derularea lor”, a spus Teofil Mureşan, fondator şi acţionar al Electrogrup.

Planurile de dezvoltare se concentrează pe diversificarea serviciilor de mentenanţă a infrastructurii energetice şi de telecomunicaţii și pe creșterea exportului de servicii.

Compania are peste 400 de angajați, iar pentru 2017 a bugetat o cifră de afaceri de 256 mil. lei (circa 57 mil. euro), din care ponderea exportului este de aproximativ 30%.

Electrogrup are în portofoliu DirectOne, cumpărătorul de anul trecut al Netcity Telecom.

 

Agricover Credit a prelungit cu 2 ani un acord de împrumut de 100 mil. Lei de la Eximbank pentru finanțări alocate fermierilor

EximBank și Agricover Credit, prima institutie financiară non-bancară specializată exclusiv pe finanțarea agriculturii, au agreat prelungirea pentru o perioadă de încă 24 de luni a acordului de împrumut în valoare de 100 de milioane de lei încheiat în 2015 pentru asigurarea resurselor necesare dezvoltării de noi produse și servicii financiare inovatoare destinate fermierilor.

”Agricultura reprezintă unul dintre domeniile economice prioritare în acest moment și EximBank poate juca un rol important în susținerea proiectelor ce contribuie la creșterea competitivității în domeniu. Modernizarea acestui sector poate genera profituri, locuri de muncă și creștere economică, iar, prin continuarea parteneriatului cu Agricover, putem susține mai departe consolidarea agribusiness-ului românesc. Credem că împreună cu echipa Agricover Credit IFN, care deține expertiza în relația cu fermierii, putem asigura agricultorilor – inclusiv micilor fermieri –  resursele financiare pentru dezvoltarea mai multor afaceri de succes în agricultura românească”, a declarat Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

EximBank și Agricover Credit au încheiat primul acord de finanțare în 2013, banca acordând societății un împrumut  în valoare de 70 de milioane de lei (peste 15,5 milioane de euro).

Agricover Credit reprezintă Divizia de Agri-Finance a Grupului Agricover care, prin modelul său de business puternic integrat,  oferă soluții specializate pentru dezvoltarea afacerilor fermierilor din România. Agricover Credit oferă produse financiare inovatoare fermierilor din sectoarele vegetal şi zootehnic, prin intermediul unei echipe comerciale mobile, formată din consultanți financiari care acopera întreg teritoriul țării.

”Dezvoltarea de noi soluții de finanțare specializate care să susțină creșterea performanței fermierilor reprezintă o preocupare constantă a Agricover. Anul acesta ne propunem extinderea portofoliului de produse în segmentul investițiilor, precum și construirea de produse specializate pentru a răspunde simplu și rapid nevoilor de finanțare a fermierilor medii și mici. Avem resursele necesare pentru a acoperi cererea de finanțare în creștere a fermierilor români, iar parteneriatul cu EximBank ne ajută în atingerea acestor obiective.” a declarat Robert Rekkers, directorul general al Agricover Credit IFN.

Agricover Credit IFN este prima instituție financiară românească specializată în finanțarea sectorului agricol. Compania oferă atât finanțare pentru capital de lucru pe termen scurt, cât şi credite de investiții pe termen mediu si lung fermierilor din sectorul vegetal și zootehnic.

Agricover Credit, parte a grupului Agricover deținut de iranianul Jabbar Kanani, a acordat anul trecut credite în valoare de 988 mil. lei şi a înregistrat un profit net de peste 22 milioane de lei, în creştere cu 28% faţă de anul 2015. Numărul clienţilor activi in 2016 a ajuns la 1900, în creștere cu 12% față de anul anterior

Teraplast Bistrița împrumută 60 mil.Lei de la Banca Transilvania pentru finanțarea investițiilor companiei

Grupul industrial Teraplast Bistrița va accesa două credite de investiții în valoare totală de 60,4 mil.Lei ( 13,4 mil.Euro) de la Banca Transilvania, pe o perioadă de 7 ani, potrivit unei decizii a acționarilor companiei.

Banii vor fi folosiți pentru finanțarea unor investiții de maxim 72 mil.Lei, programate de companie pentru acest an.

Creditele vor fi garantate cu ipoteci asupra unor imobile, precum hală de fabricație țevi, profile PVC, depozit și teren. De asemenea, vor fi puse ipoteci mobiliare asupra activelor, bunurilor și echipamentelor finanțate prin creditul de investiții, precum și ipotecă reală mobiliară asupra încasărilor din contul curent al companiei.

La începutul lunii martie, grupul Teraplast a anunțat  încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a pachetului de 50% din acțiunile companiei Depaco SRL, al doilea jucător de pe piața de țiglă metalică locală.

Grupul Teraplast rulează o cifră de afaceri anuală de peste 400 de mil.Lei (88 mil. Euro). Din grup fac parte Teraplast (compania – mamă, listată pe bursa de la București), Politub (în care deține 50% din acțiuni),  Plastsistem, Teraglass și Teraplast Group Republica Moldova.

Compania Teraplast, cea mai mare entitate a grupului, este în prezent cel mai mare procesator de PVC din România și unul dintre cei mai importanți producători români de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor.

În prezent, compania activează în Parcul Industrial Teraplast, cu o suprafață de peste 20 de hectare, situat în extravilanul municipiului Bistrița.

Din anul 2008, compania este listată la Bursa de Valori București. Valoarea bursieră a Teraplast este de 310,4 mil.Lei (aprox.69 mil.Euro) la un preț de 0,55 Lei pe acțiune.

Începând cu data de 16 ianuarie 2017, Teraplast l-a numit pe Mircea Hotoleanu în funcția de director general. Tot în luna ianuarie a acestui an, Teraplast a anunțat că intenționează înființarea unei companii în Serbia. Scopul înființării companiei este dezvoltarea prezenței Teraplast pe piața din Serbia, ca parte a strategiei companiei de a crește valoarea exporturilor.

Principalul acționar al companiei Teraplast Bistrița este omul de afaceri Dorel Goia cu aproximativ 46,8%, fondul finlandez de investiții KJK Fund II SICAV cu 10%, NN Group NV fiind raportat cu o deținere de 7%, iar Emanoil Viciu cu 4,53%, conform ultimelor date făcute publice pe bursă.

BERD alocă până la 70 mil. Euro pentru un pachet de finanțare de circa 100 mil. Euro destinat eficienței energetice și de resurse în sectorul construcției de locuințe. Banca Transilvania va lua în cadrul noii facilități un împrumut de 40 mil. Euro, din care 28 mil. Euro de la BERD

 

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va discuta în board-ul instituției pe 4 mai asigurarea a până la 70 mil. Euro dintr-un pachet total de circa 100 mil. Euro, destinat finanțării investițiilor în eficiență energetică și a resurselor în sectorul construcției de locuințe în România.

Restul de circa 30 mil. Euro vin de la Fondul de Cooperare și Dezvoltare Internațională din Taiwan.

Fondurile vor fi alocate în cadrul unei facilități de finanțare denumite GEFF (Green Economy Financing Facility).

Tot pe 4 mai, BERD va lua în discuție și aprobarea unei finanțări de 28 mil. Euro dintr-un pachet total de 40 mil. Euro alocat Băncii Transilvania în cadrul facilității GEFF.

Pe lângă pachetul de finanțare, din program fac parte și măsuri de cooperare tehnică.

Astfel, facilitatea GEFF va fi susținută printr-un pachet de cooperare tehnică finanțat de un donator de până la 3 mil. Euro, asigurat printr-o facilitate alocată consultantului. O sumă inițială de 0,9 mil. Euro va fi acordată din Fondul Special al Acționarilor BERD, iar alte 1,5 mil. Euro vor fi alocate prin programul Global Environnement Facility.

BERD este cel mai puternic investitor instituțional la nivel local.

BERD are o investiție cumulată de 7,494 mld. Euro în România. În portofoliul său local, s-au strâns până acum 392 proiecte, din care 158 de proiecte sunt active. În 2016, BERD a investit în România 201 mil. Euro și s-a implicat în 15 proiecte, ambii indicatori fiind la cel mai scăzut nivel din 2011 până acum.

BERD este implicat puternic și ca acționar în sectorul corporatist local. Astfel, instituția financiară internațională a fost de-a lungul timpului acționar în BCR și Petrom, a vândut recent pachete minoritare de acțiuni în grupul de firme Green Group și Pehart, iar acum are printre dețineri la nivel local pachete minoritare la Banca Transilvania și, mai recent, la Profi Rom Food, compania care operează lanțul de supermarketuri Profi.

EximBank împrumută BCR leasing cu 100 mil. Lei pe 5 ani pentru finanțarea activității clienților companiei

EximBank a acordat BCR Leasing un credit în valoare de 100 mil.Lei, potrivit unui comunicat de presă al EximBank.

Banii sunt destinați alocării de finanțări în lei pe termen scurt și mediu pentru activitatea clienților BCR Leasing IFN.

Creditul a fost acordat pentru o perioadă de 60 de luni, cu o perioadă de grație de 12 luni, din care perioadă de utilizare de 3 luni, și este garantat parțial cu o scrisoare de garanție bancară emisă de Erste Group Bank AG.

”EximBank continuă să întreprindă toate demersurile pentru identificarea și valorificarea tuturor oportunităților care să-i permită să distribuie cât mai multe fonduri către companiile de pe piața românească. Parteneriatul cu BCR Leasing IFN reprezintă încă un canal prin care putem finanța indirect atât companiile mici și mijlocii – care dețin o pondere de peste 80% în portofoliul BCR Leasing IFN, cât și clienți corporate, în condiții de maximă eficiență, expertiza partenerului nostru completând competențele tehnice ale EximBank. Contribuim astfel la construirea de soluții de finanțare ce permit realizarea de investiții pentru dezvoltarea de noi afaceri sau pentru consolidarea afacerilor deja mature”, a declarat Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

”Parteneriatul dintre EximBank și BCR Leasing este direct conectat cu mediul de afaceri din România, finanțările în leasing fiind un bun indicator al investițiilor realizate în economia românească în special de către segmentul întreprinderilor mici și mijlocii”, a declarat Bogdan Speteanu, președinte BCR Leasing.

EximBank SA a fost înființată în 1992 și are ca acționari statul român prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice cu 95,374%, SIF Oltenia cu 3,27%, SIF Muntenia cu 0,423%, în timp ce SIF Banat – Crișana, SIF Moldova și SIF Transilvania are fiecare o participație de 0,311%, conform datelor făcute publice de către bancă.

BCR Leasing, companie membră a grupului Banca Comercială Română, parte a Erste Group, înființată în 2001, oferă servicii de leasing financiar intern pentru achiziţionarea de autovehicule, flote, echipamente şi utilaje industriale, mașini agricole, aparatură medical.

La finele anului 2016, activele companiei au ajuns la 205 mil.Lei (45,5 mil.Euro), iar venitul din leasing operațional a ajuns la 64,3 mil.Lei ( 14,3 mil.Euro). Profitul net obţinut în 2016 a fost de 2,4 mil.Lei ( 0,53 mil.Euro), potrivit datelor companiei.

Transelectrica ia un credit de tip revolving în valoare de 150 mil.Lei de la BRD-Groupe Societe Generale necesar schemei de sprijin pentru cogenerarea de înaltă eficiență

Transelectrica ia un credit de tip revolving de 150 mil.Lei (33,3 mil.Euro), pe o perioadă de un an, de la BRD.

Conducerea companiei de transport al energiei electrice Transelectrica convoacă Adunarea generală extraordinară a acționarilor în data de 27 aprilie pentru informarea în legătură cu încheierea creditului cu BRD-Groupe Societe Generale, potrivit unui anunț al companiei de stat pe Bursa de la București.

Banii vor fi alocați pe schema de sprijin pentru cogenerarea de înaltă eficiență, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Scopul principal al acestei scheme este acela de a promova sistemele de cogenerare de înaltă eficiență a energiei termice și a energiei electrice(CHP) pentru ecologizarea producției de energie electrică. Aceasta urmărește asigurarea accesului pe piața energiei a energiei electrice produse în centrale de cogenerare de înaltă eficiență . Ajutorul vizează producătorii de energie electrică și termică, proprietari de unități CHP de înaltă eficiență sau care le exploatează, pentru a încuraja noi investiții în tehnologia de cogenerare precum și în înlocuirea sau retehnologizarea instalațiilor existente.

Această schemă de sprijin de tip bonus îmbracă forma unui ajutor de stat, aprobat de Comisia Europeană în 2009.  În baza ei, se acordă sprijin financiar centralelor de cogenerare de înaltă eficiență în vederea integrării în piața concurențială de energie electrică și termică, ținând cont de faptul că, pe de o parte, aceste centrale îndeplinesc cerințele de înaltă eficiență și realizează economii de combustibil și de emisii semnificative, dar pe de altă parte înregistrează costuri de producție mai mari decât cele ce pot fi acoperite prin prețul pieței.

Transelectrica a înregistrat, în 2016, un profit net de 272 mil.Lei (60,5 mil. Euro), în scădere cu 24,4% față de anul precedent, potrivit rezultatelor financiare pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2016, prezentate de companie. În 2016, Transelectrica a înregistrat venituri de 2,7 mld.Lei (0,6 mld. Euro), în scădere cu 8,8% față de 2015, iar nivelul câștigului înaintea plății dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării (EBITDA) a fost de 675 mil.Lei (150 mil. Euro),  mai mic cu 12% în comparație cu 2015.

Transelectrica are o valoare bursieră de 2,38 mld. Lei (circa 530 mil. Euro) la un preț de 32 lei pe acțiune.

Compania avea la 31 decembrie 2016 o datorie financiară brută de 640 mil. Lei,, din care aproape peste două treimi reprezintă credite bancare, iar restul este în contul emisiunii de obligațiuni de 200 mil. Lei din 2013. Ratingul companiei acordat de agenția de evaluare financiară Moody’s este Ba1, însoțit de perspectivă stabilă.

Transelectrica este operatorul național de transport al energiei electrice, iar din august 2006, compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti.

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a fost înființată ca urmare a separării fostei Companii Naţionale de Electricitate (CONEL) în patru entităţi independente: Transelectrica, Electrica, Hidroelectrica şi Termoelectrica.

Acționarii Transelectrica sunt statul român prin intermediul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, care deține 58,68%, restul de titluri fiind deținut de alți acționari.

CTP va împrumuta până la 37 mil. Euro de la BERD pentru dezvoltarea a două depozite. Lucrările fac parte din extinderea Bucharest West Park până la o valoare a proiectului logistic de 112 mil. Euro

CTP, unul dintre cei mai activi investitori pe piața proiectelor de logistică, ar putea împrumuta 36,5 mil. Euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru finanțarea parțială a proiectului Bucharest West Park.

Instituția financiară internațională are programată pentru 5 aprilie discutarea acestui împrumut în board-ul său, potrivit instituției financiare internaționale.

Banii de la BERD ar urma să fie destinați dezvoltării a două noi depozite ca urmare a extinderii proiectului de logistică situat la 23 kilometri vest de București.

Costul total al proiectului este estimat la 111,8 mil. Euro, potrivit informațiilor actualizate prezentate de către finanțator, și cuprinde atât activele existente în cadrul Bucharest West Park, cât și cheltuielile aferente dezvoltării celor două noi depozite.

Noile facilități sunt așteptate să devină operaționale în acest an. În acest moment, 80 de muncitori sunt implicați în proiect, urmând ca numărul acestora să ajungă la un maxim de 200 de oameni pe măsură ce lucrările avansează.

Compania de proiect este CTPark Bucharest West I SRL.

După șapte ani de prezență pe piață, CTP a trecut în anul 2015 la o campanie de achiziții de parcuri logistice în țară devenind astfel cel mai puternic jucător pe acest segment, cu investiții curente evaluate la circa 250 mil. Euro.

CTP dezvoltă proiecte industriale de clasa A în București și în orașele mari din țară, ținta companiei fiind să ajungă la un portofoliu local de suprafață închiriabilă de 1 milion metri pătrați în 2018. CTP are parcuri logistice în vecinătatea autostrăzii București – Pitești, dar a lansat proiecte importante și la Sibiu și Cluj – Napoca.

Din luna noiembrie 2016, compania condusă de către Remon Vos a cooptat pentru coordonarea locală a operațiunilor pe poziția de Co-Country Head pe Ana Dumitrache, care anterior a coordonat în cadrul BCR segmentul de finanțări imobiliare.

Universal Property, companie controlată de familia omului de afaceri Nicolae Rațiu, și Liviu Hagea, directorul general al societății care administrează parcul industrial București, au aprobat pe 29 noiembrie vânzarea unui pachet de 25,75% din acțiunile Universal Management către CTP Invest, potrivit unei decizii a acționarilor companiei publicate în Monitorul Oficial.

Universal Management administrează Bucharest Industrial Park, situate la kilometrul 23 lângă autostrada București – Pitești, parc industrial în care investitorul imobiliar CTP deține o suprafață de 28,5 hectare. Tranzacția cu Universal Property constă, de fapt, în achiziție de teren în parcul logistic, susțin surse din piață.

CTP a anunțat, săptămâna trecută, achiziția unui teren de 50 de hectare în apropierea CTPark Bucharest West, pe care are în plan dezvoltarea a noi depozite cu o suprafață totală de peste 275.000 metri pătrați, pe fondul creșterii cererii din piață.

CTP a cumpărat în 2015 parcul logistic Bucharest West Park de la ProLogis în cadrul unei tranzacții estimate în jurul a 60 mil. Euro.

Pe 29 iulie 2015, CTPark Bucharest West I SRL, compania de proiect pentru Bucharest West Park, a semnat un credit de 57,1 mil. Euro de la BCR, împrumut majorat în septembrie 2016 la 66,8 mil. Euro, conform ultimelor informații disponibile.

Portofoliul de finanțări al CTP este împărțit de instituții financiare internaționale de talia BERD cu bănci precum BCR, BRD sau Raiffeisen, arată datele disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Pe piața de logistică, în afara CTP activează și alți investitori precum P3 sau Globalworth, întreaga piață imobiliară locală fiind scena de mai mulți ani a unor tranzacții de fuziuni și achiziții, de finanțare bancară sau chiar a unor tranzacții pe piețele de capital externe prin emisiuni de obligațiuni.

Grupul sud – african Growthpoint își finanțează achiziția a 27% din Globalworth prin credite bancare de 100 mil. Euro și derivative de swap valutar pe rata dobânzii de 86 mil. euro. Din banii proaspeți aduși de Growthpoint o parte merg pentru a acoperi tranzacția de 42 mil. Euro a Globalworth de preluare a depozitului Dacia de la Pitești

 

Growthpoint, unul dintre cei mai puternici investitori sud – africani în active imobiliare, își finanțează tranzacția de intrare pe piața imobiliară din România printr-o combinație de credite bancare cu derivative de swap valutar pe rata dobânzii.

Pentru achiziția a 26,9% din Globalworth, fondul sud – african Growthpoint a venit cu fonduri de 186,4 mil. Euro, din care 100 mil. Euro înseamnă credite bancare, iar restul de 86,4 mil. Euro provin dintr-un produs derivativ de swap valutar pe rata dobânzii, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Finanțarea are o maturitate de 4,2 ani. De asemenea, împrumuturile în euro ale Growthpoint utilizate în tranzacția de la Globalworth au o dobândă fixă de 2,6% pe an și o maturitate de 9,9 ani.

Printr-un produs de finanțare derivativ de tipul swap-ului valutar încrucișat pe rata dobânzii (cross currency interest rate swap), o companie care se împrumută într-o valută poate plăti dobânda într-o altă valută. De asemenea, printr-un astfel de produs de finanțare, o companie poate trece de la o dobândă variabilă la plata unei dobânzi fixe, explică specialiștii contactați de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Derivativele de tipul swap-ului valutar pe rata dobânzii permit unei companii să facă hedging pentru a se proteja de riscurile cursului de schimb între diverse valute în care a contractat finanțări, pentru a-și putea reduce costurile finanțării în ansamblu.

Growthpoint are împrumuturi contractate în ranzi sud – africani, dolari australieni și euro, potrivit datelor făcute publice de către grup.

Achiziția pachetului de 26,9% din Globalworth a contribuit la creșterea cu 24,8% a împrumuturilor contractate în ranzi sud – africani.

În acest context, Growthpoint are o strategie activă de hedging și de fixare a dobânzii la finanțările contractate. Compania are un mix diversificat de finanțare a investițiilor, din care fac parte și emisiunile de obligațiuni.

Fondurile proaspete de 186,4 mil. Euro aduse de Growthpoint la Globalworth asigură grupului sud – african poziția de principal acționar în fondul de investiții condus de Ioannis Papalekas, și indirect intrarea pe piața imobiliară din România, având în vedere că Globalworth admninistrează un portofoliu de proprietăți evaluat la 1 mld. Euro.

Aportul de capital al Growthpoint contribuie, de asemenea, la refinanțarea datoriilor Globalworth, proprietarul celui mai mare portofoliu de spații de birouri din România, la o dobândă de 3 până la 4%, mai mică deci față de nivelul actual de 5%.

Growthpoint, unul dintre cele mai mari grupuri sud – africane de investiții imobiliare, a investit în afacerea Globalworth pentru a intra pe piețele din Europa Centrală și de Est, ca parte a strategiei sale de a-și diversifica la nivel internațional portofoliul de proprietăți, care mai cuprinde Africa de Sud și Australia.

În decembrie 2016, Globalworth a anunțat că a atras fonduri proaspete de 200 mil. Euro de la Growthpoint, care vine cu 186,4 mil. Euro, iar restul de la Oak Hill, bani din care sunt finanțate achiziții și investiții de extindere a portofoliului din România. Din acești bani, o parte au mers către finanțarea achiziției Globalworth de 42,5 mil. Euro a depozitului Dacia de lângă Pitești de la omul de afaceri israelian Simon Roth.

Growthpoint a cumpărat 24,3 milioane de acțiuni Globalworth pentru 186,4 mil. Euro, iar alte 1 milion de acțiuni vor fi emise în decembrie 2017.

Randamentul investiției de capital Growthpoint în Globalworth este de 6%.

Un fond de pensii guvernamental din Africa de Sud este cel mai important acționar în Growthpoint, cu 13,2%, urmat de Investec  Asset Management cu 6,9%, Stanlib Asset Management cu 6,4%, iar Southern Palace Properties deține 5,7%.

Growthpoint are o valoare bursieră pe bursa de la Johannesburg (Africa de Sud)  de circa 73,3 mld. Ranzi sud – africani (5,3 mld. Euro).

O altă tranzacție majoră cu impact direct asupra pieței imobiliare locale a fost anunțată la finele anului trecut – fuziunea dintre fondul de investiții NEPI, cel mai activ cumpărător de spații comerciale din ultimii ani, și Rockcastle, ambii jucători fiind, de asemenea, listați pe bursa de la Johannesburg.

Capitalul sud-african și-a majorat puternic expunerea față de piața din România din 2010 încoace, pe fondul achiziției Emag de către grupul Naspers, a achizițiilor derulate de către NEPI, la care se adaugă cele două tranzacții din 2016 cu impact regional, mai ales în piața locală – intrarea Growthpoint ca principal acționar în Globalworth și fuziunea NEPI – Rockscastle.

De asemenea, strategia Globalworth vizează după intrarea Growthpoint și ținte de calibru fără precedent, fondul de investiții listat la Londra și condus de Ioannis Papalekas fiind unul dintre investitorii angajați în cursa pentru achiziția grupului israelian AFI, care deține printre altele centrul comercial AFI Cotroceni din București, precum și complexul de birouri AFI din apropierea centrului comercial.

Dascalu credite main

Grupul lui Iulian Dascălu a luat un credit de 220 mil. Euro de la Erste și UniCredit. Iulius Group: Finanțarea reprezintă o refinanțare pe termen lung pentru centrele comerciale din Timișoara, Cluj-Napoca și Iași

Iulius Group, controlat de investitorul imobiliar Iulian Dascălu, a contractat un credit în valoare de 219,59 mil. Euro de la banca austriacă Erste și cea italiană UniCredit, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

“Finanţarea la care faceţi referire reprezintă o refinanţare pe termen lung pentru centrele comerciale din Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi, care va permite dezvoltarea accelerată a proiectului multifuncţional Openville Timişoara, din proximitatea Iulius Mall. Finanţatorii sunt Erste Bank şi UniCredit Bank“, au explicat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO reprezentanții Iulius.

BCR, UniCredit Bank alături de băncile – mamă Erste Group Bank AG din Austria, respectiv  UniCredit SpA din Italia au semnat pe 21 decembrie 2016 contractul de împrumut cu Iulius Group pentru suma de 219.592.478 euro.

Noul credit reașează structura datoriilor în grupul lui Iulian Dascălu. Investitorii de pe piața imobiliară au nevoie de credite bancare pentru finanțarea proiectelor de investiții, respectiv de „rostogolirea” acestor împrumuturi, pentru care sunt puse ca garanții activele din portofoliu – terenuri, imobile, venituri obținute din chirii, precum și alte active care pot constitui colateral pentru atragerea finanțărilor de la bancheri.

Termenii și condițiile finanțărilor bancare s-au îmbunătățit semnificativ în ultimul an apropiindu-se de cele din țările mai mature din Europa Centrală și de Est, observa la începutul acestui an Silviana Badea, National Director, Head of Capital Markets JLL Romania.

Împrumutul luat de către grupul lui Iulian Dascălu în decembrie 2016 este una dintre cele mai mari finanțări corporative de anul trecut, după creditul sindicalizat de 1,687 mld. Lei (circa 375 mil. Euro) atras în octombrie cu maturitate pe 5 ani de către RCS & RDS (Cable Communications Systems NV) de la un sindicat bancar format din Citibank, Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, ING Bank, Raiffeisen și UniCredit. RCS & RDS și-a restructurat anul trecut întreaga datorie prin intermediul a două tranzacții de finanțare – o emisiune de obligațiuni de 350 mil. Euro, emisă în euro, respectiv un credit sindicalizat în lei.

Iulian Dascălu este prin intermediul Iulius Group unul dintre cei mai importanți investitori de pe piața imobiliară din România, al cărui portofoliu cuprinde proiecte mixte – retail, birouri și alte segmente de piață – cu centrul de greutate în orașele mari din afara Capitalei.

“În continuare, planurile companiei IULIUS se focalizează pe consolidarea poziţiei de unic dezvoltator şi operator de proiecte mixte din România, prin realizarea celui de-al doilea ansamblu multifuncţional din portofoliu, Openville Timişoara”, au mai precizat reprezentanții Iulius Group.

Openville Timișoara este un proiect de investiții de peste 220 mil. Euro, conform grupului Iulius.

La sfârşitul anului trecut a fost finalizată prima clădire de birouri clasa A din cele şapte pe care le va include ansamblul. Clădirea, denumită United Business Center 2, are 12 niveluri, o suprafaţă de 18.000 mp şi este închiriată integral de companii precum: Ness Software Engineering Services, Autoliv România, ACI Worldwide, PwC România şi Bitdefender.

În prezent, se lucrează la cea de-a doua clădire office din ansamblul Openville, cu 12 niveluri și o suprafaţă închiriabilă de 13.000 mp. Anul trecut, compania a semnat un parteneriat cu furnizorul internaţional de servicii IT Atos, pentru închirierea a 6.000 mp în această clădire.

“Totodată, pe lângă întărirea poziţiei de lider de piaţă în oraşele unde suntem prezenţi cu brandul IULIUS MALL (prin actualizarea mixului de magazine, creşterea traficului de clienţi, diversificarea serviciilor oferite consumatorilor), planurile noastre sunt îndreptate şi spre consolidarea brandului de birouri United Business Center, dezvoltat la nivel naţional”, au mai spus pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO reprezentanții Iulius.

Astfel, în 2016, IULIUS a finalizat două clădiri de birouri clasa A în ansamblul Palas Iaşi, cu o suprafaţă totală de 24.300 mp, ambele integral închiriate. Odată cu finalizarea UBC 2 din ansamblul Openville, la finele anului trecut, portofoliul de spaţii office al companiei a ajuns la 9 imobile office clasa A operaţionale, cu o suprafaţă totală de 106.000 mp: şase situate în ansamblul Palas Iaşi (aproximativ 70.000 mp), două la Cluj-Napoca (18.000 mp) şi una la Timişoara (18.000 mp).

Conform JLL, Iaşiul a urcat în țară anul trecut pe locul al doilea pe segmentul imobilelor de birouri, între cele mai importante oraşe din ţară (Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Braşov) şi are şanse să crească în continuare, însă potenţial de creştere au toate cele patru municipii menţionate.

Iulius Group, companie care activează în domeniul dezvoltării și operării de centre comerciale în România, a fost înființată în anul 1991, în Iași, de către omul de afaceri Iulian Dascălu.

Compania are în portofoliu patru mall-uri sub brandul Iulius, în Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava.

Piața imobiliară locală oferă randamente superioare pentru investitori comparativ cu alte piețe din regiune ceea ce a atras aici jucători de diferite calibre, de la fonduri de investiții cu profil regional până la jucători din SUA și Europa de Vest sau oameni de afaceri cu lichidități importante, care caută să facă plasamente ca alternativă la alte tipuri de investiții.

Astfel, randamentele din România sunt cu minimum 2,25%-2,5% mai ridicate decât cele din Praga, Varșovia și chiar Budapesta, potrivit unui studiu realizat de JLL pentru prima jumătate a anului trecut.

Pe lângă jucători precum NEPI pe segmentul de retail, Globalworth pe segmentul de imobile de birouri, CTP pe segmentul de logistică, activează și investitori locali puternici precum Ion Țiriac, Iulian Dascălu, iar alții de talia fraților Dragoș și Adrian Pavăl – patronii afacerii Dedeman – își pregătesc intrarea în sectorul de profil cu o achiziție de proporții prin achiziția proiectului de birouri AFI Park pentru circa 160 mil. euro.

BCR a împrumutat TMK Artrom cu 25 mil. Euro pentru finanțarea achiziției unei linii de tratamente termice

 

Banca Comercială Romană a aprobat, la sfârșitul anului 2016, un credit pentru TMK-ARTROM Slatina (ART), pe un termen de 7 ani, în valoare de 25 de milioane de euro. Împrumutul are ca destinație finanțarea achiziției unei linii de tratamente termice, care este programată să înceapă operarea în cel de-al treilea trimestru al acestui an.

“Ca urmare a investiției, capacitatea anuală a liniei de tratament termic va fi de 160.000 de tone, fiind capabilă să trateze tuburi de până la o grosime a peretelui de 60 de milimetri. Odată cu instalarea acestei noi linii de tratament termic, TMK-ARTROM își consolidează prezența pe piață, cu tuburi superioare pentru aplicații mecanice și pentru explorarea petrolului și a gazelor”, a declarat Adrian Popescu, Director General al TMK-ARTROM.

„Finanțarea companiilor care investesc în modernizarea și eficientizarea capacităților de producție se numără printre prioritățile noastre cheie, pentru că suntem implicați direct în dezvoltarea sustenabilă a economiei. Vom continua să oferim suport și resurse pentru astfel de facilități de credit, misiunea noastră fiind aceea de a sprijini mediul de business românesc și de a crea, astfel, prosperitate”, a declarat Cătălina Porojan, Director Executiv Group Large Corporate BCR.

Compania din Slatina este listată pe segmentul principal al BVB, având o capitalizare de 332,3 mil. lei (73,8 milioane euro), iar ultimul preț de piață de 2,86 lei/acțiune

TMK-ARTROM face parte din Grupul de companii TMK, unul dintre cele mai mari grupuri producătoare de ţevi din lume. Mai mult de 80% din producţia societății  TMK-ARTROM este destinată exportului  in Europa, America si Orient.

BCR, BT și Eximbank au dat Pehart Tec Grup o facilitate de credit de 24 mil. Euro cu maturitate pe 3 ani pentru refinanțarea creditelor existente și asigurarea capitalului de lucru. Avocații NNDKP au lucrat de partea bancherilor, iar Clifford Chance Badea de partea Pehart Tec Grup și a Abris Capital Partners

Pehart Tec Grup, controlat de fondul de investiţii Abris Capital Partners, în parteneriat cu omul de faceri Ioan Tecar, a contractat o facilitate de credit revolving multivalută în valoare de 24 de milioane de euro de la un sindicat de bănci format din Banca Comercială Română, EximBank și Banca Transilvania, anunță un comunicat al BCR.

Facilitatea de credit are o maturitate de trei ani, cu opțiunea de prelungire pe doi ani și va fi utilizată de Pehart Tec Grup pentru refinanțarea parțială a creditelor existente și pentru acoperirea nevoilor de capital de lucru. În cadrul acestei finanțări, BCR are calitatea de coordonator, aranjor principal mandatat și agent. De asemenea, BCR și Banca Transilvania au mai acordat Pehart Tec Grup finanțări bilaterale în valoare totală de aproximativ 19 milioane de euro, utilizate pentru investițiile efectuate în ultimii ani în extinderea și modernizarea capacităților de producție.

Anunțul  confirmă informațiile publicate în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 27 ianuarie, potrivit cărora BCR, BT și Eximbank au semnat cu grupul de firme Pehart un credit de peste 22 mil. euro prin care datoriile grupului sunt rearanjate într-o nouă structură de finanțare.

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) au acționat în calitate de avocați pentru sindicatul de bănci cu o echipă din care au făcut parte Valentin Voinescu, Partener, respectiv Maria Hoaghia și Ștefan Ionescu, ambii Senior Associate în cadrul firmei. Clifford Chance Badea, biroul local al firmei internaționale de avocatură Clifford Chance, a acordat asistență fondului de investitii Abris Capital Partners și Pehart Tec Grup cu o echipă din care au făcut parte Cosmin Anghel, Counsel, respectiv Raluca Coman, Senior Associate.

Pehart Tec Grup este cel mai mare producător de hârtie tissue din România și unul din cei mai importanți din Europa de Sud – Est. Grupul a fost înființat de domnul Ioan Tecar în anul 2007, iar în luna iunie 2015, fondul de investiții Abris Capital Partners a achiziționat pachetul de control.

Grupul operează pe două platforme de producție situate în Dej (judetul Cluj) și Șebes (județul Alba), având o capacitate de producție de 100.000 tone pe an de hârtie tissue și, respectiv 30.000 de tone produs finit (hârtie igienică, prosoape de bucătărie, șervețele). Produsele Pehart Tec Grup sunt comercializate pe piața internă și pe piața Europei Centrale și de Sud-Est.

Grupul Pehart a semnat un contract de credit de aproximativ 22 mil. euro cu BCR, Banca Transilvania și Eximbank. Noua facilitate de împrumut rearanjează structura datoriilor grupului de firme aflat în portofoliul fondului de investiții Abris

Grupul de firme Pehart Tec, aflat în portofoliul managerului regional de capital privat Abris Capital Partners, a semnat în decembrie un contract de facilități de credit cu BCR, Banca Transilvania și Eximbank, potrivit datelor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Contractul a fost semnat pe 15 decembrie, iar valoarea facilităților de credit depășește 22 mil. Euro, în timp ce suma garantată este de 30 mil. Euro.

Împrumutul ar avea ca scop o rearanjare a structurii datoriilor din grupul de firme Pehart Tec, al cărui pachet majoritar a fost preluat de către Abris Capital în 2015, susțin surse din piață.

Din grupul de firme Pehart Tec fac parte Pehart Tec, Metalicplas Distribution, Metalicplas Impex și Samus Construcții. Având în vedere strategia Abris aplicată deja la crearea Urgent Cargus, în perioada următoare ar putea urma o fuziune pentru crearea unui singur vehicul prin fuziunea entităților care fac parte din grupul de firme Pehart. Abris Capital deține 55% din Fertero Limited, vehicul înregistrat în Cipru, prin care deține 55% din companiile din grup, acționar minoritar fiind antreprenorul Ioan Tecar.

Reprezentanții Abris Capital nu au fost disponibili pentru comentarii pe marginea finanțării și a unei eventuale fuziuni între companiile din grupul Pehart.

După achiziția pachetului majoritar al grupului de firme Pehart, Abris l-a recrutat pentru poziția de director financiar ar grupului pe Vlad Tigoiu, care a ocupat o poziție similară în perioada 2008 – 2014 în industria farma în cadrul grupului Fildas Catena deținut de Anca Vlad.

Vlad Tigoiu a trecut în cariera sa și pe KPMG și Deloitte, iar un an a lucrat pe linia de bancă de investiții a Eurobank EFG, proprietarul Bancpost.

După același tipar, ulterior, Abris Capital l-a recrutat în 2016 pe fostul director financiar din A&D Pharma, Florin Buligoanea, pentru poziția de director financiar la Green Group, grup de firme preluat de către fondul de investiții în vara anului trecut.

Pe 12 mai 2015, Abris anunța preluarea pachetului majoritar în firmele din grupul Pehart, care deținea 3 facilități de producție de hârtie tissue, hârtie de toaletă și alte produse. Abris a preluat pachetul majoritar de acțiuni în cadrul unei tranzacții care pe lângă plata pentru achiziția de acțiuni a inclus și o majorare de capital destinată susținerii planurilor de investiții în extinderea capacității de producție.

Obiectivul investițiilor este obținerea poziției de principal producător de hârtie tissue din România și din Europa de Sud – Est de către Pehart. În urma investiției Abris și a ajutorului de stat, cea de-a patra fabrică a Pehart va fi pusă în funcțiune până la sfârșitul anului, iar capacitatea de hârtie tissue sub formă de role jumbo va ajunge la 100 de mii de tone. Compania exporta majoritatea producției către companii din Europa Centrala și de Sud-Est.

În urma tranzacției, Ioan Tecar a devenit acționar majoritar, iar BERD și-a făcut exitul după șase ani de la intrarea ca investitor minoritar în grupul de firme.

Tranzacțiile locale derulate de către Abris de la intrarea pe piață în 2012 indică deja un tipar, acela de a evita tranzacțiile competitive, în care vânzătorul discută cu mai mulți investitori, și preferința de a obține exclusivitate în discuțiile cu antreprenorii. O altă caracteristică întâlnită până acum în ultimele două tranzacții majore ale Abris, achiziția Pehart din 2015 și a Green Group din 2016, indică, de asemenea, că a vizat companii din care BERD și-a făcut astfel exitul.

Abris Capital Partners, unul dintre cei mai importanți manageri de capital privat din regiune, se apropie de momentul închiderii celui de-al treilea fond al său, Abris CEE Mid – Market Fund III, cu o capitalizare – țintă de 500 mil. Euro, pentru care principalele piețe vizate sunt Polonia și România. IFC intenționează să aloce capital de până la 30 mil. Euro în acest nou fond al Abris.

Până acum, Abris a investit în România numai din al doilea său fond de investiții, cu care a preluat pe rând Cargus International, Urgent Curier și alți operatori mai mici de curierat pe care i-a fuzionat într-o singură companie, Urgent Cargus, așteptată să marcheze primul exit local al Abris după ce a fost dat anul trecut un mandat bancherilor de investiții de la Rothschild, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Portofoliul local al Abris cuprinde acum Urgent Curier pe piața de curierat, grupul de firme Pehart pe piața producției de hârtie tissue, Green Group în industria de reciclare a deșeurilor, iar platforma de administrare a datoriilor GetBack din Polonia este activă și pe piața creditelor neperformante din România.

Abris Capital Partners a fost unul dintre cei mai activi cumpărători din industria locală de private equity din ultimii 4 ani și este de așteptat să marcheze noi achiziții locale în acest an din capitalul noului fond ridicat, Abris CEE Mid – Market Fund III.

Sursă foto: BERD.

BERD acordă 40 mil. Euro Credit Europe Bank România pentru finanțarea microîntreprinderilor și IMM-urilor locale

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) împrumută 40 mil. Euro în trei tranșe către Credit Europe Bank România pentru a susține finanțarea afacerilor mici la nivel local.

Înființată în 1993, Credit Europe Bank România asigură servicii bancare către persoane fizice, întreprinderi mici și mijlocii (IMM), respectiv companii mari din piața locală.

“Suntem încântați să fim parteneri cu Credit Europe Bank România pentru a putea îmbunătăți accesul la finanțare al microîntreprinderilor, companiilor mici și mijlocii românești, coloana vertebrală a economiei românești. Finanțarea bancară și non – bancară a afacerilor mici rămâne limitată, iar lărgirea accesului la finanțare este una dintre prioritățile BERD aici în România”, a declarat Matteo Patrone, Director regional al BERD pentru România și Bulgaria.

“Finanțarea noastră va susține Credit Europe Bank România pentru a-și întări baza de finanțare și pentru a-și diversifica sursele de finanțare. Creditul de la BERD va asigura finanțarea pe termen lung, care va susține planurile de dezvoltare a afacerii Credit Europe Bank România în sectorul microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii (MIMM) și contribuie la expansiunea pieței de creditare a acestui sector în România”, a spus Lucyna Stanczak-Wuczynska, Director BERD pentru băncile din Uniunea Europeană.

“Parteneriatul recent dintre Credit Europe Bank România și BERD subliniază poziționarea în piață a băncii și permite consolidarea calității înalte a serviciilor de finanțare către sectorul MIMM. Diversificarea surselor noastre de finanțare va asigura o îmbunătățire a flexibilității în oferirea unui acces competitiv la finanțare pentru afacerile mici și mijlocii din România”, afirmă Yakup Cil, Director General Executiv al Credit Europe Bank România.

Credit Europe Bank România are în prezent un capital social de 557,6 mil. Lei, în urma operațiunii derulate în acest an de reducere a capitalului social de la nivelul de 763,6 mil. Lei pentru acoperirea pierderii contabile din anul 2014 și din perioada anterioară. Banca este deținută în proporție de 98,588% de către Credit Europe Bank NV din Olanda, parte a grupului turc Fiba Holding AS. De asemenea, din grup mai face parte și Credit Europe Leasing România, deținută în proporție de 99,99% tot de către subsidiara olandeză a Fiba.

Pentru 2015, Credit Europe Bank România a raportat un profit net înainte de impozitare de 12 mil. Euro și un indicator de solvabilitate de peste 15%. Rețeaua băncii numără 57 de sucursale. Credit Europe Bank a anunțat că a încheiat anul trecut cu un nivel al depozitelor de 600 mil. Euro și că a înregistrat o creștere a portofoliului de credite de peste 14%, în condițiile în care avansul față de 2014 pe portofoliul de credite corporate și IMM a fost de 50%.

La finele anului trecut, banca ocupa locul 15 pe piață, cu o cotă de piață de 1,2% după activul net bilanțier, a cărui valoare a fost de 4,542 mld. Lei (peste 1 mld. Euro), conform raportului anual al BNR.

BERD a mai acordat până acum finanțare și pentru alte instituții de credit pentru a susține creditarea micilor afaceri. În noiembrie 2014, Banca Transilvania a luat un credit BERD de 15 mil. Euro, bani destinați proiectelor de eficiență energetică a IMM-urilor locale. În ianuarie 2015, Raiffeisen Leasing a împrumutat de la BERD 132 mil. Lei tot pentru creditarea sectorului de microîntreprinderi și IMM în monedă locală.

Garanti Leasing România, subsidiară a grupului financiar turc Garanti, a împrumutat în acest an 10 mil. Euro de la BERD pentru lărgirea accesului IMM-urilor la piața de leasing.

BERD este unul dintre cei mai mari investitori instituționali din România, după ce a investit peste 7,3 mld. Euro până acum în peste 380 de proiecte și a atras peste 14 mld. Euro din alte surse de finanțare.

Pe lângă creditele către companii, BERD a finanțat direct și proiecte de investiții ale firmelor locale. În plus, BERD este unul dintre cei mai activi investitori de capital de creștere în companii, este unul dintre principalii investitori în emisiunile locale de obligațiuni, iar o altă rută prin care investește capital în companii locale este prin intermediul fondurilor de private equity administrate de manageri de capital privat precum Axxess Capital, Resource Partners sau Enterprise Investors, în care este investitor de tip Limited Partner.

International Finance Corporation va aloca un credit de până la 50 mil. Euro Alpha Bank România pentru finanțarea proiectelor rezidențiale

 

International Finance Corporation, divizia de investiții a grupului Băncii Mondiale, a făcut public pe 9 decembrie un proiect de finanțare în valoare de până la 50 mil. Euro, pe care intenționează să îl aloce pentru Alpha Bank România.

Împrumutul de la IFC are ca scop susținerea finanțării proiectelor rezidențiale, conform informațiilor publicate de către instituția financiară internațională.

Alpha Bank România, înființată în 1993, ocupă locul 8 pe piața bancară locală, cu active totale de 3,3 mld. Euro la finele anului trecut. Subsidiara băncii elene are o cotă de piață de 4% în piața bancară locală și de 8% pe piața creditului ipotecar, arată datele IFC.

Banca are o rețea de circa 130 de locații și un personal de aproximativ 1.900 de oameni.

Piața imobiliară a revenit în ultimii ani în atenția investitorilor și a dezvoltatorilor, astfel că dezvoltările de proiecte și alte tipuri de proiecte derulate pe acest segment se numără printre favoritele bancherilor, care caută teren pentru creșterea creditării.

Alpha Bank România este una dintre băncile care a arătat constant interes pentru piața imobiliară. Ca și alte instituții de credit, este atentă însă la administrarea propriilor lichidități.

În vară, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a cumpărat un pachet de 12,5% din Victoriabank, a treia bancă din Republica Moldova, de la Alpha Bank România. BERD a anunțat în iunie că va plăti 6 mil. euro pentru această tranzacție.

 

Adval Asset Management refinanțează încă un împrumut la Banca Transilvania. Creditele contractate au ajuns la 12,7 mil. Euro în patru luni. Firma de consultanță imobiliară JLL a oferit asistență dezvoltatorului

Dezvoltatorul imobiliar Adval Asset Managament a contractat un nou împrumut de la Banca Transilvania în valoare de 6,7 mil. Euro pentru refinanțarea imobilului de birouri Banu Antonache din București. Astfel, creditele contractate de către Adval Asset Management de la Banca Transilvania urcă la 12,7 mil. Euro și au ca destinație înlocuirea vechilor finanțări folosite pentru imobile de birouri din portofoliu. În ambele tranzacții de finanțare, echipa de piețe de capital din cadrul firmei de consultanță imobiliară JLL România a asistat Adval Asset Management.

Noul credit a fost semnat pe 27 octombrie de către reprezentanții Romulex Technology Construct, vehiculul de proiect al Adval Asset Management pentru imobilul de birouri Banu Antonache.

”Clădirea Banu Antonache Offices a devenit o clădire de birouri de tip boutique, extrem de solicitată, ceea ce explică nivelul ridicat de retenție a chiriașilor existenți și gradul de ocupare al clădirii, de 100%, de-a lungul anilor. Managementul nostru eficient, împreună cu structura solidă a contractelor de închiriere și amplasarea excelentă a clădirii, în mijlocul zonei Floreasca, au determinat interesul bancilor în refinanțarea proprietății. În acest sens, am lucrat din nou împreună cu JLL care ne-a oferit suportul pentru refinanțarea în luna august a acestui an a clădirii Cascade Office, o altă proprietate din portofoliul nostru. Suntem multumiți că am reușit să asigurăm și refinanțarea pentru Banu Antonache Offices”, a comentat David Hayward, Director General Executiv al Adval Asset Management, pe marginea noii tranzacții de finanțare.

Banu Antonache Office Building, cu o suprafață închiriabilă de 4.500 metri pătrați, a fost livrată în anul 2006 și este localizată în zona Floreasca, una dintre cele mai atractive subpiețe de birouri din București. Printre cei mai importanți chiriași ai clădirii se numără OTP, DTZ Echinox și BNP Paribas Group.

În 2014, managementul Adval a preluat un portofoliu de proprietăți pe care compania îl administrase timp de 6 ani. În ultimii doi ani, Adval a  investit fonduri proprii și a administrat portofoliul în mod activ, în paralel cu vânzarea unor proprietăți și cu restructurarea sau refinanțarea creditelor.

După această refinanțare, planul Adval este atragerea de parteneri interesați să investească pe piața de birouri din București, cu scopul de a construi un portofoliu semnificativ de proprietăți comerciale în regiune.

”Suntem încântați că am putut să sprijinim Adval în procesul de restructurare a portofoliului de proprietăți. În ultimele 4 luni, JLL a securizat pentru Adval finanțarea clădirilor de birouri Cascade și Banu Antonache printr-un proces structurat, condus în mod profesionist de Maxime Otto, din cadrul echipei noastre de Capital Markets. Acest lucru a asigurat cele mai bune condiții posibile (marjă și structură a creditului) susținute de calitatea Adval. În acest proces, profesionalismul și istoricul Adval au fost factori cheie pentru închiderea cu succes a tranzacției”, a spus Silviana Petre Badea, Director național și șeful departamentului de piețe de capital din cadrul JLL România.

Adval Asset Management este o companie independentă românească de management în domeniul imobiliar, înființată și deținută de o echipă de profesioniști cu o puternică expertiză în managementul activelor imobiliare, managemetul afacerilor, banking comercial și de investiții, dezvoltare imobiliară, finanțare și marketing. Adval administrează active de peste  100 mil. Euro și spații de 98.000 metri pătrați.

Piața imobiliară locală este una din sectoarele – țintă preferate de investitorii străini și locali pentru că oferă randamente mai bune ale investiției față de alte piețe din regiune. Din acest motiv, afacerile imobiliare sunt un teren fertil pentru fuziuni și achiziții, respectiv finanțări. Recent, UniCredit a semnat un credit de 50 mil. Euro pentru finanțarea primei faze de dezvoltare a proiectului The Bridge de către Forte Partners, iar dezvoltatorul S Immo AG a luat un credit de 45 mil. Euro tot de la UniCredit pentru finanțarea proiectului de birouri The Mark.

Macheta proiectului de birouri The Mark din București, aflat în curs de dezvoltare și prevăzut pentru finalizare în 2018. Sursă foto: S Immo AG.

Dezvoltatorul imobiliar austriac S Immo AG împrumută 45 mil. Euro de la UniCredit pentru finanțarea proiectului de birouri The Mark din București

UniCredit Bank Austria împrumută cu până la 45 mil. Euro dezvoltatorul imobiliar S Immo AG pentru a finanța construcția proiectului de birouri The Mark din București. Lucrările la această investiție au început în septembrie, iar valoarea totală de investiție se ridică la aproximativ 60 mil. Euro, conform datelor prezentate de către dezvoltator.

Compania de proiect Dual Construct SRL, aparținând S Immo a încheiat pe 19 octombrie un contract pentru o facilitate de construcție în valoare totală maximă de 39 mil. Euro în scopul finanțării parțiale sau refinanțării costurilor de proiect pe durata fazei întâi a proiectului. Ulterior, finanțarea cu destinație de facilitate de investiție ajunge la o valoare maximă totală de 45 mil. Euro în scopul înlocuirii facilității de construcție anterioare de maxim 39 mil. Euro, precum și înlocuirea sau rambursarea capitalului propriu, potrivit documentelor de finanțare.

Pentru finanțarea de la UniCredit Bank Austria AG, banca a pus ipotecă pe acțiunile companiei de proiect și a stabilit că plafonul maxim ce poate fi recuperat printr-o eventuală executare silită a ipotecii pe acțiunile companiei de proiect să fie de 54 mil. Euro, ceea ce înseamnă valoarea totală a garanțiilor puse ca și colateral pentru împrumut.

Dezvoltatorul austriac S Immo se așteaptă ca investiția în S Immo să fie finalizată în 2018, în urma căreia un nou imobil de birouri de circa 24.000 de metri pătrați să intre pe piața imobiliară din București. Construcția proiectului a început de acum trei luni și pleacă de la un nivel estimat al chiriei de circa 18,5 euro pe metru pătrat. Randamentul – țintă al investiției se situează în marja 8,5% până la 9,5%, conform unei prezentări recente realizate de S Immo, ceea ce reflectă așteptarea investitorului de a-și recupera costurile de dezvoltare din chiriile încasate într-o perioadă de sub 12 ani.

S Immo AG are în portofoliul local hotelul de patru stele Novotel de pe Calea Victoriei din București, respectiv complexul comercial și de birouri de la Sun Plaza, situat, de asemenea, în Capitală.

Până acum, S Immo a investit aproximativ 200 mil. euro pe piața locală, iar în toamna acestui an a dat un nou semnal de încredere prin anunțarea unor planuri de investiții în valoare de 75 mil. euro, care includ dezvoltarea proiectului de birouri The Mark și remodelarea centrului comercial Sun Plaza.

Dezvoltatorul cu capital austriac are operațiuni pe mai multe piețe imobiliare din Europa, în Austria, Germania, Europa Centrală și de Est, respectiv Europa de Sud – Est. În această regiune, S Immo AG dispune în România, Bulgaria și Croația de un portofoliu de spații de 295.300 metri pătrați, proprietățile fiind evaluate la o valoare contabilă de 395,9 mil. Euro.

S Immo AG are o politică prudentă de administrare a datoriilor, mizând pe un mix de finanțare ce combină credite bancare, obligațiuni și derivative. La 30 septembrie, S Immo AG înregistra un cost al finanțării de 3,07%, în timp ce dobânda medie la toate împrumuturile contractate pe termen lung se situa la 2,02%.

S Immo AG a raportat pentru primele nouă luni ale anului venituri de 147,1 mil. Euro, și un profit net consolidat de 119,8 mil. Euro, de patru ori mai mare față de nivelul înregistrat în perioada similară din 2015. Capitalizarea de piață a companiei era la finele ultimeli ședinte de tranzacționare de 642,4 mil. Euro pe bursa de la Viena la o cotație de 9,6 euro pe acțiune.

Principalii acționari ai S Immo AG sunt grupul bancar Erste, proprietarul BCR, și firma de asigurări Vienna Insurance Group, de asemenea activă pe piața de profil din România.

Piața de birouri a Bucureștiului este unul dintre segmentele de afaceri preferate de către investitori. Conform calculelor firmei de consultanță imobiliară JLL România, Bucureștiul a atras 48% din investițiile estimate la 340 mil. Euro în primul semestru al acestui an. Tranzacțiile realizate în perioada respectivă au vizat piața de retail, cu o pondere de 45% din valoarea totală a investițiilor, urmată de piața de birouri la mica distanță, cu o pondere de 38% în total piață.

Ultima achiziție majoră de profil a marcat în toamnă intrarea grupului ceh de investiții PPF în piața imobiliară locală prin preluarea proiectului Metropolis Center pentru 48 mil. Euro, conform datelor prezentate în premieră pe 29 august de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Interesul investitorilor pentru piața de birouri din București, demonstrat de achizițiile realizate în ultimii ani de către fondul de investiții Globalworth, GLL Real Estate, GTC sau PPF, este justificat de nivelul de rentabilitate al investiției mai ridicat față de alte piețe din regiune, precum Ungaria, Cehia sau Polonia.

DOSARUL MIRSANU.RO PRIVIND TRANZACȚIA DE VÂNZARE A PROFI

ACTUALIZAT LA 15 FEBRUARIE 2017

Citește colecția de articole și exclusivități ale jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO privind tranzacția de vânzare a lanțului de comerț Profi, cea mai mare tranzacție a unui fond de investiții realizată în România și cea mai mare tranzacție din istoria pieței locale de retail.

Aveți detalii despre calendarul tranzacției, pașii tranzacției, ofertanții, băncile, avocații și consultanții implicați în tranzacția dintre Mid Europa Partners și Enterprise Investors în articolele postate mai jos în ordine cronologică.

Managerul regional de fonduri de investiții Enterprise Investors a angajat bancherii de investiții de la Citi pentru vânzarea lanțului de magazine Profi

Enterprise Investors despre mandatul dat Citi pentru explorarea opțiunilor strategice la Profi: “Nu s-a luat nicio decizie cu privire la Profi. Căutăm în același timp o structură de finanțare optimă care să susțină o creștere viitoare la fel de ambițioasă”. Fondul de investiții nu precizează dacă mandatul acoperă o potențială tranzacție de vânzare a Profi

Citi tatonează terenul pentru aranjarea finanțării necesare achiziției lanțului de supermarketuri Profi. Banca americană de investiții are șansa să lucreze și cu potențialul cumpărător, după ce a primit déjà mandatul din partea fondului de investiții Enterprise Investors, așteptat să-și facă exitul din lanțul de supermarketuri

Tranzacția de vânzare a lanțului Profi la start: Fondul de investiții Mid Europa Partners, BC Partners, proprietarul rețelei de supermarketuri Migros, CVC Capital Partners și grupul portughez Jeronimo Martins, printre numele așteptate să intre în cursa pentru achiziția rețelei de supermarketuri. Enterprise Investors va primi până pe 30 septembrie ofertele neangajante. Cumpărătorul are opțiunea de a-și finanța achiziția printr-un împrumut aranjat de către Citi

Fondurile de investiții domină lista scurtă a investitorilor selectați pentru achiziția Profi: Mid Europa, KKR și fondul Pamplona Capital al unui miliardar de origine rusă, printre numele așteptate să ajungă în faza finală a tranzacției de exit a Enterprise Investors

Fondurile de investiții Mid Europa Partners și BC Partners fac due dilligence pentru a-și pregăti ofertele de achiziție a pachetului de 100% din Profi. Termenul pentru depunerea ofertelor angajante expiră pe 18 noiembrie. Vânzarea Profi indică o tranzacție de tip secondary

Cine va încasa sutele de milioane de euro din vânzarea Profi: Fonduri de pensii din California și Finlanda, Banca Europeană de Investiții, investitori globali de talia Carlyle, MetLife, Morgan Stanley, Allianz, Adam Street Partners. Managerii Enterprise Investors, directorii Profi, bancherii de investiții de la Citi și avocații de la RTPR Allen & Overy vor avea fiecare câte o felie din prețul de vânzare, care ar putea ajunge în jurul a 500 mil. euro

Fondurile de investiții Mid Europa și BC Partners își aranjează propriile finanțări bancare. ING Bank, Raiffeisen, UniCredit, BT sau BCR, pe lista potențialilor finanțatori pentru împrumutul de achiziție al Profi. Valoarea creditului sindicalizat pentru achiziția Profi ar putea ajunge în jurul a 170 – 180 mil. Euro

Tranzacția de vânzare a Profi: BC Partners lucrează cu avocații de la Clifford Chance în timp ce rivalii de la Mid Europa sunt asistați de către casa de avocatură Bondoc & Asociații. Cine sunt cei trei jucători din piața locală a avocaturii de afaceri din runda finală a tranzacției de la Profi

EY lucrează cu echipe distincte de consultanți pentru fondurile de investiții Mid Europa și BC Partners, care se luptă pentru achiziția Profi

Fondurile de investiții Mid Europa și BC Partners au depus astăzi ofertele angajante pentru achiziția lanțului de magazine Profi. Se apropie momentul semnării tranzacției de exit a Enterprise Investors, a cărei valoare ar putea ajunge până în jurul unui ordin de mărime de circa 600 mil. Euro. Tranzacția de tip secondary va deveni cea mai mare din istoria pieței locale de retail, depășind semnificativ tranzacția Auchan – Real

Fondul de investiții Mid Europa Partners ar putea fi anunțat astăzi drept cumpărătorul lanțului de magazine Profi de la Enterprise Investors în cadrul unei tranzacții – record pentru piața din România

Tranzacția Mid Europa – Profi: ING Bank, Raiffeisen și Citi vor finanța Mid Europa cu un împrumut sindicalizat pentru achiziția Profi. Valoarea finanțării pentru achiziția Profi poate trece de 200 mil. Euro

Cine dă banii pentru achiziția Profi – BERD, BEI, fondul suveran din Singapore GIC, China Investment Corporation, fondurile americane Carlyle și Pantheon sau fonduri de pensii din Marea Britanie, printre investitorii în fondul de investiții Mid Europa Fund IV. Mid Europa pe piața din retail din regiune: vinde Zabka în Polonia, cumpără Profi în România

Consultanții tranzacției Mid Europa – Profi: Cumpărătorul lucrează cu EY, avocații de la Dechert și Bondoc & Asociații, iar vânzătorul cu Citi, PwC și avocații RTPR Allen & Overy

Mid Europa Partners cumpără cu 533 mil.Euro pachetul de 100% din acțiunile Profi

Afacerea Profi i-a adus jumătate de miliard de euro în 7 ani lui Enterprise Investors. Cifrele celei mai mari tranzacții realizate până acum de un fond de investiții în România: Enterprise Investors va încasa 533 mil. Euro de la Mid Europa pentru 100% din lanțul de comerț Profi, adică un multiplu de peste 10xEBITDA și obține de peste 7 ori mai mult față de banii investiți în afacere. Prețul de achiziție va fi acoperit parțial dintr-un credit sindicalizat de 225 mil. Euro de la Citi, ING Bank, Raiffeisen și UniCredit

Erste vine cu aproximativ 35 mil euro, iar Banca Transilvania finanțează cu circa 30 – 35 mil. Euro achiziția Profi de către Mid Europa. Creditul sindicalizat atras de Mid Europa de la 6 bănci este de circa 300 mil. euro, acoperind peste jumătate din prețul de achiziție al Profi

Enterprise Investors: Valoarea tranzacției de achiziție a 100% din acțiunile Noriel din aprilie 2016 a fost de 24 mil. Euro. Vânzarea Profi, cel mai mare exit din istoria de 27 de ani a managerului regional de fonduri de investiții

Fondul de investiții londonez Pantheon International Plc dă 3,4 mil. Euro pentru plata prețului de 533 mil. euro pentru achiziția Profi de către Mid Europa

Tranzacția Mid Europa – Profi: Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Profi. Sindicatul de bănci este așteptat să pună circa 300 mil. Euro pentru finanțarea parțială a achiziției până săptămâna viitoare. Finalizarea achiziției Profi de către Mid Europa va avea loc la jumătatea lunii februarie

Mid Europa Partners este de astăzi proprietarul Profi după finalizarea tranzacției cu Enterprise Investors. Sindicatul format de Citi, ING Bank, Raiffeisen, UniCredit, Erste și Banca Transilvania a finanțat cu circa 247 mil. Euro plata prețului de achiziție. O altă facilitate de credit de aproximativ 60 mil. Euro va fi destinată finanțării programului de investiții al Profi, inclusiv eventuale achiziții. Enterprise Investors a vândut Profi la o valoare de întreprindere care merge spre 600 mil. Euro

Romcarton intenționează să împrumute până la 30 mil.Euro de la BCR pentru construcția unei fabrici în Popești Leordeni

Romcarton, unul dintre cei mai importanți producători locali de ambalaje de carton ondulat, intenționează să contracteze un împrumut de până la 29,6 mil.Euro de la Banca Comercială Română (BCR), pentru construcția unei fabrici pentru producerea de carton în Popești Leordeni și pentru finanțarea anumitor activități ale companiei, potrivit convocatorului Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor (AGEA) Romcarton, care va avea loc pe 12 decembrie.

Banii vor fi folosiți pentru dezvoltarea și operarea unei fabrici pentru producerea de carton în Popești Leordeni, investiție a cărei valoare este estimată la 27,5 mil.Euro, precum și pentru finanțarea/refinanțarea costurilor în legătură cu achiziția de echipamente noi și a relocării echipamentelor, finanțarea/ refinanțarea plăților de TVA în legătură cu costurile privind investiția, refinanțarea facilităților de overdraft existente ale Romcarton și finanțarea capitalului circulant.

Domeniul de activitate al Romcarton îl reprezintă proiectarea şi realizarea ambalajelor din carton ondulat, pentru industria alimentară, ţigări, dulciuri, pentru bere şi alte băuturi, jucării, piese electronice şi auto, mobilă şi alte bunuri de larg consum.

Romcarton a avut în 2015 o cifră de afaceri netă de 142,4 mil.Lei (32 mil.Euro) și un profit net de 3,18 mil.Lei (0,7 mil.Euro) la un număr de 288 salariați.

Compania este deținută de grupul francez Rossmann, unul dintre cei mai mari producători de carton ondulat și ambalaje din carton ondulat din Europa, care în 1990 a cumpărat și a modernizat o fabrică veche de carton din București. Expansiunea Rossmann în România a continuat, iar în 1997 grupul a cumpărat și producătorul de hârtie pentru carton ondulat Ambro Suceava.

În 2015, grupul Rossmann a înregistrat o cifră de afaceri de 483 mil.Euro și avea un personal format din 3000 de angajați. Grupul francez are 25 de fabrici, 22 în Europa și 3 în Africa și are o capacitate de producție de 500 000 tone de carton ondulat și 300 000 tone de hârtie.

Pe piața cartonului ondulat, Romcarton concurează cu Vrancart, Dunapack (parte a Prinzhorn Holding), Ecopack Ghimbav sau VPK Packaging.

Serghei Bulgac a preluat postul de Director General al RCS & RDS în 2015. Sursă foto: RCS & RDS.

Serghei Bulgac, directorul general al RCS & RDS, anunță finalizarea procesului de refinanțare a datoriilor grupului: vechile datorii au fost înlocuite prin tranzacții de finanțări noi de circa 725 mil. Euro, din care o emisiune de obligațiuni de 350 mil. Euro și un împrumut sindicalizat de 1,687 mld. Lei luat de la Citi, BT, BRD, ING Bank, Raiffeisen și UniCredit. Prin noul aranjament, compania și-a majorat valoarea obligațiilor garantate cu ipotecă mobiliară față de creditori la 1,5 mld. Euro

Compania de comunicații și media RCS & RDS S.A. și firma – mamă a acesteia din Olanda, Cable Communications Systems N.V., au finalizat cu succes refinanțarea grupului printr-o emisiune de obligațiuni în valoare de 350 mil. euro și un împrumut sindicalizat în valoare de până la 1,687 mld. Lei (aproximativ 375 mil. Euro), potrivit unui comunicat de presă al RCS & RDS.

Emisiunea de obligațiuni în valoare de 350 mil. euro de către Cable Communications Systems N.V., garantată de către RCS & RDS, s-a făcut cu scadența în 2023 și la o dobândă anuală de 5%. Data de 26 octombrie 2016 este stabilită ca dată de emisiune a obligațiunilor, acestea urmând să fie admise ulterior la tranzacționare pe Bursa de Valori din Irlanda, afirmă reprezentanții companiei. Aceștia mai precizează că “o altă componentă a tranzacției” a constat în contractarea de către RCS & RDS S.A. a unui credit sindicalizat în valoare totală de până la 1,687 mld. lei, format din trei facilități de credit.

„Sumele obținute ca urmare a acestor două operațiuni de finanțare au fost folosite pentru rambursarea anticipată a obligațiunilor în valoare totală de 450 milioane euro cu dobândă anuală de 7,5% emise de Cable Communications Systems în 2013, precum și unor facilități contractate de RCS & RDS S.A. în 2015 și, respectiv, 2016”, au precizat reprezentanții RCS & RDS.

Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris în premieră pe 8 august că RCS & RDS pregătește refinanțarea obligațiunilor emise în 2013 printr-o nouă emisiune de titluri cu scadența de 5 până la 7 ani pentru a beneficia de dobânzile mai mici de pe piață față de cele la care au fost contractate vechile datorii.

De asemenea, RCS & RDS confirmă prin anunțul său de astăzi informațiile publicate atunci de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO potrivit cărora din consorțiul de intermediere a noii emisiuni de obligațiuni fac parte JP Morgan, Citi, Deutsche Bank, ING Bank, Societe Generale, UniCredit și Banca Transilvania. Din consorțiul de intermediere, precum și din sindicatul de bănci care a acordat împrumutul sindicalizat a făcut parte și Raiffeisen Bank.

“În anul 2013 am debutat cu o emisiune de obligațiuni pe piețe internaționale, o adevărată premieră la acel moment. Între timp, investitorii s-au familiarizat cu grupul permițându-ne să reducem cu o treime costurile cu dobânda. De asemenea, băncile noastre partenere ne-au ajutat sa realizăm una dintre cele mai mari finanțari în lei de pe piața bancară din România. Durata de 7 și respectiv 5 ani a finanțărilor arată încrederea pieței financiare în grupul nostru și planurile noastre de dezvoltare. Stabilitatea acestei finanțări pe termen lung ne va ajuta să oferim în continuare servicii performante, de calitate, la prețuri competitive. Le mulțumim clienților noștri pentru încrederea în serviciile furnizate de companie”, a declarat Serghei Bulgac, Director General și Președintele Consiliului de Administrație al RCS & RDS S.A.

rcsrdstabelrefinantaremain

Băncile finanțatoare ale contractului de împrumut sunt Citibank, Banca Transilvania, BRD – Groupe Société Générale, ING Bank, Raiffeisen și UniCredit.

În tranzacție au fost implicate mai multe firme de avocatură, așa cum jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris în premieră în articolele publicate pe 1 septembrie și 6 septembrie.

RCS & RDS a anunțat astăzi că avocații emitentului au fost Freshfields Bruckhaus Deringer și PeliFilip, în timp ce băncile finanțatoare au fost consiliate de către Cleary Gottlieb, Steen & Hamilton, Linklaters, Clifford Chance și Kinstellar.

Obligațiunile RCS & RDS au rating B+, însoțit de perspectivă pozitivă din partea agenției financiare internaționale Standard and Poor’s, respectiv B1, însoțit de perspectivă pozitivă din partea agenției Moody’s.

Noile finanțări au fost contractate de către RCS & RDS la dobânzi mai mici față de cele contractate în ultimii trei ani, iar compania își reduce expunerea față de fluctuațiile cursului de schimb având în vedere că cea mai mare componentă de finanțare nouă, creditul sindicalizat de 1,687 mld.lei, este contractată în moneda în care RCS are cea mai mare parte a încasărilor sale.

Odată cu contractarea noilor finanțări, RCS & RDS și-a actualizat și valoarea obligațiilor de plată la 1,5 Mld. Euro printr-un contract de ipotecă mobiliară încheiat de către RCS & RDS și Cable Communications Systems NV în calitate de debitori ipotecari, respectiv Willmington Trust Londra, ca reprezentant al creditorilor. Anterior, nivelul colateralului se situa la 1,15 mld. Euro, potrivit datelor făcute publice.

Astfel, sunt puse ipoteci pe pachetul de 87,59% din RCS&RDS deținut de către firma – mamă Cable Communications Systems NV, pe orice fel de acțiuni viitoare care ar putea fi dobândite ulterior de către RCS & RDS (acțiuni proprii) și CCS prin achiziții de titluri, majorări de capital sau alte moduri, pe dividendele companiei și pe drepturile corelative referitoate la bunuri și drepturi viitoare în legătură cu acțiunile deja ipotecate.

RCS & RDS mai are în plan o altă tranzacție majoră, care inițial a fost luată în calcul pentru acest an, dar care depinde de contextul de piață pentru a fi lansată.

Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris pe 13 aprilie că firma controlată de Zoltan Teszari intenționează să listeze un pachet de circa 25% din companie pe bursă pentru a da posibilitatea acționarilor săi minoritari străini care doresc să-și facă exitul, pentru această tranzacție fiind angajat un consorțiu de intermediere din care fac parte băncile de investiții Citibank și Deutsche Bank, firma de brokeraj Wood, Raiffeisen și BRD. Aceste informații nu au fost confirmate până acum de către părțile implicate.

RCS & RDS este deținut în proporție de 87% de către Cable Communications Systems NV,  Zoltan Teszari cu 1,85%, compania având la rândul său un pachet de 9,1%, iar restul titlurilor sunt în posesia altor persoane fizice (1,94%) și juridice, conform ultimelor date disponibile.

Actionarii Cable Communications Systems sunt Zoltan Teszari prin intermediul RCS Management SA cu 57,87%, la care se adaugă o participație directă a omului de afaceri din Oradea de 4,6%, Carpathian Cable Investment Sarl cu 19,67%, Cable Communications Systems NV cu 8,17%, Celest Limited din Cipru cu 5,32%, fostul director general al RCS & RDS, Alexandru Oprea cu 0,93%, ING Bank NV cu 0,68%, TalJoshua Moses Almog cu 0,65%, EMC Management Consulting FZC cu 20,58%, Gustav Wurmboeck cu 0,46%, Ioan Bendei cu 0,38%, Gheorghe Maftei cu 0,36%, Mariuma Yarden cu 0,34%, potrivit datelor făcute publice.

Compania RCS & RDS a raportat venituri consolidate din operațiuni continue de 793 mil. Euro și EBITDA (câștiguri înaintea plății dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării) de 255 mil. Euro în ultimele 12 luni cu închidere în iunie 2016.

Peste 90% din veniturile CCS sunt generate în România și Ungaria ceea ce înseamnă că firma va fi mai puțin afectată la plata noii datorii de riscul ce derivă din cursul de schimb al valutelor.. Compania mai are clienți în Cehia, Spania și Italia.

Pe piața locală a telefoniei mobile, RCS & RDS are o cotă de piață de 11%, mult în urma Orange (36%) și Vodafone (22%).

Cota de piață la abonații de telefonie mobilă a RCS & RDS a crescut de la 6% în 2014 la 11% în iunie 2016, iar venitul mediu per utilizator (ARPU) a avut o creștere solidă.

Compania a anunțat în luna aprilie că are în portofoliul de clienți peste 2 milioane de conexiuni de internet fix, aproximativ 2,7 milioane de clienți de cablu TV, circa 700.000 de clienți de servicii DTH, respectiv 1,4 milioane de clienți pentru linii de telefonie fixă.

Principalii săi concurenți pe piețele de profil sunt Telekom România, UPC, Orange și Vodafone.

Compania a raportat pentru 2015 venituri totale de 2,698 mld. lei (peste 607 mil. euro, calculate la cursul mediu anual comunicat de BNR – n.r.), o pierdere de 22,9 mil. lei (5,2 mil. euro) la un număr mediu de 10.579 de angajați, potrivit ultimului bilanț făcut public de Ministerul Finanțelor Publice. Același bilanț indică datorii totale de 4,42 mld. lei (0,99 mld. euro), creanțe de aproape 700 mil. lei (156 mil. euro) și capitaluri totale de 559 mil. lei (125,9 mil. euro).

Tranzacțiile de refinanțare ale RCS & RDS sunt până acum cele mai importante finanțări din acest an pentru o companie locală.

CTP ridică plafonul unui credit de 56 mil. Euro de la BCR cu facilități de dezvoltare și investiții în valoare totală de 17,5 mil. Euro

CTP, cel mai puternic investitor local în piața spațiilor de logistică, a decis suplimentarea cu 17,5 mil.de Euro  a creditului la termen în valoare de 56,1 mil.euro acordat în iulie 2015 de către Banca Comercială Română (BCR), potrivit unei hotărâri a adunării generale a acționarilor Deva Logistic Center din 26 septembrie 2016.

Suplimentarea creditului inițial acordat de BCR va fi constituită dintr-o facilitate inițială de dezvoltare  în valoare maximă de 4,4 mil euro, o facilitate subsecventă de dezvoltare în valoare maximă de 3,4 mil.euro, o facilitate în scopuri de TVA în valoare maximă de 1,5 mil. Euro și o facilitate de investiții în valoare maximă de 8,2 mil. Euro.

Contractul de împrumut încheiat în iulie 2015 cu BCR și modificat ulterior în data de 14 septembrie 2015, 21 octombrie 2015, 30 octombrie 2015 și 18 martie 2016, urmează a fi rescris în întregime pentru a cuprinde împrumuturile menționate.

De asemenea, CTP intenționează să incheie acte adiționale la documentele de garanție și alte documente aferente, prin care se va mări suma garantată până la valoarea de 66,8 mil.euro.

Recent, CTP a anunțat că Ana Dumitrache,  șef al departamentului de finanțări imobiliare din BCR, va împărți de la 7 noiembrie atribuțiile de coordonare a operațiunilor locale ale companiei imobiliare cu șeful acestui grup, olandezul Remon Vos.

În vara anului 2015, CTP a contractat un credit de 56,1 mil. Euro și încă aproape 1 mil. Euro pentru plata TVA, banii mergând pentru refinanțarea achizițiilor parcului logistic Cefin Arad (unde a fost rambursat un credit de 13 mil. Euro), a parcului Deva Logistic Center pentru aproape 2,5 mil. Euro, a parcului logistic ProLogis pentru circa 33 mil. Euro, respectiv a unui parc logistic la Turda unde împrumutul a fost de 1,4 mil. Euro.

Valoarea împrumuturilor contractate și a dobânzilor aferente ale CTP în România a crescut de la zero în 2014 la 110,97 mil. Euro în 2015.

Băncile cu expunere pe proiectele locale ale CTP sunt BCR (cu credite pe companiile CTPark Beta SRL, CT Park Bucharest West I SRL, Deva Logistic Center SA), BRD (cu expunere pe firmele  CTPark Bucharest SRL și H.E.E. (Mercury) Proprietăți SRL) și Raiffeisen Bank SA (cu CTP Park Alpha SRL, unde expunerea este de circa 21 mil. Euro).

După șapte ani de prezență pe piață, CTP a trecut în anul 2015 la o campanie de achiziții de parcuri logistice în țară devenind astfel cel mai puternic jucător pe acest segment, cu investiții curente evaluate la circa 250 mil. Euro.

CTP dezvoltă proiecte industriale de clasa A în București și în orașele mari din țară, ținta companiei fiind să ajungă la un portofoliu local de suprafață închiriabilă de 1 milion metri pătrați în 2018. CTP are parcuri logistice în vecinătatea autostrăzii București – Pitești, dar a lansat proiecte importante și la Sibiu și Cluj – Napoca.

Pe piața imobiliară, CTP este lider pe segmentul spațiilor industriale, fondul sud-african de investiții NEPI pe segmentul spațiilor comerciale, iar în ultimii ani segmentul imobilelor de birouri a fost dominat de achizițiile Globalworth, însă și alți investitori precum GTC sau fondul de investiții GLL au demonstrat apetit pentru achiziții în acest sector. Piața imobiliară este unul dintre cele mai efervescente scene de fuziuni și achiziții, pe fondul revenirii interesului investitorilor străini pentru România, care oferă randamente mai atrăgătoare comparativ cu alte piețe din regiune.

Acționarii Agricover Credit au aprobat contractarea unui credit de 11,6 milioane euro de la BCR pentru finanțarea fermierilor

Acționarii Agricover Credit, instituție financiară non-bancară din sectorul agricol care face parte din Agricover Holding, au aprobat contractarea unei facilități de credit de tip revolving în valoare de 52 mil.lei ( 11,65 mil.Euro) de la Banca Comercială Română ( BCR ), pentru o perioadă de 12 luni, potrivit unei hotărâri a adunării generale extraordinare a acționarilor din 15 septembrie.

Creditul va fi garantat cu ipotecă mobiliară asupra conturilor bancare ale Agricover Credit IFN, ipotecă mobiliară asupra creanțelor ce rezultă din contractele de credit încheiate de societate cu debitorii săi și garanție de companie emisă de Agricover S.A. în favoarea BCR.

În aprilie 2015, Agricover Credit a agreat împreună cu EximBank încheierea unui acord pentru un împrumut în valoare de 100 mil. lei (peste 22 mil. euro), bani destinați finanțării fermierilor.

Agricover Credit IFN a raportat pentru 2015 venituri totale de 80,61 mil. lei (18,15 mil. euro) și un profit net de 17,39 mil. lei ( 3,91 mil. euro).

Acționarii Agricover Credit IFN sunt Agricover Holding S.A. cu un pachet de 87,1007 % din acțiuni și Agricover SRL  cu 12,8993 % acțiuni.

Ca urmare a dezvoltării Grupului Agricover, acționarii au hotărât la începutul acestui an ca toate firmele din grup să funcționeze sub numele Agricover Holding.

Acţionarul majoritar al grupului este omul de afaceri Jabbar Kanani.

Grupul are o structură integrată de activități în agricultură care cuprinde ferme de producție vegetală, silozuri și capacități de stocare, stații de procesare semințe, logistică și distribuție până la comerț cu cereale și finanțare pentru fermieri.

petrom-credite-main

BCR a dat anul trecut OMV Petrom o facilitate de credit de 200 mil. Euro, un record pentru o bancă locală pe piața finanțărilor bilaterale din România. BERD, BEI, BCR, BRD, ING și Raiffeisen, pe lista celor mai mari creditori ai companiei petroliere

BCR, cea mai mare bancă locală aflată sub controlul Erste (Austria), a încheiat anul trecut cu OMV Petrom, primul jucător local din piața petrolieră aflat în portofoliul OMV (Austria), o facilitate de credit cu limita de 200 mil. Euro, fără constituire de garanții, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Acordul de finanțare al OMV Petrom cu BCR este un record privind finanțările bilaterale încheiate de o bancă locală în raport cu o companie din România.

Facilitatea de la BCR poate fi folosită atât de OMV Petrom SA, cât și de către OMV Petrom Marketing SRL, iar banii sunt disponibili în lei, dolari și euro. Facilitatea poate fi utilizată ca descoperit de cont până la 14 ianuarie 2017, respectiv pentru emiterea de scrisori de garanții bancare și acreditive până la 14 ianuarie 2018.

La 30 iunie 2016, nu existau sume trase din descoperirea de cont, potrivit prospectului de vânzare pe bursă a unui pachet de 6,4% din OMV Petrom de către Fondul Proprietatea. FP a anunțat vânzarea parțială a participației sale de 18,99% din OMV Petrom, tranzacție așteptată să aducă aproape 200 mil. euro în conturile fondului de investiții.

Din această facilitate de împrumut a BCR pentru OMV Petrom, până la 30 iunie 2016 a fost utilizată numai emiterea de garanții bancare de 22 mil. Euro.

OMV Petrom stă pe un munte de bani disponibili la bănci pentru investiții și pentru capital de lucru, din care a folosit destul de puțin.

Compania petrolieră a scăzut ritmul investițiilor după scăderea dramatică a cotației țițeiului pe piețele internaționale, afectând sumele alocate proiectelor din portofoliul de explorare și producție.

Gradul de îndatorare al OMV Petrom a crescut de șapte ori într-un an și jumătate, de la 1% în decembrie 2013 la 7% la 30 iunie 2015, pe fondul scăderii lichidităților companiei și a distribuirii de dividende. Ulterior, compania a reușit să își reducă într-un an gradul de îndatorare de la 7% la 5% până la 30 iunie 2016, pe fondul unui flux mai mare de lichidități al companiei și a împrumuturilor contractate la dobânzi mai mici față de vechile sale împrumuturi.

Cele mai mari facilități de credit pe care OMV Petrom le are contractate sunt de la BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) – un împrumut fără garanții în limita a 200 mil. Euro și altul tot în limita a 200 mil. Euro de la BEI (Banca Europeană de Investiții), ambele luate pentru centrala electrică de la Brazi.

Din împrumutul BERD scadent în 2020, compania datora 94 mil. Euro la 30 iunie 2016. Expunerea BERD față de OMV Petrom este însă mai mare, în condițiile în care OMV Petrom datorează instituției financiare internaționale încă 142 mil. Dolari în contul unui împrumut pentru filiala Kom Munai din Kazahstan, scadent în 2022.

OMV Petrom mai datora 127 mil. Euro la jumătatea anului către BEI în contul împrumutului de 200 mil. Euro scadent în 2023.

Dintre băncile comerciale, cele mai mari expuneri bilaterale față de OMV Petrom le au BCR și Raiffeisen.

Astfel, BCR are facilitatea de credit de 200 mil. Euro, acordată în 2015, când a devenit „banca de casă” a OMV Petrom, rol jucat până anul trecut de către Raiffeisen.

Raiffeisen Bank SA are o facilitate de credit cu limită de 105 mil. Euro, din care una de 75 mil. Euro, disponibilă doar în lei este scadentă la finele acestui an, iar cealaltă de 30 mil. Euro poate fi trasă în euro, lei și dolari și este scadentă la 15 decembrie 2017. În august, Raiffeisen și-a redus expunerea pe OMV Petrom prin reducerea finanțării până la 55 mil. Euro pentru prima facilitate, respectiv la 20 mil. Euro a doua facilitate, prelungind scadențele până la finele lui 2017, respectiv 2019.

Raiffeisen are mici facilități de credit acordate și filialelor OMV Petrom din Serbia și Bulgaria.

ING Bank NV, constant unul dintre creditorii tradiționali ai Petrom, are o facilitate de credit fără constituire de garanţii, care poate fi folosită în dolari, lei sau euro, în valoare totală maximă de 70 mil. Euro.

BRD – Groupe Société Générale S.A are la rândul său o facilitate de credit fără constituire de garanţii cu limita maximă de 60 mil. Euro, care poate fi utilizată în lei. La aceasta se adaugă o altă facilitate de până la 30 mil. Euro.

Pe lista expunerilor bilaterale importante, mai apar BNP Paribas Fortis NV sucursala București cu o facilitate de credit de până la 30 mil. Euro și Bancpost, cu o facilitate de până la 25 mil. Euro.

Expunerile băncilor pe OMV Petrom sunt mai mari, având în vedere creditul sindicalizat de 1 mld. Euro luat de companie de la un consorțiu format din 17 bănci, destinația împrumutului fiind refinanțarea unei sindicalizări mai vechi de 930 mil. Euro.

Din sindicatul bancar de anul trecut au făcut parte BRD, SocGen (banca – mamă a BRD), UniCredit Bank Austria AG (agenți și aranjori principali coordonatori mandatați), Erste Group Bank AG (banca – mamă a BCR), BCR, ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala București, Intesa Sanpaolo S.p.A, Mizuho Bank Nederland N.V., Raiffeisen Bank International AG (banca – mamă a Raiffeisen Bank România), Raiffeisen Bank Romania, BNP Paribas CIB Sucursala București, Commerzbank Aktiengesellschaft Filiala Luxemburg, The Bank of Tokyo-Mitsubishi UFJ Ltd, Citi, Deutsche Bank AG, Credit Agricole Luxemburg, Barclays Bank Plc, Garanti Bank S.A., OTP Bank România S.A și KDB Irlanda Limited.

Dezvoltatorul imobiliar Impact împrumută 8 mil. Euro de la Libra Internet Bank pentru finanțarea unui proiect rezidențial în Băneasa

Dezvoltatorul imobiliar Impact semnează contractarea unui credit imobiliar în valoare de 35 milioane de lei ( 7,88 milioane de euro) de la Libra Internet Bank pentru realizarea de investiții imobiliare, potrivit unui comunicat emis de companie pe Bursa de la București.

Banii vor fi utilizați pentru proiectul rezidențial format din locuințe colective, ”Ansamblul Platanilor”, care totalizează 11 blocuri.

Durata creditului este de 48 de luni și va fi garantat cu ipotecă imobiliară asupra terenului și contrucțiilor viitoare, ipotecă mobiliară asupra conturilor bancare deschise la Libra Internet Bank, ipotecă imobiliară asupra universalității de creanțe și cu cesiunea, în favoarea băncii, a drepturilor de despăgubire aferente poliței de asigurare.

”Ansamblul Platanilor”, dezvoltat pe un teren în suprafață de 10 ha care cuprinde 39 blocuri, reprezintă a treia fază de dezvoltare din proiectul rezidențial Greenfield din Băneasa, investiție de 44 milioane de euro în blocuri, infrastructură și unitățile aferente.

Prima fază a proiectului care se întinde pe o suprafață de 10 ha a fost dezvoltată în perioada 2007 – 2010, iar a doua fază, ”Ansamblul Salcâmilor”, în perioada 2014 – 2016 și se întinde pe o suprafață de 7 ha .

Impact Developer & Contractor a intrat pe piața imobiliară din România în anul 1991, când a lansat o serie de proiecte rezidențiale în zona de nord a capitalei.

Primul complex rezidențial dezvoltat de companie a început în anul 1995. Dezvoltatorul este cotat la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) din 1996, având, în prezent, o capitalizare de circa 194,5 milioane de lei .

În 2015, Impact a raportat o cifră de afaceri de 110,8 milioane de lei (24,96 mil. de euro) și o pierdere de 4,45 milioane de lei ( 1 mil.euro) la un număr mediu de 43 salariați, conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.

Actionarii care dețineau peste 10% din acțiunile Impact, la data de 30.06.2016 erau: Gheorghe Iaciu cu 49,48%, Adrian Andrici cu 15,24% precum și Swiss Capital cu 10.46%. La aceeași dată 71,94% din acțiuni erau deținute de persoane fizice și 28.06% de persoane juridice.

 Între anii 1997 – 2007, Impact a dezvoltat și vândut în nordul capitalei 10 ansambluri rezidențiale, cu peste 100 de vile. La acestea se adaugă alte patru proiecte rezidențiale în Ploiești, Oradea și Constanța, dar și primul imobil de birouri de clasa A din zona Băneasa-Pipera, denumit Construdava Business Center.

Fondul de investiții Abris Capital apasă pedala creșterii la ultima achiziție trecută în portofoliu: Green Group împrumută peste 20 mil. euro de la ING Bank și UniCredit Bank pentru investiții în extinderea capacității de producție

Green Group, lider în industria de reciclare cumpărat recent de managerul regional de capital Abris Capital, a contractat credite de peste 20 mil. euro de la ING Bank și UniCredit Bank.

Compania GreenFiber International, parte din grupul integrat de reciclare Green Group, contractează de la ING Bank Sucursala București și Unicredit Bank două credite de investiții în valoare totală de 11,5 milioane de euro pentru o perioadă de 5 ani, respectiv un credit pentru finanțare TVA de 8,1 milioane de lei ( aproximativ 1,8 milioane de euro) pe o perioadă de 12 luni, potrivit unei hotărâri a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor (AGEA).

Acționarii Green Group au aprobat în cadrul aceleeași AGEA prelungirea cu un an a liniei de credit pentru capital de lucru în valoare de 10 milioane de euro, contractată pe 28 noiembrie 2014, în mod egal, de la UniCredit Bank și ING Bank, sucursala București, precum și majorarea valorii acestui credit la 16,5 milioane de euro.

Împrumutul este garantat cu ipoteci mobiliare pe conturi și subconturi bancare prezente și viitoare deschise la ING Bank și UniCredit Bank, pe stocuri, materii prime, echipamente, creanțe prezente și viiitoare, inclusiv creanțele din asigurări, precum și cu ipoteci imobiliare și interdicții de înstrăinare, grevare, închiriere, dezmembrare, demolare, construire, restructurare, amenajare având ca obiect terenuri și construcții situate pe acestea.

Totodată acționarii Greenlamp Reciclare au aprobat contractarea în comun de către cele 6 companii afiliate ( GreenFiber International, GreenTech, GreenWeee International, GreenLamp Reciclare, GreenGlass Recycling și Total Waste Management), în calitate de codebitori solidari, a unui credit de investiții pe termen lung în valoare de 2,5 milioane de euro, care va fi contractat tot în mod egal de la ING Bank și UniCredit Bank.

Pe 15 septembrie, compania Greenfiber Internațional a anunțat că investește 35 milioane de euro în a treia capacitate de producție de fibră sintetică din 100% material reciclat. Noua fabrică va fi amplasată în Urziceni, pe fosta platforma industrială a ROFEP, achiziționată de către GreenFiber și va avea o capacitate de producție de 30.000 de tone/an de fibră sintetică.

În urma investiției compania devine cel mai mai mare producător european pe acest segment.

GreenFiber Internațional are în vedere o nouă investiție pentru dublarea capacității din Urziceni până în anul 2018, iar la finalizarea proiectului, capacitatea totală de producție a companiei va fi de 113.000 de tone/an, însumând și operațiunile celorlalte două fabrici din Buzău și Iași.

Înființată în anul 2005 la Buzău, GreenFiber International este primul producător din România de fibră sintetică din 100% material reciclat.

Compania face parte din parcul integrat de reciclare Green Group, alături de companiile: GreenTech (cel mai mare procesator european pentru deșeuri PET), GreenWEEE International (cea mai mare fabrică din România de reciclare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice), GreenLamp Reciclare (singura fabrică din România care procesează echipamente de iluminat), GreenGlass Recycling (cea mai mare fabrică de procesare a deșeurilor de sticlă), Total Waste Management (furnizor integrat de servicii de management al deșeurilor și operatorul proiectului de colectare inteligentă, SIGUREC).

În aprilie, managerul de fonduri de investiții Abris Capital a semnat contractul de achiziție pentru 82% din acțiunile Green Group, tranzacție care a asigurat exitul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și al managerului grec de capital privat Global Finance. Achiziția Green Group a fost finanțată exclusiv din capitalul fondului de investiții administrat de către Abris Capital.

Finalizarea tranzacției a avut loc pe 4 iulie, iar valoarea acesteia nu a fost făcută publică.

Tranzacția dintre Abris și Green Group a fost anunțată în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 8 decembrie 2015, confirmată printr-un anunț oficial în luna mai 2016.

Green Group este unul din cei mai mari jucători ai industriei de reciclare din Sud-Estul Europei ce proceseaza deșeuri de tip PET, electrice și electronice. Grupul este și cel mai mare operator al unei linii de procesare a deșeului de sticlă.

Compania a raportat, în 2015, venituri consolidate de peste 90 mil. euro si se bazează pe investiții în infrastructura de colectare și reciclare deșeuri din România, Serbia și Macedonia.

Fondul de investiții Abris Capital are în portofoliu compania de curierat Urgent Cargus, grupul de firme Pehart din industria de hârtie și, din vara acestui an, Green Group în sectorul de reciclare.

Garanti Leasing România primește un împrumut de 10 milioane de euro de la BERD pentru finanțarea IMM-urilor

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) acordă un împrumut de 10 milioane euro companiei Garanti Leasing Romania, pentru a creşte accesul la finanţare pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) din ţară.

Garanti Leasing va folosi împrumutul pentru a acorda IMM-urilor noi finanţări în leasing a echipamentelor, maşinilor, vehiculelor de transport şi comerciale.

” Leasing-ul reprezintă o alternativă atractivă de finanţare care vine în sprijinul IMM-urilor, contribuind la îndeplinirea nevoilor de investiţii ale acestora. Ne-am angajat să sprijinim dezvoltarea pieţei de leasing din România şi suntem încântaţi să iniţiem un parteneriat cu Garanti Leasing pentru a atinge acest scop,” a declarat Matteo Patrone, Director Regional BERD pentru România şi Bulgaria.

Garanti Leasing, care face parte din grupul financiar bancar Garanti România, deţinut de Turkiye Garanti Bankasi AS (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia, se concentrează pe finanţarea IMM-urilor şi deţine o cotă de 4,6 procente din piaţa româneasca de leasing.

“IMM-urile reprezintă unul din cele mai importante motoare ale economiei româneşti, iar companiile din acest segment trebuie încurajate, pentru a-şi atinge potenţialul maxim şi pentru a avea succes. Garanti Leasing este susţinătorul IMM-urilor de mult timp. Prin parteneriatul cu BERD, ne reiterăm angajamentul faţă de mediul de afaceri românesc, contribuind astfel la creşterea economiei locale.” a adăugat Okan Yurtsever, Director General al Garanti Leasing.

Cu peste 18 ani de experienţă pe piaţa românescă de leasing, Garanti Leasing oferă leasing auto, leasing pentru echipamente, leasing imobiliar şi sale & leaseback.

De la înfiinţare, compania a finanţat prin leasing financiar peste 800 milioane euro şi a semnat peste 43.000 contracte de leasing. Compania funcţionează în prezent în opt birouri, în colaborare cu cele 84 de sucursale Garanti Bank.

Grupul Garanti cuprinde Garanti Bank, Garanti Credite de Consum (marca sub care funcționează Ralfi IFN SA) și Garanti Leasing (marca sub care funcționează compania Motoractive Leasing IFN SA).

Din anul 2011, Garanti Leasing este brandul sub care funcționează compania Motoractive IFN SA.

La sfârşitul anului 2010, acţionarul majoritar al Motoractive IFN SA a devenit Garanti Turcia, a doua bancă privată ca mărime din Turcia,

În urma acestei modificări a acţionariatului, Motoractive a fost inclusă în grupul financiar bancar Garanti, continuându-şi activitatea sub brandul Garanti Leasing.

BERD este cel mai mare investitor instituţional din România. Banca a investit până în prezent în România peste 7 miliarde euro şi a mobilizat peste 14 miliarde euro din alte surse de finanţare.

BERD acordă un împrumut de 25 milioane de euro producătorului de profile din aluminiu Universal Alloy Corporation Europe din Maramureș

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) acordă un împrumut de 25 milioane euro producătorului de piese din aluminiu pentru aeronave Universal Alloy Corporation Europe (UACE), pentru a impulsiona industria aerospațială din România.

Împrumutul reprezintă o extindere a finanţării acordată de BERD companiei cu sediul în Maramureş în anul 2012.

Universal Alloy Corporation Europe, înființată în anul 2008 ca filială a grupului elveţiano-austriac Montana Tech Components, furnizează componente celor mai importanţi producători de aeronave, precum Airbus, Boeing, Bombardier şi Premium Aerotech.

Împrumutul BERD va permite UACE să crească capacitatea tuturor activităţilor şi va susţine introducerea tehnologiilor inovatoare, precum reciclarea completă a reziduurilor metalice.

De asemenea, compania va continua pregătirea şi formarea personalului local prin implementarea de noi competenţe şi know-how în România.

“Succesul companiei UACE demonstrează faptul că România poate deveni un adevărat centru de producţie, capabil să atragă investitori străini către forţă de muncă calificată. Suntem încântaţi să avem un rol în dezvoltarea industriei aerospaţiale din România în momentul în care sectorul de producţie devine tot mai sofisticat”, a declarat Matteo Patrone, Director Regional BERD pentru România şi Bulgaria.

BERD este cel mai mare investitor instituţional din România. Banca a investit până în prezent în România peste 7 miliarde euro şi a mobilizat peste 14 miliarde euro din alte surse de finanţare.

Grup Servicii Petroliere intenționează să contracteze o nouă facilitate de credit de până la 12 mil. dolari de la BCR

Grup Servicii Petroliere (GSP), compania de foraj petrolier maritim controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu, intenționează să contracteze o nouă facilitate de credit in numerar la termen în valoare de 12 milioane de dolari de la BCR, potrivit unei hotărâri a adunării generale extraordinare a acționarilor companiei .

În iunie 2011, Grup Servicii Petroliere și filialele acesteia au încheiat un contract de credit în valoare de 37 milioane de dolari cu BCR.

Noua facilitate va fi garantată prin cesionarea către bancă a polițelor de asigurare cu privire la platforma de foraj ”GSP Jupiter”, precum și prin cesionarea veniturilor și a creanțelor legate  de aceasta. Va fi constituită o ipotecă mobiliară asupra anumitor conturi bancare deschise la BCR și una asupra navei Granit.

În luna iulie, Grup Servicii Petroliere, membră a GSP Holding, a anunțat încheierea unui contract pentru furnizarea de servicii de foraj marin pe platforma continentală a Tunisiei. Operațiunile de foraj vor fi efectuate de platforma mobilă de foraj GSP Jupiter.

Grup Servicii Petroliere a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri netă de 934 milioane de lei (210,3 mil. euro) și o pierdere de 185,52 milioane lei (41,7 mil. euro), după profitul net de 151,78  milioane lei (34,1 mil. euro) obținut în 2014, ca urmare a prăbușirii prețului la țiței pe piețele internaționale. Numărul de angajați la finalul anului 2015 era de 325.

Anul trecut, prin intermediul vehiculului investițional GVC Investment BV, Gabriel Comănescu a cumpărat două concesiuni petrolifere în Marea Neagră de la firma irlandeză Petroceltic, care s-a retras din România.

Comănescu deţinea deja o cotă de 20% şi 30% din perimetrele Muridava şi, respectiv, Est-Cobălcescu, iar de la Petroceltic a preluat restul participaţiilor.

Compania, specializată în forajul marin, are o flotă formată din opt platforme petroliere la care se adaugă nave utilizate în construcţiile offshore.

Prista Oil România intră ca debitor într-un credit de investiții de 50 mil. Euro contractat de firma – mamă din Bulgaria de la UniCredit Bulbank

Prista Oil România, subsidiară locală a companiei bulgare petroliere Prista Oil, este co-debitor al unui credit de investiții în valoare de 50,34 mil. Euro contractat de la UniCredit Bulbank, filiala UniCredit din Bulgaria, potrivit unei decizii a acționarilor societății.

Împrumutul a fost semnat pe 26 iulie de către Plamen Bobokov, acționarul majoritar al Prista Oil. Acordul cu banca a fost încheiat prin intermediul societății Prista Invest 2016 din Sofia, iar pe lista co-debitorilor au intrat și alte companii din grupul bulgăresc – Prista Oil Group BV, Verila Lubricants, Prista Oil Holding, Prista Oil România, Pridsta Czech SRO, Prista Oil Yag Sanayi Ve Ticaret Limited Sirkety și Monbat Trading.

Gabriel Barnia, director comercial al Prista Oil România, și Cristina Isvanca, director de operațiuni, au fost mandatați pe 1 iulie de către acționari să negocieze, să semneze și să execute condițiile și termenii contractului de credit luat de UniCredit.

Prista Oil România este reprezentanta companiei bulgare Prista Oil Holding începînd cu anul 1998. Firma a câștigat cotă de piaţă pe segmental uluiurilor auto și a lubrifianților, în special lubrificanţi industriali şi uleiuri de motor pentru autoturisme, camioane, agricultură, precum şi pentru diverse alte aplicaţii. Prista Oil România SA şi-a extins reţeaua de distribuţie la nivel național, având depozite şi mijloace de transport proprii.

Prista Oil România a raportat pentru 2015 o cifră de afaceri de 36,9 mil. Lei (8,3 mil. Euro) și un profit net de 0,09 mil. Lei (circa 20.000 euro) la un personal format din 25 de oameni.

În 2012, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) împreună cu fondul de investiții ADM Capital au preluat 30% din capitalul companiei deținătoare a Prista Oil în Olanda (Prista Oil Group).

BERD și ADM Capital au participații egale în companie. Conform datelor făcute publice de către instituția financiară internațională, contribuția BERD a fost de 36 mil. Euro, structurată pe două component – o investiție de capital (pachet de acțiuni) și un împrumut convertibil în acțiuni.

Împrumutul BERD susține astfel planul de dezvoltare al Prista Oil derulat în perioada 2012 – 2016, care include și întărirea poziției pe piața cu creștere rapidă a Turciei.

EximBank împrumută Poșta Română cu 60 mil. Lei pe 3 ani pentru asigurarea capitalului de lucru

EximBank, instituție de credit aflată în portofoliul statului, a câştigat licitaţia organizată de compania de stat Poşta Română şi va acorda societăţii un credit în valoare de 60 de milioane de lei (13,3 mil. Euro), cu o perioadă de rambursare de 36 de luni, destinat finanţării capitalului de lucru, informează reprezentanții băncii.

”Acordarea acestei finanţări, în urma câştigării procesului competitiv organizat de Poşta Română, reprezintă o confirmare a faptului că produsele şi serviciile pe care EximBank le oferă se ridică la standarde de calitate care ne poziţionează ca un competitor puternic pentru băncile comerciale active pe segmentul corporate. Vom continua să fim o prezenţă activă în zona finanţărilor şi consider acest lucru drept un argument solid pentru companiile locale, în sensul de a le convinge că nu trebuie să aştepte apariţia unor condiţii perfecte pentru afacerile lor, ci că ne pot aborda oricând pentru a le susţine, indiferent că vorbim despre parteneri care exportă sau nu, au proiecte cu fonduri europene sau au nevoie de capital de lucru ori pentru investiţii”, a spus Traian Halalai, preşedintele executiv al EximBank.

Acesta este al doilea parteneriat pe care operatorul naţional de servicii poştale şi EximBank îl derulează după ce, în 2013, banca a mai acordat un credit în valoare de 100 de milioane de lei (22,6 mil. Euro, calculat la cursul mediu anual de schimb din 2013) pentru acoperirea parţială a sumelor restante din activitatea de colectare de numerar, împrumut pe care Poşta Română l-a returnat integral în prima parte a acestui an.

”Închiderea liniilor de finanţare anterioare, precum cea de 100 de milioane lei obţinută de la EximBank, demonstrează că, din perspectiva disciplinei de plată, suntem un deal bun pentru orice bancă. Ne ajută contractarea acestei a doua linii de finanţare şi, prin ea, ne atingem scopul de a reduce şi mai mult datoriile istorice din trecut, generate de decizii mai puţin inspirate de echipele de management anterioare. Din păcate, plusul de valoare obţinut de companie, în ultimii trei ani, se transferă în acoperirea acestor datorii, şi nu către investiţii, de care Poşta Română are mare nevoie în prezent”, a spus Alexandru Petrescu, Directorul General al Poştei Române.

Poșta Română este una dintre ultimele mari companii aflate în portofoliul statului român. Este unul dintre companiile cu cel mai mare personal la nivelul întregii economii. Poșta Română parcurge un proces de restructurare, menit să-i reducă costurile operaționale și să-i îmbunătățească indicatorii financiari. Statul român a eșuat recent în eforturile de a găsi un cumpărător pentru Poșta Română, în contextul în care procedurile de negociere din cadrul procesului de privatizare derulate cu compania belgiană de profil bpost nu au ajuns la niciun rezultat.

Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informaţională deține 75% din pachetul de acţiuni, iar Fondul Proprietatea  restul de 25% din pachetul de acţiuni.

Compania Națională Poșta Română a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 1,078 mld. Lei (242,8 mil. Euro) și pierderi de 33 mil. Lei (7,4 mil. Euro) la un personal mediu format din 24.814 angajați.

EximBank împrumută pe 5 ani cu 15 mil. Euro pe Raiffeisen Leasing pentru finanțarea activității IMM-urilor

 

EximBank și Raiffeisen Leasing au încheiat ieri un acord de parteneriat în cadrul căruia banca aflat în portofoliul statului a acordat companiei un credit de 70 mil. Lei (circa 15,5 mil. Euro), potrivit unui comunicat de presă al EximBank.

Banii sunt destinați alocării de finanțări în lei pe termen scurt și mediu pentru activitatea curentă a clienților Raiffesisen Leasing din categoria  întreprinderilor mici și mijlocii.

Facilitatea a fost acordată pentru o perioadă de 60 de luni, cu o perioadă de utilizare de 12 luni, iar pentru a garanta creditul, dobânda şi comsioanele aferen­te, Raiffeisen Bank International, ac­ţionarul Raiffeisen Leasing, a emis o scrisoare de garanţie, cu o scadenţă de 30 de zile de la data de expirare a faci­lităţii. Totodată, a fost constituită o ipo­tecă asupra contului în lei al Raiffeisen Leasing deschis la EximBank.

”Anul acesta ne-am propus o adordare strategică mult mai dinamică pe segmentul întreprinderilor mici și mijlocii și de aceea încercăm să identificăm și să valorificăm toate oportunitățile care ne permit să distribuim cât mai multe fonduri către această importantă zonă a economiei. Parteneriatul cu Raiffeisen Leasing completează competențele EximBank, această colaborare permițându-ne o finanțare indirectă semnificativă a IMM-urilor în condiții de maximă eficiență”, afirmă Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

“Suntem bucuroși să încheiem acest parteneriat cu EximBank, care ne permite să sporim accesul la finanțare pentru IMM-uri, piesa centrală a agendei de creștere economică, printr-o nouă facilitate care completează foarte bine gama noastră de produse existente în lei. Este încă un demers pe care îl facem pentru susținerea dezvoltării pieței de leasing în moneda locală, pentru a oferi clienților o mai bună predictibilitate, siguranță și confort, prin reducerea considerabilă a riscului și a incertitudinii legate de o finanțare în monedă străină”, a declarat Felix Daniliuc, directorul general al Raiffeisen Leasing.

IMM-urile reprezintă una din principalele direcții de creditare ale EximBank, care a acordat în 2015 acestei categorii de firme produse în valoare de 478 mil. lei, ceea ce reprezintă o treime din vânzările totale ale băncii, arată raportul anual al instituției de credit.

EximBank SA a fost înființată în 1992 și are ca acționari statul român prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice cu 95,374%, SIF Oltenia cu 3,27%, SIF Muntenia cu 0,423%, în timp ce SIF Banat – Crișana, SIF Moldova și SIF Transilvania are fiecare o participație de 0,311%, conform datelor făcute publice de către bancă.

La nivelul pieței bancare locale, EximBank ocupa la 31 decembrie 2015 poziția 18 în rândul celor 32 de instituții de credit locale, cu o cotă de piață de 1%, arată raportul BNR pentru anul trecut.

 

Banca Transilvania refinanțează cu 6 mil. Euro imobilul de birouri Cascade al Adval Asset Management. JLL a securizat tranzacția de finanțare pentru Adval Asset Management

Banca Transilvania refinanțează printr-un credit de 6 mil. Euro imobilul de birouri Cascade din București, aflat în proprietatea Adval Asset Management, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

O echipă specializată în piețe de capital din cadrul biroului local al firmei de consultanță imobiliară JLL a securizat tranzacția pentru Adval Asset Management.

”În 2014, managementul Adval a preluat un portofoliu de proprietăți pe care compania îladministrase timp de 6 ani. În ultimii doi ani, am investit fonduri proprii și am administrat portofoliul în mod activ, în paralel cu vânzarea unor proprietăți și cu restructurarea sau refinanțarea creditelor. Cascade Offices, una dintre clădirile din acest portofoliu, este complet închiriată, bine localizată și are un istoric foarte bun, dovedit printr-o performanță ridicată. Prin această refinanțare, am stabilizat partea de portofoliu care ne-a rămas în proprietate, pe baza căreia planificăm să lansăm un fond de investiții imobiliare. Planul nostru este să atragem parteneri care să investească alături de noi cu scopul de a construi un portofoliu semnificativ de proprietăți comerciale în regiune”, a declarat David Hayward, Director General Executiv al Adval Asset Management.

Imobilul de birouri Cascade, cu o suprafață închiriabilă de 4.200 metri pătrați, a fost livrată în anul 2005 și are printre chiriași Procredit Bank, Enel și Taiwan TC.

Noul credit, contractat pe 21 iulie, este utilizat pentru rambursarea unei finanțări contractate anterior. Bank of Cyprus s-a aflat inițial printre creditorii proiectului. Printre garanțiile aduse de către Cascade Building, compania care administrează imobilul de birouri, se află creanțele rezultate din contractele de închiriere încheiate cu ProCredit Bank, Enel Green Power, Taiwan Trade Center SRL și B Cafe Retail SRL.

Imobilul este administrat de către compania Cascade Building SRL, care a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 4,75 mil. Lei (1,07 mil. Euro) și pierderi de 4,42 mil.lei (0,99 mil. Euro).

”JLL a fost consultantul Adval Asset Management în atragerea creditului pentru refinanțarea unui împrumut curent, profitând de condițiile pozitive de pe piața financiară și de apetitul băncilor pentru creditare. Termenii și prețul oferite de către bancă sunt extrem de competitivi, ceea ce demonstrează încrederea băncii în piața de birouri, cu condiția ca proprietarii să aibă un track record bun. Colegul nostrum Maxime Otto, consultant în cadrul departamentului de Capital Markets, prin expertiza sa bancară, a sprijinit clientul nostru în identificarea celui mai bun partener, pe durata întregului process – de la restructurarea împrumutului până la tragerea banilor”, afirmă Silviana Badea, National Director, Head of Capital Markets JLL România.

Adval Asset Management administrează un portofoliu de proprietăți imobiliare evaluate peste nivelul de 100 mil. Euro. Adval a acumulat experiență în proiecte pe fiecare segment de piață – birouri, retail, industrial și rezidențial.

Adval Asset Management este condusă de o echipă de oameni în frunte cu David Hayward și Ioana Momiceanu, care au administrat proprietățile imobiliare ale fostului om de afaceri Dinu Patriciu prin intermediul DPGS. Dinu Patriciu a murit în urmă cu doi ani, iar o parte din proprietățile sale imobiliare sunt acum în portofoliul Adval. Ulterior, managerii Adval au negociat restructurarea unor împrumuturi contractate anterior și au trecut la refinanțarea proiectelor din portofoliu. Astfel, în noiembrie 2015, Adval a refinanțat imobilul de birouri de la Piața Romană printr-un credit nou de 3 mil. euro de la Libra Internet Bank.

Piața imobiliară este unul dintre principalele motoare ale pieței de fuziuni și achiziții. Printre cei mai activi investitori locali, care au marcat serii de achiziții în peisajul local, se numără fondul sud- african de investiții NEPI și fondul listat pe bursa londoneză Globalworth (controlat de omul de afaceri de origine elenă Ioannis Papalekas).

Cemacon produce cărămizi la fabrica din Recea (județul Sălaj) și la Zalău. Sursă foto: Cemacon.

Producătorul de cărămizi Cemacon Cluj intenționează să contracteze o facilitate de credit de până la 13 mil. euro de la BCR. Banii sunt destinați refinanțării și suplimentării capitalului de lucru al companiei

Producătorul de materiale de construcții Cemacon Cluj intenționează sa contracteze o facilitate de credit în valoare maximă de 60 milioane lei de la Banca Comercială Română (BCR), pentru refinanțarea unui alt împrumut și pentru suplimentarea capitalului de lucru, potrivit convocatorului consiliului de administrație al Cemacon.

Consiliul de administrație al Cemacon convoacă adunarea generală extraordinară a acționarilor societății pentru data de 5 septembrie 2016 pentru aprobarea contractării creditului.

O sumă de 55 milioane de lei din facilitatea de credit ce urmează a fi supusă aprobării de către acționarii Cemacon, va fi folosită pentru refinanțarea unui alt credit încheiat de către societate cu BCR în anul 2015, iar o sumă de 5 milioane de lei va fi folosită pentru suplimentarea capitalului de lucru.

Durata maximă a facilității va fi de 10 ani pentru refinanțare și un an pentru capitalul de lucru, de la data semnării contractului, se menționează în convocator.

Creditul va avea o dobândă de nu mai mult de trei puncte procentuale peste dobânda aplicabilă conform contractului de credit din data de 19 martie 2015, încheiat cu BCR.

Vor fi constituite ipoteci imobiliare asupra mai multor terenuri și ipoteci mobiliare pe echipamente, utilaje, stocuri, instalații, conturi și gaj asupra polițelor de asigurare ale Cemacon.

Cemacon Cluj  a încheiat primul trimestru din 2016 cu o cifră de afaceri de aproximativ 11 milioane de lei.

Pentru anul 2015, producătorul de cărămizi Cemacon a raportat o cifră netă de afaceri de 67,9 milioane de lei și un profit net de 9 milioane de lei, la un număr mediu de 184 de salariați.

Pentru Cemacon, anul 2015 a stat sub semnul finalizării procesului de restructurare de business, demarat în 2010. În luna martie 2015, prin semnarea noilor contracte de credit care au restructurat datoria de peste 33 milioane euro, şi apoi, în septembrie, prin conversia din datorie în acţiuni a peste 13 milioane euro, Cemacon a finalizat cu succes prima restructurare de anvergură a unei datorii bancare în afara insolvenţei în România.

În noiembrie 2013, Cemacon SA, acţionarii săi majoritari şi Banca Comercială Română (BCR) au semnat un acord de principiu privind restructurarea pachetului de credite de aproximativ 30 milioane de euro, contractat de Cemacon la BCR.

Restructurarea creditului a reprezentat ultima etapă a procesului de reabilitare operaţională şi financiară a companiei, conceput şi demarat în 2010.

Cemacon a fost înfiinţată în 1969, la Zalău, iar în 2011 fabrica veche a fost închisă, la un an după ce compania a inaugurat o unitate mai modernă la Recea, judeţul Sălaj.

Cemacon SA este o companie listată la Bursa de Valori București (BVB) și are o capitalizare bursieră de 36,5 milioane de lei.

Cei mai mari acţionari ai Cemacon sunt fondul de investiții Bussines Capital for Romania – Opportunity Fund Cooperatief (Olanda), în spatele căruia se află BCR – principalul creditor al companiei, şi KJK Cărămida Bucureşti – entitate controlată de fondul de investiții finlandez KJK, fiecare dintre cei doi acționari având 27,9% din acţiuni.

Wienerberger, Ceramica Iași (Brikston) și Cemacon  dețin cele mai puternice poziții pe piața cărămizilor (blocuri ceramice), unde activează și alți producători precum Euro Poroton, Siceram Sighișoara, Soceram și Macofil Târgu Jiu.

Fondul Proprietatea a luat un credit de 1 mld.de lei de la BRD pentru răscumpărarea de acțiuni. Noul împrumut refinanțează un acord de credit semnat anterior cu Citi

Fondul Proprietatea a încheiat cu BRD Groupe Societe Generale un contract de credit de tip revolving pentru o sumă maximă angajantă de 1 mld. lei (circa 220 mil. euro), potrivit unui anunț publicat luni pe Bursa de Valori București.

”Scopul acestei facilităţi de credit îl reprezintă unul general corporativ, ce include programe de răscumpărare, dar exclude însă folosirea acestuia în scopuri investiţionale, si este menită a înlocui aranjamentul de finanţare anterior încheiat de către Fond cu Citibank Europe”, informează Franklin Templeton Investment Management Limited United Kingdom Sucursala Bucureşti, în calitate de administrator al FP.

Perioada de disponibilitate a contractului de credit este de un an cu posibilitatea de a fi extinsă pentru aceeaşi perioadă.

În mai 2015, FP a contractat un credit revolving de 500 mil. lei de la Citibank, cu termen de rambursare până la finele anului trecut. Ulterior, linia de împrumut a fost extinsă cu încă 500 mil. lei, iar scadența prelungită până la 31 august 2016.

Fondul Proprietatea este o societate pe acţiuni care funcţionează ca o societate de investiţii de tip închis pe durată nelimitată, listată la Bursa de Valori Bucureşti din ianuarie 2011.

La sfârșitul lunii iunie, Fondul Proprietatea şi-a vândut participaţiile pe care le deţinea la subsidiarele E.ON, respectiv E.ON Distribuţie România şi E.ON Energie România.

Fondul a fost înfiinţat de Guvernul României în 2005 pentru a despăgubi persoanele ale căror proprietăţi au fost confiscate de către guvernele comuniste de până în 1990, fiind acordate acţiuni în Fond sub formă de compensaţie.

Începând cu septembrie 2010, Fondul a fost administrat de către Franklin Templeton Investment Management Ltd. United Kingdom Sucursala Bucureşti.

Finanțare Eximbank de 6 mil. euro pentru activitatea curentă și programul de investiții al producătorul de dresuri de damă Adesgo

Banca de stat EximBank a anunțat încheierea unui acord de finanțare în valoare de 6 mil. euro cu producătorul de dresuri de damă Adesgo.

Pachetul financiar acordat de EximBank va fi utilizat de companie pentru finanţarea activităţii curente, precum şi pentru investiții în reamenajarea unor spații de producție.

”Suntem convinși că trebuie să creștem în permanență, să evoluăm și să ne păstrăm poziția ca lideri de piață, iar parteneriatul pe care îl avem cu EximBank ne susține în efortul nostru de atingere a tuturor țintelor de dezvoltare”, a spus Yaron Mund, directorul general al Adesgo.

Adesgo este cel mai mare producător de dresuri de damă din România, cu o capacitate de producție de peste un milion de perechi pe lună și peste 600.000 de articole de lenjerie. Compania își vinde produsele pe piață sub marca Diamond by Adesgo.

“Adesgo este unul dintre cele mai puternice branduri de pe piața locală, cu o tradiție de aproape 90 de ani, și ne bucurăm că prin facilitățile acordate putem susține trendul de evoluţie pozitivă a companiei atât pe piața internă, cât și pe cea internațională, contribuind astfel la continuarea tradiției”, a declarat Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

Fabrica Adesgo a fost înființată în București în 1926.

Compania Adesgo SA a înregistrat în 2015 un profit net de 1,17 mil. lei (0,26 mil. euro) și o cifră de afaceri de 64,68 mil. lei (14,55 mil. euro) la un personal de 225 de angajați, conform ultimului bilanț făcut public.

EximbankPortofoliu2015

Eximbank este o bancă aflată în portofoliul statului român, care asigură finanțare pentru companii cu operațiuni de export-import, dar și pentru întreprinderi mici și mijlocii printr-o gamă variată de la împrumuturi până la scrisori de garanție și alte produse de credit. Pentru 2015, banca a raportat un profit net de 41,8 mil. lei (9,4 mil. euro) și venituri operaționale de 149,7 mil. lei (33,7 mil. euro) la un personal de 337 angajați și o rețea formată din 20 de unități. La nivel de grup, ceea ce include și activitățile de asigurări, Eximbank a avut anul trecut un profit net de 54,7 mil. lei (12,3 mil. euro). Cota de piață a băncii este de peste 1%.

Grecii de la Olympus iau credite de 50 mil. euro de la Banca de Comerț și Dezvoltare a Mării Negre și de la Banca Internațională de Investiții pentru fabrica de lapte Brașov

Fabrica de lapte Brașov, aparținând producătorului grec de lactate Olympus, intenționează să contracteze împrumuturi în valoare totală de 52 mil. euro, potrivit unei decizii luate de acționarii societății pe 26 aprilie.

Astfel, subsidiara locală a Olympus împreună cu Tyrbul EAD, subsidiara bulgară a grupului elen, vor împrumuta 28 mil. euro de la Banca de Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB). De asemenea, cele două companii ale Olympus vor împrumuta 22 mil. euro de la Banca Internațională de Investiții (IIB).

Acordurile de împrumut vor fi însoțite de un contract intercreditori, guvernat de legea engleză, care va fi semnat de către Fabrica de Lapte Brașov, Tyras, Hellenic Dairies, Tyrbul, BSTDB și IIB.

Hellenic Dairies deține 77,08% din acțiunile Fabrica de Lapte Brașov, Tyras are 16,72%, cetățenii greci Dimitrios Sarantis (președintele companiei Olympus) – 2,31%, Michail Sarantis – 2,31%, Paraskevi Lappa – 2,31%, Aneta Kampagianni aproximativ 0,8%.

Afacerea Olympus este fondată și controlată de către familia greacă Sarantis.

Pentru contractarea împrumuturilor, Fabrica de Lapte Brașov va garanta atât cu ipotecă pe acțiuni, cât și cu o serie de bunuri mobile, respectiv imobile. Garanțiile aduse vor acoperi cel puțin 140% din valoarea împrumuturilor.

Grupul elen, fondat de familia Sarantis în 1950, este prezent pe piața din România din 1999. În 2011, grecii au inaugurat fabrica din Brașov, în urma unei investiții inițiale de 55 de mil. euro.

Circa 60 % din producția fabricii de la Hălchiu (județul Brașov) merge la export.

Fabrica de Lapte Brașov a avut în 2015 o cifră de afaceri de 77 mil. euro anul trecut, în creștere cu 12% față de anul anterior.

Subsidiara locală a companiei petroliere azere de stat Socar intenționează să contracteze finanțări de până la 15 mil. euro de la Garanti Bank

Socar Petroleum, subsidiara locală a companiei petroliere azere de stat Socar, intenționează să încheie cu Garanti Bank România contracte de finanțare în valoare maximă totală de 15 milioane de euro, potrivit unei hotărâri luate de acționarii Socar Petroleum în adunarea generală ordinară a acționarilor din data de 7 martie 2016.

Compania își propune să încheie cu Garanti Bank un număr de trei contracte de finanțare.

Un contract de facilitate de credit în valoare de 3,6 milioane euro, format dintr-o facilitate de tip revolving în valoare de 3,6 milioane de euro, pentru finanțarea nevoii de capital circulant a companiei Socar Petroleum și un plafon de credit suplimentar de tip revolving în valoare de un milion de euro, care va fi utilizat pentru acoperirea eventualelor pierderi rezultate din operațiunile efectuate.

Al doilea contract de finanțare în valoare de 12 milioane de euro va fi utilizat pentru emiterea de angajamente bancare, iar al treilea credit în valoare de 6,4 milioane de euro va fi folosit pentru finanțarea ori refinanțarea achiziției de terenuri și finanțarea lucrărilor de construcții precum și pentru dezvoltarea rețelei de distribuție carburanți.

Expunerea maximă totală ce urmează a fi înregistrată sub facilitățile de credit menționate nu va putea depăși niciodată suma de 15 milioane de euro, potrivit hotărârii acționarilor.

În vederea garantării rambursării creditelor, Socar Petroleum intenționează să constituie un pachet de garanții care să cuprindă : ipoteci de rang I asupra mai multor depozite colaterale, ipotecă asupra conturilor bancare deschise la Garanti Bank, ipoteci imobiliare de prim rang asupra mai multor imobile, o ipotecă de rang 1 asupra unei părți din stocurile de produse petroliere deținute de companie în Oil Terminal Constanța.

Compania azeră a intrat pe piaţa românească a distribuţiei de carburanţi în anul 2011, prin achiziţia reţelei de 15 staţii a Romtranspetrol din Botoşani, afacere deţinută de soţii Iulian şi Doina Berescu.

În anul 2014, Socar Petroleum a raportat o cifră de afaceri netă de 746,3 milioane lei și o pierdere de 8,8 milioane lei, la un număr de 390 salariați, potrivit ultimelor date publicate pe site-ul ministerului Finanțelor Publice.

În martie 2016, compania SOCAR a ajuns la 33 de staţii de alimentare în România, iar capitalul social a fost majorat cu peste 64 milioane de euro pâna în prezent.

Acționarii Socar Petroleum sunt, indirect,  Becrux Investments& Finance cu un pachet de 65,24 % din acțiuni și Gacrux Investments & Finance cu 34,75 % acțiuni.

SOCAR deţine, în acest moment, staţii de alimentare în următoarele judeţe din România: Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bihor, Bistriţa, Buzău, Bacău, Vrancea, Timiş, Ilfov, Cluj, Vâlcea, Arad, Sibiu şi Bucureşti.

Casa de comerț Nidera a împrumutat 110 mil. Dolari de la UniCredit Bank Austria, Raiffeisen și ING Bank. Banii vor fi folosiți inclusiv pentru achiziția de echipamente, construcția unor noi clădiri de birouri și de prelevare a probelor în Constanța, finanțarea unor proiecte sau tranzacții viitoare. Terminalul de cereale din port cumpărat recent de Nidera, pe lista garanțiilor pentru credit

Casa de comerț olandeză Nidera BV a luat un credit de 110 mil. Dolari de la un consorțiu format din băncile UniCredit Bank Austria AG, Raiffeisen și ING Bank, bani care au ca destinație printre altele ridicarea de clădiri noi în portul Constanța și finanțarea unor proiecte și tranzacții viitoare.

La creditul semnat pe 26 februarie participă în calitate de garanți inițiali și companiile United Shipping Agency și United Shipping and Chartering, care operează terminalul de cereale al Nidera din portul Constanța.

Raiffeisen Bank SA și UniCredit Bank Austria acționează ca aranjori și împrumutători inițiali, iar ING Bank NV, în calitate de aranjor, împrumutător inițial și agent al facilității de credit, iar sucursala din București a băncii olandeze, ca și agent pentru garanții.

Cele trei bănci sunt printre cele mai puternice instituții de credit locale pe segmentul finanțărilor corporative, unde mai sunt bine poziționate BCR și BRD.

Acționarii United Shipping Agency au aprobat pe 10 martie lista de garanții aduse pentru împrumut, pe listă fiind terminalul de cereale din port, terenuri și platforme, depozite, capacități de stocare din Constanța, contracte de închiriere și de asigurare, acțiunile societății fiind de asemenea ipotecate.

Compania va avea acces la fonduri prin intermediul împrumutului dintre societăți și va putea astfel să-și finanțeze diferite investiții, printre care ridicarea unor noi clădiri, una fiind destinată prelevării probelor.

United Shipping Agency își schimbă, de asemenea, forma de organizare în societate cu răspundere limitată față de societate pe acțiuni, cum este în prezent.

În decembrie 2014, casa de comerț olandeză Nidera, controlată de chinezii de la Cofco, a cumpărat terminalul de cereale din portul Constanța și alte active conexe, operate de către United Shipping Agency și United Shipping Chartering.

Anul trecut, International Finance Corporation, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a acordat un împrumut de 31 mil. Dolari către Nidera România pentru refinanțarea terminalului din portul Constanța unde au loc proiecte de extindere.

De asemenea, IFC a anunțat că evaluează și acordarea unei noi facilități de credit pentru capital de lucru.

Achiziţia terminalului de cereale din portul Constanţa din decembrie 2014 a făcut parte dintr-un program de creştere cu investiţii derulate în America Latină, SUA şi Europa de Est, inclusiv România – unde miza este accesul direct la rutele de transport din Marea Neagră.

În ianuarie 2015, Consiliul Concurenţei a aprobat achiziţia de către Nidera a firmelor United Shipping Agency, care opera un terminal de cereale cu o capacitate de stocare de 250.000 tone, şi United Shipping and Chartering, proprietarul unui depozit în port. Vânzătorii au fost oamenii de afaceri Cătălin Trandafir şi Mihai Felescu. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică de către părţi. Estimări din piaţă, neconfirmate însă, indică tranzacţia în jurul a 50 mil. Euro.

Porumbul şi grâul sunt cele mai importante cereale care au trecut prin terminalul din Constanţa în 2014, fiecare având o cotă de circa 40% din totalul mărfurilor manevrate, în timp ce seminţele de floarea soarelui au avut o pondere de 4%.

Terminalul preluat în acest an de către Nidera în portul Constanţa are 296 de angajaţi, din care 250 cu contracte pe durată nedeterminată şi 46 de salariaţi cu contracte pe perioadă fixă.

Potrivit planului de investiţii pe cinci ani, Nidera se aşteaptă la o creştere a personalului terminalului, notează IFC în documentul de sinteză al propunerii de finanţare.

Pe lista principalilor contractori pentru terminalul Nidera figurează Timex Surveyors (care asigură servicii de inspecţie la livrare şi recepţie cargo), Euroriver Transport (furnizor de servicii de transport mărfuri şi de manevrare cu macarale plutitoare), Tehnotrans Feroviar (furnizor de servicii de manevrare pe calea ferată) şi Agigea Expres din domeniul serviciilor de curăţire a barjelor pentru depozitare.

Nidera este una dintre casele de comerţ de talie medie la nivel global, fondată în 1920 şi preluată anul trecut de chinezii de la Cofco.

Nidera România, unul dintre principalii jucători în comerţul local cu cereale, a raportat pentru 2014 un profit net de 1,7 mil. Euro la o cifră de afaceri de 267,5 mil. Euro şi 34 de angajaţi.

United Shipping Ageny, compania ce operează terminalul, a încheiat anul trecut cu un profit net de 6,3 mil. Euro la o cifră de afaceri de 18 mil. Euro.

Pe piaţa comerţului cu cereale, companiile americane ADM, Bunge, Brise, Cargill împreună cu Nidera, casele elveţiene de comerţ Ameropa şi Glencore, respectiv Agricover sunt jucători cu poziţii puternice.

Cu capacităţi de stocare, au nevoie de acces la portul Constanţa pentru securizarea rutelor de  de export şi transport din Marea Neagră. În acest context, în ultimii ani în portul Constanţa au avut loc mai multe achiziţii ale caselor de comerţ internaţionale de terminale de cereale.

radissonmain

Compania care administrează hotelul Radisson Blu împrumută 97 mil. Euro la dobânda anuală Euribor plus 3,75% de la Raiffeisen pentru plata unor credite luate de la bănci și de la grupul israelian Elbit. Hotelul de cinci stele din centrul Capitalei are o poliță de asigurare de 167 mil. Euro la Allianz Țiriac Asigurări

București Turism, firma care administrează hotelul de cinci stele Radisson Blu din Capitală, a contractat un împrumut de 97 mil. Euro de la Raiffeisen Bank International și Raiffeisen Bank România la o dobândă anuală cu 3,75% peste Euribor, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Garantul celei mai mari finanțări corporative locale de la începutul anului este compania israeliană Elbit Imaging Ltd, care deține circa 98% din acțiunile companiei București Turism.

Împrumutul va fi rambursat în rate trimestriale și o plată finală (balloon repayment) pe 31 decembrie 2020, ceea ce indică faptul că maturitatea finanțării este de 4 ani și 9 luni.

Banii vor fi trași în două tranșe, având destinații diferite. Astăzi a fost anunțată tragerea primei tranșe în valoare de 85 mil. Euro, care servește refinanțării unui împrumut luat în septembrie  2011 de la Raiffeisen, iar din restul rămas de 24,4 mil. Euro vor fi rambursate alte 15 mil. Euro către banca israeliană Hapoalim. Potrivit acordului încheiat cu finanțatorul, prima tranșă putea fi trasă până la 31 martie.

A doua tranșă, în valoare de 12 mil. Euro, va fi folosită pentru plata de către București Turism a tuturor împrumuturilor acordate anterior de către acționarii existenți, iar banii vor ajunge astfel la grupul israelian Elbit, proprietarul companiei împrumutate și, implicit, a hotelului care cuprinde 487 de spații de cazare – camere și apartamente.

Această tranșă va putea fi utilizată începând din 30 septembrie, iar banii vor putea fi trași în baza noii facilități de credit în termen de un an.

Pe lângă împrumutul de 97 mil. Euro, compania va avea de rambursat către Raiffeisen o sumă suplimentară de 19,4 mil. Euro, cu titlu de dobânzi, taxe, alte cheltuieli aferente finanțării.

Dată fiind expunerea mare luată de Raiffeisen pe companie, finanțarea a fost practic împărțită astfel încât o parte vine de la subsidiara locală a grupului bancar austriac, iar o altă parte direct de la centrala grupului din Viena. În mod similar, procedează și alte bănci locale (BCR, BRD, UniCredit) când sunt contractate credite de valori mari, iar expunerile pot fi împărțite de fiica locală cu banca – mamă.

Creditul de 97 mil. Euro este garantat cu ipotecă imobiliară pe hotel de prim rang, cu ipotecă pe acțiunile București Turism, precum și pe creanțe rezultate din contracte de închiriere. De asemenea, din collateral fac parte și trei polițe de asigurare încheiate cu Generali și Allianz Țiriac Asigurări, ultima având un contract de asigurare în valoare de 167 mil. Euro până la 30 septembrie, poliță care acoperă riscurile de distrugere a proprietății asigurate, în speță a hotelului.

De asemenea, firma israeliană Elbit Imaging Ltd, garantul împrumutului, a adus la rândul său garanție corporativă în favoarea subsidiarei sale din România.

Hotelul Radisson Blu a fost deschis înainte de izbucnirea crizei economice în urma unei investiții de circa 70 mil. Euro în modernizarea fostului hotel București, ridicat la rândul său pe locul fostului hotel Nestor, distrus în urma cutremurului catastrofal din 1977.

Pe piața hotelurilor de cinci stele din București, Radisson Blu are cea mai mare capacitate de cazare și luptă pe acest palier cu JW Marriott (care aparține companiei austriece Strabag), Athenee Palace Hilton și Crowne Plaza (parte din Ana Hotels, companie aparținând familiei omului de afaceri George Copos) și Intercontinental, care aparține familiei omului de afaceri Dan Adamescu, conform ultimelor informații disponibile.

Elbit Imaging Ltd are doi acționari importanți – York Capital (19,7%) și Davidson Kampner și asociații săi cu 14,3%.

București Turism a raportat pentru 2014 un profit net de 11,26 mil. Lei (2,5 mil. Euro) la o cifră de afaceri de 114,5 mil. Lei (peste 25 mil. Euro). Grupul Elbit are și alte afaceri pe piața locală, însă cel mai important activ din portofoliul românesc este hotelul Radisson Blu.

proficreditberdraiffeisenmain

Profi a semnat pe 11 martie contractul de împrumut pentru 177 mil. Lei de la BERD și Raiffeisen. Suma maximă garantată de lanțul de retail pentru credit ajunge la 265,5 mil. Lei. Finantarea merge în extinderea lanțului de magazine și va avea impact asupra structurii viitoarei tranzacții de exit a fondului de investiții Enterprise Investors

Lanțul de magazine Profi, aflat în portofoliul fondului de investiții Polish Enterprise Fund VI, a semnat pe 11 martie un contract de credit cu BERD și Raiffeisen Bank România în valoare de până la 177 mil. Lei (aproximativ 39,3 mil. Euro), conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Raiffeisen a jucat în tranzacția de finanțare corporativă și rol de agent de garanție.

Finanțarea este destinată unui proiect de 199 mil. Lei (circa 44,2 mil. Euro), care vizează extinderea rețelei Profi inclusiv în mediul rural, la care compania participă cu 22 mil. Lei din surse proprii, după cum preciza anul trecut pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Dumitru Dragomir, directorul financiar al Profi Rom Food SRL, compania care operează lanțul de comerț Profi.

”De la BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) vor fi împrumutați 109,5 mil. RON și adițional încă 67,5 mil. RON de la o bancă locală. Banca locală cofinanțatoare la acest împrumut este Raiffeisen. Maturitatea împrumutului discutat este de 5 ani”, spunea în noiembrie 2015 pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Dumitru Dragomir, directorul financiar al Profi Rom Food SRL, compania care operează lanțul de comerț.

Creditul de la BERD și Raiffeisen este însoțit de un contract de ipotecă mobiliară asupra mai multor bunuri, încheiat pe 15 martie. Astfel, Profi are obligația de restitui împrumutul de 177 mil. Lei la care se adaugă dobânzi, costuri, comisioane și alte cheltuieli aferente documentelor de finanțare până la valoarea maximă garantată de 265,5 mil. Lei (59 mil. Euro).

Rețeaua Profi a ajuns în luna martie la 380 de magazine în 180 de localități și peste 9.500 de angajați.

Profi Rom Food, companie cu sediul la Timișoara, a raportat pentru 2014 un profit net de 27,3 mil. RON (6,1 mil. euro) la o cifră de afaceri de 1,844 mld. RON (415 mil. euro) și un număr mediu de 5.672 de angajați.

Ritmul de extindere al rețelei Profi la nivel național este unul rapid, în condițiile în care fondul de investiții Enterprise Investors a anunțat déjà că ia în calcul o tranzacție de exit în 2017.

Rewe a semnat în decembrie 2015 vânzarea rețelei de supermarketuri Billa către grupul francez Carrefour în cadrul unei tranzacții de 96 – 97 mil. Euro. Din acest punct de vedere, tranzacția de vânzare a Profi va avea o anvergură mult mai mare și ar putea marca un record pentru piața locală de retail.

Având în vedere orizontul de exit al Enterprise Investors din Profi, împrumutul contractat de la BERD și Raiffeisen are impact direct asupra nivelului datoriilor companiei șl deci, este de așteptat să cântărească asupra prețului pe care îl va încasa fondul de investiții din vânzarea lanțului.Deseori, un astfel de împrumut este refinanțat de noul proprietar printr-un credit nou.

Profi este unul dintre cele mai mari lanțuri de comerț pe piața supermarketurilor, unde concurează cu rețeaua Lidl din grupul german Lidl & Schwarz, Mega Image aparținând grupului belgian Delhaize, Carrefour Express din grupul francez Carrefour și magazinele Penny Market aparținând grupului german Rewe.

Fondul de investiții Polish Enterprise Fund VI a preluat în martie 2010 pachetul de 100% din acțiunile Profi Rom Food, companie înființată în 1999. Valoarea tranzacției se ridica la 66 mil. euro. În 2011, fondul a anunțat o investiție adițională în capitalul Profi de 10 mil. euro, precizând că miza investiției totale a PEF VI în Profi ar putea ajunge la 100 mil. euro în anii următori, pe fondul campaniei de extindere a operațiunilor lanțului de comerț.

Fondurile administrate de polonezii de la Enterprise Investors, unul dintre cei mai importanți manageri de capital de risc din regiune, mai au în portofoliul local producătorul de materiale de construcții Macon Deva, după ce au vândut în acest an furnizorul de servicii specializate de resurse umane Smartree către Cylatrea Investments, companie de investiții care gestionează un mic portofoliu de companii și este condusă de către Dragoș Roșca, desprins din vechiul fond de investiții Gemisa Investments.

Implicarea marilor investitori internaționali de talia BERD și IFC în finanțarea expansiunii lanțurilor internaționale pe piața locală de retail este una obișnuită.

Lidl & Schwarz, Rewe, Carrefour, Auchan sau Metro au construit de la zero (cu excepția Auchan, care a făcut o achiziție strategică pe mai multe piețe prin preluarea operațiunilor regionale ale hipermarketurilor Real) afaceri care pleacă fiecare de la un rulaj minim de 1 mld. euro pe an.

Astfel, BERD și IFC, divizia de investiții a grupului Băncii Mondiale, au investit pe de o parte în participații de capital în companii și bănci locale, în emisiuni de obligațiuni corporative, dar au folosit și arma finanțărilor bilaterale sau sindicalizate pentru a ”planta” aici magazine Cora, Billa, Kaufland, Lidl sau Profi.

BERD IFC finantari multinationale retail baza 624

În plus, instituțiile financiare internaționale joacă rol de catalizator în tranzacțiile mari de finanțare corporativă și atrag expuneri și din partea băncilor comerciale.

O bună parte din stocul investițiilor străine acumulate în România este plasată astfel în sectorul de comerț, unde se găsesc mai nou și unii dintre cei mai mari angajatori locali.

Pe lista celor mai importante împrumuturi atrase de la cele două mari instituții financiare internaționale se află grupul german Lidl & Schwarz, care operează hipermarketurile Kaufland și supermarketurile Lidl.

medlifeifccreditemain

IFC va discuta în board aprobarea unui credit de până la 10 mil. Euro pentru a susține planul de extindere MedLife de 30 mil. euro în perioada 2016 – 2017. Banii de la instituția financiară internațională, firul după care a mers creșterea MedLife în ultimii zece ani

International Finance Corporation (IFC), divizia de investiții a Băncii Mondiale, intenționează să acorde MedLife, cea mai mare companie de servicii medicale private din România, un credit de până la 10 mil. euro pentru a susține planul de extindere al companiei în valoare de 30 mil. euro, care se va derula în perioada 2016-2017, potrivit unui document al instituției financiare.

Instituția financiară internațională are 20 aprilie ca dată estimată pentru a supune aprobării board-ului finanțarea pentru MedLife.

Pe 2 martie, MedLife anunța printr-un comunicat semnarea unui credit de 56 mil. euro cu un sindicat bancar format din BCR, BRD, ING Bank și Raiffeisen. Din acești bani, 20 mil. euro vor fi alocate exclusiv proiectelor de achiziţii, cărora compania le va mai pune la dispoziție încă minimum alte 5 mil. euro din fonduri proprii.

Strategia de creștere a MedLife în ultimii zece ani a fost finanțată masiv din fondurile atrase de la International Finance Corporation – divizia de investiții a grupului Băncii Mondiale, respectiv din partea fondului de investiții Value4Capital, ambii acționari minoritari în cadrul companiei, dar și prin credite contractate de la bănci.

Pe 13 noiembrie 2006, în cadrul unui proiect de finanțare, IFC a plătit 5 milioane dolari pentru preluarea unui pachet de 20% din acțiunile companiei de servicii medicale private MedLife și a acordat un împrumut de 6,4 milioane dolari pentru o perioadă de 10 ani cu trei ani de grație.

Finanțarea IFC la acel moment a permis MedLife să-și extindă serviciile medicale și în alte regiuni din România prin construirea de spitale și clinici proprii cu 40-50 de paturi în Constanța, Timișoara, Brașov, Iași și Cluj-Napoca.

Pe 15 iulie 2010 , Medlife a încheiat alături de IFC, un contract de finanțare în valoare de 10 milioane euro. Potrivit declarațiilor reprezentanților companiei la acea vreme, banii acordați au făcut parte dintr-un program de investiții în valoare de 20 milioane euro, care a fost derulat în intervalul 2010 – 2013.

MedLife a efectuat prima tranzacție a unui operator local în iulie 2010, când a cumpărat 80% din grupul Policlinica de Diagnostic Rapid din Brașov. Achiziția a depășit valoarea de 3 milioane de euro, fiind cea mai importantă operațiune de cumpărare a unui furnizor medical local din România, derulată de un alt operator local de profil. Această tranzacție a fost urmată de alte două, pentru Grupul Genesys Arad și Maternitatea Eva din Brașov, MedLife căpătând încă din anul 2012 experiență în consolidarea pieței de profil, prin achiziția și integrarea de operatori medicali regionali.

Anul trecut, MedLife a preluat un pachet de 55% din grupul de firme Centrul Medical SAMA și Ultratest din Craiova, unul dintre cei mai importanți operatori medicali din sud-vestul României. De asemenea,a achiziţionat integral două laboratoare în Iași și Constanța, a anunțat demararea procesului de achiziție pentru preluarea pachetului majoritar din banca Stem Cells Bank din Timișoara și a semnat tranzacția de preluare integrală a centrului de imagistică medicală, Prima Medical din Craiova.

În august 2011, MedLife încheie alături de IFC si Erste Group împreună cu BCR un contract de credit sindicalizat în valoare de 40 mil. euro. Fondurile oferite de International Finance Corporation și Erste Group împreună cu Banca Comerciala Română, sunt parte a unui program de investiții care include și fonduri individuale, în valoare totală de 52,1 milioane euro. Programul a fost derulat in intervalul 2011 – 2015. Acordul de finanțare a reprezentat un pas important în strategia de dezvoltare a MedLife și a stat la baza unui program de investiții pentru extinderea operațiunilor și deschiderea de noi unități, atât în București, cât și în țară.

MedLife activează pe piața din România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piața locală. Compania acoperă toate zonele de activitate medicală: ambulatoriu, spitale, maternități, laboratoare, farmacii, toate acestea constituind Sistemul Medical MedLife.

 În prezent, MedLife își desfășoară activitatea în 15 Hyperclinici din București, Timișoara, Brașov, Arad, Craiova, Galați, Iași și Cluj, 23 de laboratoare proprii de analize, 10 unități spitalicești în București, Brașov, Arad, Craiova și Iași, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie și unul de Obstetrică-Ginecologie, 3 maternități în București și în țară, 32 de centre medicale generaliste în București și în țară, 14 centre de excelență cu specializare unică, 8 farmacii proprii reunite sub rețeaua PharmaLife Med și în colaborare cu 140 de clinici medicale partenere din toată țara.

Acţionarii MedLife sunt familia Marcu – 51%, fondul de investiții Value4Capital (V4C) cu 36,25% şi IFC – 12,75%.

Fondul de investiții Value4Capital a demarat încă de anul trecut tranzacția de exit din companie, însă nu a finalizat până acum vânzarea pachetului, în ciuda interesului venit din partea mai multor fonduri de investiții printre care Enterprise Capital, Ardian, IK Capital, Warburg Pincus sau PineBridge, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, neconfirmate până acum de către MedLife.

farmatop3crediteinfogrmain

Trei jucători din sectorul medical privat au împrumutat 258 mil. euro în ultimele șapte luni. Bancherii preferă să-și împartă frățește expunerile pe companii. BCR, BRD, ING și Raiffeisen dau fiecare câte 14 mil. euro în cadrul unui credit sindicalizat pentru a susține campania MedLife de achiziții

MedLife, cea mai mare companie locală de servicii medicale private, a anunțat astăzi semnarea unui credit de 56 mil. euro cu un sindicat bancar format din BCR, BRD, ING Bank și Raiffeisen. Din acești bani, 20 mil. euro vor fi alocate exclusiv proiectelor de achiziţii, cărora compania le va mai pune la dispoziție încă minimum alte 5 mil. euro din fonduri proprii.

Tranzacția poate fi văzută ca o accelerare a ritmului de expansiune al MedLife, în contextul în care crește presiunea din partea fondului de investiții Mid Europa Partners, care a cumpărat în august nr.2 din piața de profil, Regina Maria, și are planuri de a atinge o poziție de lider până la momentul de exit, previzibil într-un interval de până la 5 – 6 ani.

Cinci bănci locale mari, pe lângă cele patru deja menționate alăturându-se și UniCredit, au împrumutat 258 mil. euro în perioada august 2015 – martie 2016 în cadrul a trei tranzacții de finanțare corporativă către jucători din sectorul medical privat – A&D Pharma, Regina Maria și, acum, MedLife, conform datelor făcute publice. Această expunere în creștere rapidă indică încrederea bancherilor în potențialul de dezvoltare al pieței medicale private, care își face astfel loc pe o listă restrânsă de sectoare alături de imobiliare și piața de energie. Mișcările de consolidare derulate la vârful pieței medicale de servicii private alimentează acest val de finanțări corporative, care adresează fie strategii de creștere ale operatorilor, fie refinanțări la dobânzi mai mici a unor împrumuturi la care se apropie scadența.

„În acest moment, ne aflăm în competiție pentru toate companiile medicale din sectorul privat românesc şi nu numai, iar cu unele dintre acestea suntem deja în discuţii avansate. Nu excludem nici posibilitatea unor noi finanţări/alianţe pentru achiziţii de anvergură, aceste direcţii fiind parte a strategiei de business prin care vizăm să ne consolidăm poziţia de lider şi să ne distanţăm semnificativ de locurile doi și trei de pe piaţă” a declarat Mihai Marcu, Preşedinte Consiliului de Administrație al MedLife, citat de Economica.net.

Din 2010 până în prezent MedLife a derulat nouă tranzacţii de preluare a unui operator local, şase dintre acestea fiind anunţate în ultimele 12 luni, precizează sursa citată.

Strategia MedLife vizează,pe lângă achiziții, și investiții în deschiderea de noi unități medicale, precum și în modernizarea celor deja existente, afirmă reprezentanții companiei, conform Economica.net.

Până acum, băncile implicate în finanțarea companiilor medicale private și-au împărțit în mod egal expunerile în creditele acordate A&D Pharma, respectiv către Centrul Medical Unirea SRL, firma care operează sub marca Regina Maria. Același principiu a fost aplicat și în cazul MedLife, susțin surse din piață, ceea ce înseamnă că BCR, BRD, ING și Raiffeisen au împrumutat fiecare câte 14 mil. Euro companiei controlate de familia Marcu.

Reprezentanții MedLife nu au dat detalii privind contribuția băncilor la credit sau alte condiții privind împrumutul până la momentul publicării acestui articol.

A&D Pharma a rostogolit un împrumut mai vechi și a contractat un credit de 127 mil. euro de la BRD și UniCredit, pe 3 ani, la care fiecare bancă a contribuit cu 63,5 mil. euro. Împrumutul a fost anunțat pe 20 august 2015.

Pe 14 octombrie, fondul de investiții Mid Europa a încheiat acorduri de împrumut cu Erste, BRD și UniCredit, fiecare în valoare de 25 mil. euro. Erste Group Bank AG are calitatea de agent de facilitate şi aranjor, Raiffeisen Bank SA şi UniCredit Bank Austria AG sunt aranjori, iar BCR acţionează ca agent de garanţie în cadrul tranzacţiei de finanţare.

Pe lângă facilitatea de 55 mil. Euro, destinată finanţării parţiale a achiziţiei pachetului de 100% din acţiunile reţelei Regina Maria, Mid Europa apelează la sprijinul băncilor pentru o facilitate de 5 mil. Euro destinată finanţării capitalului de lucru şi scopurilor corporative generale ale fondului de investiţii şi ale companiilor din grupul CMU, care operează pe piaţă sub marca Regina Maria.

La acestea se adaugă încă o facilitate CAPEX de 15 mil. Euro pentru finanţarea achiziţiilor şi cheltuielilor de capital ale Mid Europa şi ale companiilor din grupul CMU.

Strategia de creștere a MedLife în ultimii zece ani a fost finanțată masiv din fondurile atrase de la International Finance Corporation – divizia de investiții a grupului Băncii Mondiale, respectiv din partea fondului de investiții Value4Capital, ambii acționari minoritari în cadrul companiei, dar și prin credite contractate de la bănci.

Fondul de investiții Value4Capital (V4C), care deține o participație de 36% din MedLife, a demarat încă de anul trecut tranzacția de exit din companie, însă nu a finalizat până acum vânzarea pachetului, în ciuda interesului venit din partea mai multor fonduri de investiții printre care Enterprise Capital, Ardian, IK Capital, Warburg Pincus sau PineBridge, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, neconfirmate de către MedLife.

Un cuvânt important în tranșarea tranzacției de exit a V4C îl are acționarul majoritar, familia Marcu, ce deține 51% din companie.

IFC are o participație de 13% din MedLife.

După vânzarea Regina Maria către Mid Europa, poziția Sanador – afacerea familiei antreprenorului Florin Andronescu – devine cea mai râvnită în contextul luptei dintre MedLife și Regina Maria pentru poziția de lider al sectorului de servicii medicale private.

Raiffeisen finanțează cu 25,5 mil. euro dezvoltarea centrului comercial Veranda de către familia Pogonaru. Avocații PeliFilip și Freshfields Bruckhaus Deringer au lucrat cu Pogonaru, iar Cameron McKenna de partea bancherilor

Centrul comercial Veranda, aflat în zona Obor din Bucureşti, a atras o finanţare de 25,5 mil. euro din partea Raiffeisen Bank SA şi Raiffeisen Bank International AG, pentru dezvoltarea proiectului dezvoltat de către familia lui Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România.

În această tranzacție, proprietarii Veranda au lucrat cu firmele de avocatură PeliFilip și Freshfields Bruckhaus Deringer, în timp ce băncile finanţatoare au fost consiliate de avocaţii de la CMS Cameron McKenna.

„Ne dorim să finanțăm proiecte fezabile, realizate de dezvoltatori de încredere și care pot juca un rol important în transformarea marilor orașe, așa cum este cazul Veranda”, a declarat Silviu Toma, Directorul Direcției de Finanțări Proiecte al Raiffeisen Bank.

Contractul de creditare pentru centrul comercial Veranda a fost încheiat în luna februarie 2016, cu scopul finanţării parţiale a costurilor totale pentru dezvoltarea proiectului. Conform acordului, acesta oferă posibilitatea de a majora finanţarea până la 28,5 mil. euro.

Investiția totală în proiect este de 60 mil. euro.

„Semnarea acordului de finanţare confirmă valoarea proiectului şi poziţionarea sa în topul investiţiilor din segmentul retail din Bucureşti. Ne bucurăm de parteneriatul cu Raiffeisen Bank și de expertiza echipei lor în structurarea unei astfel de tranzacții”, afirmă Andrei Pogonaru, fiul lui Florin Pogonaru și reprezentant al proprietarului proiectului Veranda.

Centrul comercial Veranda este dezvoltat de Prodplast Imobiliare în zona Obor şi este ocupat în proporţie de 70% în prezent. Proiectul cuprinde o suprafață închiriabilă totală de aproape 30.000 mp, având ca principale ancore hipermarketul Carrefour (aprox. 10.000 mp) și magazinul H&M (peste 2.000 de mp), alături de peste 100 de magazine, o zonă de restaurante, o parcare cu 1.200 de locuri și un spațiu verde vast, de peste 15.000 de metri pătrați.

Proiectul, care urmează să fie livrat în trimestrul al patrulea din acest an, va fi organizat pe două etaje, iar datorită structurii sale modulare va putea fi extins în viitor. În prezent, a fost finalizată fundația clădirii și se lucrează la realizarea structurii de rezistență.

Veranda este un centru comercial de proximitate, dezvoltat de Prodplast Imobiliare și are o suprafață totală de aproape 30.000 de metri pătrați, incluzând spații comerciale, restaurante, cafenele și o zonă verde de 15.000 mp. Printre chiriași se numără Carrefour, H&M, CCC, Deichmann, Pimkie, Triumf, Pepco, Yves Rocher, Optiblu, Sensiblu, Maxbet, Pizza Coloseum, Salad Box, Orange, Arsis-Vodafone și IQ BOX – Telekom. Mall-ul a fost proiectat de către arhitecții englezi Chapman Taylor și Studio 10M.

Erste Group acordă o finanțare de 91 mil. euro fondului american de investiții Blackstone pentru achiziția a 12 parcuri logistice de la Immofinanz în România și în regiune

Erste Group acordă o finanțare de 91 mil. euro pe o perioadă de cinci ani, grupului american de investiții Blackstone pentru achiziționarea a 12 proiecte logistice în Europa Centrală și de Est de la Immofinanz, potrivit unui comunicat publicat de proprietarul BCR.

Portofoliul de 265.000 metri pătrați achiziționați cuprinde investiții în 12 proiecte logistice, din care patru sunt situate în România, cinci în Ungaria, două în Polonia, unul în Slovacia, la pe lângă acestea numărându-se și loturi de teren.

Două dintre aceste active situate în București si Ploiești sunt în prezent în construcţie şi vor fi finalizate de Immofinanz.

Blackstone va integra activele achiziționate în platforma sa europeană de logistică, Logicor.

”Piața de investiţii imobiliare din CEE a crescut cu 19% în 2015. Volumul tranzacțiilor a crescut în special în pieţele noastre de bază din Ungaria, România şi Slovacia şi ne aşteptăm ca această tendinţă să continue pe tot parcursul anului”, a declarat Richard Wilkinson, șeful departamentului comercial de real estate Erste Group Bank AG.

Grupul financiar austriac urmează să anunțe pe 26 februarie 2016 rezultatele financiare preliminare pentru anul 2015.

Blackstone, una dintre cele mai mari firme de investiții, are sub administrare active de 290 mld. dolari și este cel mai profitabil manager de active din lume, cu un câștig raportat în 2014 de 4,3 mld. dolari, adică o marjă de profit de 60%.

Blackstone a plasat în 2014 aproximativ 26,4 mld. dolari prin fonduri de investiții, investiții imobiliare, fonduri de hedging și pe piața de credit. Din acești bani, în Europa Blackstone a investit 7,7 mld. dolari. Valoarea de piață a grupului pe bursa din New York este de 51,4 mld. dolari. Grupul de investiții Blackstone este condus de către americanul de origine evreiască Stephen Schwarzman, 69 de ani, membru al Partidului Republican, a cărui avere este estimată de Forbes la 10,8 mld. dolari. Celălalt fondator este Peter Peterson, 89 de ani, cu o avere estimată la 2,8 mld. dolari în 2008 de către revista Forbes. A fost Secretar de Stat pentru Comerț pentru un an sub președintele republican Richard Nixon și a condus banca de investiții Lehman Brothers în perioada 1973 – 1977.

Piața imobiliară este unul dintre puținele sectoare în care bancherii se simt mai confortabili în a acorda finanțări, pe fondul revenirii apetitului investitorilor pentru achiziții și dezvoltări de proiecte noi.

Alro a finalizat tranzacția de împrumut de 137 mil. dolari de la un sindicat bancar condus de Raiffeisen. Avocații ZRP au lucrat de partea Alro, Clifford Chance Badea a asistat băncile, iar RTPR Allen & Overy a fost de partea BERD

Alro SA, cel mai mare producător de aluminiu din Europa centrală și de est, a anunțat vineri că a finalizat tranzacția de împrumut în valoare de acordat de un sindicat de bănci condus de Raiffeisen Bank International și Raiffeisen Bank România.

“Încheierea acestui credit dovedește că Alro este o companie solidă, cu rezultate operaționale puternice și cu un program viabil de dezvoltare pe termen lung”, a declarat Marian Năstase, Președintele Consiliului de Administrație al Alro. Acesta adaugă că acordul de împrumut face parte din strategia noastră care se bazează pe consolidarea activităţii și pe axarea pe operaţiuni de înaltă eficiență.

Finanțarea de tip revolving, în valoare de 137 mil. dolari, are ca scop refinanțarea creditului revolving de 120 de milioane de dolari, încheiat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în 2010.

Din consorțiul bancar fac parte Raiffeisen Bank International şi Raiffeisen Bank România, ambele în calitate de co-ordonator şi aranjor principal mandatat, Unicredit Bank, OTP Bank, Eximbank, Garanti Bank, Intesa Bank, Banca Transilvania, fiecare în calitate de aranjor principal mandatat, conform reprezentanților Alro.

Alro a lucrat în tranzacție cu avocații de la Zamfiresc Racoți & Partners, cu o echipă din care au făcut parte Ioana Racoți, unul dintre partenerii fondatori ai firmei, și Elena Iacob, Managing Associate.

Sindicatul de bănci a fost asistat în tranzacție de către o echipă de avocați Clifford Chance Badea coordonată de către Andreea Șișman, care ocupă poziția de Counsel în cadrul firmei.

De asemenea, avocații RTPR Allen & Overy au lucrat cu BERD în tranzacție cu o echipă coordonată de partenerul Victor Pădurari, din care au făcut parte Poliana Naum, Senior Associate, și Alexandru Coraș, Junior Associate, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Alro garantează împrumutul cu active imobile principale, ipoteci mobiliare, ipoteci asupra drepturilor și despăgubirilor din polițele de asigurare care acoperă bunurilecompaniei şi care fac obiectul garanțiilorconstituite, precum și cu ipoteca asupra acțiunilor Alum, deținute de Alro și asupra acțiunilor Conef SA, deținute de Alro. În termenii acestui acord, Alro va continua să își conducă afacerile în mod prudent şi diligent, să mențină contabilitatea exactă și controlul costurilor şi să plătească, în continuare, toate taxele la scadență.

Prin această operațiune, BERD, unul dintre cei mai importanți creditori în economie, își taie expunerea pe Alro.

Pe lista celor mai mari creditori ai companiei se află și o altă instituție financiară internațională, în condițiile în care Banca de Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN) a acordat un împrumut în valoare de 60 mil. dolari.

Pe 14 decembrie, creditorii Alro – grupul celor șapte bănci locale și BCDMN – au încheiat o înțelegere privind ipotecarea acțiunilor aparținând unei serii de societăți care fac parte din grupul controlat de oligarhul rus Vitali Machitski.

Lista ipotecilor încheiate cu cele șapte bănci garantează toate obligațiile din contractul de credit de 137 mil. dolari până la suma maximă de 164,4 mil. dolari. În mod similar, garanțiile aduse la creditul de 60 mil. dolari luat de Alro de la BCDMN este acoperit cu ipoteci pe active până la un plafon maxim garantat de 72 mil. dolari.

Decizia privind aprobarea împrumuturilor a fost luată de acționarii Alro Slatina pe 30 octombrie.

Cu excepția companiilor mari, care deseori au calitatea de lider de piață în sectoarele în care activează, finanțările bancare – chiar și la dobânzi mai mici față de anii anteriori – rămân însă greu de accesat pentru firme, ale căror bilanțuri au fost ”stricate” de anii de după izbucnirea crizei economice în 2008.

Alro Slatina este o subsidiară a Vimetco NV, producător de aluminiu cu oprațiuni integrate pe verticală în România, China și Sierra Leone. Principala piață de export a Alro este Uniunea Europeană, cu livrări către Ungaria, Polonia, Grecia, Germania și România.

Compania a raportat după primele nouă luni ale anului o ușoară creștere a producției de aluminiu primar până la 203.100 tone, respectiv a producției de aluminiu procesat până la 59.800 tone.

Cifra de afaceri a Alro Slatina a crescut de la 1,44 mld. lei în primele nouă luni ale anului trecut până la 1,77 mld. lei în perioada similară a anului anterior. Compania a raportat, de asemenea, un profit net ajustat de 145 mil. lei față de o pierdere netă ajustată de 115 mil. lei în același interval de timp de anul trecut.

Rezultatele au fost obținute în condițiile unei scăderi ușoare a cotației aluminiului în acest an, contrabalansate însă de strategia companiei de a-și axa mixul de vânzări spre produsele cu valoare adăugată mare, susțin reprezentanții societății.

mcdonalds_vanzare_premier_capital_tabel_tranzactie_25012016 main

BRD SocGen a dat un împrumut de aproximativ 45 mil. dolari care a acoperit aproape două treimi din prețul de achiziție al McDonald’s România. Garanțiile aduse pentru credit de către cumpărător ajung la 59 mil. dolari. Trei firme de avocați au lucrat în tranzacție – Mușat & Asociații, Țuca Zbârcea & Asociații și Clifford Chance Badea

Cea mai mare parte a banilor pentru achiziția lanțului de 66 restaurante McDonald’s România vin de la BRD SocGen, care a acordat un împrumut de circa 45 mil. dolari, care acoperă în proporție de aproape două treimi prețul de achiziție de 65,33 mil. dolari, potrivit ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Banca a dat un credit multifacilitate de tip Senior în dolari, pentru care au fost constituite garanții estimate la 246,45 mil. lei (59 mil. dolari), sumă ce include principalul, accesoriile și costurile de execuție ale împrumutului, conform datelor publicate în Arhiva electronică a garanțiilor reale mobiliare.

Împrumutul este contractat de către Premier Capital SRL, cumpărătorul în această tranzacție, pe 22 ianuarie, adică la data semnării contractului de vânzare – cumpărare pentru pachetul de 100% din acțiunile McDonalds Systems of Romania, care este unicul acționar al McDonald’s România SRL – compania care operează lanțul de restaurante fast food, conform datelor făcute publice de către compania malteză.

Pachetul de acțiuni a fost cumpărat de către Premier Capital BV, un vehicul de investiții al companiei malteze, care va deține 90% din compania românească, iar restul acțiunilor îi vor reveni lui Daniel Boaje, directorul general executiv al McDonald’s România.

Premier Capital BV și Daniel Boaje sunt și ei trecuți pe lista debitorilor constituiți pentru acest credit.

Cea mai mare parte a prețului a fost plătită la momentul semnării acordului, din banii acordați de BRD, iar o altă parte urmând să fie achitată în termen de două luni de la semnare, iar o altă parte cel mai târziu în interval de un an adică până la 22 ianuarie 2017.

BRD este una dintre cele mai puternice bănci de pe piața finanțărilor corporative, alături de BCR, Raiffeisen, UniCredit, ING și Citibank.

Tranzacția prin care grupul american se retrage de pe piața românească a îmbrăcat forma unui parteneriat pe aproximativ 20 de ani cu firma care deține franciza a 64 de restaurante McDonald’s din Malta, Grecia, Letonia, Lituania și Estonia.

Exitul grupului american din România a venit pe fondul schimbării politicii sale la nivel global survenite în urmă cu circa doi ani. De atunci, au început să caute cumpărători pe piață pentru afacerea locală.

Negocierile cu maltezii s-au derulat aproximativ șase luni, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, în cea mai mare parte la București, unde a fost semnat vineri și contractul de vânzare al afacerii.

Premier Capital a derulat activitățile de due dilligence (analiză financiară și evaluare) alături de consultanții Deloitte. Pe partea de consultanță juridică, cumpărătorul a fost asistat de o echipă de avocați de la Mușat & Asociații condusă de către Miruna Suciu, partener în cadrul firmei.

McDonald’s Restaurant Operations Inc din SUA a lucrat cu firma de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații, cu o echipă formată de avocați condusă de către Cornel Popa, partener în cadrul firmei, din care a mai făcut parte și Andreea Lisievici, managing associate.

În tranzacție a fost implicată și firma de avocatură Clifford Chance Badea, care lucrează în mod tradițional cu băncile pe diferite structuri de finanțare corporativă , conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Reprezentanții Clifford Chance Badea nu au făcut niciun comentariu pe marginea acestui subiect.

În urma tranzacției, maltezii vor prelua o rețea formată din 66 restaurante, care operează în 21 de orașe din țară, cu aproximativ 4.000 de angajați.

Afacerea McDonald’s din România numără aproximativ 65 mil. clienți în fiecare an, respectiv 180.000 de clienți pe zi.

Americanii au deschis primul magazin din rețea în 1995 și au investit 700 mil. lei în 20 de ani de activitate la nivel local.

Activele totale brute ale McDonalds Systems of România, care deține afacerea la nivel local, au fost de 69,52 mil. dolari la 31 decembrie 2015, potrivit standardelor americane de contabilitate, în timp ce profitul se situa la aceeași dată la 11,02 mil. dolari, afirmă reprezentanții firmei malteze, care precizează că rezultatele financiare prezentate nu au fost auditate.

McDonald’s România SRL a înregistrat în 2014 un profit net de 3,71 mil. euro la o cifră de afaceri de 97,86 mil. euro și un număr mediu de 2.760 de angajați, potrivit ultimului bilanț anual disponibil pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.

În doi ani, cifra de afaceri a companiei a crescut cu aproape 10%, iar profitul s-a majorat de patru ori ceea ce indică în continuare potențial de creștere pe acest segment de piață.

Pe piața restaurantelor de tip fast food, lanțul McDonald’s concurează cu rețele precum KFC, Pizza Hut, Subway sau Springtime.

alro_grafic_17122015 main

Un sindicat de bănci format din Raiffeisen, UniCredit, BT, OTP, Garanti, Intesa și Eximbank dau 137 mil. dolari lui Alro pentru a refinanța un împrumut BERD de 120 mil. dolari luat în 2010. BERD își taie expunerea pe producătorul de aluminiu

Un sindicat de bănci format din Raiffeisen Bank International AG, UniCredit Bank, BT, OTP Bank România, Garanti Bank, Intesa Sanpaolo România și Eximbank împrumută 137 mil. dolari producătorului de aluminiu Alro Slatina, una dintre cele mai mari companii din România, conform datelor înregistrate în Arhiva electronică de garanții reale mobiliare.

Grupul celor șapte bănci locale refinanțează astfel o facilitate de tip revolving contractată de Alro în 2010 de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în valoare de 120 mil. dolari. Prin această operațiune, BERD, unul dintre cei mai importanți creditori în economie, își taie expunerea pe Alro.

Pe lista celor mai mari creditori ai companiei se află și o altă instituție financiară internațională, în condițiile în care Banca de Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN) a acordat un împrumut în valoare de 60 mil. dolari.

Pe 14 decembrie, creditorii Alro – grupul celor șapte bănci locale și BCDMN – au încheiat o înțelegere privind ipotecarea acțiunilor aparținând unei serii de societăți care fac parte din grupul controlat de oligarhul rus Vitali Machitski. Astfel, pe lista garanțiilor pentru creditul de tip revolving multivalută în valoare de 137 mil. dolari sunt puse acțiunile Alum Tulcea, ale casei de comerț Conef, ipoteci imobiliare și pe acțiunile Alro.

Lista ipotecilor încheiate cu cele șapte bănci garantează toate obligațiile din contractul de credit de 137 mil. dolari până la suma maximă de 164,4 mil. dolari. În mod similar, garanțiile aduse la creditul de 60 mil. dolari luat de Alro de la BCDMN este acoperit cu ipoteci pe active până la un plafon maxim garantat de 72 mil. dolari.

Decizia privind aprobarea împrumuturilor a fost luată de acționarii Alro Slatina pe 30 octombrie.

Împrumutul Alro de 137 mil. dolari de la sindicatul format de Raiffeisen, UniCredit, BT, Garanti, OTP, Intesa și Eximbank este una dintre cele mai mari tranzacții de finanțare corporativă din acest an.

Astfel, compania petrolieră OMV Petrom a obținut în luna mai un credit sindicalizat multivalută de 1 mld. euro, acordat de un sindicat format din 17 bănci și aranjat de BRD, Societe Generale și UniCredit Bank Austria AG. Banii sunt destinați refinanțării unui împrumut din 2011.

În aprilie, o altă companie petrolieră – KMG International NV, care anterior activa sub numele de grupul Rompetrol, a încheiat o facilitate de credit revolving multivalută în valoare de 360 mil. dolari cu o maturitate de 3 ani, contractată de la un sindicat de bănci format din BCR, în calitate de coordonator, ING Bank NV Amsterdam – Sucursala Bucureşti, Raiffeisen Bank SA şi UniCredit Ţiriac Bank. Cele patru bănci și-au împărțit în mod egal expunerile în cadrul împrumutului dat kazahilor. Banii vizează refinanţarea unor credite existente şi pentru acoperirea nevoilor generale de finanţare.

O altă tranzacție majoră de finanțare are în centru grupul de telecomunicații RCS & RDS. Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris pe 17 iunie că RCS & RDS intenționează să împrumute aproximativ 1,2 mld. lei (circa 270 mil. euro) de la un grup de bănci din care fac parte UniCredit, ING Bank, Citibank și BRD, tot în scopul unei refinanțării unor credite mai vechi.

În august, BRD-Groupe Société Générale şi UniCredit Bank au acordat A&D Pharma, cel mai mare grup farmaceutic din România, un credit sindicalizat în valoare totală de 127 mil. euro.

La finele lunii octombrie, Citibank, ING Bank și Societe Generale au participat fiecare cu 29,9 mil. euro la la creditul sindicalizat în valoare totală de 675 mil. lei (153,7 mil. euro) acordat împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) distribuției de electricitate CEZ Distribuție.

Cu excepția companiilor mari, care deseori au calitatea de lider de piață în sectoarele în care activează, finanțările bancare – chiar și la dobânzi mai mici față de anii anteriori – rămân însă greu de accesat pentru firme, ale căror bilanțuri au fost ”stricate” de anii de după izbucnirea crizei economice în 2008.

Alro Slatina este o subsidiară a Vimetco NV, producător de aluminiu cu oprațiuni integrate pe verticală în România, China și Sierra Leone. Principala piață de export a Alro este Uniunea Europeană, cu livrări către Ungaria, Polonia, Grecia, Germania și România.

Compania a raportat după primele nouă luni ale anului o ușoară creștere a producției de aluminiu primar până la 203.100 tone, respectiv a producției de aluminiu procesat până la 59.800 tone.

Cifra de afaceri a Alro Slatina a crescut de la 1,44 mld. lei în primele nouă luni ale anului trecut până la 1,77 mld. lei în perioada similară a anului anterior. Compania a raportat, de asemenea, un profit net ajustat de 145 mil. lei față de o pierdere netă ajustată de 115 mil. lei în același interval de timp de anul trecut.

Rezultatele au fost obținute în condițiile unei scăderi ușoare a cotației aluminiului în acest an, contrabalansate însă de strategia companiei de a-și axa mixul de vânzări spre produsele cu valoare adăugată mare, susțin reprezentanții societății.

Pe bursa de la București, valoarea de piață a Alro este de 935 mil. lei. Vimetco deține 84% din acțiuni, iar Fondul Proprietatea are o participație de 10,2%.

Marinela şi Ion Drăgoi, proprietarii grupului Pet Star de pe piaţa preformelor PET. Sursă foto: EY România.

Grupul Pet Star împrumută 30,8 mil. Euro de la BCR, CEC Bank şi Alpha Bank. Afacerea soţilor Marilena şi Ion Drăgoi este în plină expansiune pe piaţa producţiei de preforme PET şi atacă o poziţie de lider regional  

 Firmele controlate de soţii Marinela şi Ion Drăgoi, cu facilităţi de producţie de preforme PET, contractează un credit de până la 30,8 mil. Euro de la BCR, CEC Bank şi Alpha Bank.

Pet Star Holding, companie care produce preforme PET pentru clienţi din industria de bere, a uleiului sau a băuturilor răcoritoare, precum şi Korin România, firmă cu activităţi imobiliare, sunt firmele care urmează să ramburseze împrumutul, iar Pet Star Grup are calitatea de debitor solidar, potrivit unei hotărâri a Adunării Generale Extraordinare a acţionarilor Korin România din 11 noiembrie.

De cealaltă parte, BCR are calitatea de aranjor, agent şi agent de garanţie precum şi BCR, CEC Bank şi Alpha Bank România, sunt „finanţatori iniţiali”, potrivit documentului care nu precizează însă care este destinaţia banilor.

Nici reprezentanţii grupului de firme Pet Star nu au făcut niciun comentariu pe acest subiect până la momentul publicării acestui articol.

Totuşi, ultimele informaţii făcute publice indică derularea în ultimii ani a unor investiţii importante în extinderea capacităţii de producţie şi a dezvoltării operaţiunilor pe pieţele din regiune.

Împrumutul contractat este garantat cu active imobiliare, printre care facilităţi de producţie din comuna Căzăneşti din judeţul Ialomiţa, terenuri şi imobile din judeţul Ialomiţa şi oraşul Slobozia, inclusiv o vilă aparţinând soţilor Drăgoi, potrivit datelor făcute publice. De asemenea, sunt ipotecate conturi şi acţiuni ale firmelor implicate în tranzacţia de finanţare.

“În prezent, Pet Star se pregătește să înceapă anul 2016 cu motoarele turate la maxim. Va fi un an plin de provocări, în care obiectivul principal este abordarea piețelor externe, clienți noi și, de ce nu, produse noi, inovative. În urma procesului investițional susținut din ultimii 5 ani, Pet Star se așteaptă să aibă un cuvânt foarte greu de spus în industrie, inclusiv în schimbarea jucătorilor regionali”, declara Marinela Drăgoi în cadrul proiectului EY Cartea Antreprenorilor 2015 România.

Pet Star Holding ţinteşte poziţia de lider regional, în urma unei investiții majore finalizate în anul 2015, concretizată în crearea unei capacități de producție dotată tehnic și tehnologic de ultimă generaţie, potrivit sursei citate. Planurile companiei vizează trecerea la producţia de BioPET.

“În acest fel, întreaga abordare a ambalajelor de plastic va fi schimbată, cu efect foarte important asupra mediului”, afirma Marinela Drăgoi, preşedinte executiv al PET Star Holding.

În anul 2011, cei doi antreprenori au investit 5 mil. euro în achiziţia şi modernizarea fostei Filaturi de Bumbac Slobozia, unde au relocat producţia, pe o suprafaţă de 35.000 de metri pătraţi.

Pentru moment, structura acţionariatului este românească, însă soţii Drăgoi vizează pe viitor intrarea în acţionariat a unui partener strategic.

Din portofoliul Pet Star fac parte companii precum Pepsi (băuturi răcoritoare), Bunge, Expur (ulei) sau Heineken (bere).

Firma Pet Star Holding a fost fondată în anul 2000 de către cei doi soţi.

Pet Star Holding a înregistrat în anul 2014 o cifră de afaceri de 25,8 mil.euro, raportată la un profit net de 0,86 mil.euro şi un număr mediu de 95 de angajaţi.

Acţionarii Korin România sunt Pet Star Holding SRL din Ialomiţa, care deţine un pachet de 99, 999421838% din acţiuni şi Marinela Drăgoi, cu 0,000578162%.

Korin România a fost anterior listată pe piaţa bursieră Rasdaq. Astfel, potrivit raportărilor transmise Depozitarului Central, Yoon Seok-Ho deţinea la 30 iunie 2011, 1.719.379 din acţiunile Korin România, în timp ce în anul 2002 acesta deţinea 96,4% din companie.

În luna noiembrie 2011, un pachet de 99,4% din producătorul de textile „Korin România” Slobozia (simbol FILE) a fost tranzacţionat pe piaţa Rasdaq, în schimbul sumei de 1,7 milioane euro (7.187.004,22 lei), tranzacţie care a condus la venirea noilor proprietari ai firmei, soţii Drăgoi.

În anul 2014, Korin România a raportat o cifră de afaceri de aproximativ 90 000 de euro şi o pierdere de 71 000 de euro, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Pe piata producţiei de preforme PET, pe lângă Pet Star Holding din Ialomiţa activează şi jucători precum Star East Pet din Braşov şi  Amraz România, cu sediul în Pantelimon, judeţul Ilfov.

Firma din Braşov a avut în 2014 o cifră de afaceri de 23,8 mil.euro, un profit net de 0,38 mil euro şi un număr mediu de 63 de angajaţi.

Amraz România este parte a grupului israelian Amraz şi a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 17,5 mil euro  şi pierderi de 1,7 mil euro, la un număr mediu de 58 angajaţi, potrivit ultimului bilanţ făcut public.

Tranzacţia prin care TransOil preia grupul de firme Racova înfiinţat de omul de afaceri Adrian Porumboiu, estimată în jurul a 110 mil. Dolari, se apropie de final. Grupul americanului Vaja Jhashi, International Finance Corporation şi o bancă de investiţii activă în comerţul de cereale ar putea aloca aproximativ 160 mil. Dolari pentru plata creanţelor către creditorii grupului Racova, asigurarea de capital de lucru şi refinanţarea unui credit dat pentru operaţiunile TransOil din Republica Moldova. Acordul cu creditorii şi finalizarea tranzacţiei de preluare a grupului Racova, aşteptate în decembrie

Tranzacţia de preluare a grupului de firme Racova, înfiinţat de omul de afaceri Adrian Porumboiu, de către grupul TransOil, deţinut de către americanul de origine georgiană Vaja Jhashi, urmează să fie finalizată în cursul lunii decembrie, au declarat pentru jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO surse din piaţă.

Tranzacţia a fost deja semnată, însă nu poate fi încheiată fără ajungerea la un acord cu creditorii care au bani de recuperat în baza creanţelor neplătite de firmele din grupul Racova.

Pe lista creditorilor, se află mai multe bănci de pe piaţă, din care cea mai mare expunere o are BCR, pe listă fiind şi parteneri de afaceri şi instituţii de stat.

“Costul proiectului este de aproximativ 164 mil. Dolari şi are trei componente. Una dintre ele este tranzacţia cu grupul Racova, a doua înseamnă o facilitate pentru asigurarea de capital de lucru, iar o altă componentă înseamnă refinanţarea unor împrumuturi contractate anterior pentru operaţiunile TransOil din Republica Moldova. Tranzacţia cu Racova are o pondere de două treimi din întregul proiect. Proiectul va fi finanţat de către grupul TransOil, IFC (divizia de investiţii a Băncii Mondiale – n.r.) şi de către o bancă de investiţii care activează şi în comerţul cu cereale“, susţin sursele citate.

Potrivit acestora, centrul de greutate al tranzacţiei cu grupul de firme Racova înseamnă, de fapt, plata către creditori pentru stingerea creanţelor, în timp ce plata unui preţ către omul de afaceri Adrian Porumboiu, de numele căruia se leagă una dintre cele mai mari afaceri din agricultură, este o componentă neglijabilă raportată la scara tranzacţiei. Până acum, negocierile privind rambursarea datoriilor de către noii proprietari au adus un discount important faţă de valoarea nominală a datoriilor pe care firmele din grupul Racova le au de plătit.

Omul de afaceri Adrian Porumboiu nu a putut fi contactat pentru comentarii pe marginea tranzacţiei.

International Finance Corporation (IFC), divizia de investiţii din grupul Băncii Mondiale, intenţionează să aloce până la 54 mil. Dolari prin credite de tip A şi B către Aragvi Holding International Limited, companie din grupul TransOil.

Propunerea de finanţare a IFC este programată să fie luată în discuţie pentru aprobarea de către boardul instituţiei financiare internaţionale pe 14 decembrie, potrivit datelor disponibile pe site-ul instituţiei.

Costul total al proiectului este estimat la 160 mil. Dolari de către IFC, care precizează că va fi finanţat printr-o combinaţie de împrumuturi pe termen lung, capital şi din generarea de lichidităţi proprii (fluxuri interne de numerar).

Potrivit IFC, finanţarea va avea ca destinaţie expansiunea TransOil prin achiziţie în România, asigurarea de capital de lucru şi refinanţarea parţială a unor datorii existente.

Grupul Racova operează pe o suprafaţă agricolă de 45.000 de hectare, din care 5.000 de hectare sunt în proprietatea sa, iar restul de 40.000 de hectare sunt luate în arendă.

Grupul Racova include fabrica de ulei Ulerom Vaslui, SC R-Agro Fălciu SA, 14 situri ale SC Comcereal SA Vaslui (Banca, Băceşti, Buhăieşti, Codăeşti, Cresteşti, Drânceni, Epureni, Ivăneşti, Murgeni, Negreşti, Huşi, Puieşti, FNC Bârlad, Siloz Vaslui) şi SC Agrocomplex Bârlad SA (cu operaţiuni la Bârlad, Bujoreni, Coroieşti, Iteşti, Pochidia, Trestiana şi Tutova).

racova firme rezultate tabel

Printre instituţiile de credit care au formulat pretenţii, popriri sau cereri de executare silită împotriva firmelor din grupul Racova se află BCR, CEC Bank, Eximbank, OTP Bank, Banca Românească, UniCredit Leasing Corporation. De asemenea, pe lista firmelor care au dat în judecată companiile din grupul lui Porumboiu se află nume precum Rompetrol Downstream, NHR Agropartners, BASF sau Maisadour Semences România.

Casa de avocatură Voicu & Filipescu, care a reprezentat anterior interesele de afaceri ale lui Adrian Porumboiu, a intentat pe 16 noiembrie proces Comcereal Vaslui, solicitând judecătoriei sectorului 1 învestirea cu formulă executorie.

Între timp, unii dintre creditori au ajuns la o înţelegere şi au renunţat la cererile formulate în justiţie.

Omul de afaceri Adrian Porumboiu a dezvoltat una dintre cele mai ample afaceri din zona Moldovei, cu o reţea integrată care pleca de la terenuri agricole, baze de recepţie şi silozuri până la fabrici de pâine şi capacităţi de procesare ulei. Grupul Racova ajunsese la nivelul anului 2011 la o cifră de afaceri de 140 mil. Euro şi 2.100 de angajaţi, potrivit propriilor declaraţii ale reprezentanţilor grupului. Ulterior însă, datoriile au ajuns la un nivel la care practic a devenit imposibilă recuperarea lor integrală.

Acum, grupul Racova are silozuri şi unităţi de stocare în 18 locaţii diferite din România. Operaţiunile sale includ o capacitate de procesare de ulei vegetal, Ulerom Vaslui, ce poate prelucra 450 de tone de seminţe de floarea soarelui pe zi, 350 tone de seminţe de rapiţă pe zi şi 200 de tone de seminţe de soia pe zi. La acestea se adaugă producţia de cereale şi afacerile de depozitare şi comerţ.

TransOil a intrat în România în 2014, când a cumpărat activele fabricii Ultex Ţăndărei, fosta afacere a lui Vasile Niţescu, pentru 10,5 mil. Euro. Acum, afacerea operează sub numele unei alte firme, Floarea International.

Fosta Ultex are o capacitate de procesare de 500 de tone de seminţe de floarea soarelui pe zi.

Experţii IFC au vizitat locaţii din Ţăndărei, Vaslui, Bârlad şi Fălciu între 30 septembrie şi 3 octombrie.

“Datorită numai a recentei achiziţii a grupului Racova, aceste operaţiuni şi cele ale Floarea International rămân unităţi separate, totuşi ele ar putea fi eventual fuzionate“, notează reprezentanţii IFC.

Floarea International şi grupul de firme Racova numără acum 1.071 de angajaţi, din care aproximativ 30% sunt femei.

În fruntea operaţiunilor grupului TransOil din România a fost pus în urmă cu un an Radu Muşinschi, un bancher de investiţii care a lucrat timp de zece ani pentru Raiffeisen. De origine din Republica Moldova, Muşinschi este licenţiat în fizică al Universităţii de Stat din Chişinău, are o diplomă de afaceri şi relaţii internaţionale la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti şi un MBA în management al Universităţii din Cambridge.

De asemenea, TransOil a pus pe Denis Palii în funcţia de director general al Racova Group, respectiv Comcereal Vaslui.

Omul de afaceri Vaja Jhashi, cetăţean american, georgian şi moldovean, născut în Rusia, 49 de ani, şi considerat de presa de peste Prut drept un apropiat al oligarhului Vlad Plahotniuc, devine un jucător de top în sectorul agricol local. Astfel, el va intra în grupul celor mai mari proprietari de terenuri şi de afaceri în agricultură, în care poziţii importante ocupă oamenii de afaceri locali Ioan Niculae, resepctiv Mihai Anghel, precum şi alţi investitori străini.

Vaja Jhashi are afaceri nu doar în agricultură şi comerţ, ci şi în sectorul bancar, fiind principalul acţionar al Victoriabank din Chişinău, conform presei de la Chişinău.

Jhashi vorbeşte rusa, georgiana, engleza şi araba. Are studii făcute la Universitatea Lomonosov din Moscova şi la Universitatea din Cairo.

 Grupul TransOil, al cărui patron este Vaja Jhashi, are o relaţie veche cu IFC.

În 2012, instituţia financiară internaţională a investit 55 mil. Dolari (din care 40 mil. Dolari sub formă de împrumut, iar 15 mil. Dolari investiţie de capital) în TransOil pentru a ajuta la finanţarea achiziţiei a 87% din fabrica de ulei Floarea Soarelui şi a cinci silozuri din Republica Moldova.

Pe 11 septembrie 2014, TransOil a beneficiat de o facilitate de 155 mil. Dolari, aranjată de către SocGen şi parţial de către IFC.

Pe 5 noiembrie 2014, TransOil contractează un împrumut de 25 mil. Dolari de la BERD pentru extinderea terminalului de la Giurgiuleşti şi achiziţia unei facilităţi din portul Reni.

Potrivit datelor disponibile pe propriul site, grupul TransOil operează pe o suprafaţă agricolă de 28.500 hectare în Republica Moldova şi deţine 14 capacităţi de stocare cereale din totalul de 19 existente peste Prut.

Sectorul agricol din România a devenit în ultimii ani scena unor tranzacţii de anvergură, în urma cărora mai multe fonduri de investiţii britanice, americane şi alţi investitori străini au venit şi au ajuns să cumpere suprafeţe mari şi loturi comasate de mii de hectare per tranzacţie.

Atractivitatea pentru investitori este dată în primul rând de preţul de achiziţie al terenului mult mai mic comparativ cu alte state din Uniunea Europeană şi din vestul Europei, în condiţiile în care calitatea solului permite obţinerea unei productivităţi superioare.

profi_finantare_berd_raiffeisen_17112015 main

Profi negociază un împrumut pe cinci ani de la BERD în valoare de 109,5 mil. lei și o finanțare de 67,5 mil. lei de la Raiffeisen. Banii vor fi destinați unui proiect de extindere de 199 mil. lei a lanțului de magazine deținut de Enterprise Investors, inclusiv în mediul rural. Ce finanțări majore au atras lanțurile de comerț locale de la IFC și BERD

Lanțul de magazine Profi, aflat în portofoliul fondului de investiții Polish Enterprise Fund VI, intenționează să contracteze un pachet de finanțare în valoare de 177 mil. RON (39,1 mil. euro) de la BERD și Raiffeisen  pentru extinderea rețelei, inclusiv în mediul rural prin intermediul formatului Profi Loco.

Costul total al proiectului de extindere este estimat la 199 mil. RON, din care Profi va suporta 22 mil. RON din propriile resurse.

”De la BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) vor fi împrumutați 109,5 mil. RON și adițional încă 67,5 mil. RON de la o bancă locală. Banca locală cofinanțatoare la acest împrumut este Raiffeisen. Maturitatea împrumutului discutat este de 5 ani”, a explicat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Dumitru Dragomir, directorul financiar al Profi Rom Food SRL, compania care operează lanțul de comerț Profi.

Contractul de împrumut nu a fost semnat, fiind în curs de semnare, după cum confirmă atât BERD, cât și Profi. Creditul a fost deja aprobat de către board-ul instituției financiare internaționale.

Profi este unul dintre cele mai mari lanțuri de comerț pe piața supermarketurilor, unde concurează cu rețeaua Lidl din grupul german Lidl & Schwarz, Mega Image aparținând grupului belgian Delhaize, Carrefour Express din grupul francez Carrefour și magazinele Penny Market aparținând grupului german Rewe.

Ultimele date disponibile indică o rețea Profi formată din 357 de magazine în întreaga țară, peste 8.500 de angajați. Planurile de expansiune vizează atingerea țintei de 500 de magazine în 2016.

În ultima vreme, investițiile sunt concentrate în mediul rural, unde compania a introdus formatul de magazin Loco, cu suprafețe de vânzare de circa 200 – 250 metri pătrați, mai mici față de cele operaționale în orașe, cu spații de desfacere de 300 până la 500 de metri pătrați.

Profi parcurge în acest moment un ritm alert de dezvoltare pe piață, planul pentru 2015 fiiind de a deschide 100 de unități noi, precum și extinderea cu încă 100 de locații în cursul anului viitor.

Profi Rom Food, companie cu sediul la Timișoara, a raportat pentru anul trecut un profit net de 27,3 mil. RON (6,1 mil. euro) la o cifră de afaceri de 1,844 mld. RON (415 mil. euro) și un număr mediu de 5.672 de angajați.

Fondul de investiții Polish Enterprise Fund VI a preluat în martie 2010 pachetul de 100% din acțiunile Profi Rom Food, companie înființată în 1999. Valoarea tranzacției se ridica la 66 mil. euro. În 2011, fondul a anunțat o investiție adițională în capitalul Profi de 10 mil. euro, precizând că miza investiției totale a PEF VI în Profi ar putea ajunge la 100 mil. euro în anii următori, pe fondul campaniei de extindere a operațiunilor lanțului de comerț.

Fondurile administrate de polonezii de la Enterprise Investors, unul dintre cei mai importanți manageri de capital de risc din regiune, mai au în portofoliul local producătorul de materiale de construcții Macon Deva și furnizorul de servicii specializate de resurse umane Smartree, unde dețin pachetele integrale de acțiuni.

Expansiunea lanțurilor internaționale de comerț, alimentată cu împrumuturi de la BERD și IFC

Piața de retail din România a fost terenul unde lanțuri internaționale de comerț precum Lidl & Schwarz, Rewe, Carrefour, Auchan sau Metro au construit de la zero (cu excepția Auchan, care a făcut o achiziție strategică pe mai multe piețe prin preluarea operațiunilor regionale ale hipermarketurilor Real) afaceri care pleacă fiecare de la un rulaj minim de 1 mld. euro pe an.

Dincolo de fondurile investite de companiile internaționale din propriile resurse, acestea au apelat pentru expansiune la bănci și la instituții financiare internaționale, care joacă rolul de investitori străini majori pe piața locală.

Astfel, BERD și IFC, divizia de investiții a grupului Băncii Mondiale, au investit pe de o parte în participații de capital în companii și bănci locale, în emisiuni de obligațiuni corporative, dar au folosit și arma finanțărilor bilaterale sau sindicalizate pentru a ”planta” aici magazine Cora, Billa, Kaufland, Lidl sau Profi.

O bună parte din stocul investițiilor străine acumulate în România este plasată astfel în sectorul de comerț, unde se găsesc mai nou și unii dintre cei mai mari angajatori locali.

Pe lista celor mai importante împrumuturi atrase de la cele două mari instituții financiare internaționale se află grupul german Lidl & Schwarz, care operează hipermarketurile Kaufland și supermarketurile Lidl.

BERD IFC finantari multinationale retail baza 624

În 2009, BERD a alocat 150 mil. euro pentru extinderea Kaufland în România și Bulgaria. Un an mai târziu, Kaufland România a atras 52,6 mil. dolari de la IFC. În 2012, ”sora” Lidl a luat de la IFC un credit de 66,56 mil. dolari. Astfel, BERD și IFC au alimentat cu peste 250 mil. euro operațiunile Lidl & Schwarz din România și Bulgaria.

Lanțul de comerț Cora, deținut de Louis Delhaize, a contractat în 2012 un împrumut de 140 mil. euro pentru dezvoltarea oprațiunilor locale.

În 2003, lanțul de magazine Billa, aflat în portofoliul germanilor de la Rewe, a luat un împrumut de 45 mil. euro pentru expansiunea sa în România și în alte două piețe din regiune, Bulgaria și Ucraina.

Astfel, lanțurile Cora, Lidl, Kaufland, Billa și Profi au pe listă împrumuturi care totalizează peste jumătate de miliard de euro de la BERD și IFC, bani cu predilecție orientați către piața locală. La acestea se adaugă bani atrași de la băncile comerciale în cadrul creditelor sindicalizate, a căror valoare depășește contribuția instituțiilor financiare internaționale.

Lanțurile de comerț se numără printre clienții corporativi ai marilor bănci locale, ale căror tranzacții majore de finanțare vizează, de regulă, companii din sectorul petrolier, telecomunicații, energie, farma, industrie sau imobiliare.

Nidera aşteaptă un credit de 31 mil. Dolari de la International Finance Corporation pentru refinanţarea terminalului din Constanţa, cumpărat în urmă cu un an. IFC analizează şi acordarea unei facilităţi de capital de lucru pentru casa olandeză de comerţ cu cereale

International Finance Corporation (IFC), divizia de investiţii a Băncii Mondiale, pregăteşte acordarea unui credit de 31 mil. Dolari către casa de comerţ olandeză de cereale Nidera pentru refinanţarea terminalului cumpărat la Constanţa în decembrie 2014.

Tranzacţia de finanţare este destinată extinderii terminalului din portul Constanţa de către Nidera România şi aşteaptă aprobarea board-ului instituţiei financiare internaţionale. De asemenea, IFC evaluează acordarea şi a unei facilităţi de capital de lucru pentru Nidera.

IFC a investit deja 65 mil. Dolari în octombrie 2014 în Nidera-Cofco şi deţine acum 9% din acţiunile companiei chinezeşti de stat Cofco, iar indirect 4,6% din Nidera, al cărei pachet majoritar de acţiuni a fost preluat anul trecut de chinezi.

Achiziţia terminalului de cereale din portul Constanţa din decembrie 2014 a făcut parte dintr-un program de creştere cu investiţii derulate în America Latină, SUA şi Europa de Est, inclusiv România – unde miza este accesul direct la rutele de transport din Marea Neagră.

În ianuarie, Consiliul Concurenţei a aprobat achiziţia de către Nidera a firmelor United Shipping Agency, care opera un terminal de cereale cu o capacitate de stocare de 250.000 tone, şi United Shipping and Chartering, proprietarul unui depozit în port. Vânzătorii au fost oamenii de afaceri Cătălin Trandafir şi Mihai Felescu. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică de către părţi. Estimări din piaţă, neconfirmate însă, indică tranzacţia în jurul a 50 mil. Euro.

Porumbul şi grâul sunt cele mai importante cereale care au trecut prin terminalul din Constanţa în 2014, fiecare având o cotă de circa 40% din totalul mărfurilor manevrate, în timp ce seminţele de floarea soarelui au avut o pondere de 4%.

Terminalul preluat în acest an de către Nidera în portul Constanţa are 296 de angajaţi, din care 250 cu contracte pe durată nedeterminată şi 46 de salariaţi cu contracte pe perioadă fixă.

Potrivit planului de investiţii pe cinci ani, Nidera se aşteaptă la o creştere a personalului terminalului, notează IFC în documentul de sinteză al propunerii de finanţare.

Pe lista principalilor contractori pentru terminalul Nidera figurează Timex Surveyors (care asigură servicii de inspecţie la livrare şi recepţie cargo), Euroriver Transport (furnizor de servicii de transport mărfuri şi de manevrare cu macarale plutitoare), Tehnotrans Feroviar (furnizor de servicii de manevrare pe calea ferată) şi Agigea Expres din domeniul serviciilor de curăţire a barjelor pentru depozitare.

Nidera este una dintre casele de comerţ de talie medie la nivel global, fondată în 1920 şi preluată anul trecut de chinezii de la Cofco.

Nidera România, unul dintre principalii jucători în comerţul local cu cereale, a raportat pentru 2014 un profit net de 1,7 mil. Euro la o cifră de afaceri de 267,5 mil. Euro şi 34 de angajaţi.

United Shipping Ageny, compania ce operează terminalul, a încheiat anul trecut cu un profit net de 6,3 mil. Euro la o cifră de afaceri de 18 mil. Euro.

Pe piaţa comerţului cu cereale, companiile americane ADM, Bunge, Brise, Cargill împreună cu Nidera, casele elveţiene de comerţ Ameropa şi Glencore, respectiv Agricover sunt jucători cu poziţii puternice.

Cu capacităţi de stocare, au nevoie de acces la portul Constanţa pentru securizarea rutelor de  de export şi transport din Marea Neagră. În acest context, în ultimii ani în portul Constanţa au avut loc mai multe achiziţii ale caselor de comerţ internaţionale de terminale de cereale.

Citibank, ING Bank și Societe Generale împrumută fiecare cu 29,9 mil. euro pe CEZ Distribuție în cadrul creditului sindicalizat de 153,7 mil. euro la care participă și BERD

Citibank, ING Bank și Societe Generale participă cu 393,75 mil. lei (89,7 mil. euro) la creditul sindicalizat în valoare de 675 mil. lei (153,7 mil. euro) acordat împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) distribuției de electricitate CEZ Distribuție, potrivit datelor obținute de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Cele trei bănci comerciale împrumută fiecare echivalentul a 29,9 mil. euro către subsidiara locală a cehilor de la CEZ , iar 64 mil. euro vin de la BERD.

„Împrumutul de până la 675 milioane RON (153,7 milioane de euro) e structurat sub forma unui împrumut de tip A/B, din care 281,25 milioane (echivalent a 64 milioane euro) aferente părții BERD și 393,75 milioane RON ( echivalentul a 89,7 milioane euro) aferente celorlalți 3 participanți –  CITIBANK EUROPE PLC, ING BANK N.V., SOCIETE GENERALE SA , fiecare dintre aceștia participând cu cote egale. Investițtiile planificate cu sprijinul acestei finanțări vizează implementarea unor măsuri pentru reducerea pierderilor din rețea, eficiența energetică și contorizare inteligentă. Beneficiile imediate ale investițiilor vor include operarea optimizată a rețelei și continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor. CEZ Distribuție confirmă, astfel, angajamentul de a moderniza rețeaua de distribuție din patrimoniul său”, au precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO reprezentanții companiei.

Împrumutul reprezintă prima finanţare sindicalizată pe termen lung în monedă locală acordată de către BERD unei companii din România.

Finanțarea se referă la programele de investiţii din perioada 2015-2016 în reţeaua de distribuţie, al căror scop este reducerea costurilor, îmbunătăţirea eficienţei si instalarea de contoare inteligente, restructurarea balanţei contabile pentru optimizarea structurii capitalului si asigurarea de capital de lucru.

Pe piața finanțărilor corporative locale, creditul sindicalizat obținut de către CEZ Distribuție este printre cele mai mari din acest an.

Astfel, compania petrolieră OMV Petrom a obținut în luna mai un credit sindicalizat multivalută de 1 mld. euro, acordat de un sindicat format din 17 bănci și aranjat de BRD, Societe Generale și UniCredit Bank Austria AG. Banii sunt destinați refinanțării unui împrumut din 2011.

În aprilie, o altă companie petrolieră – KMG International NV, care anterior activa sub numele de grupul Rompetrol, a încheiat o facilitate de credit revolving multivalută în valoare de 360 mil. dolari cu o maturitate de 3 ani, contractată de la un sindicat de bănci format din BCR, în calitate de coordonator, ING Bank NV Amsterdam – Sucursala Bucureşti, Raiffeisen Bank SA şi UniCredit Ţiriac Bank. Cele patru bănci și-au împărțit în mod egal expunerile în cadrul împrumutului dat kazahilor. Banii vizează refinanţarea unor credite existente şi pentru acoperirea nevoilor generale de finanţare.

O altă tranzacție majoră de finanțare are în centru grupul de telecomunicații RCS & RDS. Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris pe 17 iunie că RCS & RDS intenționează să împrumute aproximativ 1,2 mld. lei (circa 270 mil. euro) de la un grup de bănci din care fac parte UniCredit, ING Bank, Citibank și BRD, tot în scopul unei refinanțării unor credite mai vechi.

În august, BRD-Groupe Société Générale şi UniCredit Bank au acordat A&D Pharma, cel mai mare grup farmaceutic din România, un credit sindicalizat în valoare totală de 127 mil. euro.
Cu excepția companiilor mari, care deseori au calitatea de lider de piață în sectoarele în care activează, finanțările bancare – chiar și la dobânzi mai mici față de anii anteriori – rămân însă greu de accesat pentru firme, ale căror bilanțuri au fost ”stricate” de anii de după izbucnirea crizei economice în 2008.

În contextul în care creditele noi rămân rare, cu o lichiditate mică pe bursa locală care ține încă departe listările și lipsa de emisiuni corporative, companiile caută să se finanțeze cât mai mult din cashflow-ul pe care îl produc.

CEZ Distribuție ia pentru finanțarea programelor de modernizare a rețelei un credit sindicalizat de 154 mil. euro, din care 64 mil. euro vin de la BERD

Banca Europeană pentru Reconstrucţie si Dezvoltare (BERD) acordă CEZ Distribuţie un împrumut sindicalizat de până la 675 milioane de lei ( 153,7 milioane euro) pentru sprijinirea proiectelor companiei de distribuţie de electricitate, potrivit unui comunicat remis de instituţia financiară.

Împrumutul reprezintă prima finanţare sindicalizată pe termen lung în monedă locală acordată de către BERD unei companii din România.

Finanţarea este structurată într-un împrumut în valoare de 281,25 milioane de lei ( 64 milioane euro ) din partea BERD în timp ce fonduri sindicalizate de 393,75 milioane de lei (89,7 milioane de euro) vin de la bănci comerciale, ale căror nume nu au fost făcute încă publice.

Proiectele se referă la programele de investiţii din perioada 2015-2016 în reţeaua de distribuţie, al căror scop este reducerea costurilor, îmbunătăţirea eficienţei si instalarea de contoare inteligente, restructurarea balanţei contabile pentru optimizarea structurii capitalului si asigurarea de capital de lucru.

„ Susţinem de multi ani reforma din sectorul românesc de electricitate si suntem încântaţi sa ne continuăm angajamentul cu acest împrumut. Introducerea de contoare inteligente şi crearea unei baze pentru reţele smart va fi un alt pas major înainte şi va conduce la creşterea eficienţei, în beneficiul furnizorului, al clienţilor si, desigur, al mediului”, a declarat Nandita Parshad, Director pentru Electricitate şi Energie în cadrul BERD.

Matteo Patrone, directorul BERD pentru România, a adăugat că o reţea de electricitate de ultimă generaţie în România este un nou pas către eliberarea potenţialului economic al României.

Martin Zmelik, directorul de ţară şi preşedintele board-ului, CEZ România, a afirmat că CEZ are un parteneriat pe termen lung cu BERD.

„Vom continua să investim în modernizarea reţelei de distribuţie, aşa cum ne-am angajat acum 10 ani când am intrat în România, şi să optimizăm procesele interne în vederea furnizării unor servicii de distribuţie de calitate clienţilor nostri”, a precizat Zmelik.

CEZ Distribuţie este una dintre companiile care au rezultat în urma reorganizării fostei Electrica Oltenia, după ce firma a intrat în 2005 în portofoliul CEZ.

CEZ Distribuţie deserveşte şapte judeţe, fiind compania cu cel mai mare număr de clienţi dintre toate filialele Electrica. Astfel, CEZ Distribuţie acoperă prin reţeaua sa județele Argeş, Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi, Teleorman şi Vâlcea, având conectaţi peste 1,4 milioane de consumatori.

Celelalte distribuții de electricitate din țară aparțin Enel, E.ON și Electrica. Grupul de telecomunicații RCS & RDS, liderul pieței locale de cablu TV și internet, face demersuri pentru a intra cu propriile afaceri în piața de distribuție.

Tranzacţia de finanţare pentru achiziţia Regina Maria: Fondul de investiţii Mid Europa împrumută în total 75 mil. Euro de la un consorţiu de bănci format din Erste, BCR, UniCredit Bank Austria şi Raiffeisen.  Spitalul Euroclinic, pe lista garanţiilor pentru facilităţile de credit

Fondul de investiţii Mid Europa Partners, cumpărătorul reţelei de servicii medicale private Regina Maria, a încheiat pe 14 octombrie un contract de împrumut cu un consorţiu de bănci format din Erste Group Bank AG, UniCredit Bank Austria AG, Raiffeisen Bank şi BCR, care însumează trei facilităţi de credit în valoare totală de 75 mil. Euro.

Pe lângă facilitatea de 55 mil. Euro, destinată finanţării parţiale a achiziţiei pachetului de 100% din acţiunile reţelei Regina Maria, Mid Europa apelează la sprijinul băncilor pentru o facilitate de 5 mil. Euro destinată finanţării capitalului de lucru şi scopurilor corporative generale ale fondului de investiţii şi ale companiilor din grupul CMU, care operează pe piaţă sub marca Regina Maria.

La acestea se adaugă încă o facilitate CAPEX de 15 mil. Euro pentru finanţarea achiziţiilor şi cheltuielilor de capital ale Mid Europa şi ale companiilor din grupul CMU.

Erste Group Bank AG are calitatea de agent de facilitate şi aranjor, Raiffeisen Bank SA şi UniCredit Bank Austria AG sunt aranjori, iar BCR acţionează ca agent de garanţie în cadrul tranzacţiei de finanţare.

Acţionarii Euroclinic Hospitals, firma care operează spitalul Euroclinic, vor decide pe 26 noiembrie în cadrul adunării generale extraordinare privind introducerea acesteia ca împrumutat adiţional şi garant adiţional la contractul de împrumut semnat şi contractat de Mid Europa în urmă cu aproape două săptămâni. Printre garanţiile ce vor fi aduse, se află spitalul Euroclinic, acţiunile deţinute de CMU la Euroclinic Hospitals şi conturile bancare deschise de aceasta.

Pe 4 august, MEP Capital Investments SRL şi Royal Capital Investments Sarl au semnat contractul de achiziţie a 100% din acţiunile societăţii Centrul Medical Unirea SRL, ce operează reţeaua Regina Maria. Vânzătorii sunt fondul de investiţii Advent, cu 80% din acţiuni, şi medicul de origine iraniană Wargha Enayati, fondatorul CMU, cu 20% din acţiuni.

Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică, însă preţul depăşeşte 100 mil. Euro, conform declaraţiilor lui Nikolaus Bethlen, partener Mid Europa Partners, pentru jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO.

În 2010, spitalul Euroclinic a fost cumpărat de către CMU, care pentru a-şi finanţa achiziţia şi planurile de extindere a împrumutat peste 18 mil. Euro de la Raiffeisen Bank.

Tranzacţia prin care Mid Europa Partners pune piciorul pe piaţa românească aşteaptă avizul Consiliului Concurenţei pentru a fi finalizată.

Pe piaţa serviciilor medicale private, Regina Maria este nr. 2 după venituri, concurând cu MedLife, Medicover şi Sanador.

Producătorul italian de mobilă Natuzzi ia o linie de credit de 10 mil. euro la EximBank pentru finanțarea activității locale

Banca de stat EximBank a anunțat acordarea unei linii de credit de 10 mil. euro către Italsofa România, al doilea exportator local de mobilă. Compania aflată în portofoliul producătorului italian de mobilă Natuzzi va folosi banii pentru a-și finanța activitatea curentă.

„Suntem convinși că finanțarea acordată va contribui la dezvoltarea durabilă a companiei, cu impact direct și pozitiv la nivel micro și macro-economic, în condițiile în care Italsofa activează într-una dintre puţinele industrii care au avut, în ultimii ani, un aport pozitiv la balanţa comercială a României”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

Italsofa România operează o fabrică la Baia Mare, ce se întinde pe o suprafață de peste 76.000 mp și unde lucrează peste 1.200 de angajați.

Fabrica produce atât canapele, cât şi tâmplăria destinată prelucrării lemnului în semifabricate, și este una dintre cele mai mari investiții greenfield din industria locală a mobilei, valoarea totală a investițiilor realizate din 2001 până în prezent depășind 38 mil. euro.

Grupul a demarat investiția de la Baia Mare în 2001, în prezent fabrica producând atât canapele (care au reprezentat 91% din volumul vânzărilor din 2014), cât şi tâmplăria destinată prelucrării lemnului în semifabricate pentru întregul grup.

La nivelul anului 2014, fabrica de la Baia Mare a generat 24% din veniturile totale din produsele tapiţate ale grupului, raportând o cifră de afaceri de peste 303 mil. lei (68 mil. euro) și un profit de aproape 13 mil. lei (aproape 3 mil. euro) la un număr mediu de 1.344 de angajați. Grupul derulează un proces de implementare a unui nou proces de producţie la Baia Mare care permite ca toate activitățile implicate de realizarea produsului finit să fie integrate într-o singură linie tehnologică, după modelul celor din industria auto.

Italienii de la Natuzzi sunt unul dintre cei mai importanți investitori străini din această parte a României, dacă raportăm anvergura investiției în producția de mobilă de la Baia Mare la soldul capitalului social subscris de străini în firme din județul Maramureș, care era de numai 72,9 mil. euro la 31 decembrie 2014.

La nivel de ansamblu, italienii sunt investitorii străini cu cel mai mare număr de firme locale (41.082 de societăți) și cu fonduri subscrise de peste 1,56 mld. euro ceea ce îi plasează în primele șapte țări după țara de rezidență a capitalului.

Grupul Natuzzi a fost fondat în 1959 de Pasquale Natuzzi ca un mic atelier ce producea canapele din piele. Anul trecut, grupul care operează în total şapte fabrici, 12 birouri comerciale şi peste 1.100 de puncte de vânzare, a avut venituri de 462 mil. euro și pierderi de 49 mil. euro. Valoarea companiei italiene pe bursa de la New York este de 110 mil. dolari.

EximBank, una din cele două bănci aflate sub controlul statului român, s-a poziționat pe segmentul finanțărilor de talie mică și medie către companii. Pe piața finanțărilor corporative, a încheiat acorduri cu firme din sectoare economice diferite – Antibiotice Iaşi, Astra Vagoane Călători, Romcab, Aquila, Romelectro, Adrem Invest, Agricover IFN, Grup Servicii Petroliere sau Alro.

Banca obținut în 2014 un profit net de 46,6 mil. lei (circa 10,5 mil. euro) și are o expunere pe piață de 4,7 mld. lei (peste 1 mld. euro).

ad_pharma_infografic_credite main

A&D Pharma discută cu UniCredit și BRD contractarea unui credit în jurul valorii de 130 mil. euro. Cea mai mare tranzacție de finanțare din farma are ca scop refinanțarea grupului cu un rulaj anual de circa 1 mld. euro și face parte din strategia de ”rostogolire” periodică a împrumuturilor

A&D Pharma, liderul pieței locale de farma, intenționează să contracteze un credit în jurul valorii de 130 mil. euro, având discuții în acest sens cu bancherii de la UniCredit și BRD, au declarat surse din piață pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Un anunț privind noul împrumut al A & D Pharma este așteptat în perioada următoare.

A&D Pharma a început discuțiile în urmă cu mai multe luni cu bancherii locali, în condițiile în care, periodic, își refinanțează împrumuturile contractate anterior.

În septembrie 2013, grupul a luat un împrumut de 190 mil. euro de la BCR, BRD și UniCredit Țiriac Bank, ce au participat în mod egal la finanțare.

Reprezentanții A&D Pharma nu au făcut niciun comentariu pe acest subiect până la momentul publicării articolului.

Așa-numita ”rostogolire” (roll over) a împrumuturilor este larg răspândită în rândul companiilor. În acest an, OMV Petrom și-a refinanțat un credit din 2011 cu o sindicalizare bancară în valoare de 1 mld. euro. De asemenea, RCS & RDS a făcut demersuri pentru un împrumut de aproape 270 mil. euro destinat refinanțării unor credite bancare luate în 2013.

A&D Pharma şi-a finanţat creşterea organică pe piaţa farma pe seama unei serii de împrumuturi, cu care a acoperit nevoile de capital de lucru şi proiectele de investiţii.

Astfel, în 2006, grupul a anunţat contractarea unui împrumut de 100 mil. euro de la un sindicat de 11 bănci condus de Citibank. Pe lângă aceasta, din consorţiu au mai făcut parte Alpha Bank Filiala din Londra, Banca Românească, EFG Private Bank Luxemburg SA, BRD Group Societe Generale, Bank Austria Creditanstalt AG / HVB Bank, ING Bank, Investkredit Bank AG, MKB Bank, Piraeus Bank Filiala din Londra şi Raiffeisen Bank România.

Împrumutul a fost apoi refinanţat în 2009, când A&D Pharma a luat un credit de 100 mil. euro pentru a-l înlocui pe cel vechi. BCR, BRD şi Unicredit Bank Austria AG su aranjat tranzacţia la care au mai participat şi Citibank, respectiv RBS Bank România. Cele cinci bănci şi-au împărţit în mod egal expunerea, contribuind fiecare la finanţare cu câte 20 mil. euro.

În 2011, A&D Pharma ridică miza la 150 mil. euro, pe care-i împrumută de la Erste Group Bank AG, BCR şi UniCredit Țiriac Bank.

Pe măsură ce anvergura grupului se extinde, creşte nevoia de finanţare a acestuia. Astfel, în 2013, grupul accesează cel mai mare împrumut din istoria sa, în valoare de 190 mil. euro.

De finanțele A&D Pharma se ocupă de aproape un an Leonard Leca, al cărui nume este foarte legat de Țiriac Holdings, grupul de firme aparținând omului de afaceri Ion Țiriac. Leca a fost director financiar la Țiriac Holdings în perioada 2006 – 2013, iar apoi până în vara lui 2014 a ocupat postul de director general executiv. Apoi poziția sa de șef la Țiriac Holdings a fost preluată din august 2014 de către Dragoș Dinu, omul care a condus A&D Pharma în perioada 2002 – 2008.

A&D Pharma este cel mai mare jucător din industria locală de farma, cu un rulaj anual de circa 1 mld. euro.

Grupul, fondat în 1994, are trei linii de afaceri de bază – farmacii, distribuție de medicamente și o structură separată de marketing – vânzări.

AD Pharma rezultate companii 2014 tabel

Sensiblu operează cea mai mare rețea de farmacii de pe piață, cu peste 400 de unități, și a raportat pentru anul trecut un profit net de 1,8 mil. euro la o cifră de afaceri de 281,4 mil. euro și un personal de 2.205 angajați. Pe piața farmaciilor, alte rețele mari sunt reprezentate de Catena, Dona, Help Net și Centrofarm.

Cea mai mare pondere în afacerile A&D Pharma este reprezentată de distribuitorul de medicamente Mediplus Exim, cu o reţea de 12 depozite, care a obţinut în 2014 o cifră de afaceri de 712 mil. euro şi un profit net de 9,9 mil. euro cu un personal format din 873 de angajaţi.

La acestea se adaugă A & D Pharma Marketing & Sales Services, companie ce gestionează platforma de activităţi de marketing şi vânzări a grupului de pe pieţele din Europa Centrală şi de Est, mai exact din Bulgaria, Cehia, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Ungaria. Firma a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 43,5 mil. euro şi o pierdere de 1,1 mil. euro la un număr de 216 angajaţi.

Cel mai mare profit a fost raportat în 2014 însă de A&D Pharma Holdings, compania de management a grupului A&D Pharma, cu 15 mil. euro.

În cele două decenii de activitate, grupul A&D Pharma este singura afacere din sectorul medical românesc ce a depăşit pragul de 1 mld. euro pe an. Firma a plecat la drum cu patru fondatori, de cetăţenie libaneză şi franceză – Michel Eid, Ludovic Robert, Roger Akoury şi Walid Abboud, din care ultimii doi au în mâini acum afacerea, potrivit informaţiilor disponibile din piaţă. Informaţiile nu au fost confirmate până acum de către oficialii companiei.

Acţionarii s-au înconjurat permanent de un aer de discreţie, evitând interviuri sau declaraţii în presă. Ludovic Robert, unul dintre fondatori, s-a concentrat în ultimii ani pe dezvoltarea altor afaceri în sectorul medical – lanţul de clinici private Anima şi, mai ales, pe extinderea reţelei de centre de radioterapie Amethyst.

A&D Pharma a fost prima companie românească listată pe piaţa bursieră londoneză începând cu 2006, luând cinci ani mai târziu decizia de a se delista, pe fondul unei scăderi accentuate a valorii bursiere.

În jurul A&D Pharma, au apărut de-a lungul timpului mai mulţi investitori interesaţi de achiziţia afacerii, de la fonduri de investiţii de talia CVC Capital Partners, Bridgepoint sau Penta până la investitori strategici, conform informaţiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO. Reprezentanţii companiei au negat constant că au existat discuţii de vânzare a afacerii.

rcs_top_credite_2007_2013_tabel main

RCS & RDS face una din cele mai mari tranzacții de finanțare și împrumută în jurul a 270 mil. euro de la un grup de bănci din care fac parte UniCredit, ING, Citibank și BRD. Banii sunt luați de firma lui Teszari pentru refinanțarea unor credite contractate în 2013

RCS & RDS, companie cu operațiuni pe piața de comunicații și media controlată de omul de afaceri Zoltan Teszari, intenționează să împrumute aproximativ 1,2 mld. lei (circa 270 mil. euro) de la un grup de bănci din care fac parte UniCredit, ING Bank, Citibank și BRD, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Banii sunt destinați refinanțării unor credite contractate anterior de companie, au precizat sursele citate. În 2013, compania controlată de omul de afaceri de 45 ani din Oradea a luat un credit de 250 mil. euro scadent în 2018 și o linie de finanțare pentru asigurarea capitalului de lucru în valoare de 50 mil. euro, finanțări sindicalizate de Citibank şi ING Bank.

Reprezentanții BRD, Citibank, ING Bank și cei ai RCS & RDS nu au făcut niciun comentariu pe marginea acestui subiect.

„Conform legislației secretului bancar, a acordurilor de confidențialitate față de clienți, cât și a normelor etice și deontologice, UniCredit Țiriac Bank nu poate comenta intențiile de finanțare sau refinanțare ale clienților săi, și nici tranzacțiile, fie ele existente sau inexistente, care nu sunt încă în domeniul public” au spus reprezentanții UniCredit.

Cele patru bănci sunt principalii creditori locali la care RCS & RDS a apelat de-a lungul timpului pentru a-și finanța planurile de extindere și campaniiile de achiziții de operatori locali de pe piața de cablu. Pe piața locală a creditelor pentru companii, finanțarea pentru RCS intră în categoria celor mai mari alături de creditul luat de Petrom de 1 mld. euro și pachetul de împrumuturi de 360 mil. dolari contractat de firmele fostului grup Rompetrol, acum KMG International.

Periodic, firma controlată de Teszari ”rostogolește” împrumuturile luate de la băncile locale, operațiune prin care își refinanțează creditele mai vechi și își asigură finanțarea planurilor de extindere. La rândul lor, băncile pun gaj pe acțiunile companiei, pe conturi și pe alte active ale acesteia.

RCS & RDS este alături de OMV Petrom una din puținele companii locale curtate de bancheri datorită nivelului stabil al veniturilor, al modelului de afacere care generează constant lichidități și al marjei de profit atractive. Astfel, prospectul de emisiune de obligațiuni de acum doi ani indica pentru primul semestru din 2013 un nivel al marjei de profit EBITDA (câștiguri înainte de plata dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării) de 42% raportat la venituri.

De finanțele RCS & RDS, și implicit de discuțiile cu bancherii, se ocupă Serghei Bulgac, 39 de ani, care a preluat luna trecută poziția de director general, părăsită anterior de Alexandru Oprea, 56 de ani.

RCS & RDS și-a extins puternic portofoliul de afaceri, liderul pieței de cablu TV și de internet, trecând în ultimii ani la ofensivă pe piața telefoniei mobile, pe piața de media pe segmentele de TV și radio, iar în ultima vreme abordează investiții pe piața de energie, parcuri fotovoltaice și chiar distribuție de electricitate.

Principalii săi concurenți pe piețele de profil sunt Telekom România, UPC, Orange și Vodafone.
Harta operațiunilor RCS & RDS s-a modificat recent prin vânzarea operațiunilor din Serbia, Croația, Slovacia și Cehia, firma concentrându-și resursele asupra piețelor din România și Ungaria.

Compania a raportat pentru 2014 venituri totale de 2,8 mld. lei (648 mil. euro, calculate la cursul mediu anual comunicat de BNR – n.r.), o pierdere de 71 mil. lei (16 mil. euro) la un număr mediu de 10.063 de angajați, potrivit ultimului bilanț făcut public de Ministerul Finanțelor Publice. Același bilanț indică datorii totale de 4,3 mld. lei (0,97 mld. euro), creanțe de aproape 700 mil. lei (156 mil. euro) și capitaluri totale de 491 mil. lei (110 mil. euro). În 2013, veniturile totale erau mai mari comparativ cu 2014, la fel și capitalurile totale ale firmei, în timp ce pierderile, creanțele și numărul de angajați aveau valori mai mici.

În noiembrie 2013, RCS & RDS a ieșit pe piețele financiare internaționale cu o emisiune de obligațiuni de 450 mil. euro cu maturitate de 7 ani la o dobândă de 7,5% pe an. Titlurile pot fi răscumpărate anticipat cel mai devreme în noiembrie 2016.

RCS & RDS este controlată indirect de Teszari, care avea în noiembrie 2013 un pachet de 63,69% din RCS & RDS Management SA. Aceasta la rândul ei are 63,02% din Cable Communications Systems NV Olanda, ce deține 88,93% din acțiunile RCS & RDS.

Ultimele date disponibile indică pe Teszari ca având un pachet de 58,91% din RCS & RDS, urmat de americanul Wayne Grant Quasha cu 13,7%, Eton Park cu 6,85%, iar mai mulți manageri ai companiei și foști colaboratori ai lui Teszari cu pachete de la 1% până la 3,92%.

Wayne Grant Quasha, 68 de ani, are origini britanice și activează la New York. La RCS, e acționar prin vehiculul de investiții Carpathian Cable Investment Limited.

Eton Park este un fond de investiții cu active totale de 9 mld. dolari, fondat de americanul Eric Mindich, 48 de ani, fost partener la Goldman Sachs, cea mai mare bancă de investiții din lume. În perioada 2012 – 2014, Eton Park a înregistrat în medie un randament anual de 13%.

Afacerea RCS & RDS a fost fondată în 1994. Originile sale ajung însă în 1992 când Teszari, care a făcut judo de performanță în tinerețe, împreună cu alți asociați pune bazele firmei de cablu TV TVS Holding Brașov, care în 2005 avea să fuzioneze cu RCS & RDS.

Din 1997, afacerea de cablu TV a început să se extindă spre piața de internet fix. În 2003, compania a lansat operațiuni pe piața de telefonie fixă, iar în 2005 are loc fuziunea RCS (cablu TV) cu RDS (internet, date) și ia naștere RCS & RDS. În același an, americanii de la UPC cumpără afacerea Astral Telecom, printre ai cărei fondatori era și Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania. Urmează apoi lansarea de operațiuni pe piața de telefonie mobilă și DTH  – televiziune digitală prin satelit.

Pe plan extern, RCS intră pe piața din Ungaria în 1998, apoi urmează Slovacia în 1999 și treptat și alte țări din regiune. Din 2013 încoace, RCS începe exitul din piețele regionale, axându-se pe România și Ungaria. România înseamnă peste 60% din afacerile RCS & RDS, iar Ungaria aproape 18%. În paralel, RCS investește în piața de media prin lansarea și achiziția de televiziuni specializate pe nișe – sport (Digisport), muzică (UTV), știri (Digi 24), film (Digi Film) și altele, iar în 2014 cumpără rețeaua de stații radio ale CME într-o tranzacție estimată în jurul a 4 mil. euro.

Pe 18 iunie, CCS, acționarul majoritar al RCS & RDS este așteptat să-și anunțe rezultatele financiare pe primul trimestru al anului.

petrom_credit_1_mld_euro_indicatori main

Cine a dat Petrom creditul de 1 mld. euro. Băncile germane Deutsche Bank și Commerzbank, japonezii de la Mizuho, Intesa din Italia și Credit Agricole (Franța) au intrat pe lista celor 17 creditori care au dat cel mai mare împrumut acordat vreodată unei companii din România. Care sunt băncile și ce rol au jucat în tranzacție

Jumătate din lista celor 17 bănci care au dat Petrom creditul sindicalizat de 1 mld. euro, cel mai mare împrumut corporativ acordat unei companii din România, sunt nume noi față de creditorii firmei din 2011, conform datelor furnizate în exclusivitate jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO de către reprezentanții OMV Petrom.

Astfel, băncile germane Deutsche Bank și Commerzbank, japonezii de la Mizuho, Intesa Sanpaolo din Italia și Credit Agricole (Franța) au dat bani companiei petroliere locale aflate în portofoliul grupului austriac OMV alături de alte instituții de credit care au participat și la împrumutul de 930 mil. euro, refinanțat luna trecută.

BRD și SocGen (banca – mamă a BRD), împreună cu UniCredit Bank Austria AG au acționat în cadrul tranzacției ca și agenți (Bookrunners) și aranjori principali coordonatori mandatați.

Erste Group Bank AG (banca – mamă a BCR), BCR, ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala București, Intesa Sanpaolo S.p.A și Mizuho Bank Nederland N.V. au fost atât agenți, cât și aranjori principali mandatați, potrivit reprezentanților Petrom.

De asemenea, Raiffeisen Bank International AG (banca – mamă a Raiffeisen Bank România), Raiffeisen Bank Romania, BNP Paribas CIB Sucursala București, Commerzbank Aktiengesellschaft Filiala Luxemburg și The Bank of Tokyo-Mitsubishi UFJ Ltd au fost aranjori principali mandatați ai creditului sindicalizat.

Citi, Deutsche Bank AG și Credit Agricole Luxemburg au avut rol de aranjori principali în cadrul împrumutului.

Pe lista aranjorilor au intrat Barclays Bank Plc, Garanti Bank S.A., OTP Bank România S.A și KDB Irlanda Limited.

Structura tranzacției în care toate băncile participante sunt aranjori, iar bookruneri (agenți) sunt mai multe bănci este considerată de specialiști ca fiind una mai puțin uzuală comparativ cu alte sindicalizări și indică dorința bancherilor de a-și limita expunerile pe finanțare, dar și de a câștiga mai mulți bani din comisioanele aferente creditului, în condițiile în care beneficiul Petrom rămâne costul mai mic al refinanțării comparativ cu împrumutul luat în 2011.

Pe de altă parte, liderii consorțiului SocGen și UniCredit este de așteptat să fi luat și cele mai mari expuneri pe credit. Băncile care și-au asumat în tranzacție atât rol de agent (bookrunner), cât și de aranjor vor încasa de la Petrom mai mulți bani decât băncile cu un rol mai mic în tranzacție.

De regulă, poziția de agent (bookrunner) este luată de băncile care au un istoric de creditare mai bogat în relația cu firma creditată, urmăresc execuția tranzacției, urmăresc fluxurile financiare ale firmei și garanțiile aduse de împrumutat.

La creditul din 2011, atât BRD, SocGen, cât și UniCredit s-au numărat atunci printre agenții tranzacției.

De asemenea, numărul mare de bănci internaționale prezente în tranzacție indică un cost mai avantajos pentru atragerea banilor de către Petrom decât dacă i-ar fi atras numai de la bănci locale, ceea ce oricum nu ar fi fost posibil dat fiind calibrul prea mare al tranzacției pentru piața locală.

Noul credit multivalută este disponibil în lei, euro și dolari. Discuțiile pentru contractarea împrumutului au fost pornite de Petrom cu băncile în luna martie. La negocierile cu băncile, Petrom a fost reprezentat de o echipă interdepartamentală condusă de Trezorerie. Banca Transilvania, care a fost pe lista creditorilor companiei în 2011, a fost invitată să participe la tranzacție, dar nu a făcut-o. De asemenea, lipsesc și alte nume de creditori față de acum 4 ani.

Noul împrumut are o maturitate de 5 ani cu posibilitate de prelungire încă doi ani consecutivi, deci scadent până în mai 2022, și este destinat înlocuirii unei linii de credit sindicalizate în valoare de 930 mil. euro contractate în noiembrie 2011 și neutilizate până acum. În plus, dacă va fi necesar vor fi utilizate fonduri din noul credit pentru finanțarea operațiunilor curente.

În 2011, Petrom lua un credit de 930 mil. euro, disponibil atât în euro, cât și în lei, de la un grup de 14 bănci, lideri de consorțiu fiind atunci BNP Paribas, BRD Groupe Societe Generale, Citi, Raiffeisen și Unicredit.

Celelalte bănci care au finanțat compania petrolieră din grupul austriac OMV au fost BCR, Banca Transilvania,britanicii de la Barclays, BAWAG (Austria), La Caixa (Spania), grupul financiar olandez ING, gigantul american JP Morgan, banca ungară OTP și japonezii de la Bank of Tokyo – Mitsubishi. Creditul din 2011 avea o maturitate de trei ani, cu posibilitate de prelungire doi ani consecutivi.

OMV Petrom are un profil financiar solid, cu un grad de îndatorare de 3% la nivelul anului trecut, de trei ori mai mic față de nivelul înregistrat în 2011, anul în care a luat împrumutul.
Scăderea puternică a cotației petrolului pe piețele internaționale a adus deja o corecție a rezultatelor Petrom și a redus programul anual de investiții, care în anii anteriori se situa în jurul a 1 mld. euro pe an.

În perioada dintre trimestrul al patrulea din 2013 și ultimul trimestru din 2014, cotația țițeiului Ural procesat de Petrom a scăzut cu peste 43% de la 109 dolari pe baril la 76 de dolari pe baril.

Petrom a încheiat anul trecut cu numerar și echivalent numerar de 1,268 mld. lei (285,8 mil. euro) și un profit net de 2,1 mld. lei (473 mil. euro), la jumătate față de nivelul – record de 4,8 mld. lei (1,08 mld. euro).

Petrom, liderul pieței petroliere interne, este controlat din 2004 încoace de către grupul austriac OMV, care deține 51,01% din acțiuni, statul român mai având un pachet de 20,6%, iar Fondul Proprietatea circa 19%. Compania are o structură integrată, cu operațiuni de explorare & producție petrolieră, rafinare și distribuție și o divizie de gaze și energie electrică.

Petrom este producător de petrol, gaze și energie electrică, iar pariul cu cea mai mare miză în care este implicată compania sunt perimetrele de explorare la mare adâncime din Marea Neagră, unde caută hidrocarburi alături de americanii de la ExxonMobil. O schimbare importantă cu efect asupra Petrom a avut loc recent odată cu numirea germanului Rainer Seele, fost CEO al Wintershall, în poziția de CEO al OMV, post din care a plecat Gerhard Roiss.

Alro Slatina se pregătește să ia de la bancheri credite de 207 mil. dolari. Producătorul de aluminiu și-a propus să strângă până la 120 mil. dolari de la băncile de pe piața financiară londoneză, un împrumut de 27 mil. dolari de la Raiffeisen, iar o finanțare de până la 60 mil. dolari de la Banca de Comerț și Dezvoltare a Mării Negre și alți creditori are destinație de investiții

Producătorul de aluminiu Alro Slatina, aflat sub controlul companiei ruse Vimetco, cere pe 10 iulie aprobarea acționarilor pentru contractarea unui pachet de credite cu o valoare totală de până la 207 mil. dolari. Cele mai mari finanțări corporative din acest an au fost atrase de Petrom, cu 1 mld. euro, și grupul de companii Rompetrol, acum KMG International, cu 360 mil. dolari.

Cea mai mare dintre finanțările pe care le are în vizor este o facilitate de tip revolving de până la 120 mil. dolari pe care intenționează să o semneze cu un sindicat de bănci de pe piața financiară londoneză, după cum rezultă din convocatorul Adunării generale a acționarilor făcut azi public. Banii vor fi destinați refinanțării unui credit luat în 2010 de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Astfel, acționarii Alro sunt convocați luna viitoare pentru ”aprobarea încheierii de către Societate, în calitate de împrumutat și constituitor de garanții, a unei facilități de credit de tip revolving, guvernată de legea engleză, cu o valoare totală maximă a creditului de până la 120.000.000 USD cu un sindicat de bănci, în calitate de creditori, și Vimetco NV, în calitate de garant și constituitor de garanții, în vederea, dar fără a se limita la, refinanțarea unei facilități de credit scadente de tip revolving de aceeași valoare încheiat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în data de 5 august 2010, cu modificările ulterioare, precum și a oricăror altor documente aferente tranzacției”, potrivit convocatorului AGA.

Celelalte două împrumuturi ale Alro ar urma să vină de la Raiffeisen și Banca de Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB).

Pentru finanțarea și refinanțarea unor datorii, compania intenționează să împrumute până la 27,2 mil. dolari de la Raiffeisen Bank România.

În ceea ce privește asigurarea resurselor necesare pentru investiții, Alro Slatina are în plan contractarea unui credit de până la 60 mil. dolari de la bănci, în principal de la Banca de Comerț și Dezvoltare a Mării Negre. Suma planificată acoperă bugetul de investiții din 2015, estimat la 59 mil. dolari, compania concentrându-și eforturile în special pe două direcții – pe de o parte, investiții în reducerea dependenței energetice, iar pe de altă parte, către creșterea capacității de producție pe segmentul produselor cu valoare adăugată mare.

Alro a raportat pentru primul trimestru al anului un profit net ajustat de 6 mil. lei față de o pierdere de 138 mil. lei în perioada similară a anului anterior. Profitul companiei ar fi putut fi mai mare dacă aprecierea dolarului față de leu nu ar fi adus o pierdere de 61 mil. lei datorită portofoliului de datorii în dolari al Alro.

Cifra de afaceri a crescut în același interval cu 20% până la 598 mil. lei, pe fondul unei creșteri a cotației aluminiului pe bursa metalelor de la Londra de la circa 1.700 la 1.800 de dolari pe tonă.
Acțiunile Alro Slatina sunt deținute de Vimetco NV, cu 84,2% din acțiuni- în spatele căreia se află magnatul rus al aluminiului Vitali Mașitski, în timp ce Fondul Proprietatea are 10,2%.
Valoarea bursieră a Alro este de 856,5 mil. lei (192 mil. euro).

petrom_credit_1_mld_euro_tabel main

Petrom ia cel mai mare credit acordat unei companii din România. 17 bănci dau 1 mld. euro în lei, euro și dolari. Aranjorii principali – BRD, SocGen și UniCredit Bank Austria AG și-au luat fiecare expuneri de peste 100 mil. euro în noul împrumut, din consorțiu fac parte bănci locale precum BCR, Raiffeisen, dar și alte bănci care au finanțat compania și acum 4 ani

Petrom, subsidiara locală a grupului petrolier austriac OMV, a anunțat astăzi contractarea unui credit sindicalizat în valoare de 1 mld. euro, record absolut pentru o companie locală pe piața finanțărilor corporative. Anunțul confirmă informațiile publicate de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 21 aprilie.

Noua facilitate de tip revolving este acordată de către un grup de 17 bănci locale și internaționale, aranjorii principali mandatați fiind BRD, Societe Generale Franța (banca – mamă a BRD) și UniCredit Bank Austria AG. Fiecare dintre liderii de sindicat au luat expuneri de peste 100 mil. euro în cadrul noului împrumut, susțin surse din piață. Din consorțiu mai fac parte și bănci locale precum BCR și Raiffeisen, Banca Transilvania deși a primit invitația să participe nu a intrat în tranzacție, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO din piața financiară. Cea mai mare parte a banilor vin de la băncile străine, o cotă mai mică având din tranzacție băncile locale, epicentrul tranzacției fiind Londra.

BRD nu a dorit să facă niciun comentariu. UniCredit nu a putut fi contactat până la momentul publicării articolului.

”Noul credit multivalută este disponibil în lei, euro și dolari. Discuțiile pentru contractarea împrumutului au fost pornite de Petrom cu băncile în luna martie. La negocierile cu băncile, Petrom a fost reprezentat de o echipă interdepartamentală condusă de Trezorerie”, au precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO reprezentanții Petrom.

Împrumutul are o maturitate de 5 ani cu posibilitate de prelungire încă doi ani consecutivi, deci scadent până în mai 2022, și este destinat înlocuirii unei linii de credit sindicalizate în valoare de 930 mil. euro contractate în noiembrie 2011 și neutilizate până acum. În plus, dacă va fi necesar vor fi utilizate fonduri din noul credit pentru finanțarea operațiunilor curente.

”Am refinanțat linia de credit contractată în 2011 înainte de scadența finală a acesteia pentru a beneficia de evoluțiile favorabile din prezent, de pe piețele financiare. Extinderea maturității programului de finanțare permite OMV Petrom să mențină o poziție financiară solidă într-un context plin de provocări legate de prețul țițeiului. Faptul că oferta a fost suprasubscrisă într-un timp relativ scurt este o confirmare a credibilității de care se bucură OMV Petrom pe piețele financiare”, a spus Andreas Matje, director financiar al OMV Petrom.

Având în vedere valoarea și structura apropiată a noului împrumut cu cel vechi din 2011, precum și faptul că aranjorii tranzacției s-ar numărat și în urmă cu patru ani printre liderii de sindicat este de așteptat ca o mare parte din lista de 14 bănci care au pus la dispoziție atunci 930 mil. euro să se regăsească pe lista celor 17 bănci care acum pun pe masa Petrom 1 mld. euro. Pe lângă băncile din 2011 care au participat și la tranzacția de acum cu Petrom au venit însă și creditori noi.

În 2011, Petrom lua un credit de 930 mil. euro, disponibil atât în euro, cât și în lei, de la un grup de 14 bănci, lideri de consorțiu fiind atunci BNP Paribas, BRD Groupe Societe Generale, Citi, Raiffeisen și Unicredit.

Celelalte bănci care au finanțat compania petrolieră din grupul austriac OMV au fost BCR, Banca Transilvania,britanicii de la Barclays, BAWAG (Austria), La Caixa (Spania), grupul financiar olandez ING, gigantul american JP Morgan, banca ungară OTP și japonezii de la Bank of Tokyo – Mitsubishi. Creditul din 2011 avea o maturitate de trei ani, cu posibilitate de prelungire doi ani consecutivi.

OMV Petrom are un profil financiar solid, cu un grad de îndatorare de 3% la nivelul anului trecut, de trei ori mai mic față de nivelul înregistrat în 2011, anul în care a luat împrumutul.

Pe piața românească, tot mai puține companii au capacitatea de a accesa credite de la bănci, inclusiv pe piața internațională, băncile sunt concurate puternic de variante alternative de finanțare precum emisiuni de obligațiuni corporative sau majorări de capital prin emisiuni de acțiuni noi. Pe 23 aprilie, grupul de companii Rompetrol a anunțat, de asemenea, contractarea unui credit de 360 mil. dolari de la patru bănci locale – BCR, ING, Raiffeisen și UniCredit.

Scăderea puternică a cotației petrolului pe piețele internaționale a adus deja o corecție a rezultatelor Petrom și a redus programul anual de investiții, care în anii anteriori se situa în jurul a 1 mld. euro pe an.

În perioada dintre trimestrul al patrulea din 2013 și ultimul trimestru din 2014, cotația țițeiului Ural procesat de Petrom a scăzut cu peste 43% de la 109 dolari pe baril la 76 de dolari pe baril.
Petrom a încheiat anul trecut cu numerar și echivalent numerar de 1,268 mld. lei (285,8 mil. euro) și un profit net de 2,1 mld. lei (473 mil. euro), la jumătate față de nivelul – record de 4,8 mld. lei (1,08 mld. euro).

Petrom, liderul pieței petroliere interne, este controlat din 2004 încoace de către grupul austriac OMV, care deține 51,01% din acțiuni, statul român mai având un pachet de 20,6%, iar Fondul Proprietatea circa 19%. Compania are o structură integrată, cu operațiuni de explorare & producție petrolieră, rafinare și distribuție și o divizie de gaze și energie electrică. Petrom este producător de petrol, gaze și energie electrică, iar pariul cu cea mai mare miză în care este implicată compania sunt perimetrele de explorare la mare adâncime din Marea Neagră, unde caută hidrocarburi alături de americanii de la ExxonMobil. O schimbare importantă cu efect asupra Petrom a avut loc recent odată cu numirea germanului Rainer Seele, fost CEO al Wintershall, în poziția de CEO al OMV, post din care a plecat Gerhard Roiss.

Fondul Proprietatea ia un credit de 500 mil. lei de la Citibank. Banii au ca destinație inclusiv programul de răscumpărări de acțiuni proprii de pe bursă

Franklin Templeton Investment Management, administratorul Fondului Proprietatea, a anunțat astăzi contractarea unui credit de tip revolving de 500 mil. lei (circa 113 mil. euro) de la sucursala locală a Citibank. Contractul de împrumut a fost semnat pe 4 mai.

”Sumele ce vor fi trase conform contractului de credit vor fi folosite în scopuri corporative, inclusiv pentru programe de răscumpărare, excluzând însă scopuri investiționale”, au precizat reprezentanții Franklin Templeton.

Facilitatea de credit este disponibilă pentru tragere până la 27 noiembrie, iar rambursarea va trebui făcută până în ultima zi a anului.

Fondul Proprietatea are listate acțiunile pe bursele de la București și de la finele lunii trecute pe un segment de piață al bursei de la Londra.

Fondul Proprietatea este angajată într-un program de răscumpărare a propriilor acțiuni. La 4 mai, Fondul Proprietatea raporta că a răscumpărat peste 100,7 milioane de titluri pentru care a plătit 88,2 mil. lei (circa 20 mil. euro). Din ultimele tranzacții raportate pe bursă, rezultă că FP a plătit în perioada 27 – 30 aprilie un preț pe acțiune cuprins în medie între 0,9048 și 0,9239 lei pe titlu.

FP a anunțat că mai are de răscumpărat peste 126,8 milioane de acțiuni, pachet care la cotația actuală de pe bursă de 0,9 lei pe acțiune valorează 114,16 mil. lei (25,8 mil. euro).

Citibank este una dintre băncile cele mai puternice pe piața creditelor corporative, segment dominat de jucători precum BCR, BRD, Raiffeisen, UniCredit și ING Bank.

Companiile Rompetrol au luat un credit sindicalizat de 360 mil. dolari. BCR, ING, Raiffeisen și UniCredit Țiriac vor pune fiecare câte 90 mil. dolari. Avocații de la Allen & Overy au lucrat cu băncile, Eversheds de partea kazahilor

KMG International NV, care anterior activa sub numele de grupul Rompetrol, a încheiat astăzi o facilitate de credit revolving multivalută în valoare de 360 mil. dolari cu o maturitate de 3 ani, contractată de la un sindicat de bănci format din BCR, în calitate de coordonator, ING Bank NV Amsterdam – Sucursala Bucureşti, Raiffeisen Bank SA şi UniCredit Ţiriac Bank.

Inițial, discuțiile au vizat o sumă mai mare, în jurul valorii de de 390 mil. dolari, potrivit anunțului companiei petroliere de la începutul acestui an. Discuțiile dintre grupul petrolier controlat de kazahi și bănci au fost anunțate în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO în 11 decembrie 2014.

Facilitatea, garantată de KMG International, va fi utilizată de Rompetrol Rafinare, Rompetrol Downstream, KazMunayGas Trading şi KMG Rompetrol pentru refinanţarea unor credite existente şi pentru acoperirea nevoilor generale de finanţare. Această facilitate cuprinde două tranşe, o facilitate de credit revolving şi o tranșă ce poate fi utilizată sub forma unor facilităţi auxiliare.

„Acest parteneriat reprezintă un important pas pentru KMG International în asigurarea liniilor de finanțare si a capitalului de lucru necesar activităților și operațiunilor Rompetrol. În acelaşi timp, este un semn de încredere din partea instituțiilor bancare, atât prin valoarea acordată, cât şi prin complexitatea facilităţii de finanţare, ce include multiple posibilităţi de utilizare în acord cu nevoile variate ale Grupului”, declară Mariana Durleşteanu, directorul financiar al Grupului KMG International.

Cei patru aranjori principali mandataţi să pună la dispoziţie facilitatea în cote egale sunt BCR, ING Bank N.V. Amsterdam – Sucursala Bucureşti, Raiffeisen Bank S.A. şi UniCredit Ţiriac Bank S.A. Banca Comercială Română a acţionat în calitate de Coordonator al facilitatii şi de Agent de Documentaţie, UniCredit Bank AG, Sucursala Londra îndeplineşte rolul de Agent de Facilitate, iar UniCredit Ţiriac Bank SA de Bancă Emitentă, Agent de Garanţii şi Agent de Plăţi.

Allen&Overy LLP împreună cu asociaţii săi din România, Radu Tărăcila Pădurari Retevoescu SCA, au acţionat în calitate de avocaţi pentru sindicatul de bănci iar Eversheds London a acţionat în calitate de avocaţi pentru companiile membre Grupului KMG International.

Sediul central al Petrom. Sursă foto: Petrom.

Petrom negociază cu un sindicat de bănci locale și internaționale un împrumut de circa 1 mld. euro pe cinci ani pentru refinanțarea creditului de 930 mil. euro contractat în 2011. Sindicatul de bănci este condus de către BRD

OMV Petrom, cea mai mare companie din România, discută cu un sindicat format din bănci locale și internaționale contractarea unui împrumut sindicalizat în vederea refinanțării creditului de 930 mil. euro luat în 2011. Sindicatul de bănci este condus de către grupul francez SocGen prin subsidiara locală BRD, notează publicația Global Capital. Aceasta este o tranzacție comparabilă cu recordul privind cea mai mare finanțare atrasă de o companie din România, stabilit acum patru ani de Petrom.

”Având în vedere evoluțiile recente de pe piețele financiare, OMV Petrom are în vedere refinanțarea liniei de credit multivalută de 930 de milioane euro, contractate în noiembrie 2011 și care are o maturitate de 3 ani și cu posibilitate de prelungire de 2 ani. Prin urmare, au fost demarate discuții cu bănci locale și internaționale. În prezent, procesul este în derulare. Vom oferi mai multe detalii la momentul formalizării unui contract”, au precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO reprezentanții OMV Petrom.

Reprezentanții BRD au răspuns că nu comentează informațiile.

Angajamentele băncilor pentru tranzacția de circa 1 mld. euro cu OMV Petrom vor fi făcute până la finele acestei săptămâni, afirmă bancheri implicați în discuții, citați de Global Capital.

Conform sursei citate, compania a contactat în martie băncile, iar noul împrumut este acordat pentru o perioadă de cinci ani, cu opțiune de prelungire doi ani consecutivi.

În 2011, Petrom lua un credit de 930 mil. euro, disponibil atât în euro, cât și în lei, de la un grup de 14 bănci, lideri de consorțiu fiind atunci BNP Paribas, BRD Groupe Societe Generale, Citi, Raiffeisen și Unicredit.

Celelalte bănci care au finanțat compania petrolieră din grupul austriac OMV au fost BCR, Banca Transilvania,britanicii de la Barclays, BAWAG (Austria), La Caixa (Spania), grupul financiar olandez ING, gigantul american JP Morgan, banca ungară OTP și japonezii de la Bank of Tokyo – Mitsubishi. Creditul din 2011 avea o maturitate de trei ani, cu posibilitate de prelungire doi ani consecutivi, ceea ce înseamnă că era scadent cel mai târziu în noiembrie 2016.

Cum dobânzile bancare au scăzut, iar OMV Petrom are un profil financiar solid, compania caută să profite de actuala conjunctură și să se împrumute mai ieftin în actualele condiții de piață. Petrom avea în 2014 un grad de îndatorare de 3%, de trei ori mai mic față de nivelul înregistrat în 2011, anul în care a luat împrumutul.

Pe piața românească, tot mai puține companii au capacitatea de a accesa credite de la bănci, inclusiv pe piața internațională, băncile sunt concurate puternic de variante alternative de finanțare precum emisiuni de obligațiuni corporative sau majorări de capital prin emisiuni de acțiuni noi.

Dacă piața financiară oferă perspective bune pentru împrumut Petrom, scăderea puternică a cotației petrolului pe piețele internaționale este de așteptat să aducă o reducere a programelor de investiții ale companiei cu 25 – 35% față de 2014 pentru a încerca o stabilizare a marjei de profit. În perioada dintre trimestrul al patrulea din 2013 și ultimul trimestru din 2014, cotația țițeiului Ural procesat de Petrom a scăzut cu peste 43% de la 109 dolari pe baril la 76 de dolari pe baril.

Petrom a încheiat anul trecut cu numerar și echivalent numerar de 1,268 mld. lei (285,8 mil. euro) și un profit net de 2,1 mld. lei (473 mil. euro), la jumătate față de nivelul – record de 4,8 mld. lei (1,08 mld. euro).

Petrom, liderul pieței petroliere interne, este controlat din 2004 încoace de către grupul austriac OMV, care deține 51,01% din acțiuni, statul român mai având un pachet de 20,6%, iar Fondul Proprietatea circa 19%. Compania are o structură integrată, cu operațiuni de explorare & producție petrolieră, rafinare și distribuție și o divizie de gaze și energie electrică. Petrom este producător de petrol, gaze și energie electrică, iar pariul cu cea mai mare miză în care este implicată compania sunt perimetrele de explorare la mare adâncime din Marea Neagră, unde caută hidrocarburi alături de americanii de la ExxonMobil. O schimbare importantă cu efect asupra Petrom a avut loc recent odată cu numirea germanului Rainer Seele, fost CEO al Wintershall, în poziția de CEO al OMV, post din care a plecat Gerhard Roiss.

Petrom este listată pe bursa de la București, iar valoarea sa bursieră este de 21,9 mld. lei (4,9 mld. euro) la ultima cotație de 0,3866 lei pe acțiune.

Captură foto cu titlul știrii publicate de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 11 decembrie 2014

Companiile KazMunaiGaz iau 390 mil. dolari de la BCR, UniCredit, Raiffeisen și ING. Anunțul confirmă informațiile publicate la finele anului trecut de MIRSANU.RO privind contractarea a două împrumuturi de 400 mil. dolari de la marile bănci locale

Patru companii controlate de kazahii de la KazMunai Gas intenționează să contracteze în perioada următoare un credit sindicalizat de 390 mil. dolari de la BCR, UniCredit Ţiriac Bank, Raiffeisen Bank şi ING Bank, au anunțat printr-un comunicat pe bursa de la București reprezentanții Rompetrol Rafinare. Anunțul companiei confirmă informațiile publicate în premieră de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 11 decembrie 2014, conform cărora grupul de companii Rompetrol negociază două finanțări în sumă de 400 mil. dolari cu marile bănci locale.

„Consiliul de Administraţie al Rompetrol Rafinare S.A. informeaza acţionarii şi potenţialii investitori cu privire la decizia prin care Rompetrol Rafinare S.A., Rompetrol Downstream S.R.L., KazMunayGas Trading A.G. şi KMG Rompetrol S.R.L. intenţionează să încheie în perioada următoare un credit sindicalizat de tip revolving în valoare de 390 milioane dolari, suma fiind destinată refinanţării unor credite anterioare dar şi pentru susţinerea activităţilor şi operaţiunilor curente ale companiilor”, se arată într-un comunicat transmis de Rompetrol Rafinare Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Împrumutul reprezintă o facilitate multivalută – dolari, lei sau euro.

Rompetrol Rafinare (RRC), Rompetrol Downstream, KazMunayGas Trading AG şi KMG Rompetrol vor contracta creditul sindicalizat, care va fi format din două tranşe, o facilitate angajantă de până la 240 milioane dolari cu o maturitate de trei ani şi o facilitate neangajantă de până la 150 milioane dolari valabilă timp de un an de la data contractării. Ulterior, durata facilităţii neangajante poate fi extinsă la trei ani începând cu data încheierii contractului de facilitate de credit.

Cele patru companii fac parte din grupul KMG International, care este și garantul creditului.

Creditul nu poate fi folosit de cele patru companii ale KMG International, garant al acestui împrumut, pentru finanţarea pe termen lung a proiectelor de investiţii, achiziţii şi/sau închirieri, mai precizează reprezentanții companiei Rompetrol Rafinare.

Grupul kazah KMG Internaţional este prezent prin operaţiuni de rafinare, petrochimie, retail, trading, upstream şi servicii industriale în 12 ţări. La nivel internaţional, acesta deţine şi operează peste 1.000 de puncte de distribuţie a carbumnţilor în România, Franţa, Spania, Bulgaria, Moldova şi Georgia. KMG Internaţional este deţinut integral de compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan – KazMunayGas.

BERD finanțează cu 23 mil. euro construcția unei fabrici de biscuiți lângă Craiova, investiție de 40 mil. euro a turcilor de la ETI

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a anunțat astăzi acordarea unui împrumut de 23 mil. euro pentru construcția de la zero a unei fabrici de biscuiți lângă Craiova de către gruul turc ETI Gida Sanayi ve Ticaret.

Investiția totală va fi de 40 mil. euro și reprezintă prima investiție făcută în afara Turciei de către afacerea de familie fondată în 1962 la Eskişehir. Producătorul turc de biscuiți, prăjituri, ciocolată și alte game de produse exportă circa 10% din producție către piețele din România, Bulgaria și piețele din Balcanii de Vest.

Cu o capacitate de producție de 11.000 de tone în primul an de operare și cu o suprafață de 7,58 hectare, noua fabrică va deveni centrul de producție al turcilor din Uniunea Europeană și le permite turcilor să-și crească afacerile în afara pieței – mamă.

Construcția fabricii va începe până la finele acestui an și va fi operațională de anul viitor, urmând să fie angajați 300 de oameni din forța locală de muncă. Fabrica va funcționa la Ghercești, în apropiere de Craiova, și își va baza producția pe cerealele și făina furnizată de fermierii locali.

”Prin acest proiect, BERD nu ajută doar o companie turcească de succes să crească, ci sprijină și investițiile străine directe atât de necesare  în județul Dolj. Proiectul stimulează economia locală, creează locuri de muncă și facilitează transferul de tehnologie și de competențe care pot fi replicate oriunde. Sperăm că investiția va încuraja și alți investitori să urmeze exemplul ETI Gida”, afirmă James Hyslop, directorul BERD pentru România.

La rândul său, Firuzhan Kanatli, președintelea board-ului ETI European Food Industries, subsidiara românească a grupului turc, a spus: ”Facilitatea noastră nouă de producție este înființată pentru a deveni una dintre fabricile cele mai avansate din punct de vedere tehnologic în Europa de Sud – Est. Aici, intenționăm să producem bunuri de înaltă calitate pentru piețele locale și internaționale pentru a crește exporturile noastre către Uniunea Europeană și restul lumii”.

BERD este unul dintre cei mai mari investitori străini din România, având investiții de circa 7 mld. euro pentru aproximativ 366 de proiecte. De asemenea, oficialii băncii internaționale susțin că au mobilizat peste 14 mld. euro din alte surse de finanțare pentru proiectele din economia locală.

Sursă :  Azomureș.

Azomureș ia un credit sindicalizat de 75 mil. euro de la BCR și UniCredit Țiriac Bank pentru modernizarea celor două fabrici de amoniac

Producătorul de îngrășăminte chimice Azomureș Târgu Mureș, controlat de elvețienii de la Ameropa, a contractat un credit sindicalizat de 75 mil. euro pentru finanțarea planurilor de investiții privind modernizarea celor două fabrici de amoniac.

Contractul de finanțare a fost semnat astăzi și se va derula pe o perioadă de zece ani.

Tranzacția a fost intermediată de către BCR în calitate de coordonator, iar aranjori mandatați sunt BCR și UniCredit Țiriac Bank, potrivit unui comunicat comun al finanțatorilor și al Azomureș.

Consultanța juridică a băncilor a fost asigurată de către casa de avocatură Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu în colaborare cu Allen & Overy LLP. De cealaltă parte, Azomureș a fost asistată de către avocații de la Popovici, Nițu & Asociații.

Banii sunt necesari producătorului de îngrășăminte pentru investiții vizând instalațiile de amoniac, reducerea consumului energetic prin scăderea consumului de gaz metan, modernizarea sistemului de comandă și control automat al proceselor de producție. De asemenea, investițiile vizează majorarea capacității de producție a fiecărei instalații de la 900 tone pe zi la 1.050 de tone pe zi.

Lucrările de retehnologizare vor fi efectuate de către firma elvețiană Casale Group.

Azomureș a fost preluată în 2012 de către firma elvețiană Ameropa, acțiunile sale fiind ulterior delistate de la Bursa de Valori București.

BCR este cea mai mare bancă locală după active și se află în portofoliul austriecilor de la Erste. După ce în ultimii ani, banca a traversat un proces de restructurare intern pentru a-și optimiza costurile, din acest an, șeful Erste, Andreas Treichl, a dat semnalul că de acum este nevoie ca banca să se întoarcă în forță pe piața de creditare.

UniCredit Țiriac este una dintre cele mai puternice bănci pe piața creditelor corporative și este unul dintre finanțatorii tradiționali ai sectorului industrial local. UniCredit Țiriac ocupă poziția a patra în sistemul bancar local și a demonstrat în ultimul an apetit de achiziții pentru a-și extinde cota de piață prin preluarea în doi pași a afacerii RBS Bank România.  VEZI AICI PROFILUL DETALIAT AL UNICREDIT ȚIRIAC BANK.

Banca Transilvania ia 150 mil. euro de la BEI pentru finanțarea de proiecte ale IMM-urilor și entități publice

Banca Transilvania, a treia bancă de pe piață după valoarea activelor, va avea la dispoziție o linie de finanțare de 150 mil. euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru finanțarea proiectelor derulate de IMM-uri, companii cu capitalizare bursieră medie și entități publice din România. Banii sunt destinați proiectelor din domeniul industriei, serviciilor, agriculturii și infrastructurii. Contractul de finanțare a fost semnat astăzi în Bucureşti.

”Parteneriatul are ca obiectiv contribuţia la revigorarea economiei româneşti, încurajarea companiilor locale să înceapă noi investiții, să-şi dezvolte afacerea şi să genereze locuri de muncă, pe baza unor finanțări flexibile, pe termen lung”, afirmă reprezentanții Băncii Transilvania. Împrumutul face parte din programul BEI denumit “Competențe și Locuri de muncă – Investiție pentru Tineret”, iniţiativă care susține încadrarea în muncă a tinerilor.

În acest sens, BEI – în colaborare cu Banca Transilvania – va oferi stimulente companiilor beneficiare care angajează tineri, asigurând oportunități de training sau posibilități de cooperare cu diverse colegii, școli sau universități, în vederea extinderii perspectivelor profesionale ale tinerilor. La ora actuală, rata șomajului în rândul tinerilor este de 23% în România.

Elvețienii de la Ameropa au cumpărat acum doi ani combinatul chimic Azomureș de la Târgu Mureș. Sursă foto: Azomureș.

Ameropa Holding ia un credit de 200 milioane de franci elvețieni de la Credit Suisse și de la alți finanțatori, pe care îl garantează cu acțiunile Azomureș

Casa de comerț elvețiană cu cereale și îngrășăminte chimice Ameropa Holding, acționarul majoritar al combinatului chimic Azomureș Târgu Mureș, va garanta cu acțiuni Azomureș un credit de 200 milioane de franci elvețieni (circa 165,6 milioane de euro) luat de la Credit Suisse și alți finanțatori. Contractul de credit se va încheia în jurul datei de 25 august, potrivit deciziei acționarilor publicată în Monitorul Oficial.

Creditul este luat pentru refinanțarea unei facilități de credit contractat în 2013, iar o parte din bani este destinată finanțării parțiale a patru bilete la ordin prin împrumuturi între companiile Ameropa și Pelican, cei doi acționari ai Azomureș. Ameropa deține 98 % din acțiunile Pelican. Avocații care au asigurat consultanța juridică pentru Ameropa sunt firma Popovici, Nițu & Asociații.

Creditul este garantat cu acțiunile pe care cei doi acționari le dețin la Azomureș, precum și drepturile și interesele care rezultă din aceste acțiuni, dividendele.

Compania elvețiană Ameropa Holding deține 0,00002 % din acțiunile Azomureș, acționarul majoritar fiind compania Pelican Fertilizers GmbH, deținând 99,99998 % din acțiuni.

Azomureș a raportat pentru 2013 o cifră de afaceri de 1,6 miliarde lei (362,07 milioane euro), înregistrând un profit de 104,6 milioane lei (23,67 milioane euro), la un număr de 2.457 angajați. Profitul se diminuează la mai mult de jumătate comparativ cu valoarea înregistrată în 2012, de 244 milioane lei (54,76 milioane euro), potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe. Datele au fost calculate folosind cursul mediu al anului 2013, de 4,4190 lei/euro, respectiv 2012, de 4,4560 lei/euro.

Înființată în 1962, Azomureș este un combinat de producere a îngrășămintelor chimice. În anul 1998, compania este privatizată, iar din 2012 aceasta este deținută de Ameropa AG. Ulterior achiziției, elvețienii au delistat acțiunile Azomureș de pe bursa de la București.

Ameropa a fost înființată în anul 1948, afacerea dezvoltându-se în jurul comerțului cu cereale și îngrășăminte. Compania vinde anual zece milioane de tone de îngrășăminte și zece milioane de tone de cereale, având  4.875 de angajați.

Dezvoltatorul imobiliar AFI Europe are planuri de extindere pe piața Bucureștiului cu imobile de birouri. Sursă foto: AFI Europe.

Proprietarul centrului comercial AFI Palace Cotroceni ia de la BCR finanțări de 32 milioane de euro pentru finalizarea a două imobile de birouri în București

Compania de dezvoltare imobiliară AFI Europe contractează de la BCR finanțări de 32 de milioane de euro pentru finalizarea imobilelor de birouri AFI Park 2 și AFI Park 3. Pentru clădirea AFI Park 2, dezvoltatorul va lua un credit de investiții de 17 milioane euro, iar pentru AFI Park 3 un împrumut de dezvoltare de 15 milioane euro, au declarat reprezentanții BCR.

„Suntem bucuroşi că am găsit partenerii potriviţi şi proiectul care ne-a permis să folosim expertiza noastră imobiliară. Mai mult decât atât, avem un parteneriat amplu la nivelul Grupului Erste cu AFI. Apreciem calitatea proiectelor pe care le livrează şi abordarea profesionistă “, spune Ana Dumitrache, Șef Departament Finanțări Imobiliare din cadrul BCR.

Avocații de la RTPR Allen & Overy, biroul local al firmei de avocați londoneze din Magic Circle, au asigurat consultanța juridică pentru BCR în tranzacția de finanțare.

Compania AFI Europe este prezentă şi în România din anul 2005, având sub operare AFI Palace Cotroceni, unul dintre cele mai mari centre comerciale din România, și AFI Palace Ploiești. Compania este în curs de a-și extinde portofoliul de proprietăți locale cu proiectul de birouri AFI Business Park care va totaliza o suprafață de 65.000 metri pătrați de birouri.

Pe piața imobilelor de birouri din București, în ultimii ani au intrat în circuit mai multe clădiri mari, printre care Sky Tower din zona Floreasca sau turnul de birouri din Piața Victoriei, aflat în portofoliul omului de afaceri elen Ioannis Papalekas, unul dintre cei mai puternici investitori de pe piața imobiliară.

Investitorul israelian AFI Europe este activ local prin intermediul mai multor proiecte imobiliare, unele din ele aflate deja în fază operațională, altele în stadiu de plan sau în diferite faze de execuție. Harta afacerilor AFI Europe în România cuprinde locații de birouri, rezidențiale sau comerciale din București, judeșul Ilfov, Ploiești și Arad.

Cea mai importantă operațiune locală rămâne fără dubii centrul comercial mall-ul AFI Palace Cotroceni, afacere administrată de Cotroceni Park SA, care a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 136,09 milioane de lei (30,8 milioane de euro), un profit net de 128,87 milioane de lei (29,16 milioane de euro) la un număr de 30 de angajați.

BCR, cea mai mare bancă după valoarea activelor, face parte din grupul bancar austriac Erste. Activele sale se situează la aproximativ 14,4 miliarde de euro. Banca a raportat pentru primul semestru o pierdere de 276,6 milioane de lei (61,9 milioane de euro). Stocul de credite al băncii era la 30 iunie de 35,6 miliarde de lei (8,1 miliarde de euro), în scădere cu 5,7% în ultimul an. Șeful BCR, Tomas Spurny afirma cu ocazia publicării rezultatelor pe primul semestru că banca pe care o conduce intenționează să își îmbunătățească ”capacitatea competitivă” pe segmentul creditării adresate companiilor și persoanelor fizice.

Imobilul de birouri cu șapte etaje de pe malul Lacului Floreasca urmează să fie finalizat până la finele anului. Sursă foto: Ethos House.

Dezvoltatorul imobiliar Ethos House ia finanțări de 1,5 milioane euro de la Garanti Bank pentru finalizarea imobilului de birouri de lângă lacul Floreasca

Compania de dezvoltare imobiliară Ethos House ia finanțări de 1,5 milioane de euro de la Garanti Bank pentru a finaliza un imobil de birouri pe malul lacului Floreasca, în nordul Capitalei.

Pachetul de finanțări noi este compus din majorarea unui împrumut de 3 milioane de euro cu încă un milion de euro, respectiv de contractarea unui credit nou de 500.000 euro de la aceeași instituție de credit pentru acoperirea TVA-ului aferent investiției, potrivit deciziei acționarilor din 1 august publicate în Monitorul Oficial.

Garanțiile aduse pentru aceste credite sunt reprezentate de capitalul social al companiei în valoare de 25.000 euro, terenul pe care se ridică investiția, precum și un imobil aparținând acționarilor situate în București pe strada Polonă.

Ethos House SRL este deținută în proporție de 100% de către societatea Ethos House Investments SA, ale cărei acțiuni sunt în posesia investitorilor Dan și Radu Ionescu. Administratorul Ethos House Investments este grecul Gkotsis Anastasios.

Proiectul de birouri aflat în derulare în nordul Capitalei are ca termen de finalizare ultimul trimestru al acestui an. Imobilul are parter și șapte etaje și dispune de spații de birouri pe o suprafață de 8.000 de metri pătrați. El este situat la o distanță de aproximativ 200 de metri de Promenada Mall, centru comercial care a intrat pe piață în urmă cu un an.

Ethous House SRL, companie înființată în 2012, a înregistrat anul trecut venituri totale de 137.792 lei (31.181,71 euro) și o pierdere de 271.057 lei (61.338,99 euro), potrivit bilanțului său făcut public.  Datele au fost calculate la cursulmediu al anului 2013, de 4,4190 lei/euro.

Grupul Aaylex Buzău activează pe piața de carne de pasăre cu una dintre cele mai cunoscute mărci locale de profil, Coco Rico. Sursă foto: Grupul Aaylex.

Procesatorul de carne de pui Aaylex Buzău majorează două credite luate de la BCR până la 30 milioane de euro

Compania de procesare și conservare a cărnii de pasăre Aaylex Prod Buzău majorează două credite până la valoarea de 29,61 milioane de euro. Creditele sunt luate de la BCR.

Acționarii aprobă prelungirea valabilității acestor credite și a unui alt împrumut până la 31 iulie 2015 în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din 30 iulie, potrivit hotărârii publicate în Monitorul Oficial.

Pentru aceste finanțări, acționarii companiei mențin garanțiile constituite la contractarea lor, la care se adaugă o ipotecă imobiliară de 10,5 milioane de euro asupra unui imobil din Buzău.

Aaylex Prod a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 333,88 milioane lei (75,55 milioane de euro), înregistrând o pierdere de 25,88 milioane lei (5,85 milioane euro), la un număr de 704 angajați, potrivit bilanțului său făcut public. Datele au fost calculate la cursul mediu al anului 2013, de 4,4190 lei/euro.

Înființată înanul 2007, compania Aaylex Prod activează în domeniul prelucrării și conservării cărnii de pasăre. Aaylex Prod face parte din grupul de firme Aaylex alături de Avicola Buzău, sau Aaylex Distribution. Grupul și-a dezvoltat un lanț integrat pe verticală de activități de la fabrică de nutrețuri combinate, stație de incubație, ferme de creștere a păsărilor, abator, sistem propriu de logistică și de distribuție. În portofoliul grupului se află și Coco Rico, una dintre cele mai cunoscute mărci locale de pe piața de carne de pasăre.

Grupul Aaylex este unul dintre cei mai mari exportatori locali de carne de pasăre, livrările sale vizând în principal piețe din Uniunea Europeană, dar și din Balcani. Aaylex are în portofoliul său clienți precum lanțurile de comerț Auchan, Cora, Mega Image, Kaufland, Carrefour, Metro, Selgros, lanțul de restaurante fast – food KFC sau producători și procesatori din industria alimentară precum Angst și Cristim, conform datelor disponibile pe unul dintre site-urile companiei.

Producătorul de aspiratoare Electroargeș intenționează să extindă o linie de credit de la Banca Transilvania până la 7,5 milioane lei

Producătorul de aparate electrocasnice Electroargeș are în plan majorarea unei linii de credit contractate de la Banca Transilvania până la 7,5 milioane lei (1,7 milioane euro, calculate la cursulzilei, de 4,4006 lei/euro).

Linia de credit face parte din creditul “Plafon Global de Exploatare” , credit ce va fi contractat pentru o perioadă de 12 luni. Acționarii vor hotărî cu privire la această linie de credit în cadrul Adunării Generale Extraordinare a acționarilor din data de 10 octombrie. Acționarii vor mai decide și ratificarea unei hotărâri din 30 mai prin care compania decidea să contracteze un credit de 3 milioane lei (0,68 milioane euro, calculate la cursul zilei, de 4,4006 lei/euro), potrivit convocării publicate pe bursa din București.

Garanțiile care se aduc pentru contractarea liniei de credit sunt reprezentate de bunurile imobile ale companiei din municipiul Curtea de Argeș, unde își are sediul compania. De asemenea, sunt puse ipoteci pe utilaje, asupra încasărilor și soldului contului curent deschis de companie la BancaTransilvania, precum și asupra contractului de furnizare încheiat cu producătorul german de aparate de curățare Alfred Karcher.

Cel mai important acționar al Electroargeș este compania Bran Oil din Galați, cu un pachet de 29,68 %.

Acțiunile Electroargeș sunt tranzacționate pe bursa din București, cea mai recentă valoare a unei acțiuni fiind de 0,63 lei, capitalizarea bursieră fiind de 50,93 milioane lei (11,57 milioane euro, calculate la cursulzilei, de 4,4006 lei/euro).

În primul semestru, compania a raportat o cifră de afaceri de 86,3 milioane lei (19,33 milioane euro), un profit de 6,76 milioane lei (1,51 milioane euro) la un număr de 489 angajați, potrivit raportului semestrial publicat pe bursă. Datele au fost calculate la cursul mediu al primului semestru al anului 2014, de 4,4645 lei/euro.

Înființată în anul 1971, Electroargeș produce aparate electrocasnice, aparate de uz gospodăresc, aparate hoteliere și industriale, precum și alte unelte electrice.

Societatea de Construcții în Transporturi București restructurează un credit de 23 milioane de lei luat de la BRD

Societatea de Construcții în Transporturi București va putea restructura o linie de credit de 23 milioane de lei (5,22 milioane de euro, calculat la cursul zilei de 4,4054 lei/euro) de la BRD într-un credit pe cinci ani.

Creditul va fi plătit în sistem de două rate pe an, începând din data de 30 septembrie. Decizia cu privire la acest credit va fi luată de acționari în cadrul Adunării Generale Extraordinare din 15 septembrie, potrivit raportului publicat de companie pe bursa din București.

Garanțiile aduse de companie sunt reprezentate de un imobil din București și terenul aferent, ipotecă mobiliară asupra contractelor încheiate de Asocierea Van Oord Dredging and Marine Contractors BV -“ Societatea de Construcții în Transporturi București cu Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, ipotecă mobiliară asupra a 4,126 milioane acțiuni proprii, ipotecă asupra conturilor curente deschise de companie la BRD, precum și bilete la ordine emise pentru fiecare rată a creditului.

Principalul acționar al companiei este Do-Fi South-East Holding GmbH, cu o participație de 36,94 %. Printre acționari se mai află CCCF Drumuri și Poduri Timișoara, având 29,45 % din acțiuni, iar compania A.V.A.S. deține  2,27 % din acțiunile Societății  de Construcții în Transporturi București.  Acțiunile Societății de Construcții în Transporturi București sunt tranzacționate pe bursa din București, ultima valoare a unei acțiuni fiind de 3,6 lei/acțiune, iar capitalizarea bursieră este de 28,26 milioane lei (6,41  milioane euro, calculate la cursul la zi, de 4,4054 lei/euro).

La finele anului 2013, compania înregistra o cifră de afaceri de 88,37 milioane lei (19,99 milioane euro), înregistrând un profit de 244.389 lei (55.304,14 euro), la un număr de 454 angajați. Față de anul anterior, cifra de afaceri s-a redus la mai puțin de jumătate în condițiile în care valoarea acesteia în 2012 a fost de 202,18 milioane lei (45,37 milioane euro), potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe. Datele au fost transformate la cursul mediu anual al anului 2013, de 4,4190 lei/euro, respectiv 2012, de 4,4560 lei/euro.

Înființată în 1991, compania desfășoară activități de execuție căi ferate, drumuri, poduri, viaducte și a altor construcții.

Ager Leasing Giurgiu împrumută 5 milioane lei de la CEC pentru finanțarea furnizării de echipamente medicale către spitalul județean din Arad

Ager Leasing IFN din Giurgiu contractează un credit de 4,895 milioane lei (1,1milioane euro, calculate la cursul zilei de 4,3989 lei/euro) de la CEC Bank. Creditul este luat pentru finanțarea furnizării de echipamente medicale în leasing.

Echipamentele medicale vor contribui la dotarea Spitalului Clinic Județean din Arad. Creditul este luat pentru o perioadă de 10 ani, potrivit unei decizii a acționarilor Ager Leasing din 1 august, publicate în Monitorul Oficial.

Garanțiile aduse de acționari pentru contractarea creditului sunt reprezentate de ipotecă mobiliară asupra bunurilor finanțate, ipotecă asupra drepturilor de încasat din contractul de leasing care se va încheia între companie, SC Medicare Technics, Consiliul Județean Arad și Spitalul Clinic Județean din Arad, ipotecă asupra drepturilor de încasat din polițele de asigurare pentru echipamente medicale, ipotecă asupra soldurilor conturilor deschise de companie la CEC Bank.

Înființată în 1999, Ager Leasing IFN a raportat pentru anul trecut venituri de 43,93 milioane lei (9,94 milioane euro), un profit de 552.375 lei (125 mii euro),potrivit bilanțului său făcut public.Datele sunt calculate la cursul mediu al anului 2013, de 4,4190 lei/euro.

Producătorul de pâine Farinsan Giurgiu împrumută 11 milioane de lei de la Banca Transilvania pentru investiții și refinanțare

Producătorul de produse de panificație Farinsan Giurgiu contractează credite de 11,3 milioane lei (2,57 milioane euro, calculate la cursul zilei, de 4,3989 lei/euro) de la Banca Transilvania. Unul din credite reprezintă un credit de investiții de 7 milioane lei (1,6 milioane euro), iar acesta este contractat pentru refinanțarea unui împrumut luat de la o altă bancă.

A doua finanțare este o linie de credit de 4,2 milioane lei (0,95 milioane euro). Compania ia de la bancă linia de credit pentru refinanțarea și suplimentarea unui credit contractat de la o altă bancă. Acționarii au aprobat contractarea creditelor în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 12 martie, potrivit hotărârii publicate în Monitorul Oficial.

Garanțiile aduse de companie sunt active precum moară de cereale, fabrică de pâine, precum și terenurile aferente, precum și echipamente, utilaje,  respectiv un bilet la ordin.

La finele anului 2013, compania avea o cifră de afaceri de 61,25 milioane lei (13,86 milioane euro), înregistrând un profit de 548.014 lei (124.013,12 euro), la un număr de 158 angajați. Rezultatele financiare au fost calculate la cursul mediu anual pentru 2013 de 4,4190 lei/euro.

Înființată în anul 1996, compania Farinsan are ca obiect de activitate producerea făinii și a produselor de panificație. În portofoliul său se află marca de pâine și de produse din panificație Unopan.

Compania dispune de o unitate de producție (morărit) cu o capacitate de 200 de tone pe zi în comuna Comana din județul Giurgiu. De asemenea, Farinsan are și o unitate de producție în orașul Giurgiu, care se ocupă cu fabricarea produselor de panificație și patiserie, cu o capacitate de producție 60 de tone pe zi, conform datelor prezentate pe site-ul companiei.

Compania Remarul 16 februarie va contracta credite de 8 milioane lei de la BCR

Compania Remarul 16 februarie din Cluj – Napoca, care se ocupă de construcția, modernizarea și repararea trenurilor va contracta de la BCR credite de 7,94 milioane de lei (1,8 milioane euro, calculate la cursul zilei de 4,4008 lei/euro).

Decizia cu privire la contractarea creditului va fi luată de acționari în data de 29 septembrie în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, potrivit raportului publicat pe bursa din București. De asemenea, este propusă aprobarea unui amendament la contractul de credit luat de la BCR în 2004 în valoare de 1,4 milioane lei (circa 345.000 euro, calculat la cursul mediu anual comunicat de BNR pentru 2004 de 40.532 lei vechi pentru un euro).

Garanția adusă de companie pentru creditul contractat în 2004 este reprezentată de trei imobile, situate în Cluj- Napoca.

Printre acționarii companiei Remarul 16 februarie se numără S.C. Transferoviar Grup S.A, care deține 32,96 % din acțiuni și Monica Băiculescu, aceasta deținând 32,74 % din acțiunile companiei. În spatele Transferoviar Grup se află omul de afaceri Călin Mitică, soțul Monicăi Băiculescu, conform ultimelor informații disponibile pe piață.

Acțiunile companiei sunt listate pe bursa din București, cel mai recent preț al unei acțiuni fiind de 6,44 lei/acțiune, iar capitalizarea bursieră are valoarea de 13,17 milioane lei (2,99 milioane euro, calculate la cursul zilei de 4,4008 lei/euro).

La finele anului 2013, compania Remarul 16 februarie a înregistrat o cifră de afaceri de 21,68 milioane lei  (4,9 milioane euro), înregistrând o pierdere de 5,89 milioane lei (1,33 milioane euro), la un număr de 317 angajați. În anul 2012 compania înregistra un profit de 276 mii lei (61,94 mii euro). Rezultatele au fost transformate la cursurile medii anuale ale anilor 2013, de 4,4190 lei/euro, respectiv 2012, de 4,4560 lei/euro.

Înființată în anul 1870, compania Remarul 16 februarie are ca obiect de activitate construcția, modernizarea și repararea trenurilor.

Compania Construcții SA din Sibiu va contracta un credit de 20 de milioane de lei

Compania Construcții SA Sibiu va contracta un credit în valoare de 20 de milioane de lei (4,5 milioane euro). Finanțarea reprezintă un overdraft de 5 milioane de lei (1,1 milioane euro) și o linie de emitere scrisori de garanție în valoare de 15 milioane lei (3,4 milioane euro).

Acționarii vor lua în discuție contractarea acestui credit în data de 19 septembrie, potrivit convocatorului publicat pe bursa din București.

Garanțiile aduse de companie sunt reprezentate de unele echipamente tehnologice și construcții și două terenuri aflate în localitatea Sibiu, precum și construcțiile aferente.

Acționarul majoritar al companiei este Sinecon SRL, acesta deținând 95,4 % din acțiunile companiei.

Acțiunile companiei de construcții sunt tranzacționate pe bursă, ultima valoare a unei acțiuni fiind de 5 lei, ceea ce înseamnă o capitalizare bursieră de 5,4 milioane lei (1,2 milioane euro).

Cifra de afaceri înregistrată în primul semestru al acestui an este de 21,7 milioane lei, valoare aproape dublă față de cea înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut. Profitul net ajunge la 561.189 lei, dublându-se și acesta față de valoarea înregistrată în primul semestru din 2013, iar numărul de angajați în primul semestru al acestui an ajunge la 285.

Compania Construcții SA a fost înființată în 1950 sub denumirea Întreprinderea de Construcții a Sfatului Popular Sibiu, obiectul său de activitate fiind executarea de construcții publice și civile, poduri, amenajări hidraulice, construcții industriale.

Castrum Corporation garantează cu active ale companiei Saturn contractarea unui credit de 12 milioane de lei de la CEC

Producătorul de construcții metalice Saturn din Satu Mare va garanta cu active proprii ale acționarului său majoritar, firma de construcții Castrum Corporation, contractarea unui credit de 12 milioane de lei (2,7 milioane de euro) de la banca de stat CEC Bank.

O parte a banilor va fi folosită pentru refinanțarea unor linii de credit deschise la BCR, în valoare de 350.000 de euro, respectiv de aproximativ 115.000 lei.

Castrum Corporation din Negrești Oaș (județul Satu Mare) deține un pachet de 73,33% din acțiunile companiei Saturn, un alt pachet de 12% fiind în posesia SIF Banat – Crișana, conform datelor Depozitarului Central de la 30 iunie.

Castrum Corporation a raportat pentru anul trecut un profit net de circa 20.000 euro la o cifră de afaceri de 10,2 mil. euro și 96 de angajați. Saturn din Satu Mare, compania controlată de Castrum, a înregistrat în 2013 un profit net de circa 3.000 de euro la o cifră de afaceri de 1,77 mil. euro și un personal format din 91 de angajați.

Navrom Delta ia un credit de un milion de euro de la bănci pentru achiziția de ambarcațiuni rapide de transport pasageri

Navrom Delta din Tulcea contractează un credit de aproximativ un milion de euro de la bancă pentru a-și procura ambarcațiuni rapide de transport pentru pasageri.

Pentru a-și atinge acest obiectiv, compania va folosi banii din credit fie la achiziția, fie la construirea a una sau două asemenea ambarcațiuni , potrivit deciziei acționarilor din 28 martie, publicate în Monitorul Oficial.

Navrom Delta dispune în acest moment de două ambarcațiuni cu o capacitate de transport de 300 de pasageri fiecare, două nave semirapide cu 198 de locuri fiecare, două ambarcațiuni cu până la 150 de locuri capacitate de transport fiecare, respectiv alte două pe segmentul cu capacitate de transport între 20 și 60 de pasageri.

Înființată în anul 1999, compania Navrom Delta Tulcea are ca obiect de activitate transportul pe căi navigabile interioare și activități anexe.

La finele anului 2013, compania înregistra o cifră de afaceri de 11,2 milioane lei (2,5 milioane euro) și un profit net  de 1.883 lei (427 euro), la un număr de 104 angajați. Profitul are o valoare de trei ori mai mică față de valoarea înregistrată în aceeași perioadă a anului 2012.

Un producător de încălțăminte ia 1,5 mil. euro de la Millennium Bank pentru a refinanța un credit de la BCR și pentru finanțarea activității curente

Ducatex Jilava SA, producător de încălțăminte și articole de cauciuc, intenționează să contracteze împreună cu compania Euro Imobiliara SA un credit de 1,5 milioane de euro de la Millennium Bank.

Destinația banilor este refinanţarea unui împrumut luat anterior de la BCR, în valoare de 1,5 mil. euro, precum și asigurarea resurselor financiare pentru activitatea curentă a companiei Ducatex.

Decizia cu privire la contractarea acestui credit va fi luată de acţionari pe 28 august 2014 în cadrul Adunării Generale, potrivit convocării publicate în Monitorul Oficial.

Ansamblul garanţiilor aferente creditului contractat de la Banca Millennium sunt ipoteci asupra conturilor curente şi de depozit ale celor două companii, Ducatex SA şi Euro Imobiliara SRL, ipoteci asupra imobilelor celor două companii. De asemenea, acestora li se adaugă ipoteci puse asupra veniturilor din chirii, ipotecă asupra creanţelor băneşti plătite în temeiul tuturor poliţelor de asigurare încheiate de Euro Imobiliara SRL în legătură cu facilitatea de credit sau bilete la ordin emise de Ducatex SA.

Producătorul de încălţăminte şi articole din cauciuc a raportat în primul trimestru al anului 2014 o cifră de afaceri de aproximativ 5 mil. lei (1,1 mil. euro) și un profit net de 16,2 mii lei (circa 3.600 euro), potrivit raportărilor financiare trimestriale. La data de 31 martie 2014, activul total a fost de 14,3 milioane lei.

Cifra de afaceri pe anul 2013 a fost de 16,1 milioane lei (3,5 mil. euro), se arată în ultimul bilanț anual al companiei. Capitalizarea bursieră actuală a companiei pe piața Rasdaq este de 443,9 mii lei (circa 100.000 euro).

Împrumuturile şi datoriile totale ale companiei erau la 31 martie în valoare de 6,4 milioane lei, din care credite în valută de 5,3 milioane lei, credite pe termen scurt de 478 mii lei şi credit în euro de aproximativ 630 mii lei.

Compania bugetează pentru acest an o cifră de afaceri de 16,8 milioane lei (circa 3,8 mil. euro, calculat la un curs mediu de 4,45 lei pe euro estimat de Comisia Națională de Prognoză) şi un profit net de 170 mii lei (38,2 mii euro), sume ce vor putea asigura surse proprii de finanţare, susțin reprezentanții Ducatex.

Principalii acţionari ai companiei la data de 10 aprilie 2014 sunt Gabriel Dumitru cu 94,3%, Elena Alexandra Glavan cu aproximativ 0,03%, Marinică Pătraşcu, Mihaela Constantin şi Ana Mitu fiecare cu o cotă de 0,0033%, Genovica Anghel cu 0,0034%.

Istoria societății începe în anul 1970, când a fost pornită producția de articole din cauciuc. În 1991, compania a fost înregistrată sub numele de Gumoflex SA, societate cu capital de stat. În 1999, compania a fost privatizată, iar numele său a devenit ulterior Ducatex SA Bucureşti.

Euro Imobiliara SRL, societate al cărei obiect de activitate principal este comerțul cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare, a fost înființată în 2000.

Ultimul bilanț indică o cifră de afaceri de 625 mii lei (141.000 euro) și un profit net de 467 mii lei (circa 105.000 euro) pentru 2013.

CET Arad va suplimenta linia de credit contractată de la CEC Bank cu 10 milioane lei

Producătorul de energie termică şi electrică CET Arad va suplimenta linia de credit luată de la CEC Bank cu suma de 10 milioane lei (2,3 milioane euro). Decizia cu privire la suplimentarea acestui credit va fi luată de acționari pe 29 august în cadrul Adunării Generale, potrivit convocării publicate în Monitorul Oficial.

Înființată în 2002, CET Arad se află sub autoritatea Consiliului Municipal Arad, având ca obiect de activitate producerea de energie termică și producerea și furnizarea de energie electrică. Compania derulează un amplu plan de investiţii, parte din el acoperit din credite bancare.

În 2012, în centrul programului de investiţii de la CET Arad a fost pus proiectul de realizare a unei investiţii noi destinate retehnologizării sursei de producţie de energie termică.

Astfel, CET Arad caută să se asocieze cu un investitor privat pentru realizarea unei centrale pe ciclu combinat cu turbină pe gaze, cazan recuperator şi acumulator de căldură. Pentru realizarea investiţiei, CET Arad a cerut un raport de evaluare a activelor cu care intenţionează să intre în această asociere, iar aportul său a fost stabilit de către un evaluator autorizat de către ANEVAR (Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România) la 41,5 mil. euro valoare de investiţie.

La finele anului 2013 cifra de afaceri avea o valoare de 79,1 milioane lei (17,9 milioane euro), profitul fiind de 382.372 lei (86.529 euro), la un număr de 415 angajați. Profitul din anul 2012 al companiei are o valoare de 24 de ori mai mare față de cea din 2013. La  1 iunie 2014 compania  avea 307 angajați.

În anul 1895 s-a hotărât înființarea Uzinei Electrice Arad, urmând ca 2 ani mai târziu să fie puse în funcțiune două cazane Simonis Lanz. În 1898, SA Electricitate Arad  a preluat exploatarea și administrarea instalațiilor electroenergetice din Arad, urmând ca în perioada următoare să se extindă instalațiile de energie electrică și termică prin montarea mai multor cazane și renovarea instalațiilor. Acum 12 ani, CET Arad a trecut în portofoliul Consiliului local al municipiului Arad.

Agrozootehnica Pietroiu contractează un credit de 5 milioane lei de la Banca Transilvania

Compania Agrozootehnica Pietroiu din București contractează un credit de 5 milioane lei (1,1milioane euro) pentru o perioadă de un an de la Banca Transilvania. Decizia cu privire la contractarea acestui credit a fost luată de acționari în data de 7 aprilie, în cadrul Adunării Generale, potrivit hotărârii publicate în Monitorul Oficial.

Acționarii vor aduce ca garanții pentru acest credit un teren din București aflat în proprietatea companiei și construcția aferentă, cesiunea unei creanțe cu titlu de garanție asupra drepturilor de despăgubire ce decurg din contractele de  asigurare încheiate pentru bunurile  imobile  care sunt aduse ca garanție.

Acționarul majoritar al Agrozootehnica Pietroiu este Doina Mariana Stănescu, care deține 77% din acțiunile companiei. Printre acționari se mai regăsesc și compania A&S Internațional 2000, care deține 23% din capitalul social și S.C. Pasteur Filiala Filipești, care deține 0,00009% din acțiunile companiei.

La finele anului 2013, compania înregistra o cifră de afaceri de 45 milioane lei (10,2 milioane euro), înregistrând un profit net în valoare de 5 milioane lei (1,1 milioane euro), la un număr de 77 de angajați. În anul precedent, profitul înregistrat avea o valoare ce depășește dublul valorii din 2013.

Înființată în 2006, compania are ca și obiect de activitate cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase și plantelor producătoare de semințe.

Garanti Bank contractează o linie de credit de 35 de milioane de euro de la International Finance Corporation. Principala țintă pentru finanțare sunt companiile conduse de femei

Garanti Bank contractează o linie de credit de 35 de milioane de euro de la International  Finance Corporation, divizia de investiții a Băncii Mondiale.

Din acest credit, suma de 20 de milioane de euro va fi folosita pentru finanțarea unor proiecte derulate de companii deținuțe sau conduse de femei.

Acționarii au decis cu privire la contractarea acestui credit în data de 22 iulie în cadrul Adunării Generale Extraordinare, potrivit comunicatului transmis bursei din București.

Nu sunt prevăzute garanții pentru contractarea creditului, dar trebuie respectate anumite limite pentru indicatorii financiari și anumite clauze.

Garanti Bank are un număr de 30 de mii de obligaţiuni emise, la o valoare de emisiune de 300 de milioane de lei (67,9 milioane euro).

La finele anului 2013, Garanti Bank deţinea numerar  şi echivalente de numerar în valoare de 1,7 miliarde lei (385 milioane euro), iar profitul aferent exerciţiului este  87,8 milioane lei (19,9 milioane euro), după ce în 2012 înregistrase o pierdere 106,7 milioane lei(24,1 milioane euro).

Garanti Bank este prezenta de 15 ani pe piaţa bancară locală. Din anul 2010, Garanti Bank şi-a extins operaţiunile din domeniul financiar prin integrarea urmatoarelor servicii financiare Garanti Leasing, Garanti Credite de Consum şi Garanti Credite Ipotecare. Garanti Bank este deţinută de Turkiye Garanti Bankasi, a doua bancă privată ca mărime din Turcia.

Acționarii libanezi de la Toneli Nutrition au aprobat garanții pentru finanțări de 4 milioane de euro luate de la CEC Bank

Producătorul de furaje combinate Toneli Nutrition Titu, controlat de acționari libanezi, a aprobat garanții pentru finanțări totale de 18,1 milioane de lei (circa 4 milioane de euro) contractate de la banca de stat CEC Bank.

Acționarii companiei au decis ieri prelungirea termenului de rambursare al unui împrumut de la CEC, în valoare de 9,1 mil. lei (peste 2 milioane de euro). De asemenea, Toneli Nutrition Titu a decis garantarea majorării de 5 milioane de lei (1,1 milioane de euro) până la valoarea de 9 mil. lei a unui credit de la CEC, în calitate de codebitor alături de Avicola Găești, cea care a contractat în 2012 creditul inițial de 4 mil. lei (0,9 milioane de euro), potrivit anunțului publicat de companie pe bursă.

Toneli Nutrition și Avicola Găești fac parte din rețeaua de firme Toneli controlat de un grup de oameni de afaceri libanezi. Acționarii Toneli Nutrition sunt Agrisol International R.O. SRL cu 34%, Sarkis Sarkis cu aproximativ 22%, Laoun Youssef cu 21%, Laoun Fadi cu 10,5%, Toni Khoury cu 7,6%.

Acțiunile Toneli Nutrition Titu sunt listate pe piața bursieră Rasdaq, ultima cotație fiind de 0,67 lei per titlu ceea ce înseamnă o valoare de piață a companiei de 21,5 mil. euro.
Compania aduce pentru garantarea împrumuturilor un ansamblu de garanţii, format din aproximativ 10 hectare de terenuri, construcţii și imobile situate în județul Dâmbovița, gaj asupra poliţelor de asigurare aferente bunurilor imobile. De asemenea, acestora li se adaugă ipotecă mobiliară asupra conturilor în lei şi valută deschise la CEC Bank şi fidejusiune din partea administratorului Toni Khoury.

Compania Toneli Nutrition Titu SA este producător de preparate pentru hrana animalelor, principalii săi clienți fiind firme controlate de același grup de acționari libanezi, care au activități în agricultură și în industria agroalimentară – de la cultivarea de cereale până la ferme de păsări și porci, abatoare de procesare a cărnii și transport către clienți din țară și din străinătate.

Capitalul social subscris și vărsat al companiei este de 3,2 milioane de lei  (0,7 milioane de euro).

Compania a raportat un profit net de 311.992 lei (70,6 mii euro) la o cifră de afaceri de 48.019.761 lei (10, 9 milioane de euro) și un personal de aproximativ 48 de angajați.

Scorpio Bulkers a dat comandă pentru execuția a cinci nave la șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Scorpio Bulkers

Armatorul Scorpio Bulkers a atras jumătate de miliard de dolari de la două bănci europene pentru finanțarea comenzilor de nave. Pe lista comenzilor, șantierul naval Mangalia cu cinci nave, din care trei cu o valoare de 162 milioane de dolari

Armatorul Scorpio Bulkers, listat pe bursa americană Nasdaq, a anunțat astăzi că a primit un angajament din partea a două instituții de credit mari din Europa pentru o facilitate de credit de 540 milioane de dolari, bani necesari pentru finanțarea planului de comenzi de nave pentru propria sa flotă. Creditul este acordat pe o perioadă de șase ani, în condițiile în care semnarea contractului de finanțare este așteptată să se producă în cursul acestui an.

Un procent de 55% din facilitatea acordată, adică aproximativ 300 de milioane de dolari, vor merge pentru finanțarea contractelor de achiziție pentru șase nave de tip Ultramax, nouă nave tip Kamsarmax și nouă nave de tip Capesize, aflate acum în construcție și care au ca termen de livrare 2015 și 2016.

Șantierul naval Daewoo Mangalia Heavy Industries din România urmează să livreze cinci nave de tip Capesize, cu o capacitate de transport fiecare de 180.000 de tone DW (deadweight). Din acestea, primele două, sub numele Churchill și Presidente, au termen de livrare ultimul trimestru al anului 2015, altele două, cu numele Panatela și Perfecto, în primul trimestru din 2016, iar ultima, numită Robusto, în al doilea trimestru din 2016. Primele trei din cele cinci nave comandate pentru șantierul naval din România înseamnă un contract de 162 mil. dolari, anunțat în noiembrie 2013. Celelalte două fac parte dintr-o comandă totală de 22 nave, cu o valoare totală de 1,17 miliarde de dolari, contract făcut public pe 6 ianuarie.

În total, Scorpio Bulkers are o flotă formată din 17 nave și a comandat alte 79 de nave, din care 28 de nave Ultramax, 23 de nave Kamsarmax, respectiv 28 de nave Capesize. În afara celor trei nave ce vor fi construite de șantierul naval al Daewoo din România, celelalte 76 de nave comandate vor fi executate pe șantiere din Coreea, Japonia și China.

Volumul total de comenzi al armatorului Scorpio Bulkers depășește 1,1 miliarde de dolari și este constant în căutare de finanțare după semnarea contractelor de achiziție. Reprezentanții companiei au anunțat astăzi, dealtfel, că a primit propuneri de finanțare din partea mai multor bănci mari din Europa și Asia pentru comenzile care nu au fost încă acoperite cu contracte de credit.

Compania nou înființată, care operează o flotă de vase de transport de mărime medie și mare, este înregistrată în Insulele Marshall și are sedii la Monaco și New York. De asemenea, acțiunile Scorpio Bulkers sunt listate pe piața bursieră americană Nasdaq și pe bursa de la Oslo. Valoarea bursieră a companiei pe Nasdaq este de 1,2 miliarde de dolari.

Sursă: BVB

Rulmenți Bârlad a aprobat finanțări noi și prelungiri de împrumuturi în sumă totală de 24 mil. euro pentru finanțarea activității curente

 

Rulmenți Bârlad, producător de rulmenți controlat de turcii de la Kombassan, a aprobat contractarea unor finanțări noi de la Banca Transilvania, BCR Leasing și OTP Bank, precum și prelungirea unor facilități de credit deja existente acordate de BCR și Banca Transilvania, suma totală a acestor finanțări ajungând până la aproximativ 23,9 milioane de euro.

Banii sunt necesari companiei pentru finanțarea operațiunilor sale. Compania are în derulare un program de investiții de 7,6 mil. euro pentru achiziții de utilaje și echipamente de producție în perioada 2013 – 2014, din care la finele anului trecut era realizat în proporție de un sfert din valoarea aprobată.

Acționarii firmei Rulmenții Bârlad au aprobat pe 1 iulie prelungirea cu 5 ani a unei facilități de credit de 16 milioane de dolari (11,9 milioane de euro) acordată de BCR. Împrumutul este structurat în două tranşe, din care prima tranşă constă într-o linie de credit revolving de 6 milioane de dolari, în timp ce a doua tranşă reprezintă un credit pe termen lung, cu termen în 5 ani.

Compania aduce ca garanții pentru această finanțare terenuri, construcții, ipoteci mobiliare pe conturile deschise la BCR, respectiv ipoteci puse asupra mijloacelor fixe care echipează halele de fabricaţie. La acestea se adaugă și ipoteci puse asupra creanțelor rezultate din contractele încheiate cu clienții săi.

Pe lista finanțărilor aprobate de companie se află și contractarea unei finanțări de tip leasing în valoare de 2,5 milioane de euro de la BCR Leasing.

De asemenea, producătorul de rulmenți intenționează să ia un împrumut pe un an de 6,15 milioane de dolari (circa 4,6 milioane de euro) de la OTP Bank pentru finanțarea activității curente.

În plus, acționarii companiei și-au exprimat acordul pentru contractarea unui plafon maxim de finanțări de la Banca Transilvania de până la 5 milioane de euro în lei, euro și dolari, cu garanțiile aferente. Deja, Rulmenți Bârlad a aprobat prelungirea unui plafon global de împrumut de la Banca Transilvania de până la 2 milioane de euro. În același pachet intră și prelungirea cu un an a unei linie de credit de 8,2 mil. lei (1,8 mil. euro).

De la aceeași bancă, Rulmenți Bârlad a aprobat prelungirea cu încă un an a unui plafon global de exploatare de 1,8 mil. lei (0,4 mil. euro). La acestea se adaugă prelungirea sau contractarea unei contragaranții bancare pe doi ani în valoare maximă de 150.000 lei (33.000 euro).

Compania avea la finele anului trecut în derulare 11 contracte de leasing financiar cu Unicredit Leasing Corp IFN şi 3 contracte cu BCR Leasing. Rulmenți Bârlad avea de rambursat împrumuturi de peste 13 mil. euro. Nivelul de îndatorare financiară al firmei era de aproape 24%, în creștere față de 2012, în condițiile însă ale unei lichidități globale și a unei rate de solvabilitate într-o foarte ușoară scădere în ultimul an.

Rulmenți Bârlad a raportat la 31 decembrie 2013 un profit net de 915.000 lei (circa 200.000 euro), o cifră de afaceri 152,5 mil. lei (34,5 milioane euro) la un număr de 1907 de angajați.

Cifra de afaceri realizată anul trecut s-a situat cu 36% sub ținta de buget, potrivit unui raport al companiei.

Acțiunile companiei au pierdut o treime din valoare în ultimele patru luni, ajungând la o cotație de 2 lei per titlu. Valoarea bursieră a Rulmenți Bârlad este acum de 18 mil. euro.

Înființată în 1951, sub numele de „Intreprinderea de Rulmenţi Bârlad”, producătorul de rulmenți a intrat în producție efectivă doi ani mai târziu. Întreprinderea producea 4 tipuri de rulmenţi (3 tipuri rulmenţi radiali cu bile si 1 tip de rulment axial cu bile) destinaţi clienților de pe piața internă. Din 1956, producătorul de rulmenți din Bârlad începe să exporte din producție către piețele din fostul CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, bloc economic ce reunea fostele state socialiste din Europa de Est și fosta Uniune Sovietică – n.r.), iar apoi și către alte piețe internaționale.

Producătorul de rulmenți a fost privatizat de stat în anul 2000, când pachetul majoritar a fost preluat de turcii de la Kombassan.

Exporturile Rulmenți Bârlad sunt principala sursă de venit a companiei, având o pondere de 88% din cifra de afaceri pe 2013, restul fiind livrări către piața internă. Piețele din Europa acoperă mai mult de jumătate din exporturile companiei, în timp ce livrările către America de Nord ajung la 22%, iar cele către piețe din Asia la circa 18%.

Acțiunile Rulmenți Bârlad aparțin în proporție de 90% turcilor de la Kombassan, SIF Moldova – 6%, fondul american de investiții 1,2%, SIF Muntenia – 0,15%, conform datelor disponibile la finele anului trecut.

BCR Leasing primește de la BEI un împrumut de 30 de milioane de euro pentru IMM-uri și entități de stat

BCR Leasing primește un împrumut de 30 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții. Împrumutul este  destinat finanțării întreprinderilor mici și mijlocii, a întreprinderilor cu capitalizare medie, precum și  entităților publice din țară care desfășoară proiecte în industrie, servicii și infrastructură.

Împrumutul reprezintă a doua tranșă a unui credit în valoare de 75 de milioane  de euro, în urma folosirii primei tranșe a creditului care a fost semnat  în luna ianuarie. Prima tranșă a fost  în valoare de 15 milioane de euro.

“Finanțarea proiectelor implementate de IMM-uri  și companiile medii este un obiectiv cheie al politicii BEI în România, deoarece sectorul IMM și al companiilor medii reprezintă motorul dezvoltării, inovației și creării de noi locuri de muncă”, afirmă Mihai Tănăsescu, vicepreședinte  al BEI.

Banii de la BEI vor ajuta BCR Leasing, companie membră a grupului financiar BCR, să ofere finanțări către sectorul corporativ.

“Parteneriatul dintre BEI și BCR Leasing direcționează resursele financiare direct către nevoile IMM- urilor, companiilor medii și entităților din sectoarele publice. IMM-urile în special reprezintă aproape două treimi din PIB-ul României”, spune Bogdan Speteanu, CEO al BCR Leasing.

Sursă grafic: Banca Europeană de Investiții

Sursă grafic: Banca Europeană de Investiții

BEI a acordat țării noastre împrumuturi în valoare de 10 miliarde de euro, începând din anul 1990, o treime din sumă fiind acordată în ultimii cinci ani.

BCR Leasing face parte din grupul financiar BCR, controlat de către austriecii de la Erste.

Valoarea totală a bunurilor finanţate de către BCR Leasing la finele lunii decembrie 2013 era de 44,3 mil. euro. Structura portofoliului este formată în proporție de două treimi de autoturisme și vehicule, iar 33% din echipamente și utilaje industriale.

Constantin Iavorski contractează finanțări de 2,5 milioane de dolari pentru Unicom Holding

Compania Unicom Holding, cu activități în industria petrolieră controlată de Constantin Iavorski, va lua finanțări în valoare totală de 2,5 milioane de dolari.

Una dintre finanțări reprezintă o facilitate de credit non- cash în valoare de maxim 1,5 milioane de dolari, iar cealaltă finanțare este reprezentată de o facilitate de factoring intern cu recurs ce poate ajunge până la un milion de dolari. Decizia cu privire la finanțări a fost luată de acționarii companiei în cadrul Adunării Generale Extraordinare  din 18 iunie.

De asemenea se mai hotărăște prelungirea și majorarea  facilității de credit cu până la 250 de mii de euro.

Garanțiile aduse de  companie pentru aceste finanțări sunt reprezentate de ipotecă asupra creanțelor și stocurilor de bitum, motorină și gazolină, ipotecă asupra conturilor deschise la bancă, bilete la ordin, ipotecă asupra unui imobil aflat în proprietatea companiei.

Unicom Holding înregistra la finele anului 2013 o cifră de afaceri în valoare de 337,9 milioane lei (76,4 milioane euro) și o pierdere  de 13,7 milioane lei (3,1 milioane euro), la un număr de 113 angajați. În  anul 2012 compania deținea o cifră de afaceri cere depășește  dublul valorii înregistrate în 2013, pierderea înregistrată în 2012 fiind aproape dublă față de cea înregistrată în anul 2013.

Înființată în anul 1993, compania Unicom Holding face parte din grupul Unicom Group, împreună cu companiile Unicom Tranzit, Unicom Oil Terminal, Unicom Wood Production.

Grupul a fost înființat de Constantin Iavorski, un om de afaceri din Chișinău care a fost și ministru al energiei în Republica Moldova. Grupul controlat de Iavorski este puternic implicat în comerțul cu produse petroliere.

Grupul Rompetrol prelungește pentru încă un an un credit de 30 de milioane de euro luat de la UniCredit Țiriac Bank

Grupul  Rompetrol, controlat de compania petrolieră națională din Kazahstan,  prelungește valabilitatea unui credit de 30 de milioane de euro contractat de la UniCredit Țiriac Bank  pentru o perioadă de un an până la 20 iunie 2015.

Companiile Rompetrol care au luat acest împrumut sunt KMG Internațional N.V., Rom Oil – din sectorul distribuției de carburanți din depozite, Rompetrol Downstream – care operează rețeaua de benzinării, Rompetrol SA, Palplast – producător de tubulatură din mase plastice pentru industria petrolieră, de gaze și distribuție apă, Rompetrol Rafinare – firma care administrează rafinăria Petromidia, Rompetrol Petrochemicals – gestionarul activităților de petrochimie din grup, Rominserv – contractor de servicii pe piața petrolieră și industrială, Rompetrol Gas – divizia de GPL a grupului.

Acționarii au decis prelungirea împrumutului, contractat la o dobândă Overnight la euro, respectiv dolar, de LIBOR (dobânda practicată pe piața interbancară de la Londra – n.r.) plus 2,75% pe an, precum și o dobândă overnight ROBOR (dobânda medie practicată pe piața interbancară de la București – n.r.) plus 1,75% pe an.

Dobânda este aplicabilă și în situația în care linia de trezorerie se transformă într-un credit cash, se arată în decizia acționarilor Rompetrol din 5 iunie.

Kazahii de la Kaz Munay Gaz au preluat în 2007 grupul petrolier Rompetrol, în urma unei tranzacții încheiate cu omul de afaceri Dinu Patriciu. Kazahii au decis schimbarea denumirii Rompetrol Group NV în KMG International, pentru a face cât se poate de vizibil faptul că afacerile grupului Rompetrol din 12 țări sunt de fapt brațul diviziei internaționale a grupului kazah.

O altă mișcare recentă făcută de kazahi la nivel local a fost vânzarea Ecomaster Servicii Ecologice către firma de decontaminare Oil Depol Service din Constanța. Ecomaster făcea parte din linia de servicii industriale a grupului Rompetrol, a cărui afacere principală este rafinarea, comerțul și distribuția de produse petroliere.

Calcarul Suceava împrumută 5,5 milioane lei de la UniCredit Țiriac Bank pentru finanțarea activității curente

Producătorul de materiale de construcții Calcarul SA din județul Suceava contractează finanțări de 5,5 milioane lei (1,2 milioane euro) de la Unicredit Țiriac Bank, potrivit unei decizii a lui Nicolae Troașe, administratorul unic al companiei.

Una dintre finanțări reprezintă un credit destinat activității curente în valoare de 4 milioane lei (900.434 euro), iar cealaltă finanțare reprezintă un plafon pentru credite de contract și emitere scrisori de garanție bancară, în valoare de 1,5 milioane lei (299.566 euro).

Compania cu activități de extracție a calcarului va garanta împrumuturile de la UniCredit cu bunuri mobile și imobile.

Calcarul SA face parte din grupul de firme Calcarul înființat în 2008 alături de Doxar SRL și Maroco Proserv Construct. Grupul de firme acoperă mai multe activități pe piața de construcții și materiale de construcții, care merg de la exploatarea resurselor minerale, producția și construcția de case și structuri din lemn, producția de kit-uri utilitare și estetice până la producția sistemelor de pavaj din beton.

La finele anului 2013, compania înregistra o cifră de afaceri în valoare de 47,3 milioane lei (10,6 milioane euro) și  un profit în valoare de 4,5 milioane lei (1 milion euro) la un număr de 258 angajați.

Sorin Crețeanu extinde o facilitate de credit de la Unicredit Țiriac Bank de la 2 la 5 milioane de euro

Compania de construcții Comnord București, controlată de omul de afaceri Sorin Crețeanu, intenționează să majoreze un credit contractat de la Unicredit Țiriac Bank de la valoarea actuală de 2,2 milioane de euro la 5 milioane de euro.

Acționarii companiei au aprobat majorarea facilității de credit non-cash luate de la bancă și contractate de Comnord împreună cu Procema SA și Girueta SA, companii al căror acționar este de asemenea Sorin Crețeanu.

Comnord va garanta acest împrumut cu ipoteci pe conturile deschise la bancă, respectiv pe un cont de depozit aparținând companiei, precum și cu ipoteci puse pe opt apartamente din București, respectiv pe un teren de 6 hectare al companiei din localitatea Crevedia. La acestea se vor adăuga ca garanții creanțe ale companiei în relația cu alte companii sau scrisori de contragaranție din partea partenerilor săi comerciali.

De asemenea, vor fi aduse garanții pentru facilitatea de credit în valoare de 2 milioane de lei, contractată de Procema cu maturitate până în 2017.

Sorin Crețeanu deține un pachet de 53,7% din afacerea Comnord București, a cărei valoare bursieră este de circa 4,5 milioane de euro la ultima cotație de 0,49 lei per titlu.

Procema este o companie controlată de familia lui Sorin Crețeanu, iar Girueta Jilava este controlată indirect prin intermediul Comnord. Sorin Crețeanu este asociat, de asemenea, pe piața materialelor de construcții din București, cu grupul francez Lafarge în societatea mixtă Lafarge Comnord. Gigantul francez a anunțat săptămâna trecută că își vinde activele din România pentru ca fuziunea sa cu elvețienii de la Holcim să poată fi aprobată la nivel local de Consiliul Concurenței.

Grupul Elcomex ia un credit de 10 milioane de euro de la BRD pentru asigurarea capitalului de lucru

Grupul de firme Elcomex Constanța, controlat de omul de afaceri Ion Grecu, intenționează să ia un credit de 44 milioane de lei (circa zece milioane de euro) de la BRD pentru finanțarea nevoilor de capital circulant.

Astfel, Elcomex Agroindustrial va semna ca și codebitor alături de Elcomex IEA un contract de credit de 44 milioane de lei, din care un descoperit de cont între 15 milioane de lei (3,8 milioane de euro) și 25 de milioane de lei (3,4 milioane de euro). Pachetul de finanțare prevede, de asemenea, un plafon de credit multivalută de 25 milioane de lei până la 44 milioane de lei, potrivit unei decizii a acționarilor din 25 iunie.

Elcomex IEA a solicitat dealtfel prelungirea cu un an a scadenței creditului de 44 milioane de lei de la BRD.

Elcomex Agroindustrial este o firmă înființată în 2004, care deține exploatații agricole, fermă de creștere a caprelor, fabrică de procesare a laptelui și fabrică de nutrețuri combinate, potrivit informațiilor disponibile pe site-ul companiei. În 2013, Elcomex Agroindustrial a raportat un profit net de 77.000 de lei la venituri totale de 36,7 milioane de lei (8,3 milioane de euro) și 102 angajați. Ion Grecu deține 99,18% din acțiunile companiei, restul titlurilor aparținând Cameliei Grecu.

Elcomex IEA face parte tot din grupul de firme controlat de familia omului de afaceri constănțean Ion Grecu. Elcomex IEA este furnizor de energie electrică și contractor de lucrări și servicii destinate centralelor electrice, parcurilor eoliene, linii electrice, respectiv instalații din alte sectoare industriale. Compania, înființată în 1995, a raportat anul trecut un profit net de 1,3 milioane de euro la o cifră de afaceri de 24,5 milioane de euro și un număr de 587 de angajați.

Sursă foto: Cluj Business Center

Familia Buzoianu ia credite de 10 milioane de euro pentru refinanțarea unui împrumut de la Carpatica și pentru a finaliza imobilul de birouri Cluj Business Center

Compania Felinvest din Cluj, al cărei proprietar este Octavian Buzoianu, contractează două credite în valoare totala de 10,2 milioane euro, aproximativ jumătate din bani fiind destinați finalizării investiției în proiectul imobiliar de birouri Cluj Business Center.

Una dintre finanțări este un credit de 5,3 milioane de euro pentru refinanțarea plafonului global multioption luat de la banca Carpatica, potrivit unei decizii a Adunării Generale Extraordinare a acționarilor din 9 iulie.

Un alt împrumut, în valoare de 4,9 milioane de euro, va fi folosit pentru finalizarea imobilului de birouri din Cluj – Napoca, un proiect prioritar de investiții al familiei Buzoianu, care își canalizează astfel fondurile spre piața imobiliară după încheierea unui acord de vânzare a afacerii de producție echipamente electrice Retrasib din Sibiu către grupul german SGB – SMIT International Gmbh. Vezi aici mai multe detalii despre vânzarea Retrasib.

Din datele făcute publice rezultă că finanțatorul Felinvest este banca de stat CEC Bank.

Compania Felinvest, specializată în investiții și dezvoltare imobiliară, funcționează din 2008 prin schimbarea domeniului de activitate al fostei societăți Feleacul SA, care opera o fabrică de dulciuri în Cluj – Napoca.

Conducerea companiei de dezvoltare imobiliară a aprobat garantarea noilor împrumuturi cu ipotecă asupra imobilul de birouri aflat în execuție, cu un depozit cash colateral de 423.000 euro, precum și cu contractele de închiriere încheiate cu Endava România, SAP România, Axience Emerging Europe și Hold Invest, precum și cu alte garanții.

Proiectul Cluj Business Center este un imobil de birouri de clasa A cu șapte etaje din centrul orașului Cluj – Napoca, care este amplasat pe un teren de peste 20.000 de metri pătrați și dispune de aproximativ 52.000 mp suprafață construită, respectiv 5.000 de mp de spații verzi. De asemenea, proiectul aflat în curs de finalizare are alocate 558 de locuri de parcare.

Printre chiriașii proiectului se numără Endava, SAP, Arobs Transilvania Software, Analog Devices, Performed Events, în timp ce alte spații sunt ocupate de un restaurant, o sală de fitness, o grădiniță, o farmacie și o galerie comercială, conform datelor prezentate pe site-ul proiectului.

Acționarul majoritar al Felinvest este Octavian Buzoianu, cu 86,6% din acțiuni. Acțiunile companiei sunt listate pe bursa de la București, valoarea de piață a Felinvest fiind de 6,8 milioane de lei (1,5 milioane de euro) la un preț de 0,2 lei pe acțiune.

Un alt membru al familiei, Călin Buzoianu ocupă poziția de director general al companiei și este, de asemenea, președintele Consiliului de administrație al societății. Octavian, 59 de ani, și Călin Buzoianu, 45 de ani, sunt amândoi ingineri și absolvenți ai Institutului Politehnic Cluj.

Lista companiilor prin care activează familia Buzoianu cuprinde pe lângă Retrasib Sibiu și Felinvest și Hold Invest (deținută integral de Călin Buzoianu) sau Modern Bau (în care este acționar Octavian Buzoianu).

La finele anului 2013, Felinvest înregistra o cifră de afaceri în valoare de 404.949 lei (91.638 euro), valoare aproape dubla fața de cea înregistrată în anul precedent. Profitul înregistrat avea valoarea de 822.661 lei (186.164 euro) în aceeași perioadă.

Producătorul de vin Cramele Recaș își extinde un împrumut de la ING Bank de la 2 la 4 milioane de euro

Cramele Recaș, unul dintre cei mai cunoscuți producători de vin locali, extinde o facilitate de credit de 2 milioane de euro la valoarea de 18 milioane de lei (4 milioane de euro), potrivit unei hotărâri a acționarilor companiei publicate în Monitorul Oficial.

Garanțiile aduse de companie sunt ipotecă mobiliară asupra activelor, ipotecă pe imobile ale societății, pe conturile acesteia deschise la ING Bank sucursala București, precum și ipoteci pe creanțe, stocuri de produse și mărfuri.

De asemenea, pe lista garanțiilor aprobate de acționari intră și garantarea unui credit luat de la ING Bank în valoare de 8 milioane lei (1,8 milioane euro).

Cramele Recaș  au înregistrat anul trecut un profit net de 15,8 milioane lei (3,5 milioane euro) la o cifră de afaceri de 85,6 milioane lei (19,3 milioane euro) și un număr de 87 de angajați.

O companie a lui Florin Pogonaru caută să atragă 45 de milioane de euro pentru finanțarea unui centru comercial în zona Obor din București. Acționarii vin cu 10 mil. euro în numerar, în plan credite de 35 mil. euro de la bănci

Prodplast Imobiliare, companie de investiții pe piața imobiliară în spatele căreia se află omul de afaceri Florin Pogonaru, intenționează să contracteze mai multe credite cu o valoare totală de până la 35 de milioane de euro pentru dezvoltarea unui centru commercial în zona Obor din București.

Banii vor fi atrași de la bănci din România și din străinătate, durata vizată a împrumuturilor fiind de 30 de ani, potrivit convocatorului adunării generale extraordinare a acționarilor pentru data de 13 august.

Garanțiile aduse de companie sunt reprezentate de unele active imobilizate și financiare ale acesteia.

De asemenea, acționarii companiei vor participa și ei la o majorare de capital cu un aport de 46 milioane de lei (circa 10 milioane de euro) în numerar pentru finanțarea proiectului imobiliar. Astfel, după majorare, capitalul social ar ajunge la 66,8 milioane de lei (15 milioane de euro).

Proiectul se întinde pe o suprafață de aproximativ 2,5 hectare, iar compania a semnat deja un contract de închiriere pentru un hypermarket cu compania franceză Carrefour.

Acțiunile Prodplast Imobiliare SA sunt tranzacționate la Bursa din Sibiu, cea mai recent valoare a unei acțiuni fiind de 5,9 lei, iar capitalizarea bursieră are valoarea de 123 milioane lei (27,8 milioane euro).

La finele anul trecut, compania a raportat venituri totale de 5,8 milioane de lei (1,3 milioane de euro) și o pierdere de 728 mii lei (circa 165.000 de euro).

Prodplast Imobiliare este o companie de investiții și dezvoltare imobiliară, de numele căreia se leagă Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Soția acestuia, Georgiana Pogonaru face parte din Consiliul de Administrație al companiei, alături de care stă și Tudor Ciurezu, directorul general și președintele SIF Oltenia. De asemenea, Prodplast Imobiliare deține un pachet de 16,7% din acțiunile Prodplast, companie listată la bursa de la București cu o valoare bursieră de 46,9 milioane de lei (10,6 milioane de euro).

Centrul comercial ce va fi dezvoltat în sectorul 2 intră pe o piață competitivă a centrelor comerciale în Capitală. Pe lângă polurile create deja de Băneasa Shopping City, grupul turcesc FIBA cu mall-urile București Mall și Plaza România sau AFI Palace Cotroceni, se anunță noi proiecte de intrare pentru anul viitor cum este cazul Mega Mall, dezvoltat pe platforma Electroaparataj în apropierea Arenei Naționale.

Un furnizor IKEA ia 2 milioane de euro de la ING Bank pentru finanțarea activității

Producătorul de articole de menaj IPEC Alba Iulia deschide o linie de credit în valoare de 2 milioane de euro la ING Bank pentru finanțarea activității companiei, potrivit unei decizii a acționarilor publicate în Monitorul Oficial.

Acționarii firmei IPEC SA au decis luna trecută contractarea finanțării în condițiile în care compania a derulat de-a lungul timpului mai multe proiecte de investiții de majorare a capacităților de producție. Firma a devenit din 1996 furnizor al concernului suedez IKEA din industria de mobilă, potrivit informațiilor publicate pe site-ul acesteia.

Ultimul proiect de investiții major al companiei a fost finalizat în luna mai și a vizat creșterea eficienței energetice pe segmentul producției ceramice. Valoarea proiectului a fost de 38,6 milioane de lei, din care 15,6 milioane de lei au constituit fonduri europene nerambursabile atrase de la Uniunea Europeană prin Programul Operațional Sectorial destinat creșterii competitivității economice.

IPEC SA este o afacere pornită în 1991 de familia Covaciu, care a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de peste 20 de milioane de euro și un profit net de 2,3 milioane de euro la un număr de 742 de angajați.

Producătorul de mopuri și mături Parplast ia 1,3 milioane de euro de la Banca Transilvania pentru investiții

Producătorul de mopuri Parplast din Sighetu Marmației contractează finanțări în valoare de 1,3 milioane de euro de la Banca Transilvania, cea mai mare parte a banilor urmând să fie folosiți pentru investiții.

Acționarii companiei au aprobat în luna aprilie luarea unui credit de investiții de până la un milion de euro, precum și a unei linii de credit de 300.000 de euro pentru acoperirea nevoilor curente. Împrumuturile urmează să fie luate în exercițiul financiar 2014 – 2015 de la Banca Transilvania și vor fi garantate cu bunuri mobile și imobile ale Parplast.

Parplast este o companie care produce obiecte din lemn pentru uz casnic și gospodăresc, mase plastice și corpuri din lem pentru perii, mopuri, pensule, bidinele și mături. Originile companiei încep în 1927, când la Sighetu Marmației (județul Maramureș) funcționa o fabrică în domeniul produselor din lemn.

Compania și-a dublat începând cu 2011 capacitățile de producție prin punerea în funcțiune a două linii noi de producție – o linie de injecție mase plastice și o linie automată de producție de mopuri din bumbac și mopuri sintetice, potrivit informațiilor publicate pe site-ul companiei.

Parplast Sighetu Marmației a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 2,3 milioane de lei (0,5 milioane de euro) și un profit net de circa 20.000 de lei (peste 4.000 de euro) la un număr de 26 de oameni.

Producătorul de vinuri Domeniul Coroanei Segarcea contractează finanțări de la CEC de 20 milioane lei

Producătorul de vinuri Domeniul Coroanei Segarcea a luat finanțări de la CEC Bank în valoare de 20 milioane lei ( 4,6 milioane euro), bani folosiți pentru finanțarea activității companiei.

Mai exact, compania controlată de omul de afaceri Mihai Anghel, unul dintre cei mai mari proprietari de teren agricol din țară, a contractat un nou credit de 12 milioane de lei (2,7 milioane de euro) de la banca de stat.

De asemenea, acționarii producătorului de vinuri au aprobat luna trecută și suplimentarea unui credit luat anterior de la aceeași bancă cu suma de 8 milioane lei (1,8 milioane euro) de la nivelul inițial de 52 milioane lei (11,8 milioane euro).

Compania aduce ca garanții pentru aceste finanțări stocuri de vin în valoare de până la 20,3 milioane lei (4,6 milioane euro) , ipotecă pe conturile societății deschise la CEC Bank, garanție din partea Fondului de Garantare a Creditului Rural. La acestea se adaugă ipoteci pe mijloace fixe și pe contracte încheiate cu clienții săi, terenuri de 1,3 hectare în orașul Segarcea (județul Dolj), precum și pe construcțiile aferente.

Domeniul Coroanei din Segarcea a înregistrat în 2013 o cifră de afaceri de19,5 milioane lei (4,4 milioane euro) și un profit net de 406.260 lei (91.934 euro) la un număr de 72 de angajați

Înființată în 1999, Domeniul Coroanei Segarcea  desfășoară activități în producerea vinului, avându-l ca și acționar pe Anghel Mihai, deținătorul grupului  Comcereal Dolj, unul dintre cei mai importanți jucători din agricultură.

Hofigal Export – Import ia un credit de 2 milioane de euro pentru finanțarea activității

Compania Hofigal Export- Import din București are în plan luarea unui credit în valoare de 2 milioane de euro. Decizia cu privire la contractarea acestui credit se va lua în cadrul Adunării Generale Extraordinare  a Acționarilor din data de 11 august, potrivit convocării apărute în Monitorul Oficial.

Cifra de afaceri a companiei înregistrată la finele anului 2013 era de 31,1 milioane lei (7 milioane euro), iar profitul înregistrat avea valoarea  de 4,4 milioane lei (995.700 euro). Numărul de angajați în anul 2013 era de 234 angajați.

Compania  Hofigal Export- Import a fost înființată în anul 1990, comercializând o gamă variată de produse din plante medicinale, cum ar fi medicamente, suplimente alimentare, cosmetice și  substanțe farmaceutice active.

Producătorul din industria de panificație Boromir Prod Buzău ia un credit de 15,2 milioane lei de la ING Bank

Compania din industria de panificație Boromir Prod din Buzău intenționează să contracteze un credit în valoare de 15,2 milioane lei (3,5 milioane euro) de la ING Bank.
Decizia cu privire la contractarea credituluiva fi luată de acționari în cadrul Adunării Generale Extraordinare pe data de 13 august, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori București.

De asemenea, acționarii Boromir Prod Buzău va trebui să ratifice garanții pentru mai multe credite luate de companie anterior. Producătorul din industria de panificație va trebui să aducă garanții pentru finanțări mai vechi în sumă de 12,2 milioane euro, luate de companie în anii 2004 și 2010, tot de la ING Bank.

Pentru totalul de credite de 15,7 milioane de euro de la ING Bank, compania vine cu terenuri de 18 hectare în Iași, Constanța și Râmnicu Sărat (județul Buzău), cu construcțiile aferente și depozite ale firmei. La acestea, se adaugă garantarea cu încasărilr prezente și viitoare din conturile deschise la ING Bank.

Compania Boromir Prod este listată pe bursa de la București, unde cotația acțiunilor este de 0,09 lei/acțiune. Capitalizareabursieră are valoarea de 20,9milioane lei (4,7 milioane euro).

Cel mai important acționar este Boromir IND SRL din RâmnicuVâlcea, care deține 67,8 % din acțiunile companiei.

În primul trimestru al anului 2014 compania a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de 20,1milioane de lei (4,5 milioane de euro) și un profit de 428.160 lei (95,1 mii euro). În perioada similară a anului precedent, compania Boromir Prod înregistrase o pierdere de 1,1 milioane lei (244.346 euro).

Compania Boromir Prod din Buzău a fost înființată în anul 2000, având ca obiect de activitate achiziția, prelucrarea cerealelor și realizarea produselor de patiserie.

Povestea afacerii grupului de firme Boromir începe în anul 1994, când vâlceanul Constantin Boromiz înființează Boromir IND la Râmnicu Vâlcea. Treptat, afacerea se extinde de la achiziția și prelucrarea de cereal la producția și vânzarea de produse de panificație și patiserie. Treptat, în grupul condus de Constantin Boromiz intră moara Cibin, Boromir Prod Buzău, precum și alte companii precum Amylon Sibiu, Comcereal Vâlcea și Comcereal Sibiu sau Hardwood, companie din industria lemnului.

Combinatul de îngrășăminte chimice din Năvodari contractează un credit de 5,5 milioane lei de la Banca Românească

Combinatul chimic din Năvodari iau un credit de 5,5 milioane de lei (1,3 milioane euro) de la Banca Românească pentru o perioadă de un an.

Garanțiile aduse pentru contractarea împrumuturilor sunt un bilet la ordine și ipotecă pe conturile companiei, ambele în favoarea băncii, potrivit unei hotărâri a acționarilor publicate în Monitorul Oficial.

Combinatul chimic din Năvodari a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 87,7 milioane lei (19,8 milioane euro), înregistrând o pierdere netă de 4,4 milioane lei (995,7 mii euro ) la un număr de 68 de angajați.  În anul precedent,  compania înregistrase un profit net de 105.968 lei (23.780 euro), potrivit bilanțurilor publicate de Ministerul de finanțe.

Combinatul de îngrășăminte chimice Năvodari este înființat în 2002, desfășurându-și activitatea pe platforma fostului combinat de îngrășăminte chimice din localitate.  Compania desfășoară activități în producerea și distribuția îngrășămintelor chimice pe bază de fosfor, azot și potasiu, fiind produse atât îngrășăminte simple, cât și complexe.

Lukerg garantează cu terenuri de 300 hectare și contracte de până la 115 mil. euro împrumutul de 57 milioane de euro de la BERD și Unicredit pentru parcul său eolian din Dobrogea

Lukerg Renew, compania mixtă a rușilor de la Lukoil și ERG Renew (Italia), garantează cu terenuri de 303 de hectare din județul Constanța un împrumut de 57 de milioane de euro de la BERD și Unicredit pentru dezvoltarea unui parc eolian în Dobrogea. De asemenea, ca garanții, compania de proiect va încheia contracte în valoare maximă de 115,4 milioane de euro.

Land Power SRL Constanța, compania de proiect a Lukerg Renew pentru parcul eolian din Dobrogea, aduce ca garanții loturi de teren care însumează 243,2 hectare în localitatea Dorobanțu, respectiv și 59,7 hectare în comuna Topolog, la care se adaugă turbine și construcții ce vor fi ridicate pe aceste terenuri, potrivit unei hotărâri a acționarilor luate la finele lunii mai și publicate în Monitorul Oficial.

În cadrul împrumutului, BERD vine cu 38 de milioane de euro, iar UniCredit cu restul finanțării, în sumă de 19 milioane de euro, potrivit comunicatului BERD din luna iunie care anunța acordarea creditului.

Pentru acest împrumut, Land Power SRL va încheia anumite contracte, potrivit deciziei acționarilor. Astfel, compania va încheia contracte cu BERD și Vestas CEU România SRL și un contract – cadru cu Unicredit Bank Austria AG.

Pentru garantarea acestui împrumut compania va încheia contracte  cu o valoare maximă de 115,4 milioane euro. Printre garanții se numără un contract de ipotecă conturilor prezente și viitoare, ipotecă asupra bunurilor mobile, un contract de cesiune asupra creanțelor rezultate din anumite contracte de proiect guvernate de dreptul Italian, un contract de cesiune a contractelor de hedging, pentru reducerea riscului valutar.

De asemenea, Lukerg Renew Gmbh, acționarul unic al Land Power, va încheia cu BERD un contract de subordonare a fondurilor de proiect și de menținere a pachetului de acțiuni.
În Dobrogea, Lukerg Renew are un parc eolian cu o capacitate totală de 84 MW. De asemenea, în portofoliul Lukerg Renew se mai află un parc eolian de 70 MW în județul Galați, cumpărat anul trecut de la compania daneză Vestas cu 109,2 milioane de euro. Pentru finanțarea proiectului din Galați, a fost anunțată în luna aprilie contractarea unui credit de 67 milioane de euro pe 11 ani de la Raiffeisen Bank și ING.

Sectorul energiei eoliene a fost unul dintre cele mai dinamice pe timpul crizei, atrăgând mai multe achiziții și finanțări în contextul în care investițiile au fost puternic încurajate în anii anteriori de o schemă de sprijin din partea autorităților de la București.

BERD este cel mai mare investitor instituțional în economia locală, cu investiții de 6,7 miliarde de euro în 360 de proiecte locale. Ultima investiție a BERD în active românești este achiziția de acțiuni Electrica în cadrul procesului de listare pe bursă, în urma căreia instituția internațională a devenit al doilea acționar al distribuitorului de electricitate local, după statul român.

Agromec Ciorăşti ia o finanțare de până la 2 milioane de euro pentru achiziții de terenuri agricole și deschidere de puncte de lucru

Agromec Ciorăşti SA din județul Vrancea, societate care derulează activități agricole, intenționează să ia un credit de până la 2 milioane de euro. Planurile companiei vizează deschiderea de noi puncte de lucru și achiziția de terenuri agricole.

De asemenea, compania caută să facă achiziții de utilaje și echipamente, acestea urmând să fie plătite în regim de leasing, în rate și în numerar și garantate cu bunuri și active ale Agromec, potrivit unui convocator al adunării generale a acționarilor pentru data de 4 august.

Agromec Ciorăşti, înfiinţată în 1991, a raportat la data de 31 decembrie 2013 o cifră de afaceri de 1,9 milioane de lei (444.402 euro), un profit de 26.485 lei ( 5.993 euro) şi un număr mediu de 28 salariați.

Sursă: Hidroelectrica

Creșterea lichidităților i-a permis Hidroelectrica să închidă în primul semestru împrumuturi de 240 milioane de euro

Producătorul de electricitate controlat de stat Hidroelectrica a încheiat la începutul acestei săptămâni plata unui credit de investiții de 75 de milioane de euro, contractat de la Citibank în 2009.

Astfel, nivelul total al împrumuturilor închise în primul semestru al anului totalizează circa 238 milioane de euro, eforturi prin care Hidroelectrica încearcă să demonstreze că este una dintre cele mai solide companii locale, în ciuda intrării în insolvență în urmă cu doi ani.

Creșterea lichidităților companiei este dovedită și de raportarea pentru primele cinci luni ale anului a unui profit brut cumulat de 401 milioane de lei (circa 90 de milioane de euro), după deducerea taxei de stâlp aferente primului semestru de 75 milioane de lei (circa 17 milioane de euro), potrivit reprezentanților Hidroelectrica.

Pe lista de împrumuturi închise în acest an figurează rambursarea anticipată în luna aprilie a acestui an a unui credit de investiții de 110 milioane de euro către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). De asemenea, Hidroelectrica a închis de la începutul anului împrumuturi destinate investițiilor și linii de credit cu o valoare de 231 milioane de lei (peste 50 de milioane de euro). Din această categorie de finanțatori fac parte Banca Transilvania, cu 120 de milioane de lei, Alpha Bank cu 80 de milioane de lei și ING Bank cu 31 de milioane de lei.

tabel credite Hidroelectrica

Reprezentanții companiei afirmă că soldul datoriilor financiare către bănci a scăzut în ultimii doi ani de la 841 milioane de euro în 20 iunie 2012 la 216 milioane de euro pe 30 iunie. Soldul creditelor de investiții urmează să fie redus cu încă 39 milioane de euro până la finele anului după plata ratelor scadente în a doua parte a anului, dau asigurări oficialii producătorului de energie electrică.

Pentru a face rost de lichidități, Hidroelectrica a scos la vânzare în mai multe rânduri microhidrocentrale pe care le are în portofoliu, proces care este și acum în desfășurare.
Compania este unul dintre liderii pieței de energie din România, cu o producție anuală de circa 17 Twh asigurându-și o cotă de aproximativ 30% din producția națională. Compania avea la finele anului trecut în portofoliu 259 de hidrocentrale cu o putere instalată de 6.462 MW.

Hidroelectrica a fost înființată în 2000, după fostei Companii Naționale de Electricitate în patru companii, alături de Transelectrica, care deține monopolul serviciilor de transport și tranzit electricitate, Electrica pe partea de distribuție și furnizare și producătorul de electricitate Termoelectrica.

În 2012, compania a intrat în insolvență, măsură pe care statul a luat-o în calitate de proprietar al companiei pentru a putea scăpa de contractele încheiate cu case de comerț de energie, contracte pe care le considera păguboase pentru companie.

Compania aflată în procedură de reorganizare judiciară a înregistrat o cifră de afaceri în 2013 de 3,08 miliarde de lei (697,7 milioane de euro) și un profit net de 718,8 milioane de lei (162,6 milioane de euro). Cu marjă netă anuală de 23%, Hidroelectrica este una dintre cele mai profitabile companii din România. Numărul mediu de angajați al companiei este de 4.601 la finele anului trecut. Statul deține un pachet de 80% din acțiuni, iar Fondul Proprietatea are restul de 20% din capitalul Hidroelectrica.

Una din companiile lui Verestoy Attila contractează finanțări de 3 milioane de euro

Producătorul de matrițe controlat de omul de afaceri Verestoy Attila, Matrița Odorheiu Secuiesc intenționează să contracteze finanțări de 13 milioane de lei (2,9 milioane de euro), potrivit unui anunț transmis BVB.

Acționarii companiei sunt convocați pentru astăzi să aprobe în cadrul Adunării generale extraordinare credite, contracte de leasing și factoring prin care să fie atrase fonduri pentru activitățile firmei.

De asemenea, aceștia va trebui să decidă asupra garanțiilor pe care compania va fi nevoită să le prezinte finanțatorilor.

Matrița SA din Odorheiu Secuiesc a fost înființată în 1975 ca o companie cu activități de reparații și întreținere a combinatelor chimice, respectiv cu producția de matrițe de vulcanizat anvelope și de injectat mase plastice. Din 1991, a devenit companie cu capital integral privat.

Proprietarul firmei este Verestoy Attila, om de afaceri care activează în mai multe domenii și este unul dintre cei mai cunoscuți politicieni ai UDMR din 1990 încoace. El deține 69% din acțiuni, un alt acționar important fiind Hajdu Zoltan Gyozo cu 15%.

Titlurile companiei sunt listate pe piața bursieră Rasdaq, unde capitalizarea acesteia este de 911.114 lei (207.647 euro) la un preț de 0,02 lei pe acțiune.

Pentru anul trecut, Matrița SA Odorheiu Secuiesc a raportat o cifră de afaceri de 21 milioane lei ( 4,8 milioane euro) și un profit net de 7.145 lei (1.617 euro), la jumătate față de rezultatul obținut în anul anterior. Personalul companiei număra 285 angajați la finele anului trecut.

IMSAT își majorează plafonul de împrumut la BRD până la 33 milioane de euro, cât trei sferturi din cifra de afaceri. Miza, un contract cu Holcim Rusia

IMSAT București, firmă controlată de francezii de la SNEF, intenționează să își majoreze plafonul global de împrumut la BRD de la nivelul actual de 27 milioane de euro până la 33,35 milioane de euro, valabil până la 31 octombrie.

Mai exact, acest plafon de finanțare este compus dintr-o linie de credit multivalută de 2 milioane de euro, valabilă până la finele lunii octombrie, potrivit convocatorului Adunării generale extraordinare a acționarilor din 4 august. La linia de credit se adaugă scrisori de garanţie bancară şi acreditive în valoare de 31,35 milioane euro.

În ceea ce privește linia de credit de la BRD, aceasta este o linie de credit multivalută, cu o dobânda anuală la lei formată din dobânda ROBOR la 3 luni plus 275 puncte de bază pe an. Dobânda la euro la această linie de credit este dobânda EURIBOR la 3 luni plus 300 puncte de bază pe an. Comisionul de acordare pe care îl încasează banca este de 0,20% la valoarea liniei de credit.

De asemenea, plafonul pentru emiterea de scrisori de garanţie bancară în valoare totală de 31,35 milioane de euro. Cea mai mare parte reprezintă scrisori de garanție cu maturitate la 3 ani, în valoare de 13 milioane de euro), destinate emiterii a două scrisori de garanție de avans și de bună execuție pentru un contract încheiat cu Holcim Rusia, în valoare de 31,35 milioane de euro fără TVA.

Scrisorile de garanție bancară cu maturitate la 4 ani se ridică la valoarea de 10,35 milioane de euro, iar cele cu maturitate la 5 ani ajung la nivelul de 8 milioane de euro.
Pentru ridicarea plafonului global de împrumut, acționarii companiei trebuie să aprobe un set de garanții și clauze speciale, care prevăd printre altele o contragaranție bancară emisă de Societe Generale Franța (banca – mamă a BRD) în valoare de 6,35 milioane de euro, adică suma cu care se majorează plafonul actual. De asemenea, compania va trebui să domicilieze la BRD încasările rezultate din contractele IMSAT pentru care banca emite scrisori de garanție, în condițiile în care BRD va putea pune gaj pe conturile companiei.

O altă contragaranție va fi emisă de către Unicredit Țiriac la ordinul Siemens pentru contractele IMSAT încheiate cu CFR.

Pe lista condițiilor impuse de BRD companiei IMSAT, una dintre ele prevede ca trei sferturi din cifra de afaceri anuală să fie derulată prin intermediul băncii. În 2013, IMSAT București a înregistrat o cifră de afaceri de 189,4 milioane de lei (42,9 milioane de euro) și un profit net de 938.925 lei (212.474 de euro) la un personal format din 1.010 angajaţi.

Orice alt angajament al companiei care va depăși pragul de 200.000 de euro trebuie aprobat de către bancă. De asemenea, compania va trebui să prezinte bancherilor raport trimestrial privind stadiul execuției contractelor. Alte clauze impuse de bancă sunt parri passu, care  presupune obligaţia debitorului sau garantorului său de a nu acorda un rang superior altor obligaţii scadente negarantate cu ipotecă.

O altă condiţie pe care compania trebuie să o indeplinească este clauza “cross-default”, care prevede că în situaţia în care debitorul intră în incapacitate de plată faţă de un creditor, se consideră că a intrat în aceeaşi situaţie şi faţă de titularul obligaţiei de rambursare din contractul de împrumut în cauză.

Altă clauză este cea numită negative pledge, care prevede imposibilitatea debitorilor de a înstrăina sau crea drepturi terţilor asupra activelor sale, acestea fiind destinate stingerii obligaţiilor de rambursare. Potrivit normelor Băncii Mondiale şi a Corporaţiei Financiare Internaţionale (IFC), aceasta este o clauză obligatorie în finanţare în cazul proiectelor de investiţii de la instituţii financiare internaţionale.

De asemenea, o altă clauză pe care IMSAT va trebuie s-o respecte pentru a-și putea procura finanțarea necesară este clauza material adverse change, care protejează creditorii împotriva acelor schimbări care ar putea afecta afacerea, activele sau profilul financiar al împrumutatului.

Așa – numita „ownership clause” stipulează, de exemplu, termenii proprietății asupra unor bunuri sau active la care se referă contractul.

De asemenea, nu vor fi permise utilizări pentru emiterea de noi scrisori de garanţie bancară, cu excepţia celor două scrisori de garanţie bancară pentru Holcim Rusia , până când soldul SGB-urilor emise sub plafonul de 31,35 milioane de euro nu va coborî sub nivelul precedent al plafonului de 25 milioane de euro.

IMSAT, companie înființată în 1962, a fost preluată în 2007 de către grupul francez SNEF. Grupul IMSAT are 13 societăți și trei sucursale în țară, respectiv 8 agenții în străinătate, potrivit informațiilor publicate pe site-ul companiei.

Compania furnizează servicii de inginerie și montaj mecanic, instalații electrice  și automatizări industrial. Circa jumătate din portofoliul de afaceri al IMSAT București îl reprezintă sectorul industrial, transportul 15%, iar segmentul cabinelor de comandă circa o treime din ansamblu.

Continental Hotels împrumută până la 10 milioane de euro pentru modernizarea lanțului de hoteluri

Continental Hotels, unul dintre cei mai mari operatori hotelieri locali, intenționează să împrumute credite de până la zece milioane de euro pentru renovarea și modernizarea lanțului de hoteluri.

Acționarii companiei sunt convocați pentru a discuta pe marginea acestei finanțări pe data de 7 august, potrivit convocatorului Adunării generale extraordinare publicate în Monitorul Oficial.

Omul de afaceri Radu Enache este unul dintre acționarii companiei hoteliere înființate în 1991, care numără în portofoliu hoteluri pe segmentul economic, de trei, patru și cinci stele. Potrivit datelor de prezentare de pe site-ul companiei, Continental Hotels are hoteluri în mai multe locații din țară precum București, Sibiu, Arad, Târgu Mureș, Oradea, Drobeta Turnu Severin, Porțile de Fier și Suceava.

Pe segmentul de cinci stele, compania operează cu hotelul Grand Hotel Continental din Capitală, pe segmentul de patru stele activează sub marca Continental Forum, în timp ce pe segmentul de trei stele, compania este prezentă atât cu unitățile Continental, cât și cu hotelurile Ibis, gestionat de către grupul francez Accor pe baza unui contract de management încheiat cu Continental Hotels. Pe segmentul hotelurilor ieftine, lanțul activează cu o unitate Hello Hotels, în București.

Compania este în plin proces investițional, rulând mai multe credite de investiții, mișcare ce a lăsat urme asupra bilanțurilor din ultimii ani, când a încheiat pe pierderi. Ultimele informații disponibile pe piață indică faptul că firma a împrumutat circa 37 de milioane de euro. Astfel, Continental Hotels a raportat pentru anul trecut o pierdere de 18,2 milioane de  lei (4,1 milioane de euro) la o cifră de afaceri de 89,9 milioane de lei (20,3 milioane de euro), în creștere cu 15% față de anul anterior. Personalul firmei la finele lui decembrie 2013 era de 782 angajați.

Un client de cursă lungă pentru bancheri: Transelectrica are planuri de investiții de 1,2 miliarde de euro pentru următorii zece ani

Compania de stat Transelectrica, care deține monopolul transportului de electricitate în România, a anunțat aprobarea unui plan de investiții în valoare de 5,3 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro) până în 2023.

Planul de dezvoltare al rețelei energetice de transport a fost aprobat de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), iar valoarea estimată ca necesar de investiții nu include și investițiile aferente racordării la rețea a noilor utilizatori, care vor trebui să suporte de către aceștia prin plata tarifului de racordare la rețea, precizează reprezentanții Transelectrica.

Pe lista proiectelor de investiții figurează creșterea capacității de interconexiune cu statele vecine – Bulgaria, Ungaria, Serbia, și dezvoltarea de proiecte noi cu Republica Moldova, construirea de linii și stații electrice noi pentru evacuarea energiei produse în Dobrogea către zonele de consum din nordul și vestul României. De asemenea, este vizată întregirea inelului de 400 kv din jurul țării, precum și înlocuirea infrastructurii vechi instalate în anii 1960 – 1970.

Pe lista potențialilor finanțatori ai companiei vor intra bănci comerciale, Uniunea Europeană prin intermediul programelor de finanțare nerambursabilă, investitorii de pe piața de capital sau băncile internaționale de dezvoltare.

Compania va utiliza un mix adecvat și echilibrat pentru finanțarea investițiilor planificate, cu considerarea tuturor opțiunilor și instrumentelor oferite atât de piața financiară, cât și de programele de finanțare nerambursabilă operate de Uniunea Europeană”, afirmă oficialii Transelectrica.

Acționarii Transelectrica au aprobat deja un program multianual de finanțare prin emiterea de obligațiuni de 900 milioane lei (205,2 milioane euro). De asemenea, la 31 martie, soldul creditelor contractate pentru investiții era de 1,1 miliarde de lei (circa 250 milioane de euro).

Șefii companiei și-au stabilit ca obiective maximizarea atragerii de fonduri de europene pe proiectele eligibile de investiții, menținerea poziției financiare și a capacității de plată a creditelor care să permită menținerea sau îmbunătățirea ratingului de credit actual al companiei și scăderea costurilor de finanțare.

Ratingul Transelectrica acordat de agenția de evaluare financiară Moody ‘s este Ba2, cu perspectivă stabilă.

Compania are un istoric important pe piețele financiare, în condițiile în care a accesat constant împrumuturi de valoare mare pentru retehnologizare încă din primii ani după înființarea sa în 2000. De asemenea, Transelectrica a intrat în ultimii ani în atenția investitorilor de pe piața de capital, după listarea sa pe bursa de la București în 2006, operațiune urmată în 2012 de o ofertă public secundară de vânzare de acțiuni.

De asemenea, transportatorul de energie a raportat pentru primul trimestru venituri totale de 699 milioane de lei (155,2 milioane de euro) și un profit net de 136,5 milioane de lei (30,3 milioane de euro), în creștere cu circa 50%. Compania furnizează servicii de transport și tranzit de electricitate, respectiv este operatorul serviciilor de sistem la nivelul sistemului energetic național. Transelectrica operează o rețea formată din 8.759 kilometri de linii electrice aeriene, din care 425 kilometri sunt linii de interconexiune, 81 de stații electrice și 216 unități principale de transformare.

Capitalizarea bursieră a companiei este de 1,8 miliarde de lei (401 milioane de euro) la un preț de 24 lei pe acțiune. Acționarii Transelectrica sunt statul român prin Secretariatul General al Guvernului, cu 58,7 % din acțiuni, Fondul Proprietatea cu 13,5% din acțiuni, iar deținerile altor persoane juridice se ridică la 21,7%, printre acționarii semnificativi numărându-se și SIF Oltenia, cu 7,26%.

Trustul de Instalații Montaj și Construcții împrumută de la bănci 12 mil. euro pentru dezvoltarea de proiecte imobiliare

Compania clujeană Trustul de Instalații Montaj și Construcții contractează credite de 12 milioane de euro în vederea dezvoltării de proiecte imobiliare, investiția urmând să fie recuperată din vânzarea imobilelor.

Banii de la bănci vor fi folosiți pentru achiziția de teren, pe care urmează să fie construite imobile la cheie. Investiția nu trebuie să depășească nivelul de zece milioane de euro, au decis acționarii companiei în Adunarea Generală Extraordinară din 26 mai.

Potrivit aceleiași hotărâri, reprezentanții firmei clujene au fost împuterniciți să semneze contracte de garantare, necesare contractării împrumuturilor.

Trustul de Instalații Montaj și Construcții, companie înființată în 1992, a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 38 milioane lei (8,6 milioane euro), mai puțin de jumătate comparativ cu valoarea înregistrată în anul anterior. De asemenea, compania a înregistrat în 2013 pierderi de 15,8 milioane lei (3,8 milioane euro), după ce în anul anterior era pe plus. Numărul de angajați al firmei este de 341 angajați, conform  ultimului bilanț publicat.

Societatea este controlată de către Gicu Agenor Gânscă, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din  Cluj – Napoca, al cărui nume este asociat în afaceri cu Horia Ciorcilă și Dorel Goia, fondatori ai Băncii Transilvania, potrivit unor informații publicate de Forbes.

Trustul de Instalații Montaj și Construcții are în portofoliu lucrări de montaj utilaje tehnologice, instalaţii tehnologice, încălziri, ventilaţii, electrice şi automatizări, conducte de transport gaze naturale, respectiv lucrări de alimentare cu apă potabilă.

Producătorul de vinuri Cotnari are în plan credite de 19 milioane lei în acest an. O treime din bani vor merge în investiții

Producătorul de vinuri Cotnari Iași are în plan pentru acest an contractarea de împrumuturi în valoare de 13 milioane de lei (2,9 milioane de euro), din care o treime reprezintă credite cu destinație de investiții.

Mai exact, compania intenționează să atragă finanțări de 13 milioane de lei (2,9 milioane de euro) pentru susținerea activității curente, respectiv 6 milioane de lei (1,4 milioane de euro) pentru programele sale de investiții, potrivit unei hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor din 23 mai, publicate în Monitorul Oficial.

Cotnari Iași este unul dintre cei mai importanți producători locali de vin. Compania a raportat pentru anul trecut un profit net de 3,7 milioane de lei (837.293 euro) la o cifră de afaceri de 107,3 milioane de lei (24,3 milioane de euro), ambii indicatori înregistrând o creștere ușoară față de anul anterior. Acționarii Cotnari au decis ca 8% din câștigul realizat în 2013 să meargă spre acoperirea pierderii contabile și rezerva legală a companiei. Ultimul bilanț publicat indică un număr de 310 angajați.

Producătorul de ulei Argus Constanța discută luarea unui credit de 20 milioane de euro pe un an pentru finanțarea activității

Acționarii producătorului de ulei Argus Constanța vor discuta pe 4 august contractarea unui credit în valoare de 90 de milioane de lei (20,5 milioane de euro) pentru o perioadă de un an, bani ce urmează să fie folosiți pentru finanțarea activității curente.

Pe agenda Adunării Generale Extraordinare a companiei se găsesc mai multe finanțări, printre care prelungirea pe o perioadă de un an a unui alt împrumut în valoare de 7,5 milioane de lei (1,7 milioane de euro). De asemenea, urmează să fie supusă aprobării acționarilor Argus și ratificarea unei hotărâri din 16 iunie, când a fost decisă contractarea unui credit pe termen scurt în valoare de 30 milioane lei (6,8 milioane euro), destinat achiziției de materii prime. Tot atunci s-a decis și luarea unui plafon de scrisori de garanție bancară în valoare de 2 milioane lei (455.892 euro), potrivit convocatorului AGA.

Compania Argus este cotată la bursa de la București, capitalizarea bursieră a acesteia ajungând la 100,2 milioane lei (22,8 milioane euro) la un preț de 2,8 lei/acțiune.

Cei mai importanți acționari ai companiei sunt SIF Oltenia, cu o participație de 55,9%, urmat de fondul de investiții Business Capital for Romania Opportunity, cu 29,6 % din acțiuni, în spatele căruia se află omul de afaceri Florin Pogonaru și BCR.

Compania Argus Constanța a fost înființată în 1991, dar istoria fabricii de ulei Argus din Constanîa începe în 1943. Ultimul bilanț anual al companiei indică un profit net de 3 milioane lei (678.886 euro), în condițiile în care în anul anterior producătorul de ulei încheia cu pierderi de 30 de milioane de lei (6,7 milioane de euro). Cifra de afaceri a crescut în același interval de timp cu 7% până la 156,2 mil. lei (35,3 mil. euro) la un număr de 215 angajați.

Una din firmele lui Ioan Niculae din agricultură ia credit de la Raiffeisen pentru finanțarea activității

Comcereal Prahova SA Ploiești, companie din grupul Interagro condus de omul de afaceri Ioan Niculae, va împrumuta 3 milioane de lei de la Raiffeisen Bank România pentru a-și finanța activitatea curentă, conform unui anunț transmis Bursei de Valori București.

Acționarii societății cu activități de comerț cu cereale, semințe și furaje au decis pe 30 iunie în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor contractarea unei asemenea facilități de credit sub formă de overdraft neangajant. Împrumutul de la Raiffeisen Bank este pe termen scurt și devine scadent pe 31 mai 2015.

Compania aduce ca garanții pentru împrumut terenuri intravilane în localitățile Ploiești, Mizil, Dumbrava, Florești, toate situate în județul Prahova, precum și cu ipoteci asupra creanțelor prezente și viitoare ale Comcereal Prahova, respectiv asupra stocurilor de cereale, plante oleaginoase și produse derivate.

Acțiunile Comcereal Prahova SA Ploiești se tranzacționează pe piața bursieră Rasdaq, compania având o capitalizare bursieră de 18,36 milioane de lei (4,18 milioane de euro). Principalul acționar la 31 decembrie 2013 al societății este Interagro SRL, cu o participație de 96,04% din acțiunile Prospecțiuni SA.

Pentru anul trecut, compania a raportat o cifră de afaceri de 31,03 milioane de lei (7 milioane de euro) și o pierdere de 5,15 milioane de lei (1,17 milioane de euro) la un număr de 85 de angajați, potrivit ultimului bilanț al companiei.

Compania face parte din grupul de firme controlat de omul de afaceri Ioan Niculae, cotat ca unul dintre cei mai bogați români. Acesta are afaceri în mai multe domenii, în special în agricultură și industria chimică.

Prospecțiuni ia 12 milioane euro de la Unicredit și EximBank pentru refinanțare și susținerea activității curente

Prospecțiuni SA București, companie controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, va contracta două credite în valoare totală de 11,6 milioane de euro de la Unicredit Țiriac Bank și Eximbank.

Unul dintre ele urmează să fie luat de la Unicredit Țiriac Bank, în valoare de 8,6 milioane de euro și este destinat refinanțării unui împrumut de 4,1 milioane de euro contractat de la BCR. O altă parte din fondurile atrase vor merge spre finanțarea unui credit furnizor destinat achiziției de echipamente SERCEL, precizează reprezentanții companiei printr-un comunicat transmis Bursei de Valori București.

De asemenea, acționarii Prospecțiuni au decis pe 26 iunie în Adunarea Generală extraordinară să aprobe și finanțarea acordului de garantare în vederea emiterii scrisorilor de garanție bancară, obținut de la BCR. Acordul urmează să fie majorat de la nivelul de 4 milioane de euro la 6 milioane de euro (27 milioane de lei), prin intermediul unui acord de garantare non cash revolving luat de la Unicredit Țiriac Bank.

Compania aduce ca garanții 6 imobile situate în București, cu terenurile aferente care însumează 36,8 hectare, precum și ipotecă mobiliară asupra drepturilor rezultate din polițele de asigurare ale acestor imobile, asupra veniturilor prezente și viitoare ce provin din contractele comerciale ale Prospectiuni SA, precum și asupra conturilor deschise la bancă.  La acestea, se adaugă un bilet la ordin emis de companie.

Pentru a-și finanța activitatea curentă, compania apelează la contractarea unui alt împrumut în valoare de 13,5 milioane de lei (3 milioane de euro) de la Eximbank.

”Se aprobă emiterea garanției Eximbank în numele și contul statului, având valoarea de 2,7 milioane de lei (615.454 euro)„, precizează un anunț al companiei publicat în Monitorul Oficial.

Pentru creditul contractat de la banca de stat, compania aduce garanții un imobil din București, cu suprafața de teren aferentă de 8,6 hectare, garanție emisă în numele și în contul statului de 2,7 milioane de lei, cesiune pusă pe contractele companiei cu Panfora Oil & Gas SRL și Romgaz,. De asemenea, vor fi emise de către Prospecțiuni SA trei bilete la ordin în favoarea Eximbank privind principaul, dobînzile, comisioanele și marjele de risc datorate.

Compania este cotată la bursa din București, ultima cotație a titlurilor fiind de 0,13 lei peacțiune, ceea ce înseamnă o capitalizare bursieră de 93,3 milioane lei (21,3 milioane euro).

Înființată în 1954, Prospecțiuni SA este furnizoare de servicii geologice și geogizice, activând în domeniul industriei de petrol și gaze.

Ultimele rezultate financiare ale companiei indică o cifră de afaceri de 78,7 milioane lei (17,5 milioane de euro) la finele primului trimestru, în creștere cu 20,9% față de perioada similară a anului trecut. În același interval de timp, pierderile companiei s-au dublat în ultimul an până la valoarea de 5,2 milioane lei (1,15 milioane de euro).

Cel mai important acționar al companiei este omul de afaceri timișorean Ovidiu Tender, acesta deținând 55,7% din acțiuni, prin intermediul firmei Tender SA Timișoara, în timp ce un alt pachet important de titluri este în posesia SIF Muntenia, cu 11,8% din acțiuni.

Syscom 18 împrumută 15 milioane de lei de la Banca Transilvania pentru finanțarea activității și investiții

Acționarii Syscom 18, companie cu activități în domeniul echipamentelor industriale, vor discuta pe 30 iulie asupra garanțiilor ce vor fi aduse pentru contractarea a două credite de la Banca Transilvania.

Unul dintre credite este în valoare de 13 milioane lei (2,9 milioane euro) și este acordat pentru o perioadă de 12 luni. Creditul este acordat pentru susținerea activității de exploatare.  Celălalt   credit este în valoare de 500.000 euro, fiind acordat pentru investiții, acesta este acordat până în august 2017, potrivit convocării publicate în Monitorul Oficial.

Garanțiile aduse de către companie sunt ipotecă  imobiliară asupra imobiliului situat în Calea Plevnei din București și  suprafața de teren aferentă de peste un hectar.

Înființată în 1991, compania a raportat pentru 2013 o  cifră de afaceri 44 milioane lei (9,6 milioane euro), în scădere cu 20% față de anul 2012. Profitul net este de 309.244 (69.980 euro), fiind cu 81,4 % mai mare decât valoarea înregistrată în anul precedent. Syscom 18 avea la finele anului trecut un personal format din 113 angajați, conform ultimului său bilanț.

Congaz Constanța a luat un credit bancar de 15,8 milioane lei pentru finanțarea investițiilor

Congaz Constanța, societate cu activități în domeniul rețelelor de distribuție a gazelor naturale, împrumută de la bancă 15,8 milioane de lei (3,6 milioane de euro) pentru finanțarea planurilor de investiții.

Acționarii Congaz au decis, de asemenea, prelungirea valabilității unui credit de 8 milioane de lei (1,8 milioane de euro) până la 15 mai 2015, potrivit unei hotărâri a adunării generale din 22 mai, publicate în Monitorul Oficial.

Congaz Constanța derulează de mai mulți ani ample investiții pentru extinderea rețelei de distribuție a gazelor în municipiul Constanța și alte localități din județ.

Acționarii companiei au aprobat garantarea creditului de 15,8 milioane de lei cu ipotecarea a diferite active, a conturilor curente ale societății, precum și alte garanții.

Acțiunile Congaz sunt deținute de către GDF SUEZ Energy România, OMV Petrom, E.ON Ruhrgas International Gmbh și Petroconst Constanța. Astăzi, Consiliul Concurenței a anunțat că a fost notificat privind achiziția titlurilor Congaz deținute de către OMV Petrom și E.ON, ce urmează să fie preluate de francezii de la GDF SUEZ Energy  România. Participația francezilor după aprobarea tranzacției va depăși 85% din Congaz.

Înființată în 1999, compania a raportat anul trecut o cifră de afaceri învaloare de 158,1milioane lei (35,8 milioane euro) și un profit net de 13,7 milioane lei (3,1 milioane euro), de 2,4 ori mai mare față de cel înregistrat în anul anterior.

Acționarii Comelf au pe agendă contractarea unui împrumut de un milion de euro de la BRD

Producătorul de echipamente pentru protecția mediului Comelf Bistrița intenționează să împrumute un milion de euro de la BRD, potrivit unui anunț transmis Bursei de Valori București.

Acționarii companiei vor discuta pe 14 august despre contractarea acestui credit, care ar urma să finanțeze cheltuielile surportate cu livrarea comenzilor la export. Ca garanții urmează să fie aduse două terenuri cu o suprafața totală de 3,3 hectare, situate în municipiul Bistrița, la care se vor adăuga ipoteci pe conturile Comelf deschise la BRD, respective pe creanțele rezultate din comenzile la export ale companiei.

Principalul acționar al Comelf Bistrița este Uzinsider SA București, cu 77,56% din acțiuni. Titlurile companiei sunt listate pe bursa din București, ultima cotație a acestora fiind de 1,79 lei/acțiune, ceea ce înseamnă o capitalizare bursieră de 9,58 milioane de euro.

Comelf Bistrița a raportat pentru anul trecut un profit net de 619.000 euro la o cifră de afaceri de 34,87 milioane de euro și un personal format din 1.078 de angajați.

Prodplast își majorează cu 4 milioane de lei un împrumut luat de la Unicredit Țiriac Bank

Acționarii Prodplast București, companie cu activități de prelucrare a materialelor plastice, vor discuta sâmbătă majorarea unui împrumut contractat de la Unicredit Țiriac Bank cu 4 milioane lei (910.788 euro), potrivit unui anunț transmis Bursei de Valori București.

Astfel, valoarea împrumutului luat de la bancă va crește de la 5 milioane de lei la 9 milioane de lei.

Compania urmează să aducă ca garanții echipamente în valoare de 480.000 euro, un teren situate  în intravilan în comuna Belciugatele (județul Călărași), cu o suprafață de peste 9 hectare, precum și alte construcții, conturi bancare, depozite, respectiv stocuri, conform convocatorului Adunării Generale Extraordinare a acționarilor.

Principalii acționari ai Prodplast sunt Nord SA (27,6%), SIF Oltenia (27,23%), Prodplast Imobiliare (16,72%), Floreasca Development SA cu 11,75%. Acțiunile companiei se tranzacționează la Bursa de Valori București, ultimul preț în ședința de astăzi fiind de 2,5 lei per titlu ceea ce înseamnă o capitalizare bursieră de 42,68 milioane de lei (9,7 milioane de euro).

Prodplast București, înființată în 1957, a raportat pentru anul trecut un profit net de 2,1 milioane de euro la o cifră de afaceri de 5,8 milioane

Producătorul ferestrelor de termopan QFort împrumută de la CEC Bank 11 milioane de euro pentru refinanțare și investiții

Producătorul de tâmplărie termoizolantă Casa Noastră din Craiova intenționează să contracteze trei împrumuturi cu o valoare totală de 11,3 milioane de euro de la CEC Bank.
Cel mai mare dintre credite se ridică la 42,08 mil. lei (9,6 mil. euro) și are destinație de credit de investiții pentru refinanțarea unor împrumuturi luate anterior de la Alpha Bank România, potrivit unei hotărâri luate de acționarii companiei.

De asemenea, producătorul de tâmplărie termoizolantă marca QFort vrea să ia și un credit de investiții de 1,45 milioane de euro, precum și o linie de credit de 300.000 euro.
Ștefan Cherciu și Cosmin Ionescu dețin împreună pachetul de 100% din acțiunile companiei Casa Noastră.

Compania aduce ca garanții pentru contractarea creditelor de la CEC Bank terenuri cu o suprafață totală de 15,4 hectare, situate în comuna Pielești. În plus, vor fi ipotecate mijloacele fixe ce urmează să fie achiziționate cu banii din credit, mijloace fixe ce compun linii de fabricație, spații de producție, conturile bancare deschise la bancă, stocuri de mărfuri, marca QFort, precum și creanțe cu o valoare totală de 10, 5 milioane de lei (2,4 milioane de euro).

Pentru semnarea contractelor de credit au fost împuterniciți Ștefan Cherciu, unul dintre acționarii companiei, și Ovidiu – Vasile Vasilescu, președintele Consiliului de administrație al companiei.

Casa Noastră este o firmă înființată în 1995 și are ca obiect de activitate producția de ferestre și uși termoizolante.

Compania a înregistrat un profit net de un milion de euro la o cifră de afaceri de 31,3 milioane euro, în creștere cu 12% față de anul anterior. Personalul companiei a ajuns de la 754 de angajați la finele anului 2012 la 850 de oameni la 31 decembrie 2013. Capitalul social al companiei este de 5,48 milioane de lei (1,25 milioane de euro).

Per ansamblu, cererea de finanțare din partea companiilor se află pe un trend ușor în scădere, conform ultimelor rapoarte publicate de banca centrală.

Magazinul Unirea din centrul Bucureștiului este principalul activ al companiei conduse de familia Adamescu. Sursă foto: Unirea Shopping Center

Adamescu se pregătește să ia până la 70 de milioane de euro de la bancă pentru investiții în magazinele Unirea din Capitală și din Brașov

Compania Unirea Shopping Center, care operează centrul comercial Unirea de la kilometrul zero al Capitalei, intenționează să ia un împrumut de la o bancă în valoare maximă de 70 de milioane de euro pentru finanțarea planurilor sale de investiții.

Decizia urmează să fie luată peste o lună de către acționarii firmei controlate de familia lui Dan Adamescu, considerat unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri români.

Creditul va fi eliberat în mai multe tranșe, în funcție de etapele realizării programului de investiții, potrivit convocatorului Adunării generale a acționarilor a companiei.

Acționarii Unirea Shopping Center vor discuta pe 5 iunie ce garanții vor fi aduse pentru contractarea împrumutului, ce imobile vor fi ipotecate în favoarea băncii finanțatoare.

Compania condusă de Carmen Adamescu, soția omului de afaceri Dan Adamescu, are în plan crearea de legături de acces între zona comercială a centrelor Unirea Shopping Center din București și Brașov şi căile de circulaţie, respectiv de transport în comun din cele două orașe.

Unirea Shopping Center este compania care închiriază spațiile comerciale din magazinul Unirea din București și la cel din apropierea gării din Brașov. De asemenea, mai are în administrare o parcare de 1.000 de locuri în spatele magazinului din centrul Capitalei, respectiv 390 locuri de parcare aferente magazinului de la Brașov.

Acțiunile Unirea Shopping Center sunt listate pe piața bursieră de la București. Familia Adamescu este acționarul majoritar prin intermediul societății The Nova Group Investments Romania SA, care deține un pachet de 74,17% din afacere în timp ce restul titlurilor se împart între SIF Muntenia, cu 10% din acțiuni, și alți acționari, cu 15,83%, conform ultimelor raportări disponibile de pe bursă.

Pe piața mall-urilor din București dețin poziții puternice grupul FIBA al miliardarului turc Husnu Ozyegin, AFI Group din portofoliul magnatului israelian Lev Leviev și Băneasa Investments, companie de numele căreia se leagă oamenii de afaceri Gabriel Popoviciu și Radu Dimofte.

Firma de leasing a lui Țiriac împrumută până la 10 milioane de euro de la ING Bank pentru a-și finanța activitatea

Țiriac Leasing, parte a grupului Țiriac Holdings controlat de omul de afaceri Ion Țiriac, va lua un împrumut în valoare maximă de 10 milioane de euro de la ING Bank, potrivit unei decizii a acționarilor societății făcute publice.

Banii sunt necesari finanțării desfășurării activității societății. Creditul urmează să fie garantat cu ipoteci asupra creanțelor deținute de compania de leasing, asupra autovehiculelor și echipamentelor acesteia sau ipoteci puse pe conturile sale deschise la sucursala locală a băncii olandeze. De asemenea, Țiriac Holding Ltd va emite în favoarea băncii o scrisoare de garanție irevocabilă și necondiționată care garantează integral tragerile din facilitatea de credit.

Mircea Dihel, directorul general al Țiriac Leasing, și Cristian Nicolescu, directorul general adjunct al societății, au fost desemnați pentru negocierea și semnarea contractului de credit.

Acțiunile Țiriac Leasing sunt deținute în proporție de 99,94% de către vehiculul de investiții cipriot Molesey Holdings Ltd, restul titlurilor fiind în proprietatea Hyundai Auto România, importatorul mărcii sud-coreene care face parte din divizia auto a grupului controlat de Ion Țiriac.

Țiriac Leasing a înregistrat în 2012 un profit net de 5 milioane de lei (1,1 milioane de euro), cu circa 10% sub rezultatul obținut în anul anterior. Veniturile totale au scăzut puternic cu aproximativ 40% într-un an până la 150 milioane de lei (34 milioane de euro) la finele lui 2012, conform ultimului bilanț făcut public de Finanțe. Valoarea creanțelor asupra clientelei se ridica la 31 decembrie 2012 la 248 milioane de lei (56,3 milioane de euro), iar cele asupra instituțiilor de credit se situau la circa 12,2 milioane de lei (2,7 milioane de euro).

Datoriile firmei de leasing către bănci se ridicau la aceeași dată la 191,5 milioane de lei (peste 43 milioane de euro). Datoriile subordonate ale Țiriac Leasing erau de 39,8 milioane de lei (circa 9 milioane de euro).

Grupul fondat și condus de Ion Țiriac este format din peste 40 de companii cu afaceri în principal în sectorul auto, energie, leasing, servicii financiare, transport aerian.

Fostul tenismen s-a lansat în afaceri în Occident, iar după 1990 s-a întors în România unde și-a fondat propriul grup de firme. Una dintre strategiile sale cele mai folosite a fost de a-și asocia numele cu firme mari din Vest, în special din Germania. Astfel, de numele lui Țiriac se leagă intrarea grupului german de retail Metro în piața locală ori importul mărcilor auto Mercedes Benz, Ford, Land Rover, Mitsubishi, Hyundai. Mai mult, Ion Țiriac și-a vândut firma de asigurări către gigantul german Allianz. Banca fondată de el a fost preluată de către banca germană HVB, care la scurt timp a fost înghițită de către italienii de la Unicredit. În prezent, Unicredit Țiriac Bank este una dintre cele mai mari bănci de pe piața locală.